Malaga: iasomie si flamenco

Ziua 4

9 august. Ziua mea. Da, ziua mea in Malaga. Va spun imediat ce-am facut acum o luna si mai bine :) Carnetelul sa traiasca :) Si aparatul care-mi spune ce poze s-au facut in ziua cu pricina...

Mi-amintesc ca am observat ca pe strazi - mai cu seama pe strada principala, Larios - au aparut niste neni care vand niste flori mai ciudate. Ca niste bulgari de zapada, cu floricele mici-micute, de un alb cald, infipte in niste betisoare subtiri de culoare margarinei.

Ce sa fie, ce sa fie? Pai, in prima faza n-am stiut. Le-am tot vazut - si ele pe mine - in mainile celor care le vindeau, in mainile doamnelor care-apareau seara in rochii elegante si cu evantaie pe strada principala... Si-am zis ca trebuie sa fie ceva cu floricelele astea, atunci cand am descoperit si o statuie in oras, infatisand un nene cu flori din-astea...

... si-atunci cand am vazut si suveniruri micute in forma florilor alb-laptoase. Mda. Si cand am mai vazut, in apropiere (temporala) de Feria (sarbatoarea de care v-am zis)... cand am vazut, in capatul caii Larios, niste floricele din-astea de proportii uriase... ei, v-ati prins, trebuia sa aflu ce-i cu ele.

Si am aflat :)) Statuia din Malaga se numeste "El Biznaguero", simbol romantic al orasului. Adicatelea, asa se numeste cel care face (da, face!) si vinde florile astea. Potrivit unor surse de incredere (de pe net) asta e o profesiune veche, veche, "din timpuri imemoriale" :)) Iar florile se cheama "biznagas" si se vand in apropierea si in timpul sarbatorilor.

Dar florile, "biznagas", nu sunt flori in adevaratul sens al cuvantului. Adica nu te duci sa le culegi. Ci le faci. Rezulta in urma unei stradanii :)) Sunt o inventie, o compozitie, un amestec de flori proaspete si tulpina uscata. Fiti atenti! Asadar, "biznaga" nu e o floare naturala. E compusa din flori de iasomie si un mic schelet din lemn, pe care se insereaza florile de iasomie. Sa ma ajut si de niste pozisoare de pe net. Uite scheletul:

Sa continuam, ca acu' trebuie sa isi arate maiestria "El biznaguero". Omu' pune cate un boboc de iasomie in fiecare tepusor. Treaba asta cica se face dupa-amiaza spre seara. Floricele de iasomie se culeg cand sunt inchise, ca sa fie mai siplu de plasat pe fiecare ramurica a scheletului. Poza ajutatoare :

Ei, cand se deschid floricelele astea, sunt o splendoare:

Ei, si se spune ca atunci cand spui Malaga, spui "biznagas", ca aici abunda iasomia... Asa ca, seara, in Malaga, e normal sa intalnesti "el biznagueros", purtand cu mandrie astfel de floricele si lasand in urma lor parfum de iasomie... Si da, fiecare floricica e unica, v-ati prins :)) Aproape ca-mi pare rau ca nu mi-am luat si eu una, dar in Malaga nu le stiam povestea....

Am furat si-o poza veche de pe net :) Dar zic si sursa, ca e faina: site-ul Malaga en Blanco y Negro...

Sa mergem mai departe. Si sa ma/va reintroduc in atmosfera. Femeile orasului se pregatesc de Feria, isi cumpara rochii - peste tot vezi pungi in care se intrevad volane colorate - iar noi mergem sa vizitam Muzeul Picasso. Poze de-aici nu am, ca n-am avut voie sa facem. Dar... va spun ca muzeul s-a deschis prin 2003, in prezenta regelui Carlos si a reginei Sofia. Va mai spun ca am platit 6 euro pentru a intra (fiecare), ca muzeul e gazduit intr-un palat tare frumos, alb-alb, si cu mult lemn, ca sunt niste masuri de securitate mai ceva ca in aeroport (inainte de a fi pus la pastrare, rucsacul e scanat), ca muzeul in sine e mai sarac decat cel din Barcelona (care e, pana la urma, mult mai vechi), dar ca am apreciat la maximum un filmulet de vreo 50 de minute, "Picasso at 90" (facut cand Picasso era in viata si implinise 90 de ani). Foarte fain filmuletul, cu toate etapele, cu toate femeile, cu corrida, cu expozitii, cu ultimul atelier in care aproape ca se exilase si unde nu reuseau sa patrunda decat prietenii...

In interior, e si putina ceramica si mai e o chestie faina: o expozitie cu fotografii de-ale lui Picasso. Facute de un amic de-al lui fotoreporter, Roberto Otero, atotprezent in atelierul maestrului. Picasso are o multime de moace si stie sa pozeze: cu palarie, fara palarie, incruntat, zambind, gesticuland... ba parca era si una in chiloti. Si omu' era natural, n-avea nicio treaba ca e in chiloti :) Uite aici site-ul muzeului: Museo Picasso Malaga.

