Dor nebun de patinaj. Remediul, o floare de cireş

Da. Recunosc. Mi-e dor. Mi-e foarte dor de patinaj. Mi-e dor de Mao şi de Daisuke, mi-e dor de emotii, mi-e dor de mine si de Ali fericite, zambarete, ata de ferite si zamberete cum numai la un campionat mondial putem fi.

Si intre timp s-au intamplat atat de multe: 

Igor Shpilband a fost concediat de la arena din Canton (Shpilband, domnule; cel care antrena alaturi de Marina Zueva cele mai bune perechi de dans din lume la momentul asta: Virtue&Moir; Davis&White; concediat, practic, cu un sezon inainte de JO de la Sochi).

Si tot Igor Shpilband si-a gasit deja o alta arena, Novi Ice, si si-a luat si cateva perechi dupa el (nu, nu pe cele de mai sus; care au decis sa ramana cu Zueva; vedem noi ce iese din asta). 

Pasquale Camerlengo a decis sa lucreze cu Plushenko (sau mai degraba invers); asa ca a zburat la Moscova pentru cateva zile si a creat pentru Evgeni unul dintre programe, sub privirea necrutatoare a lui Misin. Camerlengo a declarat deja ca i-a fost greu sa lucreze in situatia asta: de regula, coregraful alcatuieste un program pentru sportiv, iar antrenorul acestuia isi da de-abia apoi cu parerea. Asta, lasand la o parte faptul ca de regula sportivul se duce la coregraf si nu invers. Pentru Plushenko (si pentru banii Federatiei Ruse) se incalca insa orice regula a patinajului; si n-o spun cu rautate. Voi stiti deja ca I'm a Plushy' fan for ever.
Si tot Plushenko - asta da lovitura de maestru - a decis sa lucreze pentru celalalt program (uite ca nu stiu cum s-au repartizat programele) cu genialul Kenji Miyamoto. 

 

Foto: Twitter. 

 Iertati-mi efuziunile astea; dar Miyamoto este pentru mine un geniu, de vreme ce a creat programul meu scurt favorit (ever) pentru Daisuke Takahashi in sezonul 2009-2010. Acel program scurt ma-gis-tral cu care Daisuke a luat bronzul in 2010, la JO de la Vancouver; si aurul mondial la Torino. Asadar, pregatindu-se pentru Sochi, Plushenko si-a adus langa sine cei mai tari coregrafi: Camerlengo si Miyamoto. Imi doresc sa iasa ceva de zile mari - desi in sinea mea stiu ce vreau la Sochi: aurul pentru japonezul Takahashi. (Plushenko, iarta-ma). Si stiu ce mai vreau: sa fiu acolo cand se intampla treaba asta. Asa ca anunt oficial ca deschid un cont informal si simpatic pentru deplasarea mea la Sochi, in 2014. Va aduc de acolo ce vreti (o punguta de nisip de la Marea Neagra? O scoica, niste pietricele? O farama din bucuria si emotiile mele? Facem o lista cu dorinte, ca tare mult vrea sa ajung; vrem sa ajungem; nu, Ali?). Dar daca nu iese planul asta, vreau sa stiu: cat face trenul pana la Sochi? :)

Si Daisuke? Ce s-a intamplat cu Daisuke Takahashi in timp de Plushenko a reusit aceasta lovitura de maestru? E mai putin clar cu cine merge inainte (in materie de coregrafie) in sezonul care vine. Lori Nichol - era o varianta; mai cu seama ca japonezul vrea sa inoveze si n-a lucrat niciodata cu tipa care-i face programe aducatoare de puncte lui Patrick Chan. Nu's ce sa zic de chestiunea asta; lui Lori i-a reusit cu Chan; o sa-i reuseasca si cu japonez? Ar fi genial (dar eu sunt fan Camerlengo si fan Miyamoto; si Nichol nu imi place tocmai pentru asocierea cu Chan). Totusi, Nichol i-a facut niste programe de zile mari Carolinei Kostner... 

O alta varianta de coregraf pentru Daisuke e Nikolai Morozov si ma cam ia cu fiori.

  Foto: facebook

Eu - stiti deja - am un soi de fling cu Morozov, dar nu cand vine vorba de programele lui Takahashi. Sunt prea multe in joc; si rusul i-a alcatuit multe dintre programele japonezului de acum cativa ani; si niciunul nu m-a dat pe spate, fir-ar sa fie. Mi-as fi dorit s-o fi facut-o; dar nu, nu m-am indragostit de niciun program. Asa cum m-am indragostit de "Eye (Coba)" - alcatuit de Kenji Miyamoto. Asa cum m-am indragostit de "Historia de un amor" - coregrafiat de Shae-Lynn Bourne. Asa cum m-am indragostit - pana peste cap - de "Invierno Porteno", al lui Pasquale Camerlengo, de "In the Garden of Souls" - al lui David Wilson. Asa cum mi-am pierdut capul dupa Daisuke the Rockstar, in programul "Blues for Klook", alcatuit de acelasi Camerlengo... Si-atunci, daca merge bine, daca programele astea i se potrivesc manusa lui Daisuke, de ce sa schimbi? De ce sa te duci la Morozov sau Lori Nichol? Pai, uite pentru ca omul asta - Daisuke Takahashi - vrea sa creasca. Vrea sa inoveze. Vrea sa revolutioneze. Vrea sa vada cat poate. Cat de mult poate. Lori Nichol e singurul coregraf cu care nu a lucrat pana acum. Iar Morozov e o infuzie de incredere; e incredere in forma pura. Iar in apropiere de Sochi, e esential sa aduni incredere atata cata poti; de unde poti. Si-atunci, da, astept sa vad ce iese de aici (de aici, de la Daisuke; de aici, de la Plushenko) si-mi potolesc dorul cu o floare de cires. Cu printesa Mao in patinoarul de repetitii de la Nisa, tarziu in noapte, pe 27 martie; stiu, sunt foarte in urma cu povestile de la acest mondial...

