Ciprian Ariciu are 28 de ani şi face piese de ceramică prin tehnica Raku, o metodă de ardere tradiţională japoneză, născută din cultul ceaiului, în secolul al XVI-lea
Masterand la Facultatea de Arte Decorative şi Design a Universităţii de Arte din Bucureşti, Ciprian Ariciu este primul român invitat la Festivalul de ceramică Goshogawara Woodfire din Japonia.
„M-am apucat de Ceramică dintr-o greşeală". Tânărul slăbuţ, cu părul prins într-o coadă la spate, întinde bine de tot, cu un făcăleţ uriaş, pasta de gresie. Zâmbeşte. „Da. Am vrut cu totul altceva". A fost admis la Liceul de Artă din Constanţa, la grămadă, după care a urmat departajarea pe secţii. Voia grafică. Nu s-a putut. Că profesorii îşi aleseseră elevii nu după note, ci după preferinţe. „Mi-amintesc că alergam disperat după profesoara de grafică: «Doamna profesoară, doamna profesoară...», «Nu pot să te iau, mi-am completat efectivul»". A alergat şi după profesoara de pictură, şi după cea de sculptură... şi nimic! Ceramica n-o lua în considerare, speriat de profesor, care le părea, lui şi colegilor, foarte exigent. „Fugeam ca iepurii să n-ajungem la ceramică.
Şi, mergând spre cancelarie să mai fac o ultimă încercare la pictură, se deschide uşa şi văd profilul profesorului de ceramică. Vreau să spun că mi-a inspirat atâta încredere profilul ăla, că mi-am spus în sine mea: «Cu omul ăsta o să fac treabă, cu omul ăsta o să merg mai departe»". Profesorul cu pricina era Eusebio Spânu, cel care l-a pregătit pe Ciprian în liceu şi, ulterior, pentru admiterea la Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Ceramică. „Acum mă bucur că n-am făcut pictură. Ceramica le cuprinde pe toate. Pe un vas, poţi să şi pictezi, să şi zgârii, să şi gravezi. Poţi să faci orice."
„Propuneri de formă"
L-am întâlnit pe Ciprian într-un atelier din curtea facultăţii. Era după o noapte de nesomn. Stătuse până la 5 dimineaţa să lucreze la piesele lui. E la master acum şi-şi pregăteşte lucrarea de final. E încă într-un stadiu incipient: face „propuneri de formă", ca s-o aleagă apoi pe cea mai potrivită. Formele lui sunt ciudate: ca nişte sfere la bază, se îngustează către vârf şi sunt împodobite cu un fel de pâlnii. Fiecare piesă vrea să fie un fel de cuptor în care ai putea să arzi alte piese din ceramică, mă lămureşte Ciprian. Aduc un pic cu matrioştile, mă gândesc. "Proiectul meu de master e pe temă de cuptoare. Vezi o piesă. Din exterior, ea arată ca o lucrare. În interiorul ei, se mai întâmplă ceva. În interior există un spaţiu în care se ard alte obiecte, mai mici".
Trei tehnici de ardere
Turnate din porţelan ori ridicate la mână din gresie, „propunerile de formă" ale lui Ciprian, răspândite pe ici, pe colo, prin atelier, aşteaptă cuminţi să fie ornate cu glazuri şi cu oxizi şi apoi arse şi finalizate. Dar şi aici sunt lucruri de spus, că există mai multe tehnici de ardere: arderea oxidantă, în cuptor electric, arderea semireducătoare, care se face cu gaz, şi arderea reducătoare, care se cheamă Raku: cea mai spectaculoasă dintre ele, mai ales dacă piesa de ceramică e arsă în cuptor pe lemne.
Nebunie, spectacol: RakuDe Raku, a auzit prima dată când era în liceu. Iar primele piese – nişte boluri – le-a făcut în anul II de facultate, sub îndrumarea profesorului Ion Cojocariu. Raku e o tehnică de ardere. Dar una „altfel", cu rezultate la care nici nu te aştepţi. În mod normal, obiectele ceramice se ard în cuptor timp de 10-12 ore, după care se lasă acolo până la răcirea completă a cuptorului. Cu Raku e altceva: „După ce se arde obiectul, la 960-970°, se scoate brusc din cuptor şi se introduce aşa, încins, în rumeguş. Atunci dispare total oxigenul şi, în lipsa acestuia, au loc nişte reacţii chimice. O adevărată nebunie, nu mai poţi controla nimic! Ţii piesa 10-15 minute în talaş, apoi stropeşti cu apă rece. Toate aceste şocuri termice acţionează asupra suprafeţelor". Culori în combinaţii neobişnuite, pe care nu le poţi obţine cu pensula, cracleuri, „crăpături adică", fum care pătrunde până-n miezul piesei... „E un spectacol!"