Partea proasta e ca in muzeu lipsesc cu desavarsire inscriptiile explicative in engleza. Asa ca daca nu prea stii spaniola, e cam greu sa te descurci. Io o mai rup oleaca, dar nici eu n-am priceput tot. Da. Asta e o diferenta fata de Barcelona, muzeul nu sta foarte bine la capitoul asta. Plus ca nu sunt vizite cu ghid care sa-ti mai explice una-alta. Ei, la Barcelona, la Muzeul Picasso, era o tipa cu o engleza cam plescaita :), dar stia sa spuna o poveste despre Picasso :)

Dupa muzeu, am vizitat si Casa Natal, casa in care s-a nascut artistul, in Plaza Merced, invadata si-acum de porumbeii pe care ii desena Picasso in copilarie. Casa e astazi sediul Fundatiei Pablo Picasso si gazduieste si ea o mini-expozitie (1 euro biletul).

Se poate chiar ca maestrul sa fi privit, in copilarie, porumbeii, chiar de la ferestrele astea... :)

Dupa aia... am mancat o paella la Cafe Central, pe o straduta ingusta perpendiculara pe Calle Larios. Se numea, stati ca stiu, Pasillo del Chinitas. Am retinut, ca am stat acolo vreo ora. Eram cam lesinati dupa atata Picasso. Uite si site-ul: www.cafecentralmalaga.com

Am mai depistat si Muzeul de Flamenco, pe care nu l-am vizitat, ca deocamdata nu e deschis - se deschide prin octombrie, aviz amatorilor. Si da, am facut rezervare la Kelipe.

Kelipe. Aici vine partea super misto a zilei. Am cautat, in disperare, sa merg la un club de flamenco veritabil. La un spectacol autentic. Nu, nu ma intelegeti gresit, sunt si raman fan Joaquin Cortes, dar daca tot eram in patria flamenco-ului, in Andaluzia, trebuia sa vad si altfel de flamenco. Ala care trebe. Ala care este :)) Si am gasit un plientzel prin centru, scria pe el Kelipe - Centro de Arte Flamenco. Scria ca sunt spectacole in ziua cutare si cutare si ca poti sa iti rezervi un loc pentru 10 euro. Si primesti in banii astia spectacol, o bautura si tapas.

Si ne-am dus sa rezervam. Si am intrat intr-o zona care lu' Mariusache nu prea i-a placut. Mai darapanata, asa :) Uite aici o pozica... de pe-acolo...

Si ajungem pe strada asta - Calle Pena, 11 - si intram, dupa ce sunam. Inauntru, o salita, mama, ce mica era. Mama, si ce cald era (asta se intampla pe la 7 seara, parca). Si iese un tip cu pleata, genu' de flamenco, si zice, "da, da, rezervarea costa atat"... Si ne noteaza el acolo, intr-un palm... timp in care io facusem ochii cat cepele pe acolo. Si gandeam numai ganduri negre: "Ma, aici sa fie spectacolul ala? Unde dracu', ca nu e spatiu?! Si unde au loc aia care danseaza? Si noi, astia care venim la spectacol, unde stam? Si, mama, cat de cald e... astia n-au aer?!" Si cred ca eram gata sa zic: "Ma, ia da-ne banii inapoi ca io nu mai vin in scorbura asta!" cand se prinde tipul cam ce cred eu si zice: "Spectacolul se tine in sala alaturata. Sa fiti aici pe la 9.30" :))

Tare, nu? Ca am mai avut noi o experienta de-asta intr-una din zilele precedente... eu stiam de un club de flamenco din Malaga, de pe net: Onda Pasadena, parca. Si ne-am dus pe strada aia intr-o seara, pe la 11, ca stiam ca la ora aia incepe, si sa dea naiba, arata atat de aiurea intrarea in clubul ala... si strada in sine... ca n-am mai intrat. Si cand a mai intrat una, pe langa noi, in clubu' lu' peshte, cu figura cam dubioasa, si cu glas gajait (ca ne-a zis: "Est abierto" - adicatelea e deschis sau ceva de genu') am zbughit-o de-acolo in doi timpi si trei miscari. Oameni speriosi, ce sa mai...

FLAMENCO a la mama lui

Da. Ne-am intors mai pe la 10 fara ceva la Kelipe si am intrat. Si-am mai iesit pe la vreo 12 noaptea, suparati ca s-a terminat. Atata a fost de fain!!! Retineti, va rog, Kelipe. Sala de spectacol era o salita mai mare decat aia de care v-am spus, dar tot o salita. Pe margini, scaune puse asa, pe langa perete, si in fata, o scena mica din lemn. Pe scena, scaune asemanatoare si in spate, un perete rosu. M-a stresat rau aerul conditionat, care imi batea direct in fata, dar, in rest, IMPECABIL. Tapasurile de halit erau de fapt niste feliute de salam, de branza, si niste masline.

