For those of you interested, here is the audio recording of the entire press conference carried out by Evgeni Plushenko on 20th of March, in Bucharest - promoting the Kings on Ice 2012 Tour and the shows in Romania, on 7th of April.
Some of you asked me to translate the entire post concerning the conference - this one; it's rather long and the translation will be time consuming :) - you could try with Google translate (though will be an awkward translation...)
I think you'll appreciate more the entire audio recording of the conference held by Evgeni in Bucharest, isnt't that so? You will hear Plushenko's answers to our questions - which will be nice and funny and illuminating :)
Notice: Evgeni Plushenko and the violonist Edvin Marton were the two guests of the conference; so you'll hear both of them (I'm sure Evgeni's voice is recognizable:).
At the end of the conference, a little surprise: Edvin plays a part of "Tango de Roxanne" - the song of Plushenko's free program this season...
Ladies and gentlemen, I'll give you Evgeni Plushenko! Enjoy :)
Part 1 Evgeni Plushenko press conference Bucharest 20 March 2012--001 by Florentina Tone
Part 2 Evgeni Plushenko press conference Bucharest 20 March 2012--002 by Florentina Tone
Part 3 Evgeni Plushenko press conference Bucharest 20 March 2012--003 by Florentina Tone
Part 4 Evgeni Plushenko press conference Bucharest 20 March 2012--004 by Florentina Tone
În seara asta s-a închis un cerc deschis cu mult timp în urmă, în februarie 2007; şi, poate, dacă perseveram cu jurnalismul sportiv, făceam acum bucle, nu închideam cercuri – dar astea sunt deja aberaţii. Important e însă altceva: ca şi în urmă cu cinci ani, Plushenko s-a aflat într-o sală de hotel din Bucureşti, alături de Edvin Marton, ca să promoveze turneul Kings on Ice 2012, respectiv cele două reprezentaţii din Capitală, din 7 aprilie. Ca şi în 2007, am fost şi eu în sală, în primul rând, cu urechile ciulite, ochii cât cepele şi tolba doldora de întrebări, pe alocuri aproape iritante :). Exagerez; dar dacă ai ocazia să-l chestionezi pe Plushenko, nu-i aşa că o faci? :). (grafia românească a numelui nu-mi place deloc; Pluşenko parcă nu e Plushenko pe care-l ştim, aşa că rămânem cu varianta în engleză...) Bucuria mea vine însă şi din altă parte în cazul ăsta – mă bucur că m-am putut bucura de întâlnirea cu Plushenko alături de prietena mea, Ali. Cu care, ştiţi deja, mă uit la patinaj de aaaaaani şi aaaaani de zile. Ali a fost şi ea în sală, zâmbăreaţă nevoie mare şi a fost chiar mai atentă decât mine la moacele (şi grimasele) care însoţeau răspunsurile „ţarului” nostru cel de toate zilele.... Aceasta a fost, deci, introducerea; şi puteţi să o săriţi fără probleme, ca să ajungeţi la esenţă. Care debutează acum:
Plushenko a fost în seara asta, la Bucureşti, roşu ca un rac. Nu, nu de emoţie; tocmai venise din Seychelles, dintr-o vacanţă cu familia. „M-am ars special pentru voi, am venit pregătit”, a deschis conferinţa cu o glumă. Şi a trecut imediat la lucruri serioase: „Acum două săptămâni m-am operat la genunchi şi, după cum vedeţi, pot să merg, am început să alerg, pot să patinez…” Mai târziu, chestionat despre efectele operaţiei, va spune (scurt pe doi): „După operaţie, săriturile mele sunt la fel şi, dacă sunt la fel, e suficient. Pentru sezonul următor aş vrea să încerc şi o nouă săritură cvadruplă”. A vorbit, ca de obicei, la obiect; fără s-o ia prin ceapă, fără să divagheze (deşi zău că mi-ar fi plăcut divagaţiile; mi-a dat senzaţia pe alocuri că nu vrea sa detalieze anumite chestiuni, că n-are chef să se complice explicând; a spus ce a avut de spus şi punct; serios în răspunsuri, ca şi în competiţie... deşi au fost şi cateva glumiţe, asupra cărora vom insista. Răbdare, însă...).
