despre toate si despre nimic: CM de patinaj Torino 2010

Se afișează postările cu eticheta CM de patinaj Torino 2010. Afișați toate postările

miercuri, iulie 28, 2010

CM de patinaj de la Torino: 29 martie, luni. OVER.

Episoadele anterioare:

Si gata, s-a incheiat totul si asta a fost ziua in care am plecat acasa. Cu trecere prin Milano unde, in fata Domului, ne-am intalnit cu rusul care o inghesuise pe Ali sapte zile si caruia i-am zambit, figura familiara in marea de turisti din piata mare si cu porumbei din Milano. Cum scriu deja de-acasa de-acum, inventariez cu ce am ramas de la campionatele astea: cu biletul pe care l-am tinut agatat de gat, cu magnetul de pe frigider, cu doua semne de carte cu sigla Campionatelor Mondiale, cu doua postere uriase, unul cu Yu-Na Kim, unul cu Brian Joubert, si cu alte cartonele mai micute, cu un teanc de foi scrise de Ali cu rosu, cu niste exemplare din Tutto Sport, cu sute de poze (ca sa nu spun vreo 3.000, ca va speriati), cu un aparat care-a cedat nervos de la atata patinaj... si, in genere, cu multe, multe, foarte multe si frumoase amintiri. Cu asta. Cu mine si cu Ali la patinaj :). Multumesc, Ali, pe aceasta cale. Bucuria mea ar fi fost pe jumatate daca n-as fi impartit-o cu tine.

Si-acum ultimele poze din acest serial interminabil :) (facute toate cu Fuji lui Mariusache, daca musiu Canon binevoise sa ma abandoneze la final). O sa vedeti in pozele de mai jos ce-am facut noi in doua-trei ore de Milano: Dom, mult Dom, plimbat prin pasajul ala faimos cu magazine de firma, Gucci, Prada, etc., ala de-l vedem in toate pozele care eticheteaza Milano drept capitala europeana a modei... Ah, si o farama de Scala, care nu arata deloc spectaculos pe afara, si o farama de gara din Milano, foarte veche din cate inteleg, si, certamente, si ciocolata calda/inghetata de la Grom. Si gata, asta a fost concediul.

Gara.

Domul si piata care-l gazduieste. Si noi.

Ali, happy :)

Strada acoperita sau pasajul-minune cu magazine. N-am intrat in niciunul. We had a plane to catch.

Scala.

Si inghetata. Si ciocolata. De la Grom.

Da. Si gata. Numa' ca nu-i gata. Mai jos e un text pe care l-am scris eu in Adevarul Literar despre vacanta torineza. Un fel de epilog.

Orasul dulce de pe raul Po

Aşezat strategic la poalele Alpilor şi pe ţărmul unui râu cu nume scurt, dintr-o bucată, Torino e o nestemată nedescoperită încă de fluviile de turişti.

Recunosc, am neglijat oraşul. L-am tratat ca pe o gazdă de patinaj artistic şi atât. Dar Torino mi-a aruncat atâtea dulci ocheade pe parcursul vizitei, că m-aş întoarce şi mâine să-l cunosc mai bine.

Nu plecaţi la drum cu idei preconcepute: Torino nu e doar un oraş industrial. E un oraş cu arhitectură impresionantă, oraşul în care Filippo Juvarra, prim arhitect al Curţii de Savoia, s-a jucat cu formele, mărimile, materialele, şi, mai presus de toate, un oraş care miroase a dulce, un dulce care-ţi dă peste cap toate simţurile. Nici nu-i de mirare, Torino e patria ciocolatelor micuţe, „gianduiotto", de forma unor bărcuţe răsturnate, şi găzduieşte zeci (dacă nu sute) de gelaterii, „pasticcerii" şi ciocolaterii.

Desigur, eu am văzut şi am gustat puţin din toate cele de mai sus, pentru c-am ajuns la Torino atrasă de un obiectiv turistic de importanţă capitală. Palavela. Arena în care s-a desfăşurat, în 2006, concursul olimpic de patinaj şi care acum, în martie 2010, a primit cu porţile deschise zecile de concurenţi şi miile de fani participanţi la Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic. Da. De-asta m‑am dus eu la Torino. Să-l văd pe Daisuke Takahashi, pe Brian Joubert, pe Tessa Virtue şi pe Scott Moir, pe Aliona Savchenko şi pe Robin Szolkowy, pe Yu-Na Kim, pe Mao Asada şi-n primul rând pe Evgeni Plushenko. Dar Plushenko, spre necazul meu, n-a apărut în Palavela.

