CE de patinaj de la Zagreb (The end): despre prima zi la Dom Sportova, cu bucurie.

Sa ne intoarcem la prima zi in Zagreb, shall we? Nu de alta, dar avem bunul obicei de-a ne poza (de-a ne lasa pozate) imediat dupa ce ne ridicam biletele/abonamentele, fericite nevoie mare. Amintiti-va, va rog, de Torino si de Nisa si de moacele noastre zambarete...

La Zagreb era insa o vreme numai buna de stat in casa cand am ajuns noi la Dom Sportova. Ningea cu fulgi mari in tot orasul si noi eram deja terci dupa - v-am povestit asta - o noapte neplanificata in Viena. Insa, cu toata oboseala, cu toata moleseala, dupa ce ne-am lasat bagajele in minunatul nostru apartament din centrul Zagrebului, fuga-fuga la arena. La Dom Sportova. Si intram sa ne revendicam abonamentele fix in spatele lui Plushenko, care intra si el, cu trupa (Misin si coregraful), la sesiunea de antrenamente din patinoarul oficial. Coate-coate si iesim. Si ne pozam cu gura pana la urechi. Si ne mai dam o data niste coate, ca pluteste Brezina pe langa noi, intr-o mare de fulgi. Si gata, repede-repede, in arena, ca-i frig; si-avem o zi lunga in fata.

Despre prima zi in Dom Sportova v-am mai povestit. Aici si-aici. Ma simt insa mai generoasa cat priveste pozele, asa ca, uite, revin. Cu minime observatii. Si cu accent mai mult pe noi; pe noi, acolo, in Dom Sportova, la primul European din "cariera" noastra de fane. Poftim:

V-am dezinformat la un moment da, va amintiti? V-am spus ca Javi n-a binevoit sa intre pe gheata (iar Plushenko, pregatit sa-si vada concurenta la antrenamente, a parasit patinaoarul fara sa vada nimic :)). Dar, vedeti voi, lui Fernandez i se pierduse bagajul intre avioane; bagajul, cu tot cu patine. Asa ca si-a repetat sariturile pe loc, pe langa Orser...

...iar Orser l-a prezentat la un moment dat Tarasovei. Iar Javi a stat cuminte, cu mainile la spate, in timp ce antrenorul l-a laudat (nu, nu, n-am stat langa ei; dar fotografiile astea nu spun altceva :)).

CE de patinaj de la Zagreb (6): me and the stars - part three.

Ce-ar fi de spus aici? Ca am eu un zambet maaare, pe dinauntru, in prima poza, si-apoi unul pana la urechi intr-a doua? Ca Elena este su-per-ba? Ca ma bucur teribil sa ma fi aflat, ca un miez, intre Dmitri si Ekaterina, si ei cu zambete mari (si autentice) ca si mine? Ca Nikita are ochii mari si albastri? (si-n poza asta ii are si mai mari, ca doar s-a straduit sa-i tina deschisi si sa nu strice pozele fanelor...) Ca Luca si Anna sunt frumosi si naturali; si-o sa fie candva niste mari campioni, ca Barbara si Maurizio?
Ce-ar mai fi de spus? Ca daca nu ii recunoasteti pe patinatori dupa prenumele lor inseamna ca n-ati ajuns pe blogul care trebuie? :)) Sau ca, de fapt, mie imi sunt asa de dragi si de familiari, c-am ajuns sa va povestesc de Elena (banuind ca intelegeti ca-i vorba de Elena Ilinykh), de Ekaterina si Dmitri (adica Ekaterina Bobrova si Dmitri Soloviev), de Nikita (adica de Nikita Katsalapov) si de Anna si Luca (adica Anna Cappellini si Luca Lanotte...).
Ce-ar mai fi de zis? Ca-s fericita in pozele asta; asta ar mai fi. Si ca-i multumesc dragei mele Ali, autoarea acestor instantenee mi-nu-na-te. Iar Ali, desi nu se vede, e cu totul cuibarita in zambetul meu.