Subiectul principal şi serios al întâlnirii: JO de la Sochi, din 2014. Pentru că, deşi a obţinut deja totul, „ţarul” vrea mai mult; vrea să rupă barierele, să fie un capitol în cartea de istorie a patinajului artistic. Vă întrebaţi de ce? „Vreau să fac mai mult pentru patinajul artistic şi pentru mine. Aş vrea să schimb modul de a gândi al patinatorilor: să patineze cât mai mult dacă le place competiţia. Mie îmi place competiţia. Am nevoie de atmosferă, de adrenalină. Îmi place să lupt, pe gheaţă sunt un luptător. Am patinat cu mulţi patinatori, reprezentaţi ai câtorva generaţii de acum, dar simt că pot să mai concurez, sunt încă numărul 1. Aş vrea deci să mai merg la o Olimpiadă; ar fi a patra. Nimeni nu a mai făcut asta vreodată. Şi dacă voi fi pe podium în 2014, la Sochi, va fi minunat; dar, evident, eu voi lupta pentru primul loc. Mă voi strădui; voi avea 31 de ani atunci şi niciun patinator nu a mai patina în competiţii până la vârsta asta…”
Multe răspunsuri ale ţarului s-au învârtit, asadar, în jurul Olimpiadei de iarnă pe care va găzdui Rusia peste doi ani: „Mă simt bine, mă simt confortabil cu faptul că nu voi concura la Mondiale (n.a. – săptămâna viitoare debutează la Nisa, în Franţa, CM de patinaj). Am câştigat déjà mai multe titluri mondiale înainte să am probleme de sănătate. Scopul meu sunt Jocurile Olimpice din 2014, aşa că mă pregătesc pentru următoarele competiţii: Europenele din sezonul următor, concursurile de Grand Prix, campionatele naţionale ale Rusiei, Mondialele poate, vom vedea…”
Discutam cu Ali după conferinţa tactica lui Plushenko pentru următorii ani, aceea de a merge la Sochi, în 2014, fără să facă în mod necesar prezenţa la Mondiale. Pare o tactică bună, asta de a evita Mondialul din 2013: rămâi cu eticheta de foarte bun patinator şi intri în competiţia olimpică printre favoriţi. Dacă te duci la Mondial, poţi să ai surpriza să fii învins de un Chan (date fiind punctajele lui din ultima perioadă, toate cât China antică) şi intri déjà cu un dezavantaj – cel puţin în ochii arbitrilor – în proba olimpică. Aşa că mai bine nu.
„Bun, bun, dar la Nisa pe cine vezi câştigător?” – vreau să ştiu. „Şi, una peste alta, poate acest Patrick Chan să fie bătut? Chan, care, cu punctajele lui SF, pare să nu aibă un oponent real la acest Mondial…” - perseverez. Plushenko evită să dea un răspuns clar; deşi lui lucrurile îi sunt clare; dar ce sens are să intre acum într-o discuţie lungă despre programele lui Chan... Alege, aşadar, varianta diplomată a răspunsului, nenominalizând: „În Top 6 patinatori la Nisa pot fi trei sportivi din Japonia, sportivi americani, chinezi... (n.a. – într-o primă fază a răspunsului a zis Top 3 şi i-a numit întâi pe japonezi...). Ăsta e sportul, ştii? Azi poţi fi bine, mâine poţi să fii bolnav sau accidentat. De exemplu, la ultima competiţie, în Anglia (n.a. – CE de la Sheffield), doctorii mi-au făcut 5 injecţii ca să pot patina. 5 injecţii în 12 ore”.
