Noticias sobre Joaquin

Stiu c-am mai pus poza asta pe blog, da' lasati-ma sa ma bucur de ea :))

Anul trecut pe vremea asta eram in fibrilatii. Recunosc. Nu-i nevoie sa-mi spuneti voi ca eram in fibrilatii. Fusesem la un specactacol cu Joaquin Cortes in decembrie (2007) si tocmai aflasem c-o sa mai merg la unul, in luna martie. In fine, blogul asta devenise aproape exclusiv de flamenco: Joaquin Cortes in sus, Joaquin Cortes in jos, exercitiul patinatorului Stephane Lambiel pe muzica de flamenco, programul liber ales al francezilor Anissina si Peizerat tot pe flamenco... Era o invazie aici de filmulete, de poze, de acorduri de chitare. Unde mai pui ca asta vara am fost in patria flamenco-ului, in Andaluzia, si v-am batut la cap pe toti cu nebunia unei seri de flamenco in Malaga, cu patosul dansatorilor si mainile lor, ca fluturii, in aerul unei camarute stramte de pe Calle Pena.

Cea mai tare faza a anului 2008, legata de flamenco, a fost, insa, de departe, interviul cu Joaquin Cortes, luat cu Nico si cu Dan pentru Adevarul Literar si Artistic, in luna martie. Ei, asta chiar a fost o chestie faina. Mi-o amintesc si-acum dintr-un motiv foarte simplu. Ma asteptam sa stau de vorba c-un dansator plin de ifose si vedetisme, care-o sa ne expedieze niste raspunsuri prefabricate si-o s-o taie in 5 minute. Si-am descoperit un om de-o modestie fenomenala, de-o normalitate care m-a uimit pana peste poate. Si din uimirea mea de-atunci, din timpul interviului si de dupa intalnirea cu Joaquin Cortes, s-au nascut niste posturi luuuungi, luuuungi, pe care le mai recitesc din cand in cand, ca sa-mi amintesc senzatiile si sa ma bucur.

Pentru cei care n-au citit posturile alea dar vor s-o faca, AICI sunt mai mult poze si AICI e povestea, de-a fir-a par, a interviului.

De ce va bat eu la cap cu chestia asta?

Pentru c-am regasit, intr-un articol despre Joaquin publicat zilele astea de The Telegraph, aceeasi poveste din spatele povestii. Aceeasi mirare: Bryony Gordon, autoarea, se-astepta sa stea de vorba cu un sex simbol, cu un dansator respirand senzualitate prin toti porii, si s-a gasit si ea, ca si noi, in fata unui om cuminte si oarecum retras.

"Joaquin Cortes reignited the art of flamenco with lust, passion and pure sex. But as he prepares for his London show he's more little boy lost than the Latin love god". Asa incepe textul. Care-i construit tocmai pe diferenta dintre Joaquin, sexosul din spectacole, si Joaquin cel simplu si cuminte, din viata de zi cu zi. Ar mai fi si o alta explicatie in text, Joaquin e cuminte si retras si pentru ca-i trist. Si-a pierdut mama cu putin timp in urma. Boala mamei l-a tinut departe de scena. N-a mai dansat deloc de un an de zile si si-a anulat toate spectacolele ca sa stea langa ea, in casa aceea mare, cu rubedenii, din Madrid, de care povestea.

"Joaquin Cortes: a very private dancer", asa se cheama textul publicat in The Telegraph pe 23 ianuarie 2009. Il gasiti AICI.

Prima parte a povestii - ca sa va starnesc interesul - suna asa:

"There is a picture on the internet of Joaquin Cortés which people of a nervous disposition should perhaps avoid looking for. In it, he appears to be leaping into the blackness, as naked as the day he was born. His muscles look fit to burst out of his calves, his thighs and his chest; his eyes are closed and his head is thrown back in ecstasy. It is the kind of look that you should really only see if you know the other person very well indeed. Intimately, if you will.

All that protects Senor Cortés's modesty is the well-toned leg of a woman. He is caressing it as she clings to his back, and claws at his chest. To look at it is to blush instantly.

Travelling to the dancer's home town of Madrid to meet him, I expect to do just that".

Daca sunteti curiosi, poza despre care scrie autoarea e asta:

Textul e alcatuit frumos si merita sa aruncati un ochi. Sfarsitul e ingenios :) Cercul se inchide cu acel "And finally, I blush" al autoarei, dupa o zi petrecuta cu Joaquin Cortes. Va las pe voi sa descoperiti circumstantele.

Petisache, multzam de link.

Obs. - Pentru cine are drum la Londra, Joaquin Cortes va dansa pe 4 si 5 februarie, la Roundhouse.

