Desigur, eu n-am fost la Paris sa vad toamna si culorile ei - iarta-ma, Parisule. Nu m-am dus nici sa prind un lacatel pe Pont des Arts; nici sa ma cocot in varful Turnului Eiffel (de altfel, turnul l-am vazut de aproape nu-n prima zi, ci intr-a treia sau a patra...). Eu am fost la Paris pentru patinaj - iata, scurt si la obiect, motivul prozaic si deloc romantic al primei vizite pariziene. Dar ce vizita minunata a fost asta - iar povestile despre patinaj, despre Trofeul Eric Bompard gazduit, in fiece an, de capitala pariziana, le-ati citit, poate, deja pe Inside Skating.
Dar Parisul nu merita, zau, sa fie tratat cu indiferenta - nici chiar de catre mine, care m-am dus nu sa-l admir pe el, orasul oraselor, la mijloc de noiembrie, ci sa-mi petrec trei zile, pe-un scaun rosu, in Palais Omnisports de Bercy. Si ca sa vedeti cum te-nvarte pe degete orasul asta, va spun atat: Parisul nu m-a lasat - si bine a facut - sa-l consider o gazda de patinaj si-atat; si-a vrut sa-mi arate ce pierd chiar in singura zi libera de patinaj; cand m-a facut ciuciulete in Place de la Concorde, pentru ca apoi, cateva zeci de minute mai tarziu, sa se arate albastru, frumos, fotogenic, in Jardin des Tuileries. O ora mai tarziu, s-a involburat din nou - si s-a inseninat spre seara, ca sa putem admira netulburati Catedrala Notre Dame de pe un pod peste Sena.
Iata, deci, Parisul, asa cum l-am vazut eu, pe franturi si pe bucatele; dar ce franturi fotogenice, nu-i asa? Numai bune pentru o vizita viitoare...