Revine apoi la Chan: „Patrick Chan e astăzi la un nivel foarte înalt”. „Dar este el favoritul tău...?” – insist; deşi varianta corectă a întrebării ar fi fost daca Chan e favorit la CM de la Nisa...; dar m-a luat gura pe dinainte. Aşa că dragul nostru Evgeni, razand, mă ia un pic peste picior :). „Favoritul meu...? E un patinator bun, dar nu e favoritul meu. Favoriţii mei sunt Victor Petrenko, Browning, Boitano... legendele patinajului artistic. Patrick Chan e un patinator foarte bun, dar e încă tânăr. Dacă va patina aşa zece ani de-acum încolo va deveni favoritul meu...” Răspunsul ăsta e unul dintre preferatele mele; îl înfăţişează pe Evgeni ca pe un bunic sfătos, cu experienţă, cu zeci de medalii atârnate în jurul gâtului, vorbind despre un tinerel, care e bun, dar care nu va deveni o legendă cum e el decât dacă va fi constant; dacă va patina zece ani de-acum încolo aşa cum o face azi. Iar eu nu cred că Chan va rămâne atât de mult în competiţiile de amatori; şi nici Plushenko nu crede asta. Aşa că lui Patrick îi scad şansele de-a intra în legendă. (Ciudat: aveam senzaţia că Plushenko n-a spus mare lucru la conferinţa asta despre competitorii săi, dar uite că la o primă ascultare a înregistrării încep deja să cred că m-am pripit cu concluziile...)
Şi mai vreau să ştiu ceva: „Cum se pregăteşte Rusia pentru JO de la Sochi, atunci când vine vorba de patinaj? Care îi sunt scopurile? Aur în fiecare probă...?” Răspunsul nu conţine informatii preţioase privind tactica Rusiei, dar subliniază câteva atuuri: „Avem mulţi patinatori buni acum. Avem, de fapt, câteva foarte bune patinatoare: sunt cinci fete, încă foarte tinere, care, în doi ani, la Sochi, vor avea 17-18 ani, o vârstă foarte potrivită. Şi ele patinează foarte bine, sar foarte bine, au piruete bune, sunt foarte bune la partea artistică...” (fără să nominalizeze, răspunsul ţinteşte clar către Sotnikova, Tuktamisheva, Korobeynikova...) „Cu fetele am înţeles, dar ce vine după tine în proba masculină...?” Ezită cumva şi alege iar o variantă ceţoasă de răspuns: „După mine...? Avem şi câţiva băieţi...” Dap, la fete stau bine; la băieţi nu prea – şi nu era nevoie musai de un răspuns care să confirme treaba asta. Cred că dacă-l întrebam şi despre zvonurile care circulă prin piaţă, legat de sumele pe care le-ar fi primit de la Federaţie să continue până la Sochi, îl enervam de-a dreptul. Şi zău că nu asta era intenţia mea. Mie mi-e drag de mor omul ăsta; şi-aş fi avut o tonă de întrebări de pus; iar pentru conferinţa asta am făcut o selecţie; nu-i vina mea c-au fost numai întrebări serioase... (Acuma să nu înţelegeţi c-am monopolizat cumva întâlnirea; Plushenko a fost supus cu-adevărat unui tir de întrebări; dar memoria blogului meu trebuie să reţină în primul rând răspunsul la curiozităţile mele, nu?:).
Încă un lucruşor: „După 2014, ultima mea olimpiadă, o voi termina cu sportul” – în sensul de competiţii de amatori. Va face show-uri şi-şi doreşte să deschidă un teatru, dar şi o şcoală, Şcoala Plushenko, şi să-i înveţe pe copii să patineze. Suna simpatic, nu-i aşa? Până atunci însă se bucură de adrenalină: „Când eşti în competiţie, sunt mii de oameni care se uită la tine, aşteaptă greşeli, căzături... asta e ce vreau, de asta am nevoie acum”. Deşi nu e simplu: „Am patinat 25 de ani, toată viaţa mea de fapt. La TV pare că e uşor, dar în spate e multă muncă. Dar îmi place, îmi place foarte mult”. A înţeles toată lumea? Îi place; iar eu îl plac pe el pentru răspunsul ăsta. Jos pălăria, domnule Plushenko. Şi încă un răspuns care-l arată aşa cum e, hotărât, determinat: „For me, second place is losing”.
Au mai fost şi mici neînţelegeri; Plushenko nu pare să stăpânească engleza foarte bine, aşa că pe alocuri a primit ajutor de la Marton, care i-a tradus în ruseşte una sau alta; şi chiar din sală a primit ajutor, căci era pe-acolo un ziarist bun cunoscător al limbii ruse. Întrebare cu „ce-l inspiră în programele lui” l-a cam încurcat aşadar, dar după ce s-a lămurit despre ce-i vorba a fost categoric: „Soţia mea mă inspiră, ea m-a adus înapoi către sport, ea m-a încurajat: «Poţi s-o faci, trebuie s-o faci, pentru ţara ta, pentru patinajul artistic». Ea m-a adus înapoi în lumea mea, pentru că, în 2006, când am câştigat titlul olimpic, terminasem cu cariera competiţională. Şi nu am mai patinat trei ani după aceea; dar, la un moment dat, am simţit că am nevoie de mai mult…” Să-i mulţumim Yanei, aşadar; nu?
