Intalnirea.

Prima data ne-am vazut la Nazare, acum trei ani. Era toamna, toamna vesela, cu nisip marunt, cu inflexiuni aurii; si, din loc in loc pe plaja, babute in rochii negre si plase cu pesti mici, pusi la uscat. Erai cuminte, linistit, tacut; si valuri mici, ca o spuma de sapun, iti tulburau din vreme in vreme suprafata limpede, verzuie.

Dar anul asta, intr-o seara de mijloc de octombrie, la Gulpilhares, m-ai bagat in speriati. Zau. Un zgomot asurzitor, o furtuna cu tunete, un muget, o bolboroseala care nu se sfarsea; si valuri, valuri multe, mari, inalte, o spuma nervoasa, continua, involburata, care nu lasa sa se mai vada niciun centimetru de apa verde, limpede. Tu, oceanule,  m-ai bagat in sperieti la Gulpilhares; parea ca vii sa ne inghiti pe mine si pe Ali; iar eu n-aveam nicio incredere in garantiile tale: cum sa ma plimb relaxata pe potecuta aia din scanduri, cand potecuta era invadata pe jumatate de nisip si urme de valuri se vedeau la mai putin de un metru distanta...? Si tu urlai, tranteai, pufneai, iar eu radeam, de groaza, de uimire, de uimire si de groaza; radeam cum rade un copil pe care il arunca tatal lui in sus, iar el rade ca sa-si acopere groaza... Stiti sentimentul, nu? Veselie si teama, una intr-alta: figura mea la Gulpilhares, la a doua intalnire din viata cu Atlanticul. 

Printre rasete ingrozite, au aparut, cu totul paradoxal, si firimituri de curaj; dar tot n-am avut incredere sa merg pe aleea din lemn, pe langa tine; am luat-o pe strada si-am revenit apoi pe poteca din scanduri, pentru ca, da, se vedea in departare o biserica inconjurata la propriu de ape: Capela do Senhor da Pedra, biciuita nemilos de valurile tale.

Cateva zile mai tarziu, in Porto, la Foz du Douro (Foj du Duru, daca vreti sa stiti cum zic localnicii), acolo unde Douro se intalneste cu tine, aproape ca ne-am imprietenit: eu am cules scoici, mici, pricajite, macinate de atatea lovituri, si nu te-am mai bagat in seama; pe tine care te izbeai si-acum cu putere de farul ala care parea la capatul pamantului. Ai indraznit la un moment dat sa ma pleznesti in fata, eu, cu tot cu aparatul meu de fotografiat, iar obiectivul meu n-o sa te ierte prea curand...

Si scria negru pe alb, pe un panou: "pericol"; insa pescarilor de pe dig nu le pasa; desi urme generoase de apa aratau ca, da, trecusesi si pe-acolo; si de curand chiar. Am vrut s-o iau la fuga de cateva ori, recunosc.

Ceva mai tarziu, dupa un pranz copios in Matosinhos, m-am apropiat din nou de tine; plaja - lata, intinsa - era doldora de pescarusi; si de gainaturile lor, sa ne intelegem. Hanoracul meu albastru poate sa va confirme c-a fost si el gazda generoasa a unuia (nu, nu a unui pescarus, ci chiar a unui gainat); mi-am promis c-o sa joc la loto pana la sfarsitul sejurului si n-am facut-o. Dar de la Matosinhos eu asta imi amintesc: nisipul umed, cu pete albe, multe pete albe, colonia de pescarusi, surferii, aburul umed, cetos, pescarii si inghetata scapata din greseala pe nisip de Ali, o pata mare de alb si roz pe nisipul primitor. Tu, in schimb, erai mai linistit; si in zare gazduiai un vas de croaziera, o lume intreaga pe apa; si vase mai mici, pescaresti, adulmecate talhareste de perdele de pescarusi.

 

In penultima zi, la Gulpilhares, ne-am imprietenit de-a binelea: tu, cuminte si calm, eu cu vesnicul acoperamant roz de ploaie (pe care-l plimb dupa mine in fiecare vacanta, inca de la Viena, din 2006). In ochi nu mi se mai citea groaza; dar am inteles un lucru: marinaria pe Atlantic n-ar fi fost de mine. Zau.