 

Me and Daisuke Takahashi

Mai stiti cum ma dadeam de ceasul mortii pe aici (dar mai ales pe fb) ca n-am si eu o fotografie, umar la umar, cu Daisuke Takahashi, la Nisa? (asa ca m-am pozat ba cu posterele de sustinere a lui Daisuke, ba cu buchetul mare si frumos cu flori, special cumparat din Cours Saleya, in ziua finalei baietilor...). Ei bine, m-am dat de ceasul mortii aiurea: pentru ca Ali, draga mea Ali, a scos din palarie aceasta prea minunata fotografie. Exact. Cu mine si cu Daisuke. Cu creturile mele pe jumatate de ecran; si cu un Daisuke mic, pe gheata; atat de mic, ca-ti vine sa-l incercuiesti cu rosu, ca sa se vada si el. Dar voi, cei care i-ati recunoaste silueta dintr-o mie, stiti ca e el... Ali, te pup cu drag pentru surpriza asta numai buna de Alice in tara Minunilor si Humpty Dumpty :)))

Va inviti sa vedeti poza in marime originala; ca altfel nici nu se putea; trebuia sa va dau o lupa si n-aveam de unde. Povestea asta se intampla pe 27 martie, dimineata devreme, in patinoarul de concurs din Palais des Expositions; la antrenamentele cu muzica... (despre care v-am povestit AICI).

Si, desi in poza de mai jos nu e japonezul, sa stiti ca e totusi; in buchetul cu flori. Un buchet atat de infofolit, ca nu se vede cat e de frumos. Dar va spun eu ca era minunat buchetul pentru aurul lui Daisuke. Ca asta a fost: un buchet pentru aur (dac-ati vazut argint, cumva, la festivitatea de premiere va spun eu c-a fost iluzie optica). Un buchet cu flori rotunde, colorate, vesele, simpatice (bonus, un trandafir alb, de la negutatorul din Cours Saleya) - rasplata pentru un buchet mare de emotii; si ele, tot rotunde, colorate, vesele...

(si, da, acesta este un teaseri pentru posturile care vor mai veni; caci vor mai veni, in ciuda pauzei si-a aparentelor... Nu ma las pana nu finalizam povestea acestor Mondiale, chiar de-mi va lua pana la Craciun sa pun aici poze, filmulete si povesti...)

29 martie. CM de la Nisa. Programul scurt al fetelor. Mao, ca o floare de cires

Sunt in urma, si cu pozele, si cu povestile; asa ca iertati-ma, va rog. Incerc sa recuperez weekendul asta; sau macar pana la Trofeul Eric Bompard, din noiembrie :). Nu, nu ma duc; desi m-ar tenta; am un an plin; si nu pot sa-l incarc mai mult de-atat; plus ca francezii astia - iertati-ma din nou - ar scoate bani si dintr-o sesiune de autografe daca ar putea. Dupa episodul Nisa care a fost de doua ori ca pret episodul Torino 2010 (si abonamentul de anul asta nu includea nici gala), la Trofeul Eric Bompard, pentru trei zile doar iti iau vreo 200 de euro, daca vrei sa ai si tu bilet de categoria 1 (nu, nu e vorba de cele mai scumpe aici...) E drept, Eric Bompard e unul dintre cele mai faine concursuri din seria de Grand Prix - si vin si patinatori unul si unul (anul trecut a fost Chan, de pilda; ca trebuie sa recunoastem, chiar si-n al unsprezecelea ceas, ca omul e bun si muncitor; dar nu memorabil). Daca musiu Takahashi se infiinteaza cumva la editia asta a Trofeului Eric Bompard, va rog sa-mi dati sapun si o sfoara; si un scaun. Ca atunci voi regreta ca nu mi-am incarcat programul. Pe de alta parte, trofeul asta are parte si de cei mai buni operatori si, deci, de cele mai faine filmari; asa ca pot sa stau si la televizor, nu? Ca la Paris in noiembrie e cam frig (povestea cu vulpea si cu strugurii nu v-o mai spun; ca o stiti...)

Pentru cei/cele care iau in considerare deplasarea pariziana, iata aici un link util; biletele sunt deja in vanzare:

• http://billetterie.bercy.fr/manifestation/idmanif/258065  

 Aceasta a fost cea mai lunga paranteza din istorie. Eu voiam sa va spun/scriu, de fapt, ca povestea zilei de 29 martie 2012, la CM de Patinaj de la Nisa, s-a imbogatit cu poze, multe poze:

• http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.com/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-29-martie.html

Si ca, mai jos, gasiti multe fotografii, multe si marunte, de la prima proba a zilei cu pricina: programul scurt al fetelor. Zic sa le vizionam - ca si eu aproape le-am uitat.

A

 

That's it. For now.