Kings on Ice 2012: adevaratul sfarsit al Mondialelor de la Nisa

(Participantii la show-ul "Kings on Ice 2012", ieri prin Bucuresti, incercand sa imite pe Plushenko, in posterul de prezentare; printre ei, Stephane Lambiel si Stefania Berton...)

Si a mai trecut o editie de Kings on Ice. A patra (nu ca le-am numara :); dar, evident, nu vreau sa ratez niciuna. A fost a patra editie de Kings on Ice si sfarsitul perfect al Mondialului de la Nisa (unde am sarit peste Gala din ratiuni de buzunare goale :)). A fost un spectacol de zile mari (si chiar de ziua mea, as putea spune:), desi un lucru e cert: patinoarul din Bucuresti e o grota; o pestera - cum zicea si Plushenko. O grota populata insa cu niste monstri foarte simpatici: monstrii sacri ai patinajului.

Caci a fost in seara asta un Plushenko in forma maxima, care-a sarit la Bucuresti, pentru prima data dupa operatie, triplu axel. Si care-a patinat la final de show o parte considerabila din programul liber de la Europene, pe "Tango de Roxanne" (zic "considerabila", pentru ca pe suprafata mica a patinoarului "Mihail Flamaropol" nu poti sa sari prea multe triple si combinatii, ca risti sa-i infigi cuiva patina in cap...). A fost in seara asta si un Joubert proaspat venit de la Nisa, de la Mondiale, unde a fost cu adevarat in forma; si unde a fost aclamat la scena deschisa (speram ca i-a placut si la Bucuresti; eu una m-am straduit sa-mi exersez urletele :). Si a fost - aproape mai presus de toate - un Stephane Lambiel impecabil; artistul, balerinul Lambiel, despre care cred ca si-ar face (si ne-ar face) un mare bine daca s-ar intoarce in competitiile de amatori. E omul care, ca si Daisuke Takahashi, se confunda cu muzica. Si zau ca-n lipsa lui patinajul de amatori e mai sarac. Momentul Stephane pe arii de opera a fost, asa cum zice si Ali, piesa de rezistenta a serii; alaturi de "Tango de Roxanne".

Dar a fost la Bucuresti si Fumie Suguri, care-mi placea in competitii acum cativa ani; si-mi place si ideea ca o patinoatoare din Japonia a venit la Bucuresti; deschide, sper eu, drumul.. A fost si Surya, evident; cu saltul pe spate. Surya care a stat zi de zi la Nisa, in patinoar, urmarind toate probele Mondialului. Si au fost dragii si frumosii Ekaterina Bobrova si Dmitri Soloviev; si ce bucurie a fost sa-i vad... Dar si perechea simpatica - Stefania Berton si Ondrej Hotarek - care reprezinta Italia si care creste, creste... Si Laura Lepisto, care lua bronzul la Mondiale acum doi ani - olta premiera: o patinatoare din Finlanda in Romania. Ati inteles deja: au fost nume foarte mari ale patinajului mondial in Romania; si nu-mi dau seama ce-am facut sa meritam asta; ca patinoarul e execrabil. Ah, stiu: suntem noi frumosi, minunati, primitori :) Zau ca nu nicio gluma aici: la fiecare Kings on Ice s-a aplaudat in picioare, s-a scandat, s-a urlat si s-a aruncat cu flori. Acum doi ani, Lambiel a fost teribil de emotionat de primire, iar Florent Amodio nu pricepea cum de-i stie lumea numele... Acum, cred, a fost randul lui Joubert sa fie impresionat de fanele-urlatoare din tribune si sa plece cu bratele pline cu flori; iar la final Ekaterina Bobrova ne filma ea pe noi, cu telefonul :) Deci, mai veniti? Mai veniti? Ca noi va asteptam - asta e clar. (si galele Kings on Ice de la Bucuresti au inceput sa aduca si public din strainatate; si ce bine-mi pare; am auzit cu urechile mele niste italieni si-am vazut cu ochii mei un grup de asiatice...)