The season has started: Japan Open, Ondrej Nepela Memorial, Finlandia Trophy, Master's d'Orleans

Dupa o vara lunga si calduroasa, plina de sarcini numeroase si mancatoare de timp, va anunt oficial ca a inceput nebunia: sezonul 2012-2013 la patinaj (ca si aici e cu sezoane, ca la fotbal :)). Iar weekendul care tocmai se incheie a fost doldora de patinaj: (dupa Nebelhorn Trophy, saptamana trecuta) Ondrej Nepela Memorial in Bratislava, Finlandia Trophy in Espoo, Master's d'Orleans, evident, la Orleans, si, cu majuscule, JAPAN OPEN desfasurat la Tokyo. Ultima competitie a strans numai numai patinatori unul si unul (Daisuke Takahashi, Patrick Chan, Evgeni Plushenko, Mao Asada, Akiko Suzuki, Takahiko Kozuka...) si a fost si cel mai bun prilej ca ochiul meu sa vada noile programe de concurs ale sus-numitilor si sus-numitelor. Iar eu stateam ieri cu doua ferestruici deschise in paralel pe computer: live de la Master's d'Orleans, sa vad noul free dance al francezilor Nathalie Pechalat si Fabian Bourzat (dar si programele libere ale lui Florent Amodio si Brian Joubert), si live de la Ondrej Nepela Memorial, ca sa nu scap cumva programul canadienilor Kaitlyn Weaver si Andrew Poje. In paralel, la Finlandia Trophy - dar asta n-am mai vazut live - erau Javier Fernandez, Yuzuru Hanyu, Anna Cappellini&Luca Lanotte, Ekaterina Bobrova&Dmitri Soloviev (si ar fi fost si Tessa Virtue&Scott Moir, daca Scott n-ar fi suferit o intindere la umar).

A fost, cu adevarat, un tur de forta si va spun doar cateva lucrusoare, pe repede inainte (ca, de fapt, acesta va fi un post cu mai putine vorbe si cu mai multe filmulete; o trecere in revista a programelor celor mai faine, asa cum au fost prezentate ele weekendul asta, ca sa putem face o comparatie mai tarziu, cand incepe seria de Grand Prix-uri).

Asadar: Mao Asada patineaza sezonul asta pe muzica din "Lacul Lebedelor", s-a ingrasat un pic (si ce bine; era prea fragila si slabuta la CM de la Nisa) si s-a intors la Tarasova, Tatiana Tarasova, pentru coregrafie. Si ce minune de program i-a alcatuit Tarasova! I se potriveste ca o manusa printesei Mao; o manusa din pene de lebada, se intelege. Cu programul asta, Mao poate sa faca minuni; sa redevina campioana mondiala. Imi doresc, asadar, pentru 2012-2013, sa se repete podiumul mondial de la Torino din 2010: ea si Daisuke Takahashi pe prima treapta. (astept sa vad programele Yu-nei; deocamdata, Akiko Suzuki patineaza fenomenal in noul ei program liber...).

Cu Daisuke lucrurile sunt clare; e in cea mai buna forma ever. Este, deci, in mod evident, sub "efectul Morozov"; sa numim asa aceasta infuzie de energie, entuziasm si incredere pe care i-o transmite antrenorul asta. Jos palaria pentru Nikolai! Cu muzica programului liber nu prea ma impac - din "I Pagliacci" - dar japonezul reuseste sa se imbrace in ea si sa fie convingator. Scriam aseara pe fb (unde raspandesc firimituri euforice inainte de a ajunge pe blog): "Take any music - any music at all - give it to Daisuke and he'll make his own". Asa stau lucrurile cu omul asta care a reusit la Japan Open (si la inceput de sezon, fiti atenti!) un program de campion mondial. Si, da, mie costumul imi place; desi unora li se pare "morozovian"; sper sa nu si-l schimbe. In rest, programul alcatuit de Shae-Lynn Bourne e doldora de chestii dificile; seamana cu un program al lui Chan, doar ca nu-i al lui Chan, e al lui Daisuke.

Chan - ca veni vorba - a inceput prost sezonul, cu patru cazaturi si cu alte balbaieli la Japan Open. Nu s-a simtit deloc motivat, a marturisit apoi. Totusi, altceva e important: programul pe muzica din "La Boheme", coregrafiat de David Wilson, va fi o mica minune atunci cand Chan il va patina curat (mi-am dat seama de asta chiar si acum, printre sarituri ratate si picioare tremurande). In London (Ontario), Canada, la Campionatele Mondiale, va fi o batalie pe viata si pe moarte. Sper sa-si faca aparitia si musiu Plushenko, care sare impecabil cvadruple si reuseste sa salveze prin minune sarituri sortite esecului; si care patineaza anul asta pe muzica din "Rondo Capriccioso" si din "Moartea lebedei" a lui Camille Saint-Saens, intr-un program alcatuit de Camerlengo (nu pot sa inteleg deocamdata de ce nu a decis sa prezinte in concurs exercitiul coregrafiat de Kenji Miyamoto, pe "Romeo si Julieta"; Mishin si-a bagat, cred, din nou coada...).