Si vin artistii. O tipa in rochie alba, la vreo 40 de ani si mai bine. Un tip brunetel, imbracat in negru-negru si cu pantofii rosii-rosii. Mama, ce mi-au mai placut pantofii aia. Tipul cu pletuta care ne luase banii mai devreme - la chitara. Si inca unul la chitara. Si-a mai aparut, mai tarziu, un tinerel care batea in instrumentul meu preferat - care nu stiu cum se numeste :)) O ladita pe care stai si in care bati. Au si unii prin Rahova ceva asemanator si imi mananca nervii noaptea :) Daca ar canta flamenco, io as fi impacata, dar ei nu canta, schelalaie. Aia din Rahova, ati inteles :)

Si incepe tipa sa cante. Si tipu' cu pantofii rosii. Si mie mi se ridica paru' pe mana instant. Sa dea naiba, misto rau! Tipa avea o voce din aia gajaita, fix de flamenco... Patos, mama, maiculitza! Si mainile, ca niste fluturi! Si intr-o parte, si in alta, ba aruncandu-se, ba dezmierdandu-se, ba agitate, ba duioase, ba cuminti, ba razvratite... Pac, la un moment dat, nu mai are stare, se ridica in picioare si dans! Dar ce nebunie! Pe bune, zici ca ne hipnotizase, eram cu ochii lipiti de ea, de el, de ei. Pun poze - cu maini fluturand - si filmulete. Si va pun si site-ul clubului: www.kelipe.net.

Spectacolul a fost alcatuit din doua parti: prima mai mult cantec, a doua mai mult dans, "bulerias", adicatelea, prilej cu care tipei, imbracata de data asta in rochie de flamenco, i-au zburat si cerceii de la atata zbantzuiala :)) Si da, a dansat si individul cu pantofii, de-am vazut numai rosu in fata ochilor. Si mai si canta, in acelasi timp, despre "malditos euros" (blestematii de euroi!) Tiganeala curata! Dar faina rau de tot!

Am gasit pe net cum ii cheama pe artistii de la Kelipe: tipa - Susana "La Yedra", tipul cu chiatara - Juan "El Indio", tipul cu pantofii rosii - Sebastian. Astia erau cei importanti :))

Pentru cine a fost ascultator :)) si rabdator :)) si a citit postul pana aici, avem si un filmuletz edificator:



Si inca un fragmentzel...



Si finalul apoteotic, cand zboara si cerceii dansatoarei :))



La sfarsit, scaune goale :( Si noi, suparati ca s-a terminat... si spectacolul... si a patra zi pe taram andaluz...

Flamenco on ice

Asta da, e combinatia fatala: si flamenco, si patinaj :))

Autorul: Stephane Lambiel. Patinator elvetian. Dublu campion mondial. Preferatul meu in competitiile de patinaj, in absenta lui Plushenko. Bine, la Mondialele de la Goteborg incheiate azi, a cam zbarcit-o. A terminat pe locul 5. Naspa. Mi-a parut rau. Mi-a parut rau ca nu s-a gasit deloc pe parcursul celor patru minute si jumatate, cat are programul liber. Asta in conditiile in care avea un program liber fenomenal, pe muzica flamenco. De Vicente Amigo. Sper sa mai vad programul asta si cu alte ocazii, ca tare mult imi place cum arata. Bun, pun aici o varianta de pe youtube, prezentata la o gala de patinaj de la Bercy, in 2007.

Ei, si mai pun un filmuletz, realizat fix la Madrid, in timpul pregatirii cu Antonio Najarro, profesorul de flamenco de la care a invatat Lambiel ce si cum. Da, e un reportajel in germana, dar fiti pe pace, o sa intelegeti esentza:

Inc-o poza si m-am culcat :)

Mda. As mai sta sa mai caut filmuletze, da' trebuie sa ma trezesc devreme. Asa ca am incheiat. Cu un regret: ma uit la concursurile de patinaj inca de pe vremea cand aveam televizor alb negru si imi "traducea" Tzopescu, "Marina Klimova poarta un costum roz cu paiete argintii"... da, de-atuncea ma uit la patinaj si n-am vazut si eu o competitie pe viu in viata mea :( De asta chiar ca-mi pare rau... Ptiu, ce bine e sa fii nascut in Romanica... Da, da, stiu, putea sa fie si mai rau... sa ma nasc in Somalia...