Şi fiul, fiul din prima căsătorie, face şi el patinaj? „Fiul meu are 5 ani şi joacă hockey în Sankt Petersburg; joacă deja de 8 luni. Câteodată imi spune: «Tata, poate voi fi patinator...». Şi eu: «No, play hockey...».
Despre Kings on Ice 2012 acum. Ana Soviany va fi încântată: vine iarăşi Stephane Lambiel. Şi, alături de el, Brian Joubert, în premieră la Bucureşti. Doi patinatori foarte buni, cu care Evgeni e prieten, în ciuda adversităţii de pe gheaţă. Sunt însă doi sportivi foarte buni amândoi; pentru că Plushenko nu vrea să fie „one man’ show”: „Îmi place să patinez cu patinatori foarte buni. Stephane Lambiel e foarte bun, un foarte bun executant de piruete, un săritor minunat. Brian Joubert, pe de altă parte, a câştigat de două ori titlul mondial. M-a şi bătut o dată de fapt...”. Marton nu scapă ocazia: „...la Budapesta”. Plushenko: „...La Budapesta... Tu eşti din Budapesta, nu?” – şi dă, în glumă, să se ridice de la masă. Căci, da, la conferinţa asta serioasă au fost şi mici glumiţe între cei doi, semn că se cunosc, că se înţeleg bine, că fac echipă bună. Că vor patina de-acum înainte vreo „50 de ani”, zice Evgeni râzând; şi, conspirativ, către Marton: „Secretul nostru? Avem unul? Ne place să lucrăm împreună, ne place ce facem”. Şi nu, nu va patina „Sex Bomb” la Bucureşti (curiozităţi din public), că „e foarte greu să repeţi unul şi acelaşi program”, dar „ne gândim la un număr amuzant; poate un clovn; am deja un nas mare, roşu...”
Agasanta de mine mai are o întrebare: „Decizia ta de a păşi pe prima treaptă a podiumului la Vancouver, la festivitatea de premiere, a fost ea una spontană sau e o chestie la care te-ai gândit înainte?” Răspunde scurt: „A fost spontan...”. Eu: „A fost punctul cheie al festivităţii...”. El: „V-a plăcut? Şi mie mi-a plăcut. Dar asta face parte deja din vechea mea viaţă; nu mă uit acum decât înainte...”
Şi mă opresc; o poveste mai detaliată a conferinţei ăsteia de presă nu cred că veţi găsi nicăieri :). Şi mă bucur: la Bucureşti, Plushenko va patina printre altele şi „Tango de Roxanne”, programul lui liber din sezonul ăsta, cu care a câştigat al şaptelea titlu european. Da, domnule, al şaptelea...
Coordonatele acum: Kings on Ice 2012 – 7 aprilie 2012 Patinoarul „Mihail Flamaropol” din Bucuresti Mai sunt inca bilete la primul spectacol, cel de la ora 15.00. AICI.