Update. Mai pun o poza blurry, cu multa veselie si maini lungi :) Si sper, in continuare, ca ati ajuns la capatul textului. Ca e fain. Daca nu, sa-mi ziceti si fac un rezumat, dom'le.

Eu cred ca vazusem poza de mai sus, de-aia eram cu gura pana la urechi de-atata ras.
Gata.

Interviu cu Joaquin Cortes in Adevarul Literar si Artistic

Gata! Interviul a fost publicat azi, 12 martie, in Adevarul Literar si Artistic. Ca sa va scutesc de un efort suplimentar, il puteti citi AICI. Si tot in ziarul de azi, aici, cititi si cate ceva despre culisele interviului, un articolash scris de amicul meu Dan. Bun, tot despre bucataria interviului o sa scriu si eu in postul asta. Spor la citit va urez :))

Pe la 1 si ceva (n.a. - vineri, 7 martie) intram in holul hotelului din buricul Bucurestiului (a facut Dan reclama mascata in materialul lui, asa ca nu mai insist:)). Noi, cei trei magnifici - Nico, Dan si eu - plus magnifica numarul 4, aky, ce urma sa ne faciliteze conversatia, ca de!, noi nu stim spaniola decat asa, din telenovele... Bine, Nico isi tradusese intrebarile si-n spaniola si se pregatise temeinic sa le si faca vant catre Cortes, in caz ca era nevoie. Eu eram responsabila cu varianta in engleza... sa o bombardez pe impresara si ea sa ii traduca... In fine, erau mai multe variante de lucru. Ce sa facem... daca musiu Joaquin nu a binevoit sa-si perfectioneze limbile straine:) In fine, aky ne-a salvat:), drept pentru care multumim :)

Noi, pe hol, pe o canapea, asteptand sa mai vina si nu stiu cine si nu stiu cine... la doi pasi mai incolo, Joaquin, vorbind relaxat la telefon. Noi ne facem simtita prezenta printr-o fluturare gratioasa a mainilor:)), el ne raspunde zambind cu ochii si continua sa vorbeasca la telefon... timp in care noi mai asteptam, ca nu venise nu stiu cine si nu stiu cine...

Bun, dupa vreo 10 minute de foiala, dupa completarea echipei de bataie, ne mutam in holul central, in jurul unei masute cam mici, dupa gustul meu. Hai ca ma pierd in detalii. Toata lumea se agita: se fura scaune de la celelalte mese, Joaquin se face si el util carand un scaunel :), in fine, ne asezam: noi (multi, ce-i drept), Joaquin si impresara. Gata, shoot the first question... sau cum s-o zice asta in spaniola. Domnu' Cortes remarca zambind ca aky are accent de Argentina:) Pai da, ca doar ii place tangoul:)

Zice ca a respirat flamenco de mititel, ca s-a nascut intr-o familie de "gitanos" si ca flamenco-ul e muzica si dansul tiganilor. Ca e increzator ca oamenii se pot schimba prin intermediul culturii: ca oamenii trebuie convinsi ca exista tigani care vor si au o viata onesta si linistita, ca exista tigani care au cariera profesionala. Ca schimbarea imaginii e un proces lent, dar ca, in timp, se pot schimba prejudecatile cu privire la tigani. Ma, acuma stau sa ma gandesc: parca "gitanos" nu suna asa rau, parca nu-i asa incarcat de conotatii negative cum e "tigani". Ma rog, m-a apucat filosofeala.... Revin la oile noastre. Ah! Stiti faza aia cu asiguratul picioarelor pe 3 milioane de dolari? Cica nu a a zis asa ceva, "de mi boca no salio questa palabras". Nu cred ca am scris corect:) Auzi, cica si in Spania presa exagereaza. Si eu care credeam ca e o caracteristica tipic romaneasca...

In fine. Intreb de treaba cu Pavarotti, pe care s-a facut tam-tam in Spania, la un moment dat. Vezi Doamne, indraznise sa se compare cu maestrul si lumea a luat foc. Joaquin confirma simplu: "Da, am zis asta, ca exista asemanari intre mine si Pavarotti. Pentru ca e adevarat. Eu cred ca fac cu flamenco, ceea ce a facut Pavarotti cu opera. Pavarotti a popularizat opera, a dus-o catre oameni, a facut-o cunoscuta, eu incerc sa fac acelasi lucru cu flamenco-ul". M-am lamurit. Imi place omu' asta. E sincer. Daca a zis ceva - chiar daca "ceva"-ul ala pare ciudat si la nelalocul lui - nu se fofileaza. Zice clar: "da, am zis, uite de ce am zis".