Interviu cu Joaquin Cortes in Adevarul Literar si Artistic

Gata! Interviul a fost publicat azi, 12 martie, in Adevarul Literar si Artistic. Ca sa va scutesc de un efort suplimentar, il puteti citi AICI. Si tot in ziarul de azi, aici, cititi si cate ceva despre culisele interviului, un articolash scris de amicul meu Dan. Bun, tot despre bucataria interviului o sa scriu si eu in postul asta. Spor la citit va urez :))

Pe la 1 si ceva (n.a. - vineri, 7 martie) intram in holul hotelului din buricul Bucurestiului (a facut Dan reclama mascata in materialul lui, asa ca nu mai insist:)). Noi, cei trei magnifici - Nico, Dan si eu - plus magnifica numarul 4, aky, ce urma sa ne faciliteze conversatia, ca de!, noi nu stim spaniola decat asa, din telenovele... Bine, Nico isi tradusese intrebarile si-n spaniola si se pregatise temeinic sa le si faca vant catre Cortes, in caz ca era nevoie. Eu eram responsabila cu varianta in engleza... sa o bombardez pe impresara si ea sa ii traduca... In fine, erau mai multe variante de lucru. Ce sa facem... daca musiu Joaquin nu a binevoit sa-si perfectioneze limbile straine:) In fine, aky ne-a salvat:), drept pentru care multumim :)

Noi, pe hol, pe o canapea, asteptand sa mai vina si nu stiu cine si nu stiu cine... la doi pasi mai incolo, Joaquin, vorbind relaxat la telefon. Noi ne facem simtita prezenta printr-o fluturare gratioasa a mainilor:)), el ne raspunde zambind cu ochii si continua sa vorbeasca la telefon... timp in care noi mai asteptam, ca nu venise nu stiu cine si nu stiu cine...

Bun, dupa vreo 10 minute de foiala, dupa completarea echipei de bataie, ne mutam in holul central, in jurul unei masute cam mici, dupa gustul meu. Hai ca ma pierd in detalii. Toata lumea se agita: se fura scaune de la celelalte mese, Joaquin se face si el util carand un scaunel :), in fine, ne asezam: noi (multi, ce-i drept), Joaquin si impresara. Gata, shoot the first question... sau cum s-o zice asta in spaniola. Domnu' Cortes remarca zambind ca aky are accent de Argentina:) Pai da, ca doar ii place tangoul:)

Zice ca a respirat flamenco de mititel, ca s-a nascut intr-o familie de "gitanos" si ca flamenco-ul e muzica si dansul tiganilor. Ca e increzator ca oamenii se pot schimba prin intermediul culturii: ca oamenii trebuie convinsi ca exista tigani care vor si au o viata onesta si linistita, ca exista tigani care au cariera profesionala. Ca schimbarea imaginii e un proces lent, dar ca, in timp, se pot schimba prejudecatile cu privire la tigani. Ma, acuma stau sa ma gandesc: parca "gitanos" nu suna asa rau, parca nu-i asa incarcat de conotatii negative cum e "tigani". Ma rog, m-a apucat filosofeala.... Revin la oile noastre. Ah! Stiti faza aia cu asiguratul picioarelor pe 3 milioane de dolari? Cica nu a a zis asa ceva, "de mi boca no salio questa palabras". Nu cred ca am scris corect:) Auzi, cica si in Spania presa exagereaza. Si eu care credeam ca e o caracteristica tipic romaneasca...

In fine. Intreb de treaba cu Pavarotti, pe care s-a facut tam-tam in Spania, la un moment dat. Vezi Doamne, indraznise sa se compare cu maestrul si lumea a luat foc. Joaquin confirma simplu: "Da, am zis asta, ca exista asemanari intre mine si Pavarotti. Pentru ca e adevarat. Eu cred ca fac cu flamenco, ceea ce a facut Pavarotti cu opera. Pavarotti a popularizat opera, a dus-o catre oameni, a facut-o cunoscuta, eu incerc sa fac acelasi lucru cu flamenco-ul". M-am lamurit. Imi place omu' asta. E sincer. Daca a zis ceva - chiar daca "ceva"-ul ala pare ciudat si la nelalocul lui - nu se fofileaza. Zice clar: "da, am zis, uite de ce am zis".

Bun. La un moment dat, o sa puna pe picioare si o scoala. O scoala de flamenco. Flamenco in stil Joaquin Cortes. Acum n-are timp, e pe drum, e in turnee. Multe, multe luni pe an. Ce se vede peste cativa ani? Profesor? Coregraf? "Nu stiu ce o sa se intample cu mine, viitorul nu e sigur". Suna a Dosarele X :) Ciudat, dar il cred. In ritmul asta in care traieste el - azi aici, maine acolo, poimaine in partea celalalta - mie mi-ar fi lene sa mai si gandesc. As fi prea obosita ca sa ma mai gandesc...

Ei, intrebare-intrebatoare: "Ai 39 de ani - impliniti pe 22 februarie. Cat timp crezi ca o sa poti sa mai dansezi?". Raspunde serios si responsabil: "Ma simt foarte bine, foarte puternic, simt ca pot dansa multi ani de acum inainte. Ca sunt 3, ca sunt 4, ca sunt 5... In ziua in care voi simti ca nu mai sunt in stare sa dansez, o sa fiu primul care o sa spuna ca se retrage".