La final, o speranta: aceea de a-l vedea pe Stephane din nou un concursuri. Si o bucurie: Pasquale Camerlengo merge in Rusia pentru cateva zile, sa lucreze cu Plushenko la coregrafia celor doua programe din sezonul viitor. Pentru cei care nu stiu, spunem acum: Camerlengo e un coregraf impecabil; daca va spun ca el i-a alcatuit lui Daisuke Takahashi programul liber, pe "Blues for Klook", ma credeti atunci cand va spun ca Pluhenko nu putea sa faca o alegere mai buna...? Noapte buna :)

(Youtube e doldora deja de filmulete; dar de la spectacolul de dupa-amiaza; asteptam sa apara cele de seara, facem o selectie si revenim)

Evgeni Plushenko, la Bucureşti: „Aş vrea să schimb modul de a gândi al patinatorilor”

În seara asta s-a închis un cerc deschis cu mult timp în urmă, în februarie 2007; şi, poate, dacă perseveram cu jurnalismul sportiv, făceam acum bucle, nu închideam cercuri – dar astea sunt deja aberaţii. Important e însă altceva: ca şi în urmă cu cinci ani, Plushenko s-a aflat într-o sală de hotel din Bucureşti, alături de Edvin Marton, ca să promoveze turneul Kings on Ice 2012, respectiv cele două reprezentaţii din Capitală, din 7 aprilie. Ca şi în 2007, am fost şi eu în sală, în primul rând, cu urechile ciulite, ochii cât cepele şi tolba doldora de întrebări, pe alocuri aproape iritante :). Exagerez; dar dacă ai ocazia să-l chestionezi pe Plushenko, nu-i aşa că o faci? :). (grafia românească a numelui nu-mi place deloc; Pluşenko parcă nu e Plushenko pe care-l ştim, aşa că rămânem cu varianta în engleză...) Bucuria mea vine însă şi din altă parte în cazul ăsta – mă bucur că m-am putut bucura de întâlnirea cu Plushenko alături de prietena mea, Ali. Cu care, ştiţi deja, mă uit la patinaj de aaaaaani şi aaaaani de zile. Ali a fost şi ea în sală, zâmbăreaţă nevoie mare şi a fost chiar mai atentă decât mine la moacele (şi grimasele) care însoţeau răspunsurile „ţarului” nostru cel de toate zilele.... Aceasta a fost, deci, introducerea; şi puteţi să o săriţi fără probleme, ca să ajungeţi la esenţă. Care debutează acum:

Plushenko a fost în seara asta, la Bucureşti, roşu ca un rac. Nu, nu de emoţie; tocmai venise din Seychelles, dintr-o vacanţă cu familia. „M-am ars special pentru voi, am venit pregătit”, a deschis conferinţa cu o glumă. Şi a trecut imediat la lucruri serioase: „Acum două săptămâni m-am operat la genunchi şi, după cum vedeţi, pot să merg, am început să alerg, pot să patinez…” Mai târziu, chestionat despre efectele operaţiei, va spune (scurt pe doi): „După operaţie, săriturile mele sunt la fel şi, dacă sunt la fel, e suficient. Pentru sezonul următor aş vrea să încerc şi o nouă săritură cvadruplă”. A vorbit, ca de obicei, la obiect; fără s-o ia prin ceapă, fără să divagheze (deşi zău că mi-ar fi plăcut divagaţiile; mi-a dat senzaţia pe alocuri că nu vrea sa detalieze anumite chestiuni, că n-are chef să se complice explicând; a spus ce a avut de spus şi punct; serios în răspunsuri, ca şi în competiţie... deşi au fost şi cateva glumiţe, asupra cărora vom insista. Răbdare, însă...).

Subiectul principal şi serios al întâlnirii: JO de la Sochi, din 2014. Pentru că, deşi a obţinut deja totul, „ţarul” vrea mai mult; vrea să rupă barierele, să fie un capitol în cartea de istorie a patinajului artistic. Vă întrebaţi de ce? „Vreau să fac mai mult pentru patinajul artistic şi pentru mine. Aş vrea să schimb modul de a gândi al patinatorilor: să patineze cât mai mult dacă le place competiţia. Mie îmi place competiţia. Am nevoie de atmosferă, de adrenalină. Îmi place să lupt, pe gheaţă sunt un luptător. Am patinat cu mulţi patinatori, reprezentaţi ai câtorva generaţii de acum, dar simt că pot să mai concurez, sunt încă numărul 1. Aş vrea deci să mai merg la o Olimpiadă; ar fi a patra. Nimeni nu a mai făcut asta vreodată. Şi dacă voi fi pe podium în 2014, la Sochi, va fi minunat; dar, evident, eu voi lupta pentru primul loc. Mă voi strădui; voi avea 31 de ani atunci şi niciun patinator nu a mai patina în competiţii până la vârsta asta…”