Invitati: Evgeni Plushenko Edvin Marton Stephane Lambiel Brian Joubert Surya Bonaly Fumie Suguri Laura Lepisto Ekaterina Bobrova&Dmitri Soloviev Vera Bazarova&Yuri Larionov Organizator: Amphitrion
Repede, repede, inainte sa se usuce cerneala de pe cel de-al doilea autograf din viata mea de la Plushenko :) In fata caruia am stat, incremenita in emotiile mele, si n-am putut sa zic decat un "Thank you" zambaret, pentru ca Ali sa ma tocane ulterior, in drum spre casa: "Fata, esti varza! Nu ai putut sa spui si tu acolo, «You are the real olympic champion»?! Nu-mi vine sa cred! Esti varza!" Ca ea voia sa urlam acolo, inainte de plecare, si mie-mi pierise si glasul, si tot, de la atata urlat. Si nu voiam sa par patetica... Nu ca n-as fi :) Sunt, clar. Dar in mintea mea, in alea 5-10 secunde cat am stat in fata lui si in celelalte minute de dupa, i le-am spus pe toate: ca e cel mai bun patinator pe care l-am vazut eu vreodata, ca raman suspendata in spatiu si-n timp cand patineaza el si ca-mi bate inima ca la balamuc, ca ma dor pumnii de la atata stransoare, ca stateam cu Ali in fata televizorului ca doua nebune cand patina el in concurs, orice concurs, moarte de stres si palide :), ca, in facultate, n-aveam televizor in camera de camin si ma duceam la Iuliana Naftan, un etaj mai jos, sa-l vad pe Plushenko la europene, la mondiale, la ce-or mai fi fost, ca-mi stie lumea pasiunea pentru Plushi, inclusiv la serviciu, si ma anunta: "A venit ala al tau, iubirea vietii tale, te duci la spectacol?" Ma duc, cum nu? Invartindu-ma m-am dus si anul asta, cum m-am dus si-n 2008, cum m-am dus si prima oara, in 2007, moarta de entuziasm ca fusesem la conferinta de presa, luasem autograf si-l si bombardasem cu-o intrebare "strictly figure skating related", iar el imi raspunsese foarte serios, iar eu ma chinuiam sa ma concentrez sa nu uit ce imi raspunde...
Da, in fata lui, in alea putine secunde cat am stat sa iau autograf - era o coada infernala in spatele meu, iar el era destul de obosit in treningul lui gri, dar inca zambitor - in secundele alea, i le-am spus pe toate. Asa ca Ali, inceteaza sa ma mai acuzi! :) Tu unde erai, sa-mi faci o poza cu japita ta de telefon, cand luam autograful? :)) Ah, da, erai jos si strigai dupa Florent Amodio si el, simpaticul, se minuna ca-i stii numele :))
Caci da, in seara asta a fost Kings on Ice 2010 - Olympic Tour, iar eu inca nu mi-am revenit din entuziasm. Si sper nici sa nu-mi revin. Sa raman asa, incremenita in seara asta, in bucuria si emotiile ei. Asta a fost cu-adevarat Kings on Ice, un spectacol absolut monumental, care-a cuprins, pe langa Plushenko, alte nume foaaaarte mari si fooaaaerte cunoscute, drept pentru care, multumesc, multumesc, multumesc!
Asadar, multumesc, Plushenko: ai fost fenomenal, ca de fiecare data. Nu incetez sa ma minunez si sa ma bucur ca traim in aceeasi epoca, in acelasi timp, ca pot sa te vad patinand in fata propriilor ochi. Nu mi-am pierdut niciun moment bucuria de-a te urmari si nici n-am s-o pierd. Nu se poate, n-am cum. Multumesc pentru tangoul de aur curat din sezonul asta, multumesc pentru acel mistuitor "Je suis malade", multumesc ca esti, ca te vad. Atat. E tot aici.
Multumesc, Stephane Lambiel, ca ai ales sa prezinti in gala asta programul ala minune al tau, pe "La Traviata", cu muzicalitatea ta de neegalat, cu linia aia de pasi pe care o sa o visez la noapte si pe care-as urmari-o again and again. Multumesc pentru un "Ne me quitte pas" pe care nu ma satur sa-l mai vad si pe care nu-mi vine sa cred ca l-am vazut azi, la Bucuresti, eu-pe scaun, in "Flamaropol", tu-in fata mea, patinandu-l. Multumesc ca ai venit la Bucuresti - nu speram sa te vad vreodata, m-am bucurat teribil ca esti aici, pentru o secunda m-am bucurat pentru prezenta ta mai mult decat pentru prezenta lui Plushenko al meu. Pentru ca nu te-am mai vazut niciodata pana azi in fata ochilor si pentru ca mi-esti drag, foarte drag. Si cred ca nici tu nu stiai cat de drag ne esti noua tuturor, de vreme ce, asaltat de aplauze, de invazia de flori si mutunachi, ai luat microfonul din mana amfitrionului Marius Negrea (bravo, Amphitrion pentru alegerea asta!) si ai intrebat, "Vous parlez francais?", pentru ca sa spui apoi, uimit cu-adevarat: "Je suis ici pour la premiere fois et vous etes IN-CRO-YA-BLES! Incroyables!". Mi-a crescut inima, iti spun, si m-am bucurat si eu de bucuria ta, sa te vad ca nu mai apuci sa aduni toate buchetele de flori si toate papitoaiele de pe gheata! Multumesc ca ai venit (sunt sigura ca Ana e in extaz), te rog sa nu uiti ca am fost "incroyables" si sa mai vii!
