CE de patinaj de la Zagreb (8): trei ore in orasul-gazda.

Altfel spus, trei ore in orasul din care n-am vazut mai nimic; desi am stat in el o saptamana incheiata. Aceste trei ore, de dinaintea plecarii spre aeroport, ar fi trebuit sa compenseze tot ce n-am vazut/facut - o esenta concentrata, foarte concentrata, de Zagreb. Asa ca iata ce-am facut, pe repede inainte: m-am pozat cu Al Pacino, am pozat catedrala si copacii scrijeliti, m-am pozat cu Goran Karan (ascultati aici una dintre melodiile mele dragi; caci il stiu pe Goran Karan de la Eurovision, din 2000...)

...am fugit dupa porumbei, am luat la pas centrul orasului - caci baietii il stiau foarte bine dupa o saptamana, am trecut prin piata si prin magazinele de suvenire (ocazie cu care mi-am luat un ou din ceramica; ousorul colorat sta la noi in camera acum, pe un raft de la Ikea - si se potriveste perfect), am cumparat o punga mare de ceaiuri Frank (iubesc ceaiurile astea, mai cu seama pe cele de cirese; daca ajungeti in Zagreb nu uitati, va rog, amanuntul asta esential...), am inghetat un pic (mai mult), am identificat funicularul albastru (dar nu mai era timp de el), am ras, am povestit si.... si... si... am incercat sa ma satur de prajituri. Mama, mama, au croatii niste patiserii ge-ni-a-le! Daca regret ceva asta e: ca nu m-am ghiftuit cu pateuri, prajituri si altele asemenea o saptamana intreaga. Ge-ni-a-le! - va mai spun o data: intr-un sfert de ora am mancat doua prajituri divine, cu fructe de padure. Si-as fi luat si pentru acasa, daca puteam, o sacosa intreaga. Voi, cei nehotarati, merita sa vizitati Zagrebul fie si numai pentru asta. Intr-un cuvant: am petrecut trei ore foarte placute in Zagreb, cu baietii nostri; pe care - recunosc - i-am neglijat teribil toata saptamana. Dar, pentru noi, de-acum incolo si pana la sfarsitul vietii, Zagrebul inseamna, inainte de toate, Dom Sportova si patinaj. Dom Sportiva si patinaj - inca o data zic. Si-mi doresc sa mai cunosc orase care sa insemne asta. Zagreb, iarta-ne, te rog; promit ca ne intoarcem; fie si numai pentru prajituri, fie si numai pentru ca te-ai dovedit o gazda mi-nu-na-ta.

Si, ca sa-i invidiez un pic pe baieti: cu-o zi inainte, pe la statuia asta trecusera (si se pozasera...) Penny Coomes, Nicholas Buckland si dragul domn Platov, Evgeni Platov (sursa informatiei: baietii nostri :)).

Cuvantul-cheie: prajituri. Retineti :).

CE de patinaj de la Zagreb (8): in aeroport cu Elene Gedevanishvili.

O certitudine post-eveniment: dac-am fi plecat din Zagreb in ziua Galei sau luni dimineata, am fi dat nas in nas in aeroport cu toata lumea; ca nu e decat un singur aeroport in oras; si ala mic. (ar fi fost, de altfel, o buna idee sa ne petrecem ziua de duminica la aeroport; n-am fi scapat pe aproape nimeni...) Noi am plecat din Zagreb insa luni dupa-amiaza; si pana atunci, cei mai multi dintre patinatori vor fi parasit deja orasul-gazda al Europenelor. Asa ca, in aeroport, n-am fost deloc setata pe modul "atentie, alarma!". Si mi-am permis sa studiez in voie, pe indelete, o umbrela alba, cu volanase, intr-un magazin cu suvenire, dupa ce-am facut check-in-ul. O umbrela alba, cu volane, care semana bine de tot cu umbrela din programul de gala al dragei mele Mao Asado. Dar, in reveria mea, numai ce-l aud pe Fuhrer: "Flori, m-a trimis Ali sa-ti spun ca in timp ce studiezi umbrele, ca o mare v... (puteti sa ghiciti cu cine m-a asemanat Ali; e un animal mare, dragut, cu ochii blanzi; un animal care da lapte :), a trecut pe langa tine patinatoarea... nu stiu care". Aici Fuhreru' si-a cerut iertare: n-a retinut numele patinatoarea; si a declarat, in plus: "Sa nu te superi, eu citez doar. Nu te-am facut eu... vaca. Te-a facut domnisoara de colo..." Care domnisoara, Ali in persoana, facea semne disperate sa las umbrela; si sa ma infiintez la ordin. Zici ca-l vazuse pe Daisuke Takahashi, nu alta :)).

Aflu ca trecuse pe langa ea nimeni alta decat Elene. Elene Gedevanishvili. Care ne, de altfel, e foarte draga, desi la Europeanul asta a zbarcit-o teribil. Am reperat-o imediat pe Elene: v-am spus ca aeroportul e mic. Plus ca avea un rucsac cu paiete argintii; cum sa n-o reperezi? Era la Check-in; si-a mai stat un pic apoi sa plateasca si-o depasire de bagaj. Timp suficient pentru noi ca sa facem planurile de "incoltire". Ceea ce am si facut, iar Mariusache a imortalizat momentul :).

 

Ne-am fatait apoi, dupa controlul de securitate, in acelasi magazin de cosmetice; iar Elene a mai fost abordata de cativa domni, vorbitori de limba rusa. Intr-un final, ea a plecat la Frankfurt, noi la Viena; cu un mic-mare regret: domnule, ce bun era aeroportul asta pentru pandit patinatori... Ideal era :))

CE de patinaj de la Zagreb (7): a little bit of Gala.

La Gala n-am prea facut poze; n-am vrut sa pierd nimic din emotia ultimei intalniri cu patinajul; asa ca, dupa o vreme, am pus aparatul in rucsac; si l-am scos abia la final, ca sa ne pozam pe noi; pe noi si pe Plushenko de pe tricoul lui Ali :).

The End.