Ah, cu improvizatia... cum e cu improvizatia? Aflati ca Joaquin e perfectionist si ca improvizatul e destul de "calculat". Nu apare asa, din neant... "exista o structura clara a spectacolului, o coregrafie clara, dar si o parte dedicata improvizatiei. Intr-un spectacol, pot sa fie 20-30 de minute de improvizatie". Si ca veni vorba de asta, poate vreti sa vedeti cum e cu improvizatia. Pun aci un filmuletz convingator:



Ma iertati. Acu' imi dau seama ca filmuletzul asta l-am mai pus si cu alta ocazie pe blog, dar poate-poate va conving sa-l vedeti. E super tare.

Continuam. Partea asta imi place la maxim. Eu am copt intrebarea asta si, de pus, a pus-o Nico: "Despre tine se spun multe lucruri. Ca esti cel mai mare dansator de flamenco din lume, ca esti cel mai sexy spaniol, ca esti cel mai sexy dansator, ca esti asa..., ca esti pe dincolo... Cum esti, de fapt? Cum se descrie Joaquin Cortes pe sine insusi? Cum se considera?"

Raspunsul e demential. Vine firesc: "No mi considero ni sexy, ni guapo, ni nada. Normal". Uaaat? Nici sexy, nici chipes, nici nimica?! In prima faza, pe fetele noastre se citeste neincrederea: "Ma, asta rade de noi". Nu, dom'le, nu rade, e cat se poate de serios. Nu i se clinteste pe fata niciun muschi. Cum naiba sa nu-l crezi?! Si mai spune o chestie, care aproape ma intristeaza: ca nu stie ce emotii trezeste si ca si-ar dori sa stie: "Intotdeauna spun ca mi-as dori ceva realmente imposibil. Mi-ar placea sa fiu pe o scena, dansand, si sa ies din mine, sa fac o calatorie astrala, sa ma asez undeva deasupra si sa ma uit la mine cum dansez. Ca sa vad ce transmit. Pentru ca oamenii cand ma vad, se emotioneaza, imi spun: Dar eu toate astea nu le stiu, nu le simt..." Uof, sa mor de nu mi-a parut rau pentru el... Sau poate sunt eu mai sensibila :))

Da' de tuns de ce s-a tuns? Ca asta voia amica mea Anita sa stie: de ce s-a tuns, ca acuma nu mai poate sa isi prinda parul "in codita aia sexy?" Citat. Pai, s-a tuns ca sa faca o schimbare. S-a trezit intr-o dimineata si si-a zis: Dom'le, am avut prea multi ani parul lung, ia sa imi schimb eu imaginea. Asta a fost.

Ce mai e de zis? In iulie si august, mare turneu in Spania. Asa ca fiti pe faza voi, cei care aveti drum pe meleaguri spaniole in perioada aia. O sa danseze in fata a 15.000 de oameni.

Ei, si in Romania s-a simtit "foarte bine primit", ati inteles? A simtit "dragostea publicului". Mai ales a publicului feminin, bineinteles :) Mi-a povestit deunazi un amic, care a fost la spectacolul de pe 7 martie de la Sala Palatului, ca o gagica a inceput sa strige in timpul reprezentatiei: "Te quiero, te quiero"... la care el, razand, a zis: "cum poti sa ma iubesti? Nici macar nu ma cunosti..." Ei, da. Asa da raspuns. De tipele care strigau "Desnundate" la spectacolul de pe 6 martie nu va mai povestesc, ca poate stiti si voi. La final de reprezentatie, o fatuca zicea: "Ma, io as fi strigat Desnudame (n.a. - dezbraca-ma)..."

Mda, ati priceput ideea. Femeile il iubesc pe Joaquin. Chiar daca nu-l cunosc :) Si l-am intrebat si de chestia asta. Bine, asa, mai pe ocolite, ca interviul urma sa apara in Adevarul Literar, nu in revista Star: "Publicul tau e alcatuit, in majoritate, din femei. De ce se intampla asa? Cum aducem barbatii la spectacolele tale?" Zambeste si dezveleste niste dinti albi de tot: "Buna intrebare. Aseara (n.r. - pe 6 martie) au fost foarte multe femei". Nico: "Au fost si barbati..." Musiu Cortes rade neincrezator: "Au fost si barbati? Ah, bine". Eu, glumind: "Da, obligati de femei..." Da-i ras pe toata lumea. Si solutia, printre rasete: "Solutia e ca fetele sa-si aduca partenerii, perechile, sa vada spectacolul. Ca daca nu, la final, o sa avem mult mai multe femei la spectacol, cum, de altfel, se si intampla in toate orasele in care dansez. Sunt chiar 70-80% femei in sala". Bun, am lamurit-o si p-asta.