Bun. La un moment dat, o sa puna pe picioare si o scoala. O scoala de flamenco. Flamenco in stil Joaquin Cortes. Acum n-are timp, e pe drum, e in turnee. Multe, multe luni pe an. Ce se vede peste cativa ani? Profesor? Coregraf? "Nu stiu ce o sa se intample cu mine, viitorul nu e sigur". Suna a Dosarele X :) Ciudat, dar il cred. In ritmul asta in care traieste el - azi aici, maine acolo, poimaine in partea celalalta - mie mi-ar fi lene sa mai si gandesc. As fi prea obosita ca sa ma mai gandesc...

Ei, intrebare-intrebatoare: "Ai 39 de ani - impliniti pe 22 februarie. Cat timp crezi ca o sa poti sa mai dansezi?". Raspunde serios si responsabil: "Ma simt foarte bine, foarte puternic, simt ca pot dansa multi ani de acum inainte. Ca sunt 3, ca sunt 4, ca sunt 5... In ziua in care voi simti ca nu mai sunt in stare sa dansez, o sa fiu primul care o sa spuna ca se retrage".

Ah, cu improvizatia... cum e cu improvizatia? Aflati ca Joaquin e perfectionist si ca improvizatul e destul de "calculat". Nu apare asa, din neant... "exista o structura clara a spectacolului, o coregrafie clara, dar si o parte dedicata improvizatiei. Intr-un spectacol, pot sa fie 20-30 de minute de improvizatie". Si ca veni vorba de asta, poate vreti sa vedeti cum e cu improvizatia. Pun aci un filmuletz convingator:



Ma iertati. Acu' imi dau seama ca filmuletzul asta l-am mai pus si cu alta ocazie pe blog, dar poate-poate va conving sa-l vedeti. E super tare.

Continuam. Partea asta imi place la maxim. Eu am copt intrebarea asta si, de pus, a pus-o Nico: "Despre tine se spun multe lucruri. Ca esti cel mai mare dansator de flamenco din lume, ca esti cel mai sexy spaniol, ca esti cel mai sexy dansator, ca esti asa..., ca esti pe dincolo... Cum esti, de fapt? Cum se descrie Joaquin Cortes pe sine insusi? Cum se considera?"

Raspunsul e demential. Vine firesc: "No mi considero ni sexy, ni guapo, ni nada. Normal". Uaaat? Nici sexy, nici chipes, nici nimica?! In prima faza, pe fetele noastre se citeste neincrederea: "Ma, asta rade de noi". Nu, dom'le, nu rade, e cat se poate de serios. Nu i se clinteste pe fata niciun muschi. Cum naiba sa nu-l crezi?! Si mai spune o chestie, care aproape ma intristeaza: ca nu stie ce emotii trezeste si ca si-ar dori sa stie: "Intotdeauna spun ca mi-as dori ceva realmente imposibil. Mi-ar placea sa fiu pe o scena, dansand, si sa ies din mine, sa fac o calatorie astrala, sa ma asez undeva deasupra si sa ma uit la mine cum dansez. Ca sa vad ce transmit. Pentru ca oamenii cand ma vad, se emotioneaza, imi spun: Dar eu toate astea nu le stiu, nu le simt..." Uof, sa mor de nu mi-a parut rau pentru el... Sau poate sunt eu mai sensibila :))

Da' de tuns de ce s-a tuns? Ca asta voia amica mea Anita sa stie: de ce s-a tuns, ca acuma nu mai poate sa isi prinda parul "in codita aia sexy?" Citat. Pai, s-a tuns ca sa faca o schimbare. S-a trezit intr-o dimineata si si-a zis: Dom'le, am avut prea multi ani parul lung, ia sa imi schimb eu imaginea. Asta a fost.

Ce mai e de zis? In iulie si august, mare turneu in Spania. Asa ca fiti pe faza voi, cei care aveti drum pe meleaguri spaniole in perioada aia. O sa danseze in fata a 15.000 de oameni.

Ei, si in Romania s-a simtit "foarte bine primit", ati inteles? A simtit "dragostea publicului". Mai ales a publicului feminin, bineinteles :) Mi-a povestit deunazi un amic, care a fost la spectacolul de pe 7 martie de la Sala Palatului, ca o gagica a inceput sa strige in timpul reprezentatiei: "Te quiero, te quiero"... la care el, razand, a zis: "cum poti sa ma iubesti? Nici macar nu ma cunosti..." Ei, da. Asa da raspuns. De tipele care strigau "Desnundate" la spectacolul de pe 6 martie nu va mai povestesc, ca poate stiti si voi. La final de reprezentatie, o fatuca zicea: "Ma, io as fi strigat Desnudame (n.a. - dezbraca-ma)..."