Multe răspunsuri ale ţarului s-au învârtit, asadar, în jurul Olimpiadei de iarnă pe care va găzdui Rusia peste doi ani: „Mă simt bine, mă simt confortabil cu faptul că nu voi concura la Mondiale (n.a. – săptămâna viitoare debutează la Nisa, în Franţa, CM de patinaj). Am câştigat déjà mai multe titluri mondiale înainte să am probleme de sănătate. Scopul meu sunt Jocurile Olimpice din 2014, aşa că mă pregătesc pentru următoarele competiţii: Europenele din sezonul următor, concursurile de Grand Prix, campionatele naţionale ale Rusiei, Mondialele poate, vom vedea…”

Discutam cu Ali după conferinţa tactica lui Plushenko pentru următorii ani, aceea de a merge la Sochi, în 2014, fără să facă în mod necesar prezenţa la Mondiale. Pare o tactică bună, asta de a evita Mondialul din 2013: rămâi cu eticheta de foarte bun patinator şi intri în competiţia olimpică printre favoriţi. Dacă te duci la Mondial, poţi să ai surpriza să fii învins de un Chan (date fiind punctajele lui din ultima perioadă, toate cât China antică) şi intri déjà cu un dezavantaj – cel puţin în ochii arbitrilor – în proba olimpică. Aşa că mai bine nu.

„Bun, bun, dar la Nisa pe cine vezi câştigător?” – vreau să ştiu. „Şi, una peste alta, poate acest Patrick Chan să fie bătut? Chan, care, cu punctajele lui SF, pare să nu aibă un oponent real la acest Mondial…” - perseverez. Plushenko evită să dea un răspuns clar; deşi lui lucrurile îi sunt clare; dar ce sens are să intre acum într-o discuţie lungă despre programele lui Chan... Alege, aşadar, varianta diplomată a răspunsului, nenominalizând: „În Top 6 patinatori la Nisa pot fi trei sportivi din Japonia, sportivi americani, chinezi... (n.a. – într-o primă fază a răspunsului a zis Top 3 şi i-a numit întâi pe japonezi...). Ăsta e sportul, ştii? Azi poţi fi bine, mâine poţi să fii bolnav sau accidentat. De exemplu, la ultima competiţie, în Anglia (n.a. – CE de la Sheffield), doctorii mi-au făcut 5 injecţii ca să pot patina. 5 injecţii în 12 ore”.

Revine apoi la Chan: „Patrick Chan e astăzi la un nivel foarte înalt”. „Dar este el favoritul tău...?” – insist; deşi varianta corectă a întrebării ar fi fost daca Chan e favorit la CM de la Nisa...; dar m-a luat gura pe dinainte. Aşa că dragul nostru Evgeni, razand, mă ia un pic peste picior :). „Favoritul meu...? E un patinator bun, dar nu e favoritul meu. Favoriţii mei sunt Victor Petrenko, Browning, Boitano... legendele patinajului artistic. Patrick Chan e un patinator foarte bun, dar e încă tânăr. Dacă va patina aşa zece ani de-acum încolo va deveni favoritul meu...” Răspunsul ăsta e unul dintre preferatele mele; îl înfăţişează pe Evgeni ca pe un bunic sfătos, cu experienţă, cu zeci de medalii atârnate în jurul gâtului, vorbind despre un tinerel, care e bun, dar care nu va deveni o legendă cum e el decât dacă va fi constant; dacă va patina zece ani de-acum încolo aşa cum o face azi. Iar eu nu cred că Chan va rămâne atât de mult în competiţiile de amatori; şi nici Plushenko nu crede asta. Aşa că lui Patrick îi scad şansele de-a intra în legendă. (Ciudat: aveam senzaţia că Plushenko n-a spus mare lucru la conferinţa asta despre competitorii săi, dar uite că la o primă ascultare a înregistrării încep deja să cred că m-am pripit cu concluziile...)