Multumesc, frumosii mei Aliona si Robin, gratiosi si suavi, Aliona - cu rochita aia a ei, alba, cu slipici, Robin - serios si calm, multumesc Ingo Steuer ca-i antrenezi, si pe ei, si pe Tatiana Voloshozar si pe Stanislav Morozov.
Multumesc, Florent Amodio! Multumesc, multumesc, multumesc! Nici nu stiam ca vii, surpriza si bucuria mea au fost cu-atat mai mari. Multumesc pentru un "Moonwalk" perfect pe gheata, pentru piruetele a la Michael Jackson, multumesc pentru palaria alba, pentru manusa, pentru miscari, pentru atitudine. Ai fost Un MJ perfect si stiu prea bine - inca de la programul scurt de la Vancouver, inca de la Mondialele de la Torino, unde "ne-am vazut" acum doua saptamani - stiu prea bine ca vei conta in anii care urmeaza, ca vei fi un patinator pentru care va merita sa tin pumnii. Esti de pe-acum! Si eu o sa tin cu dintii de autograful tau, "Amodio F.", cu sagetica, si-o sa ma laud peste ani babutei Ali si altor babute: "Da, da, a fost si la Bucuresti, l-am vazut si la Torino. Era bun, foarte bun..."
Multumesc, Natalie Pechalat si Fabian Bourzat, frumosii francezi cu ochi albastri, tu, Fabian, - inalt-inalt, blond si putin cret, tu, Natalie, - frumoasa-frumoasa si cu strungareata. Patinatori dragi si frumosi, antrenati de Alexandr Julin la Moscova, patinatori cu care merita sa tin in proba de dans, in anii care vin. Cu exercitiul lor "de jungla", el cu crocodilul verde, ea cu pantaloni scurt isi ochelari :) Nostimi si frumosi, asa ati fost, va multumesc.
Multumesc, micuta "balerina" Denis Ten din Kazahstan, cu fustita ta alba din tul, gratios si cuminte, pentru ca sa te transformi apoi untr-un rockeras de prima clasa. Mi-e clar ca-n cativa ani o sa patinezi in ultima serie la competitii, seria celor mai buni dintre cei mai buni. Iti tin pumnii ca e potential cat cuprinde aici.
Multumesc, Julia Sebestyen, si iarta-ma c-am uitat c-ai fost in 2004 campioana europeana, multumesc fenomenalilor acrobati si patinatori indrazneti de care n-am auzit pana azi, dar pe care o sa-i urmaresc de-acum incolo. Temerarii Fiona Zaldua si Dmitri Sukhanov (de cateva ori m-am temut c-o sa-i vad creierii pe gheata fetei astea). Sergei Yakimenko, cu tot cu saritura lui peste masina BGS, adusa pe gheata special pentru numarul asta, curajosii "Stan si Bran", adica Alexei Polishuk si Robert Cording, care au starnit rasete si aplauze de toata frumusetea in "Flamaropol". Si-a mai fost si un baiat cu picioare de guma pe care nu stiu cum il cheama, dar o sa ma interesez, ca e bun, foarte bun, un canadian, si-a mai fost si Fleur Maxwell, din Luxembourg, simpatica, de urmarit pe viitor.
Si-au fost autografe, si-a fost nebunie, cozi, urlete "Plu-shen-ko! Plu-shen-ko!" si "Lam-bi-el!", "Lam-bi-el", si Plushenko a stat la o masa si-a dat autografe pe banda, cu tot cu Edvin Marton, iar Stephane a iesit si el pentru scurta vreme, ca sa dea cateva autografe, sa se pupe si sa se pozele cu niste fane.