Ni se transmisese inainte ca il avem pe Joaquin la dispozitie vreo 15-20 de minute. Minutele trec si Joaquin nu da semne de iritare. Asa ca nu parasim locul faptei. Si continuam. Ne vorbeste despre dans, ca e "cenusareasa" culturii, despre cariera de dansator, ca e foarte dura, foarte grea, despre compania lui de dans, despre faptul ca numele lui a devenit un brand foarte puternic, "mi se cumpara pachete de turnee in toata lumea". Despre schimbarile facute in structura spectacolului, ca sa nu se plictiseasca, sa se simta in continuare motivat... Dau sa-ntreb: "cate kilograme slabesti intr-un spectacol?" si nu mai asteapta traducerea. A inteles. Ridica doua degete zambind. "Doua. Dar le recuperez cu apa".

Mi-e jena sa intreb despre burtica: asa au zis unii ca nu si-a dat camasa jos, ca avea o bucata de burta. La un metru de el, in timpul interviului, eu n-am vazut nicio urma de burta. O fi fost balonat la spectacol :) Asta a fost o gluma proasta, evident. Rautate gratuita. Ce, mie mi-ar conveni sa ma intrebe cineva daca am burta si daca da, ce fac cu ea? Nu, nu mi-ar conveni. Asa ca m-am abtinut. Ce naiba, imi place de omu' asta :)

Si v-as mai zice cate ceva, da' tre sa ma intrerup o secunda, sa mai caut o poza pe google cu joaquin, sa fragmentez putin textu', ca n-o sa ma citeasca nici naiba daca il arunc din avion. Deci, caut poza si revin.

Hai ca am zis sa variez. Am luat o poza de pe www.esflamenco.com. Cu pantofii astia din poza a dansat Joaquin vreo sase ani de zile, in spectacolul "Live". Cica nu i-au cauzat atata suferinta, cat cei cu care a dansat in "Pasion Gitana". Adica: in timpul unui spectacol la Radio City Music Hall din New York, unul dintre cuie (da, alea din talpa pantofului), i-a perforat laba piciorului, dar Joaquin a continuat sa danseze pana a terminat reprezentatia, 40 de minute mai tarziu. La sfarsit, fuga la spital, ca piciorul nu se mai oprea din sangerat :(

Revenim la interviu. Promit ca asta e sfarsitul. Ca e unu fara un sfert (noaptea) si vreau si eu sa dorm. Deci. In Romania a fost pentru a treia oara. N-a apucat sa vada nimic. Din motive de timp. Decat ce-i pe drum intre Hilton si Sala Palatului, completarea mea. Da' ca s-ar duce in Transilvania, daca ar sta o saptamana, ca a auzit ca sunt "locuri inimaginabile".

Joaca si in filme. Ca ii place. Si-i aduc si bani. Si-l relaxeaza. "Es genial!" Rade.

Si se va intoarce cand? Ca stiu ca va intereseaza. Ca doar ati ajuns pana aici, si postul asta e revoltator de lung. "In cel mai bun caz, ne-am putea intoarce la finalul anului. Stiu ca la sfarsitul lui octombrie, inceputul lui noiembrie, inainte de a merge in Statele Unite, vom fi pe undeva prin preajma, in tari vecine Romaniei. Si poate vom putea sa facem un salt aici".

Ati auzit, domnilor organizatori? Retineti: luna octombrie. Dar poate va indurati sa nu mai vindeti biletele cu 3-5 milioane, ca-i cam multisor. Nu de alta, dar Cortes a zis ca vrea sa duca flamenco-ul inspre mase... Ce mase, ce membrii ai maselor, pot sa dea 3 milioane jumate - 5 milioane pe un bilet??? Da, puteti sa-mi spuneti: sunt si bilete de un milion. Da. In fundul salii. De unde nu vezi mai nimic :( Hai ca am luat-o prin ceapa. Iar. Nu mai zic de titlul ala de pe afis, "Gitanos", pentru spectacolul din 7 martie, care-a dat impresia oamenilor ca e vorba un spectacol nou... Nu era nou. Era "Mi Soledad", cu care venise si in iunie 2006. Impresara a fost taioasa: "Numele Gitanos nu e al nostru. Nu stiu de ce au pus pe afis numele Gitanos. Noi am venit cu Mi Soledad. De unde au scos numele asta?". Iar Joaquin a completat: "Noi nu putem veni cu doua spectacole o data. E vorba de echipamente, de costume..."

Ultimele vorbe. Ca poate va intereseaza si asta. Unde se vede, cum se vede peste mai multi ani? "Pai, ma vad casatorit, cu copii, cu o familie numeroasa, cu toata familia impreuna. Mi-ar placea sa am o casa mare, plina cu 40-50 de persoane. In Spania, pentru ca aici imi sunt radacinile". Asa ca fuguta in Spania! Nu se poate sa nu aveti vreun frate, vreo matusa, vreun vecin, ceva... La Madrid, ar fi ideal. Ca acolo sta, cand nu e in turnee.

