CE de patinaj de la Zagreb (The end): despre prima zi la Dom Sportova, cu bucurie.

Sa ne intoarcem la prima zi in Zagreb, shall we? Nu de alta, dar avem bunul obicei de-a ne poza (de-a ne lasa pozate) imediat dupa ce ne ridicam biletele/abonamentele, fericite nevoie mare. Amintiti-va, va rog, de Torino si de Nisa si de moacele noastre zambarete...

La Zagreb era insa o vreme numai buna de stat in casa cand am ajuns noi la Dom Sportova. Ningea cu fulgi mari in tot orasul si noi eram deja terci dupa - v-am povestit asta - o noapte neplanificata in Viena. Insa, cu toata oboseala, cu toata moleseala, dupa ce ne-am lasat bagajele in minunatul nostru apartament din centrul Zagrebului, fuga-fuga la arena. La Dom Sportova. Si intram sa ne revendicam abonamentele fix in spatele lui Plushenko, care intra si el, cu trupa (Misin si coregraful), la sesiunea de antrenamente din patinoarul oficial. Coate-coate si iesim. Si ne pozam cu gura pana la urechi. Si ne mai dam o data niste coate, ca pluteste Brezina pe langa noi, intr-o mare de fulgi. Si gata, repede-repede, in arena, ca-i frig; si-avem o zi lunga in fata.

Despre prima zi in Dom Sportova v-am mai povestit. Aici si-aici. Ma simt insa mai generoasa cat priveste pozele, asa ca, uite, revin. Cu minime observatii. Si cu accent mai mult pe noi; pe noi, acolo, in Dom Sportova, la primul European din "cariera" noastra de fane. Poftim:

V-am dezinformat la un moment da, va amintiti? V-am spus ca Javi n-a binevoit sa intre pe gheata (iar Plushenko, pregatit sa-si vada concurenta la antrenamente, a parasit patinaoarul fara sa vada nimic :)). Dar, vedeti voi, lui Fernandez i se pierduse bagajul intre avioane; bagajul, cu tot cu patine. Asa ca si-a repetat sariturile pe loc, pe langa Orser...

...iar Orser l-a prezentat la un moment dat Tarasovei. Iar Javi a stat cuminte, cu mainile la spate, in timp ce antrenorul l-a laudat (nu, nu, n-am stat langa ei; dar fotografiile astea nu spun altceva :)).

CE de patinaj de la Zagreb (7): me and the stars - part four. Ochelaristii.

 Poza de mai sus e un teaser, se-ntelege. Iata mai jos povestea ultimei sesiuni de fotografii cu starurile de la Zagreb.

Dupa ceremonia de decernare a medaliilor mici la fete, tzopa-tzopa pe urmele baietilor; sa nu plece cumva inainte sa faca subsemnata poze cu ei. Incepem cu Michal; dar vedeti ce diferenta de moace? Eu eram foarte zambareata, Michal era deja suprasaturat de poze. A mai stat la una, asa, din mers - asta de mai jos - avertizand amenintator grupul de fete care il inconjurase (din nou): "This is the last one...". Asta e povestea pozei cu Mr. Brezina; si va rog sa apreciati sinceritatea. El nu mai avea chef de poze, eu, da. Ce sa facem acum? Asta e soarta patinatorilor frumosi si talentati :).

 

Javier Fernandez, pe de alta parte, avea un cu totul alt tip de reactie la rugamintile admiratoarelor. Era, parca, uimit ca persoana lui starneste atata interes; si, aproape timid, iti dadea senzatia ca el e cel multumit ca face poza cu tine, fanul de rand.

 

Pozele astea cu Javi sunt printre cele mai pretioase amintiri ale mele de la Zagreb; pentru ca-ti arata un om recunoscator celor din jur; care nu se grabeste sa te expedieze: asculta, semneaza fotografii, zambeste la aparat. Asa se face ca eu am o serie de poze cu Javi (multumesc,din nou, Ali), iar in primele doua el imi semneaza concentrat o fotografie. Asta :)

Instantaneul asta e facut de mine la mondialul de la Nisa, anul trecut, in fata patinoarului. Javier se poza cu admiratoarele, iar eu il pozam la randu-mi. Si, daca ne intoarcem la poza cu mine si cu Javier, cu care debuteaza aceasta foto-poveste, trebuie sa remarcati evidenta: e plina de ochelaristi - eu, Javi si tipa care rade in spate. Iar atunci cand am incarcat-o pe contul de fb al lui Javier, un spaniol a comentat razand: "Asta e reclama la un magazin de optica?" :)

Nu se putea sesiune foto fara dragul domn Amodio. Florent Amodio. Pe care-l stim de la Torino, din 2010, eu si Ali; si pe care l-am vazut apoi in Kings on Ice, la Bucuresti. Si-atunci cand toate fetele din patinoar strigau sa iasa Stephane Lambiel la autografe, numai Ali baiguia cu glas pierit: "Florent?". Si Florent, super uimit ca-i stie cineva din public numele, ne-a semnat autografe in carnetele. 

Iar acum, la Zagreb, Florentina a binevoit sa mai primeasca un autograf, pe un instantaneu de la Torino...

... si sa si zambeasca intr-o poza cu Mr. Showman. Observati, va rog, ca in a doua poza avem o companie de prima clasa: o mana intinsa a Carolinei Kostner.

Cu zambaretul de Florent incheiem povestea fotografiilor. Dar nu incheiem povestea intalnirilor simpatice; caci intr-o pauza de Gala laureatilor, cat ma plimbam cu Marius de brat, ca sa-i arat unde mi-am petrecut eu toata saptamana - ce-am baut, ce-am mancat - in spatele a niste paravane, intr-un studio TV improvizat, Brian Joubert dadea un interviu. Si ne varam noi nasul intre paravane, iar eu agit, timid, zambind, palmita de suporter; si Brian ne zambeste, la randu-i, si ne face cu mana :). Asta a fost chiar nostim, s-a bucurat pana si Marius ca-l vede pe Brian Joubert. Acuma nu pot sa va spun cum e "alintat" Brian de baietii nostri; dar pot sa spun atat: ca e faimos; si ca, si daca-i trezesti noaptea din somn, stiu sa-ti spuna si cine-i Brian, si ce renume are :)). Gata. Am terminat cu gluma. (Si-aproape am cam terminat si cu pozele).