A fost Kings on Ice-Olympic Tour 2010, azi la Bucuresti, maine la Bratislava, poimaine la Kosice. Si eu as merge cu voi peste tot, daca m-ati lua. Ma luati? Ma luati? :)
Dar trebuie sa-mi urlu si dezamagirea intr-un fel: pe cat de fain a fost spectacolul pe-atat de mult nu-mi place patinoarul "Flamaropol". Si-atunci intreb, ca o fana de patinaj autentica si-nfuriata: CAND NAIBA O SA AVEM SI NOI UN PATINOAR CA LUMEA IN BUCURESTI? Ca organizatorii s-au straduit, e clar, sa-l infrumuseteze: au facut cabinuta speciala si frumoasa pentru Plushenko, au lasat niste chestiute pe scaune, in pungute, de desfacut si de pus pe scaun, ca sa nu-ti inghete noada, au pus postere, au lipit chestii orientative, da, au facut tot ce-au putut, dar nu poti sa pui chelului tichie de margaritar, oricat ai incerca.
Patinoarul "Flamaropol" arata jalnic si mi-e rusine mie, ca om care traieste aici, ca e atat de urat si de vechi si ca niste campioni de talia celor care-au venit azi in Romania nu pot patina decat aici. Ca asta e tot ce le putem oferi. Am incercat sa compensam prin aplauze, probabil am reusit sa facem ceva, dar problema ramane: "Flamaropolul" e groaznic! Ce facem cu el? Cum si cand o sa avem si noi o Palavela, cum are Torino, o arena normala, de dimensiuni normale, mare, incapatoare, primitoare... Ca aici, ma scuzati, nu e prea mult spatiu, iar lumea vrea la patinaj. Si daca vrea si cererea e mare, mai punem trei randuri de scaune pe gheata, dar se miscoreaza suprafata de patinaj si toti participantii trebuie sa-si regandeasca exercitiile. Sa va explic: cei mai multi patinatori fac sarituri aproape de mantinela. Si daca tu tai o parte consistenta din suprafata normala de patinaj si pui acolo un scaun, sau doua, sau trei, sau mai multe, il fortezi pe respectivul sa-si regandeasca exercitiul, sa se reorienteze, sa renunte la elemente, sa mai taie din exercitiu, sa renunte la o rotatie sau doua la saritura, ca sa nu riste sa intre cu patina in capul unui spectactor. Ca mantinela nu e de frumusete, are si ea un rost. Si daca nu ai mantinela, cum se intampla si la noi, dar si in alte parti, pe patinoare din-astea obosite si "machiate", ei bine, daca nu ai mantinela si ai micsorat suprafata de patinaj, ca sa incapa mai multi oameni (pana la urma, o intiativa normala), risti sa faci fata pe care o facea Fabian Bourzat cand o invartea pe Natalie Pechalat la 5 centimetri de nasul unui spectator: o fata de patinator panicat, ingrijorat, care se temea sa nu loveasca pe cineva din greseala si sa intre si alte belele. Micsorarea suprafetei de patinaj e si motivul pentru care nu poti sa vezi nici "Tango"-ul lui Plushenko asa cum a fost gandit, ca la mama lui, ca in competitii (am vazut la un moment dat doua duble, Plushenko s-a grabit sa deschida sariturile, ca sa nu iasa din suprafata de gheata), nici "La Traviata" lui Lambiel cu toti pasii, cu toate elementele...
Ei, asta e un of de-al meu, se intelege, si nu se va repara decat atunci cand vom avea si noi un patinoar. Ca asta e un jaf, cu toate "infrumusetarile" pe care le mai sufera din cand in cand. Recunosc ca adesea m-am simtit rusinata pentru "Flamaropol" si stresata pentru ei, pentru patinatori: mereu cu simturile la panda, pregatiti sa deschida sarituri inainte de vreme, sa renunte la diverse elemente din program, ca sa iasa totul bine, ca sa fie siguri.
Lasand nemultumirile legate de "Flamaropol" la o parte, nemultumiri care imi stateau pe limba, spun noapte buna si ma duc sa visez frumos. Relaxata, in sfarsit: nu mai visez nici ca a trecut ziua spactacolului si eu am uitat, nici ca am pierdut acreditarea, nici ca e ora de incepere si eu n-am plecat de acasa. O sa ma visez pe mine spunand "Thank you" lui Plushenko, la autografe, si apoi, spunand in gand tot ce mai aveam de spus. Si-o sa tin minte si figura lui rabdatoare, cu tot cu zambetul obosit, semnand autografe unul cate unul (as fi stat acolo pana le termina, ca sa nu pierd nicio secunda din "intalnirea" asta), dupa cum o sa tin minte si finalul grandios al galei de patinaj, cu publicul aplaudand in picioare: ba piruetele lui Lambiel, ba pe Plushenko facand turul de onoare al patinoarului cu-o fetita in brate, aplaudand pe toti si toate.