Mda, ati priceput ideea. Femeile il iubesc pe Joaquin. Chiar daca nu-l cunosc :) Si l-am intrebat si de chestia asta. Bine, asa, mai pe ocolite, ca interviul urma sa apara in Adevarul Literar, nu in revista Star: "Publicul tau e alcatuit, in majoritate, din femei. De ce se intampla asa? Cum aducem barbatii la spectacolele tale?" Zambeste si dezveleste niste dinti albi de tot: "Buna intrebare. Aseara (n.r. - pe 6 martie) au fost foarte multe femei". Nico: "Au fost si barbati..." Musiu Cortes rade neincrezator: "Au fost si barbati? Ah, bine". Eu, glumind: "Da, obligati de femei..." Da-i ras pe toata lumea. Si solutia, printre rasete: "Solutia e ca fetele sa-si aduca partenerii, perechile, sa vada spectacolul. Ca daca nu, la final, o sa avem mult mai multe femei la spectacol, cum, de altfel, se si intampla in toate orasele in care dansez. Sunt chiar 70-80% femei in sala". Bun, am lamurit-o si p-asta.

Ni se transmisese inainte ca il avem pe Joaquin la dispozitie vreo 15-20 de minute. Minutele trec si Joaquin nu da semne de iritare. Asa ca nu parasim locul faptei. Si continuam. Ne vorbeste despre dans, ca e "cenusareasa" culturii, despre cariera de dansator, ca e foarte dura, foarte grea, despre compania lui de dans, despre faptul ca numele lui a devenit un brand foarte puternic, "mi se cumpara pachete de turnee in toata lumea". Despre schimbarile facute in structura spectacolului, ca sa nu se plictiseasca, sa se simta in continuare motivat... Dau sa-ntreb: "cate kilograme slabesti intr-un spectacol?" si nu mai asteapta traducerea. A inteles. Ridica doua degete zambind. "Doua. Dar le recuperez cu apa".

Mi-e jena sa intreb despre burtica: asa au zis unii ca nu si-a dat camasa jos, ca avea o bucata de burta. La un metru de el, in timpul interviului, eu n-am vazut nicio urma de burta. O fi fost balonat la spectacol :) Asta a fost o gluma proasta, evident. Rautate gratuita. Ce, mie mi-ar conveni sa ma intrebe cineva daca am burta si daca da, ce fac cu ea? Nu, nu mi-ar conveni. Asa ca m-am abtinut. Ce naiba, imi place de omu' asta :)

Si v-as mai zice cate ceva, da' tre sa ma intrerup o secunda, sa mai caut o poza pe google cu joaquin, sa fragmentez putin textu', ca n-o sa ma citeasca nici naiba daca il arunc din avion. Deci, caut poza si revin.

Hai ca am zis sa variez. Am luat o poza de pe www.esflamenco.com. Cu pantofii astia din poza a dansat Joaquin vreo sase ani de zile, in spectacolul "Live". Cica nu i-au cauzat atata suferinta, cat cei cu care a dansat in "Pasion Gitana". Adica: in timpul unui spectacol la Radio City Music Hall din New York, unul dintre cuie (da, alea din talpa pantofului), i-a perforat laba piciorului, dar Joaquin a continuat sa danseze pana a terminat reprezentatia, 40 de minute mai tarziu. La sfarsit, fuga la spital, ca piciorul nu se mai oprea din sangerat :(

Revenim la interviu. Promit ca asta e sfarsitul. Ca e unu fara un sfert (noaptea) si vreau si eu sa dorm. Deci. In Romania a fost pentru a treia oara. N-a apucat sa vada nimic. Din motive de timp. Decat ce-i pe drum intre Hilton si Sala Palatului, completarea mea. Da' ca s-ar duce in Transilvania, daca ar sta o saptamana, ca a auzit ca sunt "locuri inimaginabile".

Joaca si in filme. Ca ii place. Si-i aduc si bani. Si-l relaxeaza. "Es genial!" Rade.

Si se va intoarce cand? Ca stiu ca va intereseaza. Ca doar ati ajuns pana aici, si postul asta e revoltator de lung. "In cel mai bun caz, ne-am putea intoarce la finalul anului. Stiu ca la sfarsitul lui octombrie, inceputul lui noiembrie, inainte de a merge in Statele Unite, vom fi pe undeva prin preajma, in tari vecine Romaniei. Si poate vom putea sa facem un salt aici".