Şi mai vreau să ştiu ceva: „Cum se pregăteşte Rusia pentru JO de la Sochi, atunci când vine vorba de patinaj? Care îi sunt scopurile? Aur în fiecare probă...?” Răspunsul nu conţine informatii preţioase privind tactica Rusiei, dar subliniază câteva atuuri: „Avem mulţi patinatori buni acum. Avem, de fapt, câteva foarte bune patinatoare: sunt cinci fete, încă foarte tinere, care, în doi ani, la Sochi, vor avea 17-18 ani, o vârstă foarte potrivită. Şi ele patinează foarte bine, sar foarte bine, au piruete bune, sunt foarte bune la partea artistică...” (fără să nominalizeze, răspunsul ţinteşte clar către Sotnikova, Tuktamisheva, Korobeynikova...) „Cu fetele am înţeles, dar ce vine după tine în proba masculină...?” Ezită cumva şi alege iar o variantă ceţoasă de răspuns: „După mine...? Avem şi câţiva băieţi...” Dap, la fete stau bine; la băieţi nu prea – şi nu era nevoie musai de un răspuns care să confirme treaba asta. Cred că dacă-l întrebam şi despre zvonurile care circulă prin piaţă, legat de sumele pe care le-ar fi primit de la Federaţie să continue până la Sochi, îl enervam de-a dreptul. Şi zău că nu asta era intenţia mea. Mie mi-e drag de mor omul ăsta; şi-aş fi avut o tonă de întrebări de pus; iar pentru conferinţa asta am făcut o selecţie; nu-i vina mea c-au fost numai întrebări serioase... (Acuma să nu înţelegeţi c-am monopolizat cumva întâlnirea; Plushenko a fost supus cu-adevărat unui tir de întrebări; dar memoria blogului meu trebuie să reţină în primul rând răspunsul la curiozităţile mele, nu?:).

Încă un lucruşor: „După 2014, ultima mea olimpiadă, o voi termina cu sportul” – în sensul de competiţii de amatori. Va face show-uri şi-şi doreşte să deschidă un teatru, dar şi o şcoală, Şcoala Plushenko, şi să-i înveţe pe copii să patineze. Suna simpatic, nu-i aşa? Până atunci însă se bucură de adrenalină: „Când eşti în competiţie, sunt mii de oameni care se uită la tine, aşteaptă greşeli, căzături... asta e ce vreau, de asta am nevoie acum”. Deşi nu e simplu: „Am patinat 25 de ani, toată viaţa mea de fapt. La TV pare că e uşor, dar în spate e multă muncă. Dar îmi place, îmi place foarte mult”. A înţeles toată lumea? Îi place; iar eu îl plac pe el pentru răspunsul ăsta. Jos pălăria, domnule Plushenko. Şi încă un răspuns care-l arată aşa cum e, hotărât, determinat: „For me, second place is losing”.

Au mai fost şi mici neînţelegeri; Plushenko nu pare să stăpânească engleza foarte bine, aşa că pe alocuri a primit ajutor de la Marton, care i-a tradus în ruseşte una sau alta; şi chiar din sală a primit ajutor, căci era pe-acolo un ziarist bun cunoscător al limbii ruse. Întrebare cu „ce-l inspiră în programele lui” l-a cam încurcat aşadar, dar după ce s-a lămurit despre ce-i vorba a fost categoric: „Soţia mea mă inspiră, ea m-a adus înapoi către sport, ea m-a încurajat: «Poţi s-o faci, trebuie s-o faci, pentru ţara ta, pentru patinajul artistic». Ea m-a adus înapoi în lumea mea, pentru că, în 2006, când am câştigat titlul olimpic, terminasem cu cariera competiţională. Şi nu am mai patinat trei ani după aceea; dar, la un moment dat, am simţit că am nevoie de mai mult…” Să-i mulţumim Yanei, aşadar; nu?

Şi fiul, fiul din prima căsătorie, face şi el patinaj? „Fiul meu are 5 ani şi joacă hockey în Sankt Petersburg; joacă deja de 8 luni. Câteodată imi spune: «Tata, poate voi fi patinator...». Şi eu: «No, play hockey...».