V-aş putea povesti câte-n lună şi-n stele despre prima competiţie de patinaj artistic văzută cu ochii mei (că până acum le-am trăit la televizor, mai cu seamă prin intermediul lui Cristian Ţopescu), dar mă opresc. Şi trec de la cultura sportivă la cultura mare. Şi vă spun că-n fiecare zi, cu suta la oră, până începea patinajul, luam şi-o gură bună de muzee. De palate. De biserici. Că Torino are destule. Înainte de toate, o observaţie utilă: turistului îi şade bine-n buzunar cu un card Torino Piemonte, care costă 35 de euro pe 7 zile, şi care oferă intrare liberă la peste 170 de muzee, monumente şi castele din întreaga regiune Piemont, precum şi transport gratuit pe autobuzele şi tramvaiele piemonteze.

Un muzeu la înălţime

Eu am intrat prima dată în Palazzo Madama, un monstru de palat din Piazza Castello, care găzduieşte azi Muzeul de Artă Antică. Şi-am găsit un amalgam de exponate, picturi, costume, bijuterii, cărţi, ceramică, multă ceramică, dar şi apartamentele „madamei", Maria Giovanna Battista, bogat decorate, în culori puternice şi cu oglinzi uriaşe. O să ieşiţi sfârşiţi de-aici, vă spun, atâtea-s de văzut!

Simbolul oraşului e, însă, Mole Antonelliana, care-a fost la un moment dat cea mai înaltă clădire din cărămidă din Europa. Clădirea pe care o găsiţi pe toate pliantele şi vederile torineze şi care adăposteşte astăzi o minune de muzeu: Muzeul Naţional al Cinematografiei. Cu tot cu pălăria lui Chaplin, fularul lui Fellini, bustiera şi pantofii lui Marilyn, cu sute de poze şi zeci de afişe, cu o zonă interactivă de toată frumuseţea, cu lanterne magice şi teatru de umbre... Da, Mole Antonelliana e, într-adevăr, de văzut în Torino, după cum trebuie musai văzut şi Museo Egizio, cu cea mai largă colecţie de antichităţi egiptene după cea găzduită de muzeul de acelaşi fel din Cairo. Nu rataţi nici Basilica di Superga, frumoasa biserică proptită pe un deal, în apropierea oraşului Torino, care adăposteşte toate mormintele celor din familia de Savoia, după cum nu trebuie ratat nici micul, dar preţiosul muzeu al giulgiului, Museo della Sindone, de pe Via San Domenico. Muzeul trece prin toată povestea pânzei care-a făcut istorie, iar vizita nu-ţi spune ce să crezi, dar îţi dă de gândit. Reţineţi, însă, giulgiul nu e în muzeu, aşa cum insistă şi ghidul, la intrare. Giulgiul din Torino, unul dintre cele mai importante simboluri ale lumii creştine (cu toate poveştile şi întrebările care decurg de-aici), se află în catedrala din oraş şi e expus publicului şi pelerinilor chiar zilele acestea, după zece ani de pauză.

„Cioccolata calda fondente gianduja"

Şi-ar mai fi şi Borgo Medievale, cetatea medievală piemonteză recreată în mijlocul oraşului, şi domeniul de vânătoare „La Venaria Reale", şi Via Garibaldi, cea mai lungă stradă pietonală din Europa, arhiplină duminica, când toată lumea iese la promenadă şi face cozi până în mijlocul străzii la gelaterii şi ciocolaterii. Amintesc doar două şi spun c-o să mă pomeniţi: Venchi şi Grom. În ultima, am băut o „cioccolata calda fondente gianduja", dulce şi bună, bună şi dulce, care-a rămas sub formă de stropi cafenii şi pe cizmele mele de piele întoarsă, pe care-am refuzat să le şterg multă vreme după finalul sejurului. Dar, cum v-am spus, pe mine nu m-au interesat toate astea. Pe mine m-a interesat Palavela. Şi-acolo mi‑am petrecut eu mare parte a concediului meu torinez. Dar asta nu înseamnă că n‑aş recidiva, că nu m-aş întoarce în Torino, să-l savurez pe îndelete...

joi, iulie 22, 2010

CM de patinaj de la Torino: 28 martie, duminica. Gala.