Zic ca v-am zis destul. E tarziu. Ma duc sa ma culc. Si asta e un post incredibil de lung si intolerabil de neilustrat :). Daca eram fata vrednica si ma duceam mai devreme la patinoar, trageam si eu cu ochiul la "miuta" incropita de Plushenko si Marton langa "Flamaropol", incalzire pentru spectacol, si puneam si poze...
Update cu filmulete, 12 aprilie(multumim cui le-a pus pe youtube, sunt cu ochii in paispe in continuare). Sonorizarea a fost excelenta, asta am uitat sa spun si nu trebuia sa uit :).
Tangoul de aur al lui Plushenko, la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010
"Je suis malade" - Plushenko, la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010 (la Bucuresti a fost o seara frantuzeasca, Natalie Pechalat si Fabian Bourzat cu-ale lor, Stephane Lambiel cu "Ne me quitte pas" al lui Jacques Brel, Evgeni cu "Je suis malade" al lui Serge Lama...)
You are number one in the world :), Plushenko,la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010
Traviata - StephaneLambiel, la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010 - daca nu dati un ochi aici, eu, eu, o sa mor de ciuda:
"Vous etes incroyables!" - Stephane Lambiel, la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010
"Ne me quitte pas" - Stephane Lambiel, la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010
"Balerina" Denis Ten, la Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010
Natalie Pechalat - Fabian Bourzat pe "George of the Jungle", Bucuresti, Kings on Ice-Olympic Tour 2010
Cu Florent Amodio nu gasesc nimic deocamdata :( Oricum, postul asta va fi aproape imposibil de incarcat din pricina filmuletelor :) Invidiez pana in maduva oaselor Bratislava (Kings on Ice vor fi deseara aici), Kosice (Kings on Ice maine), Praga, Brno... si tot asa. Dar e o invidie simpatica, prieteneasca, e mai degraba bucurie ca vor vedea si ei ce am vazut si eu.
Un alt update cu filmulete, 13 aprilie
Stiu, acest post o sa fie aproape imposibil de incarcat din pricina aglomerarii de filmulete, dar ce sa fac, daca tot mai apar pe youtube diverse inregistrari de la Kings on Ice Olympic Tour de la Bucuresti? Si cum vreau sa aduna aici toate filmuletele relevante, iata ca mai pun. Ba pe unele chiar le repet. Cum se intampla cu acest "Ne me quitte pas" a lui Lambiel, o varianta in care Stephane e filmat mai de aproape iar frumoasele sale miscari de brate sunt in prim-plan (n-am renuntat nici la cel de sus, ca-mi place mai mult cum se-aude muzica :)
Asadar, "Ne me quitte pas" reloaded :)
Si "Je suis malade" reloaded :) (filmat de pe partea opusa, cu focus pe Evgeni)
Si finalul.
Iar AICI o alta versiune a Tangoului lui Plushenko (celalalt e mai fain filmat, aici se aude mai bine muzica. Sa nu ziceti ca nu va dau TOATE variantele :)
Si FINALUL FINALULUI.
Iar poze, si inca unele foarte bune, sunt AICI. Si sper c-am incheiat si ca acest post spune cat mai bine povestea serii de 11 aprilie.
Asta e un blog cu povesti. Cu lucruri dragi. Cu intalniri de suflet. Pentru ca de la o intalnire a plecat totul: intalnirea mea cu Evgheni Plushenko, in februarie 2007. In realitate, “intalnirea” a fost o conferinta de presa: Plushenko, in spatele unei mese, raspunzand la intrebari, iar eu, in sala, c-un zambet intins pe toata fata. Si cum trebuia sa-mi urlu, cumva, entuziasmul, am facut un blog pentru asta. Si pentru celelalte intalniri frumoase ce-aveau sa vina.
Foto: Cristian Radu NEMA