Gata, fratilor. Si surorilor. Cui a ajuns pana aici ii dau un premiu :) Noapte buna.

Later edit, miercuri dimineata spre pranz, 10.58.
Era tarziu azi-noapte si mie mi-era somn... si-am uitat sa va zic ca omu' a stat si la poze, fara ifose, zambind, si ne-a dat si autografe. Cu "carinho", cu "abrazo", cu aia, cu ailalata, si ne-a si deslusit autograful: "asta-i J, si asta-i C" :) Cand mi-oi repara aparatul, o sa trag si autograful in poza. Bun, am plecat de-acolo, de la hotel, dupa multumirile de rigoare, dupa "cu multa placere" din partea lui, ne-am dat mana, ne-am zambit... si dupa aia... in masina, spre redactie, fiecare trancanea cu cineva la telefon :)) Asta m-a amuzat la culme, fiecare simtea nevoia sa impartaseasca momentul lui de bucurie. Io am sunat-o pe Anita, Nico, pe o amica, si tot asa... Gata, acu' chiar ca am terminat.

... Bulerias, Alegrias, Mirabras, Alborea, Bulerias por solea, Caracoles, Guajira, Petenera, Garrotin, Colombiana, Farruca...

... Milonga, Fandango de Huelva, Sevillana, Fandango malagueno, Seguidilla, Tanguillo, Granaina, Rondena, Cartagenera...

... Martinetes, Carceleras, Deblas, Livianas, Serranas, Cañas, Polos, Tientos, Marianas, Mirabrás, Romeras, Rondeñas, Jaberas, Verdiales...

... Granaínas, Mineras, Tarantos, Guajiras, Rumbas, Vidalitas, Bamberas, Villancicos, Saetas...

Media hora con Joaquin

Da. Eu mi-am primit cadoul de 8 Martie. Si de Florii, si de ziua mea, si de Craciun :) Am avut niste zile foarte bune. Foarte la locul lor. Asa cum ar trebui sa fie. Cred ca e de vina soarele asta, si primavara asta timpurie... Da. Da, zile bune, ziceam. Care-au culminat cu un spectacol pe cinste - aseara, Mi Soledad, la Sala Palatului. Regal de Joaquin Cortes. Cred ca m-as fi multzumit cu ziua de 6 martie. Dar a mai fost si 7. Azi. Pe asta o s-o trec in calendar ca fiind ziua in care am palavragit cu Joaquin. Cu Joaquin Cortes, da. Si ca sa fie totul asezat, intalnirea s-a petrecut in compania unor prieteni dragi. Asa, ca sa tinem minte toti :) O fi mult spus "am palavragit"? O sa ma consult cu prietenii :) Cert e ca a fost o jumatate de ora frumoasa, vesela, fara intrebari stupide si taceri stanjenitoare. Cu autografe cu "abrazo" :). Povestile intalnirii, curiozitatile, zambetele, micile priviri iscoditoare - in Adevarul Literar si Artistic de miercuri, 12 martie. Si tot atunci, fragmente audio din interviu. La mine pe blog. Pana una-alta, doar cateva arome si franturi. In schimb, o invazie de poze :)

O prima poza - desi n-am cerut acceptul. Sper sa nu se supere nimeni pe mine :)

Bun, n-o sa va spun ce-am vorbit. Ca asta o sa cititi voi, saptamana viitoare. O sa va spun c-a fost o intalnire super relaxata. Si c-am schimbat vorbe si priviri, noi astia trei din imaginea de sus plus aky - da, c-a fost si aky, care ne-a ametzit si pe noi si pe Cortes cu spaniola ei cu accent argentinian. Ei, da, au mai fost inca doua tipe din zona maketing/publicitate, si-a mai fost si impresara lui Joaquin... da' io vorbeam de noi acum.

Ei, uite si-alta poza, mai cuprinzatoare. Vedeti ce maini lungi are Cortes? Una dintre ele a ajuns pana la mine :))
Si mai pun si niste poze, chiar daca-s usor blurate. Bineinteles, ca io radeam cu gura pana la urechi :)) A se vedea mai jos:

Voi l-ati vazut pe omul asta in spectacole, nu? E un vulcan, e nebunie, e culoare, e lumina, e de toate, e din toate. Ei bine, in fata mesei rotunde din holul de la Hilton, am descoperit un om linistit. Cuminte. La locul lui. Da. Zice lumea ca e cel mai sexy spaniol, ca e cel mai mare dansator de flamenco, ca e aia, ca e celalalta... o sumedenie de etichete. El ce zice despre el? "Ni sexy, ni guapo, ni nada. Normal". Noi am ras. El vorbea serios.