Despre Kings on Ice 2012 acum. Ana Soviany va fi încântată: vine iarăşi Stephane Lambiel. Şi, alături de el, Brian Joubert, în premieră la Bucureşti. Doi patinatori foarte buni, cu care Evgeni e prieten, în ciuda adversităţii de pe gheaţă. Sunt însă doi sportivi foarte buni amândoi; pentru că Plushenko nu vrea să fie „one man’ show”: „Îmi place să patinez cu patinatori foarte buni. Stephane Lambiel e foarte bun, un foarte bun executant de piruete, un săritor minunat. Brian Joubert, pe de altă parte, a câştigat de două ori titlul mondial. M-a şi bătut o dată de fapt...”. Marton nu scapă ocazia: „...la Budapesta”. Plushenko: „...La Budapesta... Tu eşti din Budapesta, nu?” – şi dă, în glumă, să se ridice de la masă. Căci, da, la conferinţa asta serioasă au fost şi mici glumiţe între cei doi, semn că se cunosc, că se înţeleg bine, că fac echipă bună. Că vor patina de-acum înainte vreo „50 de ani”, zice Evgeni râzând; şi, conspirativ, către Marton: „Secretul nostru? Avem unul? Ne place să lucrăm împreună, ne place ce facem”.
Şi nu, nu va patina „Sex Bomb” la Bucureşti (curiozităţi din public), că „e foarte greu să repeţi unul şi acelaşi program”, dar „ne gândim la un număr amuzant; poate un clovn; am deja un nas mare, roşu...”

Agasanta de mine mai are o întrebare: „Decizia ta de a păşi pe prima treaptă a podiumului la Vancouver, la festivitatea de premiere, a fost ea una spontană sau e o chestie la care te-ai gândit înainte?” Răspunde scurt: „A fost spontan...”. Eu: „A fost punctul cheie al festivităţii...”. El: „V-a plăcut? Şi mie mi-a plăcut. Dar asta face parte deja din vechea mea viaţă; nu mă uit acum decât înainte...”

Şi mă opresc; o poveste mai detaliată a conferinţei ăsteia de presă nu cred că veţi găsi nicăieri :).
Şi mă bucur: la Bucureşti, Plushenko va patina printre altele şi „Tango de Roxanne”, programul lui liber din sezonul ăsta, cu care a câştigat al şaptelea titlu european. Da, domnule, al şaptelea...


Coordonatele acum:
Kings on Ice 2012 – 7 aprilie 2012
Patinoarul „Mihail Flamaropol” din Bucuresti
Mai sunt inca bilete la primul spectacol, cel de la ora 15.00. AICI.

Invitati:
Evgeni Plushenko
Edvin Marton
Stephane Lambiel
Brian Joubert
Surya Bonaly
Fumie Suguri
Laura Lepisto
Ekaterina Bobrova&Dmitri Soloviev
Vera Bazarova&Yuri Larionov
Organizator: Amphitrion

Ne vedem la „Flamaropol”.

Flamenco on ice

Asta da, e combinatia fatala: si flamenco, si patinaj :))

Autorul: Stephane Lambiel. Patinator elvetian. Dublu campion mondial. Preferatul meu in competitiile de patinaj, in absenta lui Plushenko. Bine, la Mondialele de la Goteborg incheiate azi, a cam zbarcit-o. A terminat pe locul 5. Naspa. Mi-a parut rau. Mi-a parut rau ca nu s-a gasit deloc pe parcursul celor patru minute si jumatate, cat are programul liber. Asta in conditiile in care avea un program liber fenomenal, pe muzica flamenco. De Vicente Amigo. Sper sa mai vad programul asta si cu alte ocazii, ca tare mult imi place cum arata. Bun, pun aici o varianta de pe youtube, prezentata la o gala de patinaj de la Bercy, in 2007.

Ei, si mai pun un filmuletz, realizat fix la Madrid, in timpul pregatirii cu Antonio Najarro, profesorul de flamenco de la care a invatat Lambiel ce si cum. Da, e un reportajel in germana, dar fiti pe pace, o sa intelegeti esentza:

Inc-o poza si m-am culcat :)

Mda. As mai sta sa mai caut filmuletze, da' trebuie sa ma trezesc devreme. Asa ca am incheiat. Cu un regret: ma uit la concursurile de patinaj inca de pe vremea cand aveam televizor alb negru si imi "traducea" Tzopescu, "Marina Klimova poarta un costum roz cu paiete argintii"... da, de-atuncea ma uit la patinaj si n-am vazut si eu o competitie pe viu in viata mea :( De asta chiar ca-mi pare rau... Ptiu, ce bine e sa fii nascut in Romanica... Da, da, stiu, putea sa fie si mai rau... sa ma nasc in Somalia...