Ati auzit, domnilor organizatori? Retineti: luna octombrie. Dar poate va indurati sa nu mai vindeti biletele cu 3-5 milioane, ca-i cam multisor. Nu de alta, dar Cortes a zis ca vrea sa duca flamenco-ul inspre mase... Ce mase, ce membrii ai maselor, pot sa dea 3 milioane jumate - 5 milioane pe un bilet??? Da, puteti sa-mi spuneti: sunt si bilete de un milion. Da. In fundul salii. De unde nu vezi mai nimic :( Hai ca am luat-o prin ceapa. Iar. Nu mai zic de titlul ala de pe afis, "Gitanos", pentru spectacolul din 7 martie, care-a dat impresia oamenilor ca e vorba un spectacol nou... Nu era nou. Era "Mi Soledad", cu care venise si in iunie 2006. Impresara a fost taioasa: "Numele Gitanos nu e al nostru. Nu stiu de ce au pus pe afis numele Gitanos. Noi am venit cu Mi Soledad. De unde au scos numele asta?". Iar Joaquin a completat: "Noi nu putem veni cu doua spectacole o data. E vorba de echipamente, de costume..."

Ultimele vorbe. Ca poate va intereseaza si asta. Unde se vede, cum se vede peste mai multi ani? "Pai, ma vad casatorit, cu copii, cu o familie numeroasa, cu toata familia impreuna. Mi-ar placea sa am o casa mare, plina cu 40-50 de persoane. In Spania, pentru ca aici imi sunt radacinile". Asa ca fuguta in Spania! Nu se poate sa nu aveti vreun frate, vreo matusa, vreun vecin, ceva... La Madrid, ar fi ideal. Ca acolo sta, cand nu e in turnee.

Gata, fratilor. Si surorilor. Cui a ajuns pana aici ii dau un premiu :) Noapte buna.

Later edit, miercuri dimineata spre pranz, 10.58.
Era tarziu azi-noapte si mie mi-era somn... si-am uitat sa va zic ca omu' a stat si la poze, fara ifose, zambind, si ne-a dat si autografe. Cu "carinho", cu "abrazo", cu aia, cu ailalata, si ne-a si deslusit autograful: "asta-i J, si asta-i C" :) Cand mi-oi repara aparatul, o sa trag si autograful in poza. Bun, am plecat de-acolo, de la hotel, dupa multumirile de rigoare, dupa "cu multa placere" din partea lui, ne-am dat mana, ne-am zambit... si dupa aia... in masina, spre redactie, fiecare trancanea cu cineva la telefon :)) Asta m-a amuzat la culme, fiecare simtea nevoia sa impartaseasca momentul lui de bucurie. Io am sunat-o pe Anita, Nico, pe o amica, si tot asa... Gata, acu' chiar ca am terminat.

Media hora con Joaquin

Da. Eu mi-am primit cadoul de 8 Martie. Si de Florii, si de ziua mea, si de Craciun :) Am avut niste zile foarte bune. Foarte la locul lor. Asa cum ar trebui sa fie. Cred ca e de vina soarele asta, si primavara asta timpurie... Da. Da, zile bune, ziceam. Care-au culminat cu un spectacol pe cinste - aseara, Mi Soledad, la Sala Palatului. Regal de Joaquin Cortes. Cred ca m-as fi multzumit cu ziua de 6 martie. Dar a mai fost si 7. Azi. Pe asta o s-o trec in calendar ca fiind ziua in care am palavragit cu Joaquin. Cu Joaquin Cortes, da. Si ca sa fie totul asezat, intalnirea s-a petrecut in compania unor prieteni dragi. Asa, ca sa tinem minte toti :) O fi mult spus "am palavragit"? O sa ma consult cu prietenii :) Cert e ca a fost o jumatate de ora frumoasa, vesela, fara intrebari stupide si taceri stanjenitoare. Cu autografe cu "abrazo" :). Povestile intalnirii, curiozitatile, zambetele, micile priviri iscoditoare - in Adevarul Literar si Artistic de miercuri, 12 martie. Si tot atunci, fragmente audio din interviu. La mine pe blog. Pana una-alta, doar cateva arome si franturi. In schimb, o invazie de poze :)

O prima poza - desi n-am cerut acceptul. Sper sa nu se supere nimeni pe mine :)

Bun, n-o sa va spun ce-am vorbit. Ca asta o sa cititi voi, saptamana viitoare. O sa va spun c-a fost o intalnire super relaxata. Si c-am schimbat vorbe si priviri, noi astia trei din imaginea de sus plus aky - da, c-a fost si aky, care ne-a ametzit si pe noi si pe Cortes cu spaniola ei cu accent argentinian. Ei, da, au mai fost inca doua tipe din zona maketing/publicitate, si-a mai fost si impresara lui Joaquin... da' io vorbeam de noi acum.

