Voi, cei care mai
treceţi pe aici din când în când, ştiţi deja: autoarea acestui blog (adică eu,
dom’le, cine altcineva? :) are o mică fixaţie pentru lalele; şi mai cu seamă
pentru lalelele din curtea de acasă, de la Jirlău. V-au trecut prin faţa
ochilor, pe parcursul timpului, nenumărate (foto) istorii ale acestor lalele,
aşa încât, nu mă îndoiesc, le-aţi putea reconstitui foarte uşor povestea;
povestea asta care a început cu nişte bulbi de lalele mov-negre, din Olanda
(dap, aşa arăta ambalajul), din care-au răsărit, în primăvara următoare,
sumedenie de lalele galbene şi roşii – şi din care a crescut minunata mea
grădină de acasă; a noastră, că neamul Stoienilor s-a molipsit tot de microbul
ăsta colorat. Vedeţi aici, aici, aici şi-aici frânturi din povestea grădinii, iar eu vă invit să vedeţi prin ochii mei minunăţiile astea colorate, aşa cum arătau ele de Paşte...