Mai presus de toate, un om fara aere din-astea de vedeta. Ca ar fi putut avea o gramada. Eram pregatita sa le suport pe toate, oricate ar fi fost. Dar n-au fost. Am dat cu mana in stanga si in dreapta si n-am gasit nimic. Drum liber catre Joaquin. Si da-i cu intrebari. N-a sarit peste niciuna, n-a deraiat, n-a fentat, n-a zis: "ma, da' am raspuns de zece mii de ori la intrebarea asta". Ca desi am pretentia ca sunt originala, cred c-a mai primit de zeci de ori aceleasi intrebari. Nu, dom'le, a raspuns cu toata seriozitatea. Sincer.

A parut dispus sa vorbeasca. Sa i se scormoneasca intimitatea, lumea, obiceiurile. Fara gesturi mai mici sau mai mari care sa-ti taie avantul. Fara priviri iritate, gen "voi nu mai plecati, ca eu trebuie sa repet, ma duc de-aici la Sala Palatului"... M-a relaxat. Am ras. A ras si el. Am ras toti cand a venit vorba de publicul majoritar feminin. "Da, sunt mai multe femei, 70-80% femei. Dar asta nu se intampla numai in Romania, asa e peste tot". Si pe barbati, pe barbati cum ii aducem la flamenco? "Pai, sa vina fetele cu perechile, cu partenerii la spectacol, asa ii aducem". Ptiu, am incalcat consensul, am zis prea multe :). Daca va spun eu tot, cine-o sa mai citeasca Literaru'?

Hai ca daca n-am voie, deocamdata, sa dau prea mult din casa, am zis sa va innebunesc cu poze. Asadar:

Ma, da io nu mai am de gand sa ma opresc?! Tipa din dreapta lui, butonand telefonul, e impresara:

Mergem mai departe:

Si tot asa, ca doar nu ma intalnesc in fiecare zi cu Joaquin "Argint", cum i-a zis Marius, dupa ce l-a vazut cum da din maini si din picioare:

Ei, hai ca mai pun una, ca nu ma indur sa nu:

Mda. Ma opresc aici cu pozele de la interviul acordat in exclusivitate pentru Adevarul. Uite-o fotografie care-mi place mie foarte mult:

Oricum, eu m-am hotarat. Cel mai mult la Joaquin imi plac mainile. Linistite si ascultatoare, in timpul interviului, nebune si expresive, cand vine vorba de dans. A se vedea poza de mai sus. Nu stii cum arata omul cu palarie, nu stii cum se misca omul cu palarie. Vezi mainile. Zborul. Indrazneala. Mda, me gusta los manos de Cortes... sau cum s-o zice in spaniola asta pe care toti o intelegem, din motive de telenovelas :)

Stati ca nu ma opresc aici. Pun acusica un link catre un alt post. "Mi Soledad", vazut prin ochii unui barbat. Care nu mai fusese niciodata la un spectacol al lui Cortes. Care nu voia sa-l vada deloc pe spaniol, ca vazuse posterul ala tampit care a impanzit orasul, cu Joaquin dezbracat, si cu mostra aia de "intelepciune": "La invitatia/cererea doamnelor si domnisoarelor din Romania". Pai cum sa vina un barbat la un spectacol de-al lui Cortes daca tu il promovezi ca pe un spectacol cu "cipandei"?

Iata linkul:
http://www.mediafax.ro/blog/general/joachine-trailes-baxtalo-praleo/

Dar pentru cine nu e deloc familiarizat cu "Mi Soledad", am descoperit, recent, pe youtube niste filmulete foarte ok, facute undeva prin Portugalia. Va e clar ca le pun mai mult pentru mine, nu? Ca sa nu mai rascolesc youtube-ul de fiecare data cand vreau sa-l vad pe Cortes... Dar asa puteti sa vedeti si voi cum arata, in mare, spectacolul asta, cand l-am vazut eu prima data, in iune 2006. Ca acu', pe 6 septembrie, la petrecerea organizata de holding, a fost putin altfel. Zice el ca e o obisnuinta asta, sa mai umble pe ici-pe colo, pe la coregrafie, pe la muzica. Ca sa se simta motivat. Ca sa nu se plictiseasca prezentand, zi de zi, acelasi spectacol.

Filmuletzul cu numarul 1



Filmuletul cu numarul 2



Filmuletzul numarul 3 (cu acordeonul)



Filmuletul cu numarul 4



Alta data, o sa va povestesc si despre intrebarea aia cu pantalonii Jean Paul Gaultier. Da, aia care i s-au rupt la Bucuresti, la spectacolul din decembrie 2007. Nu s-a temut nici de intrebarea aia, a raspuns elegant... intr-un interviu acordat tot ziarului Adevarul, facut in Spania, la sfarsitul lui februarie, pe baza unor unei liste de intrebari, la care am contribuit din plin...