Ei, uite si-alta poza, mai cuprinzatoare. Vedeti ce maini lungi are Cortes? Una dintre ele a ajuns pana la mine :))
Si mai pun si niste poze, chiar daca-s usor blurate. Bineinteles, ca io radeam cu gura pana la urechi :)) A se vedea mai jos:

Voi l-ati vazut pe omul asta in spectacole, nu? E un vulcan, e nebunie, e culoare, e lumina, e de toate, e din toate. Ei bine, in fata mesei rotunde din holul de la Hilton, am descoperit un om linistit. Cuminte. La locul lui. Da. Zice lumea ca e cel mai sexy spaniol, ca e cel mai mare dansator de flamenco, ca e aia, ca e celalalta... o sumedenie de etichete. El ce zice despre el? "Ni sexy, ni guapo, ni nada. Normal". Noi am ras. El vorbea serios.

Mai presus de toate, un om fara aere din-astea de vedeta. Ca ar fi putut avea o gramada. Eram pregatita sa le suport pe toate, oricate ar fi fost. Dar n-au fost. Am dat cu mana in stanga si in dreapta si n-am gasit nimic. Drum liber catre Joaquin. Si da-i cu intrebari. N-a sarit peste niciuna, n-a deraiat, n-a fentat, n-a zis: "ma, da' am raspuns de zece mii de ori la intrebarea asta". Ca desi am pretentia ca sunt originala, cred c-a mai primit de zeci de ori aceleasi intrebari. Nu, dom'le, a raspuns cu toata seriozitatea. Sincer.

A parut dispus sa vorbeasca. Sa i se scormoneasca intimitatea, lumea, obiceiurile. Fara gesturi mai mici sau mai mari care sa-ti taie avantul. Fara priviri iritate, gen "voi nu mai plecati, ca eu trebuie sa repet, ma duc de-aici la Sala Palatului"... M-a relaxat. Am ras. A ras si el. Am ras toti cand a venit vorba de publicul majoritar feminin. "Da, sunt mai multe femei, 70-80% femei. Dar asta nu se intampla numai in Romania, asa e peste tot". Si pe barbati, pe barbati cum ii aducem la flamenco? "Pai, sa vina fetele cu perechile, cu partenerii la spectacol, asa ii aducem". Ptiu, am incalcat consensul, am zis prea multe :). Daca va spun eu tot, cine-o sa mai citeasca Literaru'?

Hai ca daca n-am voie, deocamdata, sa dau prea mult din casa, am zis sa va innebunesc cu poze. Asadar:

Ma, da io nu mai am de gand sa ma opresc?! Tipa din dreapta lui, butonand telefonul, e impresara:

Mergem mai departe:

Si tot asa, ca doar nu ma intalnesc in fiecare zi cu Joaquin "Argint", cum i-a zis Marius, dupa ce l-a vazut cum da din maini si din picioare:

Ei, hai ca mai pun una, ca nu ma indur sa nu:

Mda. Ma opresc aici cu pozele de la interviul acordat in exclusivitate pentru Adevarul. Uite-o fotografie care-mi place mie foarte mult:

Oricum, eu m-am hotarat. Cel mai mult la Joaquin imi plac mainile. Linistite si ascultatoare, in timpul interviului, nebune si expresive, cand vine vorba de dans. A se vedea poza de mai sus. Nu stii cum arata omul cu palarie, nu stii cum se misca omul cu palarie. Vezi mainile. Zborul. Indrazneala. Mda, me gusta los manos de Cortes... sau cum s-o zice in spaniola asta pe care toti o intelegem, din motive de telenovelas :)

Stati ca nu ma opresc aici. Pun acusica un link catre un alt post. "Mi Soledad", vazut prin ochii unui barbat. Care nu mai fusese niciodata la un spectacol al lui Cortes. Care nu voia sa-l vada deloc pe spaniol, ca vazuse posterul ala tampit care a impanzit orasul, cu Joaquin dezbracat, si cu mostra aia de "intelepciune": "La invitatia/cererea doamnelor si domnisoarelor din Romania". Pai cum sa vina un barbat la un spectacol de-al lui Cortes daca tu il promovezi ca pe un spectacol cu "cipandei"?

Iata linkul:
http://www.mediafax.ro/blog/general/joachine-trailes-baxtalo-praleo/

Dar pentru cine nu e deloc familiarizat cu "Mi Soledad", am descoperit, recent, pe youtube niste filmulete foarte ok, facute undeva prin Portugalia. Va e clar ca le pun mai mult pentru mine, nu? Ca sa nu mai rascolesc youtube-ul de fiecare data cand vreau sa-l vad pe Cortes... Dar asa puteti sa vedeti si voi cum arata, in mare, spectacolul asta, cand l-am vazut eu prima data, in iune 2006. Ca acu', pe 6 septembrie, la petrecerea organizata de holding, a fost putin altfel. Zice el ca e o obisnuinta asta, sa mai umble pe ici-pe colo, pe la coregrafie, pe la muzica. Ca sa se simta motivat. Ca sa nu se plictiseasca prezentand, zi de zi, acelasi spectacol.