In rest, cum va spuneam, Akiko Suzuki, locul 3 la Mondialele de anul asta, are o minunatie de program; dupa cum un program excelent alcatuit are si Takahiko Kozuka (mult mi-as dori ca baiatul asta sa primeasca si el, in sfarsit, ceea ce i se cuvine; dupa Torino, parca a cazut in nas :(.

Depasim faza Japan Open si va spun atat: imi place mai mult muzica lui Joubert (din "Inception") decat a lui Florent Amodio (care a incremenit parca intr-un tipar), desi Amodio a castigat competitia de la Orleans. Nathalie si Fabian sunt simpatici, programul pe muzica celor de la "The Rolling Stones" e dificil, daaaar parca voiam altceva de la ei; n-as fi mers atat de departe cu inovatiile si-as fi ramas mai degraba intr-o zona clasica (astept sa-l revad; poate ma convinge in seria de Grand Prix-uri). Imi place insa (mai mult) dansul liber al canadienilor Weaver si Poje, castigatori ai trofeului de la Ondrej Nepala Memorial. Si-mi mai place - si ce mult imi place! De ce n-o fi folositt Daisuke muzica asta? - programul scurt al lui Yuzuru Hanyu, care a castigat si el Finlandia Trophy. Fernandez a inceput bine, ca de obicei; sper sa nu-si piarda suflul pana la mondial. Cappellini&Lanotte danseaza pe muzica din "Carmen" - si-mi place ce-a iesit, dar cred ca programul lor o sa se ofileasca atunci cand vor patina - tot pe "Carmen" - Tessa Virtue si Scott Moir.

Si ma opresc aici; sa vina filmuletele. La sfarsit, o surpriza :)

Lebada Mao:

Daisuke in costum de paiaţă :)

Rateurile lui Chan; dar, cu toate astea, ce program:

Plushenko:

Akiko Suzuki, in costum cu pene de paun:

Takahiko Kozuka:

 Yuzuru la Finlandia Trophy:

Weaver/Poje la Ondrej Nepela Memorial (muzica mi se pare foarte frumoasa):

Si ma opresc aici; cred ca povestioara asta va deveni de necitit daca perseverez in a o umple cu filmulete. 

Ah, da; surpriza.

Click AICI; folositi apoi parola 2012JO si din nou click in casuta de langa; o sa vedeti TOT Openul Japoniei, 100 de minute si ceva; si o sa-mi multumiti, cred :)

Noapte buna.

Ready for Sochi 2014 or what? :)

Tricou am; gratie lui Adrian Stoian. Спасибо, Адриан! :)) Sunt pregatita, deci, pentru JO de iarna de la Sochi (Rusia), din 2014; nu mai trebuie decat sa castig la Loto. Simplu; nu, Ali? :)

Primul pas a fost insa facut: tricoul oficial al echipei olimpice a Rusiei, varianta albastra (ca mai e si cea rosie). Straight from Moscow airport, din magazinul oficial (cu mentiunea "Your purchase supports the Sochi 2014 Olympic and Paralympic Winter Games"); dar eu l-am primit in dar, asa ca, inca o data, multumesc :). 

Un lucru e cert: imi place de mor; asa ca am decis sa-l pun pe mine si pe blog in varianta spate-profil-profil. A se remarca stema imperiala si logo-ul olimpic. Si figura mea satisfacuta, evident :)

Prima intrebuintare oficiala: CE de patinaj artistic de la Zagreb, din 2013, cand posesoarea tricoului si Ali il vor sustine pe Evgheni Pluşenko in proba masculina; daca, bineinteles, musiu Pluşenko va binevoi sa isi arate fata. Eu, una, voi fi pregatita (cu riscul ca voi ingheta in arena croata).

P.S. Tricoul asta simpatic - care intra in galeria celor mai faine obiecte vestimentare pe care le posed, alaturi de, da!, un costum de gimnastica personalizat - a venit la fix, de vreme ce azi, chiar azi, au fost achizitionate abonamentele pe o saptamana la CE de patinaj de anul viitor; ca doar nu vorbeam asa, in dorul lelii. Deci, Zagreb, here we come! Iar cu Sochi... ei bine, cu Sochi perseveram :)