Autorităţile din România nu l-au sprijinit
Preocuparea lui pentru Raku şi cuptorul pe care l-a construit singur în curtea facultăţii sunt motivele principale pentru care Ciprian a fost invitat să participe, de pe 1 până pe 31 iulie, la un festival de ceramică din Japonia, Goshogawara International Woodfire Festival. „E prima dată când invită un român, în cei opt ani de când se organizează festivalul". Chiar dacă la festivalul din Japonia n-au mai fost până acum ceramişti români şi chiar dacă Ciprian Ariciu e unul dintre cei 15 artişti din toată lumea care merg anul acesta la Goshogawara Woodfire, asta nu înseamnă că tânărului constănţean i-a fost uşor să obţină banii pentru plecare, asta nu înseamnă că a simţit vreun ajutor din partea autorităţilor române. Banii pentru biletul de avion nu i-a obţinut nici de la Ministerul Culturii, nici de la Institutul Cultural Român, deşi ambele instituţii au programe prin care pot acorda sprijin financiar artiştilor. I-a obţinut de la un om de afaceri sensibil la talentul ceramistului. „Am căutat finanţare la Institutul Cultural Român, la Ministerul Culturii, am făcut un colet de documente, n-am obţinut nimic. E dureros că instituţiile de cultură nu susţin cultura. Dac-ar fi după sistemul românesc, n-ai mai face nimic".
„Viitorul e cam sumbru"
Să fii tânăr artist în România zilelor noastre nu-i floare la ureche, asta-i clar. Dacă-n facultate te simţi cumva protejat, atunci când închei conturile cu studenţia e cam complicat. De-aceea s-a şi decis Ciprian ca după licenţă să mai facă şi un master: „Îl fac ca să mai am ceva de făcut. Că termini facultatea şi nu ştii în ce parte să o iei. Mai am un an de master şi deja mă sperii. Acum stau la cămin, nu ştiu ce-o să fac după. Trebuie să pun bani la ciorap, dar îmi trebuie un ciorap mare de tot, ciorapul bunicii, ăla care s-a lăsat... Viitorul e cam sumbru, m-apucă groaza când mă gândesc".
Cum se face o piesă Raku
Termenul „Raku" denumeşte o tehnică deosebită de ceramică japoneză provenind din cultul ceaiului şi datând din secolul al XVI-lea. Primul care-a folosit-o a fost Chojiro, cel care a pus bazele unei dinastii de ceramişti aflate astăzi la cea de-a 15-a generaţie. Tehnica Raku e cu atât mai spectaculoasă cu cât implică într-o mare măsură hazardul în naşterea obiectului de artă. Ea constă în modelarea unor piese de argilă refractară, urmată de biscuitare (arderea pieselor la o temperatură joasă), de ornarea lor cu glazuri şi cu oxizi, şi de o nouă ardere, la foc rapid, la 960°. Obiectele sunt apoi scoase brusc din cuptor, introduse în talaş şi stropite cu apă.
Articolul asta a aparut ieri in Adevarul, intr-un supliment numit Ghidul candidatului. Pe site-ul ziarului, n-a fost foarte bine scos in evidenta (trebuia sa stii pe unde sa-l cauti, ca sa il gasesti si sa-l citesti), asa ca pana seara n-avea decat vreo 200 de afisari. Prea putin pentru ce face baiatul asta. Asa ca m-am hotarat, desi nu fac asta de obicei, sa-l pun si pe blog. Nu cred eu ca pe blogul meu intra mai multi oameni decat intra pe site la Adevarul, dar nu puteam sa-l las se se piarda asa, aiurea... Mda. Asta e explicatia. Fotografiile sunt ale lui Lucian Muntean. Aici puteti vedea si forma in care a aparut in ziar.