Episoadele anterioare:

Azi (n.a. - azi e 28 martie, credeti-ma pe mine, nu calendarul din bucatarie :) a fost Gala Laureatilor si ziua in care aparatul meu, slujitor credincios la acest Campionat Mondial, a cedat nervos. Nu stiu nici pana acum daca am apasat eu pe vreun buton sau daca a cedat sistemul de lentile sau ce-o fi cedat, cert e ca inca de la inceputul Galei laureatilor, de cand a ramas pe gheata Carolina Kostner, a decis ca nu mai doreste sa coopereze cu mine. Eu m-am straduit vreme de cateva evolutii, a Carolinei si a lui Contesti, sa repar problema, dar nu, fara poze la gala asta. Iar Ali a comentat: „hai ca e un semn ca trebuie sa te uiti la gala si sa nu mai faci poze”. Adevarul e ca am cam stat cu ochiul in obiectiv zilele astea, si pentru ca imi place sa fac poze, si pentru ca voiam sa am amintiri de aici, chestii palpabile.

Per total, gala a fost realmente impresionanta, in forta si in viteza, inca de la inceputul ei, cand in Palavela s-a auzit tare si clar si emotionant imnul Italiei. Si a continuat in acelasi mod, cu multe melodii italiene, unele clasice, altele mai putin clasice, toate marete insa. Singurul meu regret e ca gala a fost prea scurta, mult prea scurta: 2 ore si ceva. Unde sunt galele de altadata? Galele in care Plushenko iesea la doua bisuri, gale in care se aplauda masiv si in care apucai sa-i vezi cat mult pe cei mai buni patinatori. Inca de la Europene, dar si la Vancouver, am vazut ca se merge pe gale scurte, fara bisuri, fiecare cu exercitiul si gata. Ceea ce e chiar naspa.

Va spuneam ca a fost o gala emotionanta inca de la inceput, cand au intrat pe gheata toti cei care urmau sa participe – de la locul 5 spre locul 1 – pentru ca, in timpul imnului Italiei, toata lumea sa se retraga incet-incet si pe gheata sa ramana doar Carolina. A urmat Samuele Contesti pe care, recunosc, nu l-am urmarit aproape deloc in motive de aparat foto. Apoi rusii Kavaguti si Smirnov, cu buchetul de flori purtat in mana de micuta patinatoare, apoi Miki Ando, intr-o rochie neagra si dramatica, apoi Faiella si Scali, frumosi, romantici, americanul Jeremy Abbott care ii place lui Ali, chinezii Zhang, foarte buni, pe care nu-i prea vede insa nimeni, canadiana Cynthia Phaneuf (nici dupa ea nu ma dau in vant si e prima oara cand o vad), apoi Meryl Davis si Charlie White, dupa care Brian Joubert a ridicat sala in picioare, prezentat fiind drept un patinator „molto amato de publico feminino”. Joubert a facut un exercitiu de gala super in forta si ar trebui sa-i spuna cineva sa introduca pasii aia super rapizi si in exercitiile de competitii. Aliona si Robin au fost diafani, calmi, frumosi, ca de obicei, pentru ca Yu-Na Kim, intr-o rochie gri, cu margini stralucitoare, pe care si-ar dori-o orice fetita, sa duca gratia si mai departe, sa fie diafana ca o boare, ca o adiere. Fratii Kerr au fost si ei in gala, iar Brezina, frumuselul ceh Brezina, a prezentat si el un program super simpatic pe gheata de la Palavela, luminata in multe culori de sarbatoare. Mukhortova si Trankov au fost usor plictisitori, ma cam saturasem de melodii marete, Laura Lepisto a fost o Catherine Zeta Jones foarte convingatoare, iar Natalie Pechalat si Fabian Bourzat sunt categoric o pereche pe care o sa o tin minte si cu care o sa tin in competitii in anii urmatori: frumosi, simpatici, rozalii, au dansat pe o melodie frantuzeasca nostima, „Andy”. A urmat Patrick Chan, Pang si Tong, dupa care Mao Asada a prezentat un exercitiu de gala care ar fi putut foarte bine sa fie exercitiu de concurs, atat de dificil a fost. Cu un evantai rozo-mov, a facut senzatie in Palavela si a terminat exercitiul de gala super fericita, cu gura pana la urechi. O sa caut exercitiul asta de gala pe youtube, e fenomenal, l-am vazut si la Vancouver.