Filmuletzul cu numarul 1



Filmuletul cu numarul 2



Filmuletzul numarul 3 (cu acordeonul)



Filmuletul cu numarul 4



Alta data, o sa va povestesc si despre intrebarea aia cu pantalonii Jean Paul Gaultier. Da, aia care i s-au rupt la Bucuresti, la spectacolul din decembrie 2007. Nu s-a temut nici de intrebarea aia, a raspuns elegant... intr-un interviu acordat tot ziarului Adevarul, facut in Spania, la sfarsitul lui februarie, pe baza unor unei liste de intrebari, la care am contribuit din plin...

In sfarsit...

... un filmuletz ok, "vazubil", cu Cortes :) Despre bilete si despre nervii mei, va povestesc altadata. Filmuletzul, asadar:

Asa inceput de an...

... mai zic si eu! Ia cititi/priviti aici:

Joaquin Cortes - 7 martie 2008 - spectacolul "Gitanos" - Sala Palatului, ora 20.00

Evgeni Plushenko (cu Edvin Marton, Surya Bonaly, etc.) - 24 si 25 aprilie 2008 - Sala Polivalenta, 0ra 19.00

Ei, nu va mai spun ca sunt in extaz. Ca o sa ziceti ca m-am tampit cu totul. Si ca n-am in cap decat Plushenko si Cortes :) Da' io zic ca merita sa mergetzi. Sa va bucuratzi si voi, cum ma bucur eu. Asa ca fuga la bilete!!! Pe www.bilet.ro se pun in vanzare inca de maine, 4 februarie, biletele la Plushenko - Kings on Ice. Iar pentru Cortes, informatii la: 0742.534.027 si 0721.600.845. Maine la prima ora sun si eu :))

In genunchi

Da, dom'le, am stat in genunchi in Sala Palatului. Aproape de scena. Cu simturile la panda. Ca sa fiu cat mai aproape de "El bailaor". Ca sa simt, sa vad tot si s-aud tot. Toata incrancenarea, tot focul, toata nebunia. Zambetele. Grimasele. Zvacnirile. Sa-mi se fixeze pe retina. Sa-mi amintesc tonul, culoarea, amploarea. Sa nu uit.

Acuma, daca am ales sa-mi parasesc locsorul cald - platit cu bani buni - din sectorul C, de langa o bunicutza simpatica, dar in spatele unor unor dudui vorbaretze... da, daca am ales sa ma furisez mai in fatza cu riscul de-a sta foarte incomod, a trebuit sa imi asum niste chestiuni. Si sa vad si lucruri pe care n-as fi vrut neaparat sa le vad. Sa vad cum se spulbera mituri - daca o fi vreun mit ca hainele lui Jean Paul Gaultier sunt rezistente la ritmurile nebune de flamenco... In fine, amica mea Anita a tradus intamplarea intr-un mod interesant si tind sa merg pe mana ei:

"Auzisem eu cum ca pierde cateva kilograme intr-un spectacol, dar mi s-a parut o exagerare, pana l-am vazut cum a facut leoarca bunatate de costum Gaultier. Si mai stiu sigur ca omul danseaza pana crapa hainele pe el si praful se ridica din scena. Astea nu sunt exagerari, le-am vazut cu ochii mei..."

Da, le-am vazut cu ochii nostri. Si parca mi-era ciuda ca niciunul din oamenii din trupa nu i-a facut un semn, cat de mic: "Joaquin, nu mai ridica piciorul ca ai probleme cu pantalonii". In fine, asta a fost "o placere" rezervata doar celor din primele randuri, in spate nu s-a vazut nimic dubios. Lamentarile mele, de dupa spectacol, au primit si un alt tip de raspuns: "Dom'le, ce te agiti atata? Cand mai vedeai tu o bucatzica din zona inghinala a lui Cortes?!" Mda. M-as fi putut lipsi. Nu de-aia m-am dus. Si mi-a venit sa-i trag una unei cucoane aranjate si fandosite care, la iesirea din sala, comenta incidentul - si ea statuse tot in fata, dar pe scaun: "Nu era tigan ca lumea, daca nu era putin rupt in fund..." Zi ceva daca poti. Cu asta a ramas individa.

