La 7.40 eram in picioare, prin camera, c-un ghem de nervi in stomac. Pe la 10 si ceva, citisem (a cata oara?) rezumatul tezei si conchideam, cu o durere de cap, ca va fi un esec; ca urasc interventiile publice, vocale, si ca, prin urmare, ma voi trezi in toiul unei fraze si voi uita ce am de spus. Pe la 11 ma durea rau de tot capatana si, niste minute mai tarziu, ma plimbam anapoda prin bucatarie, rontaind doua masline si niste felii de paine fara niciun gust. Si, da, ma durea si stomacul; iar Marius dadea de zor cu mopul pe sub mobila din aceeasi bucatarie, ca iesise furtunul de scurgere (de la chiuveta) din nu's ce teava principala; asa ca era o mini-inundatie in zona. Pe la 12 si ceva eram in masina, in directia Schitu Magureanu, Facultatea de Sociologie; si-as fi fugit mancand pamantul, in directia opusa; dar am blocat usile si-am ramas fixata in scaun. Si-as fi fugit, recunosc, si din sala de consiliu "Dimitrie Gusti" de la facultate, cu cinci minute inainte de ora H. Ora 13.00, adica; stabilita pentru sustinerea tezei mele de doctorat.
La 13.03 am inceput sa vorbesc; si la 13.20 am (cam) incheiat. Si dupa aia m-am relaxat. Si-am ascultat cu bucurie, cu incantare, multe si frumoase laude. Si-am ridicat o palarie imaginara inaintea doamnelor si domnilor din comisie: profesorii Maria Larionescu, Zoltan Rostas, Vintila Mihailescu, Ioan Marginean si Sanda Golopentia (sigur, cu gandul alaturi de mine, din Providence, SUA). Nu ma-ntrebati ce-au spus; nu mai stiu. Dar era bine, foarte bine, ce-auzeam; si ma (cam) inroseam. Ca, da, mi-a placut sa scriu teza asta; si mi-a placut si ce-a iesit. Si mi s-a intins bucuria pana la urechi atunci cand am auzit ca-i scrisa cu talent, ca-i scrisa minunat, ca se citeste cu entuziasm si cu placere. M-am inrosit de-a dreptul in fata doamnei Maria Larionescu si-n fata dommnului Vintila Mihailescu; si-am sa reascult cu uimire, cu recunostinta, bucata cu bucata, prezentarile Domniilor lor; pe care le-a retinut memoria unui reportofon; ca a mea memorie n-a retinut decat bucuria. Si-a mai retinut, de la profesorul Zoltan Rostas, acum cateva luni, c-am scris o foarte buna "proza stiintifica". Si asta-i bine, foarte bine.
Asta-i povestea zilei, pe repede inainte; si-am sa (re)ascult, cu mare drag, pentru mine si pentru bucuria mea, povestile membrilor comisiei; "referate" suna anapoda, nepotrivit; de vreme ce profesorul Mihailescu a citit in grila foarte personala lucrarea mea, cu un ochi in prezent si cu altul, nostalgic, in trecut: s-a nascut pe strada Iacob Felix si-a participat (atunci cand avea 2 ani :) la campania de cercetare de la Clopotiva, din anii '50.
Vreau sa stiti atat: ca 14 decembrie a fost o zi frumoasa; desi a inceput (si-a continuat, pana la 13.20) cu ghemul de nervi de care va spuneam. Doua ore mai tarziu eram in fata unui tiramisu; linistita, usurata, cu oameni dragi alaturi; ceea ce va doresc si Dumneavoastra :).
Si, da, deznodamantul: mi s-a conferit astazi titlul de doctor in Sociologie. Mama asteapta cam de multa vreme titlul asta (desi ea-si dorea sa-l obtin in urma absolvirii Facultatii de Medicina :)). Intr-un fel, cu ziua de azi, s-a inchis un cerc: sunt dr. in Sociologie (dupa ce confirma Ministerul), cu o tema de sociologie rurala&sociologie medicala&istorie sociala a Scolii Sociologice de la Bucuresti.
Si inca un amanunt; si ce amanunt: teza asta, despre Scoala sociologica de la Bucuresti, e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat anul asta (a se citi: in ultimii ani). Cu diminetile in 226, cu Rod Stewart in urechi, pana la Biblioteca Academiei; cu merele rontaite cu Adina, la coada calului lui Carol, peste drum de Palatul Regal; cu micile/marile descoperiri in arhive si-n ziare; cu luna de concediu fara plata, petrecuta de dimineata pana seara, in sala de Periodice a Bibliotecii Centrale Universitare, la locul numarul 12, fata in fata cu studiosii de la Facultatea de Drept (care toceau Codul Civil/Penal, in vreme ce Adina citea "Guliver in Tara Piticilor", iar eu imi bateam capul cu "cadrul biologic", "cultura sanatatii" si figura monografistului Mitu Georgescu). A fost un an de zile mari 2012. Asa ca, da: multumesc, Zoltan Rostas.
(Si un asterisc: multumesc inclusiv pentru campania de imunizare la interventiile publice, care a inclus foarte simpatica intalnire de ieri, de la Institutul de Cercetari Politice; cand am vorbit, linistit, relaxat, despre Revolutie si revolutionari, despre "Tanar student caut revolutionar", volumele 1 si 2).
Si-acum poze pentru cei care mi-au tinut pumnii de acasa sau din tren; si pentru narcisista de (din) mine.
(pentru sustinerea acestei teze - "Evolutia problematicii sanatatii in cadrul Scolii gustiene" - nu era sala mai potrivita decat sala de consiliu "Dimitrie Gusti", cu peretii tapetati cu fotografii din campaniile monografice; multe dintre ele, probabil, opera lui Iosif Berman; si-atunci cum sa nu te simti acasa, printre preocuparile tale, aici, in sala "Dimitrie Gusti"?)
Comisia mea de zile mari.