Tessa Virtue si Scott Moir au fost un fel de „doamna si vagabondul”, ea-balerina, el-baietas de cartier, iar eu m-am minunat a nu stiu cata oara de cat de bine se potrivesc, de cat de buna balerina este ea... Daisuke Takahashi a inchis gala cu o executie frumoasa si calma, dupa care au revenit toti pe gheata, razand si agitand mainile colo si colo, prezentand cate un element de senzatie din bagajul lor tehnic. Iar la final de tot, cand au reintrat in arena, unul cate unul sau doi cate doi, Mao Asada a intrat cu Daisuke, asa, ca la perechi, iar el a invartit-o si ea a facut o saritura simpla :). Foaaarte simpatici :). Turul de onoare, de mai multe ori, a fost memorabil, iar asta a fost, de departe, una dintre cele mai frumoase zile de Florii din istoria mea. Ca a fost ziua mea azi, iar eu am primi cel mai tare cadou: gala, si in general, tot acest campionat mondial. Sa ai abonament la o competitie mare de patinaj e cu-adevarat o chestie antologica, o chestie care se tine minte, o mica-mare minune care sper sa se mai repete. Da, sper sa se mai repete. Oare unde sunt campionatele mondiale la anul? Am citit undeva ca in Japonia, e cam departe. O sa verific. Una peste alta, au fost niste CM memorabile, primele din viata mea... Am ramas cu multe de aici, multe-multe, o sa se mai decanteze si va mai povestesc, dar mi-a ramas in minte si melodia obsedanta pe care am tot auzit-o in arena si pe care o sa o tot leg de campionatele astea, Nina Zilli, „L’uomo que amava le donne”.

Asa, ca o faza care s-a decantat deja:), memorabil a fost amestecul de natii prezente la campionatele astea, n-am mai simtit asta niciodata pana acum pe pielea mea. In sectorul nostru, 110, stateau francezi, asiatici, americani, israelieni, rusi, etc, iar in sala erau britanici, germani, cehi, slovaci, si italieni, foarte multi italieni. La buda era un mix de limbi, in autobuz spre si dinspre Palavela, asemenea. Orasul a fost invadat la propriu de fani ai patinajului, iar eu ma bucur la culme ca am fost o mica particica din marele public din Palavela. Si o sa mi-o amintesc pe doamna nemtoaica cu „Shtatione Corsica” multa, multa vreme de-acum inainte... Intrebarea ei, pe ton nedumerit catre sofer, a fost definitorie pentru vacanta noastra, pentru toti fanii care se intorceau la 11.30 noaptea de la patinaj si orbecaiau in autobuz in cautarea statiei celei mai potrivite sa coboare... Noaptea, numele statiilor nu sunt luminate, iar soferul nu opreste decat daca apesi pe butonel sau daca face cineva semn de jos. Asa ca treci pe langa o multime de statii si, daca nu esti atent, te trezesti la mama naibii. De aici si intrebarea catre sofer, cu evident accent nemtesc: „Shtatione Corsica?”.

Si-acum ar trebui sa-nchei, dar nu, nu inchei si pun mai jos, una cate una, pozele facute in ziua cu pricina, la Torino, pana cand aparatul foto m-a abandonat... :) (acum e bine mersi, reparat si pregatit pentru urmatoarea aventura fotografica :)

Mai intai, poze de prin oras, de prin Torino....

Si-acum poze de la Palavela, de la festivitatea de inmanare a medaliilor mici fetelor castigatoare, festivitate care-a avut loc inainte de Gala Laureatilor. In prim-plan fetele-cucuietele - Mao Asada, Yu-Na Kim si Miki Ando - si-n prim-planul prim-planului Yu-Na Kim cu toatel moacele ei (v-am mai spus ca-mi place fata asta, nu?). Asadar, fetele....