CE de patinaj de la Zagreb (6): medaliile mici ale dansatorilor. Ce fete frumoase.

  

  

 

Postul asta e plin de frumusete, doldora de frumusete. Sa nu ziceti ca nu v-am spus.

Pai stiti voi ce frumoasa e Elena Ilinykh? E ca o papusa fata asta, cu fata ei rotunda, vesela, si ochii mari si rimelati.

Si stiti voi cat e de frumoasa si de blonda Ekaterina Bobrova? Ekaterina are tot un chip de papusa; dar de papusa de portelan; de Ileana Cosanzeana. Cu cosite blonde si putin rosu pe buze.

Si stiti voi cat de expresiva e italianca asta, banuiesc, plina de temperament? Anna? Anna Cappellini?

Nu stiti; de unde sa stiti... (Ba stiti, de la televizor; dar de la un metru in fata lor eu va spun cu mana pe inima: sunt frumoase; foarte frumoase fetele astea. Si-as vrea sa am talentul domnului Topescu in a le descrie. Parca-l si aud: Anna a purtat la programul liber o rochie rosie-rosie, cu volane, din dantela; Elena a fost sobra, serioasa, in rochia ei neagra; si tot negru a purtat si Ekaterina: o rochie simpla, inchisa la spate cu un rand de nasturi mici...)

Oameni buni, ati inteles? E minunat sa stai la un metru in fata la lor; sa te bucuri de ei si ei de tine. 

(De baieti nu mai vorbesc; si ei sunt frumosi de pica: vezi-l de pilda pe Nikita Katsalapov, balerinul acesta rus cu ochi albastri... Dar nu mai vorbesc; ca nu vreau sa m-acuzati ca-s fata si ca, din acest motiv, sunt sensibila la infatisarea domnilor din proba de dans. Care-s frumosi si ei; foarte frumosi - sa nu ziceti totusi ca nu v-am spus).

Sa curga (sampania si) pozele atunci. Pentru aceste trei cupluri de castigatori frumosi. Ekaterina si Dmitry, Elena si Nikita, Anna si Luca. Unde sunt eu in toata ecuatia asta? Pai pe jos, in fata lor. La picioarele lor. Si la propriu, si la figurat (caci mi-am intrat deja foarte bine in rolul de viitor jurnalist sportiv; si m-am tavalit si eu pe jos - exagerez - ca toata lumea, ca sa fac niste poze frumoase; cele mai frumoase. Ca sa le vedeti voi, evident :).

Gata. Poze.

(Ei, aici nu pot sa nu comentez;  inainte de festivitate, Anna se ascunsese in spatele lui Luca, sa-si aranjeze fusta. Eu, ca o fata sensibila si draguta - care sunt - le-am surprins doar fete-fetele; nu si fustele :)) Si, da, nu va inselati: italienii erau imbufnati; cred ca tintisera mai mult decat un bronz. Le tin pumnii pentru anii care vin. Pentru ca, de data asta, podiumul oficial a fost si podiumul meu.

As putea sa comentez aici putin ca Nikita ii facea ochi dulci Annei si-o tot apuca, prieteneste, de umeri? As putea, dar nu comentez :).

Eu v-am spus ca Nikita e o frumusete de baiat; si nu-mi iau inapoi vorba; cum sa fac eu asa ceva?

Pe baiatul asta, de pilda, pe Dmitry Soloviev, trebuie sa-l vedeti pe gheata; trebuie si gata. Are mainile ca niste aripi, ca niste aripi de fluture.

Inchei cu aceasta Cosanzeana frumoasa; formula care, evident, e pleonastica. Ati auzit voi de Cosanzene urate? Nu cred. Inchei, deci, cu Ekaterina; si ne-auzim mai tarziu, dupa programul liber al baietilor.