In fine, sa ne intoarcem la continut. "Zapatos Blancos". Asa s-a numit. "Pantofi albi". Improvizatie. Multa improvizatie. Indicatii catre regia tehnica - "mai putina lumina, sa fie amosfera mai intima", vorbe trimise inspre public, incursiune curajoasa printre oameni, insotita de pupaturi si de imbratisari... Si peste tot si toate, nebunie pe ritm sacadat de flamenco. Pe unii i-a deranjat forma asta a spectacolului. Dar nu asta/nu si asta e flamenco? Muzica, miscare si vorbe? Si pasiune? Si admiratie crescanda pentru "El bailaor? Si dorinta de-a arata cat mai mult? Si lupta cu tine, si dansul pana la limita rezistentei?

Unii au carcotit: ca Joaquin era prea plin de el, ce-si tot dadea mana prin par? de ce-a trebuit s-o ia printre randurile de spectatori, nu putea sa ramana pe piedestalul lui, pe scena? Eu am gustat spectacolul in forma asta. N-am nimic de carcotit. Da, pot sa recunosc: Mi Soledad, de anul trecut, a fost altceva. A fost gandit sa fie altceva. Bucati clare, bine delimitate, de muzica, de coregrafie. Cu margini, cu limite de netrecut. Anul asta, a ales sa se prezinte altfel. Si pe mine m-a bucurat sa-l vad a doua oara, intr-o alta forma, cu un alt mesaj. Din punctul meu de vedere, mult mai aproape de ceea ce cred eu ca e/ca a fost flamenco: improvizatie la colt de strada, cu chiote, cu veselie, cu suspine si amor... Poate am eu o imagine aiurea despre ce-i flamenco. O sa studiez :). Dar pe mine Joaquin nu m-a dezamagit. Zic unii ca "Zapatos Blancos", in forma asta, e cel mai prost spectacol al lui Cortes. Eu n-as zice. Arta poti sa faci in mii de feluri.

Da, nu v-am povestit prea multe de microfoniile din timpul spectacolului, de comunicarea asta cu oamenii din regie, care a dat senzatia ca spectacolul a fost pregatit cam in graba... Nu v-am povestit pentru ca, daca stau sa ma gandesc, pentru mine n-au prea contat. Si chiar am asteptat vreo doua zile sa ma "obiectivizez", sa nu scriu sub impresia intalnirii cu Cortes. Cu un lucru sunt de acord: a fost un spectacol scurt. O ora si un pic. Asa o fi el, de la mama lui? O fi fost ceva in neregula aici? Or fi avut pantalonii aia care n-au vrut sa ramana intregi vreun rol? S-o fi prins Joaquin ca e ceva aiurea in aer?

Ca acum urmeaza partea trista. Nu stiu cum a reactionat Joaquin la finalul spectacolului, cand impresarul i-a spus ca bunica lui a murit, intr-un spital din Madrid, in timp ce el sustinea conferinta de presa la un hotel de langa Otopeni. Inteleg ca staff-ul lui a stiut lucrul asta dar ca a tinut toata povestea la secret, ca dansatorul sa se poata concentra si ca sa poata sustine spectacolul de la Bucuresti.

Da. Ma opresc aici. E tarziu.
Nu. Nu am filmat nicio farama din spectacol, desi am fost tentata sa o fac. Au facut-o, in mod sigur, altii. Fac un update, daca gasesc ceva. Dar ca sa va faceti o idee cum a fost intalnirea cu Cortes de acum doua zile, pun un filmulet de pe youtube: Joaquin, undeva in Italia, intr-o secventa din "Zapatos Blancos". Bine, daca aveti rabdare - si sper ca aveti - sa-l vedeti pan' la sfasit, o sa vi se ofere "posibilitatea" (ce ma enerveaza faza asta cu posibilitatea) sa mai vedeti inca vreo doua fragmentzele din acelasi spectacol. Sunt, in total, cam vreo 20 si ceva de minute din "Zapatos Blancos":

Asteptandu-l pe... Cortes

Da, am si eu slabiciunile mele. Putine da'... bune :). Nu intram acum in detalii. Ba da, intram. Vizual :). Pentru ca pe 19 decembrie - maine, adica - merg la un spectacol de zile mari. "Zapatos Blancos". La Sala Palatului. Cu Joaquin Cortes. L-am vazut pe domnu' si anul trecut, in "Mi Soledad". Si-am zis ca de cate ori o sa vina el in Romanica sa se produca, o sa ma prezint si eu. Sa aplaud pan-o sa ma doara palmele. Pana una-alta, pun pe blog, pentru incantarea ochilor mei, cateva fotografii cu Joaquin. Ma rog, am scapat cam multe. Sa nu va fie cu suparare. De la atata entuziasm mi se trage. Pentru cei care asteapta lucruri serioase de la blogul meu, va asigur ca asta e un lucru cat se poate de serios. Pentru mine.














Ne-auzim dupa "Zapatos Blancos".