Ziua asta, 24 ianuarie, a inceput asa: cu mine si Ali, fericite, asteptand.
...si s-a incheiat cu o cearta la cutite, pe drumul spre apartament, si cu o (aproape) criza de plans in mansarda de pe Ljudevita Gaja 40. A fost o zi grea asta: cu emotii, asteptare, oboseala, nelamuriri si explicatii posibile, dupa ce lista de competitori pentru programul liber a fost afisata si Evgeni Plushenko nu era pe ea. Asta-i. Europeanul lui Plushenko s-a incheiat dupa programul scurt si we have to deal with it. Eu accept mai greu chestiunea, Ali a digerat-o deja; si are si explicatii: "Asa e el, nu poate sa piarda". Imi amintesc si eu replica de la Bucuresti, rostita fix in fata mea: "For me, second place is losing". Ei bine, se pare ca mintea mea nu vrea sa se impace nici cu retragerea in toiul concursului, nici cu explicatiile. That's it. O sa mai diger chestiunea; acum sunt prea in mijlocul ei.
Dar, pana la nervi, vreau sa va povestesc bucuria. Bucuria primei intalniri cu Plushenko pe gheata de concurs. Bucuria de a-l vedea pregatindu-se, de a-l vedea cum traverseaza concentrat suprafata alba, cu mainile la spate. Bucuria de a fi acolo cand se intampla minunea unui program. Bucuria de a asculta linistea din arena cand Tarul se pregateste sa se aseze in pozitia de start. Pentru ca, da, era liniste. O liniste dumnezeiasca - si nu, nu exagerez; si nu, n-aveti cum sa intelegeti daca nu sunteti ca noi; doua fete care au crescut uitandu-se la programele lui Plushenko. (daca vi se pare patetic, nu mai cititi; zau). Bucuria de a-i tine pentru prima data pumnii live. Bucuria de-a fi, apoi, parte din vacarm; din marea de steaguri agitandu-se. Bucuria de a-i vedea bucuria ca suntem acolo, ca-l sustinem, la final de program. La finalul unui program cu axel ratat si cu lutz scos in extremis. Astea doua s-au insurubat si m-au durut. Dar, mai, cele cateva minute de program de azi, 24 ianuarie, vor ramane printre cele mai frumoase, pretioase amintiri. Am zis.
Evident, in minuitele de pregatire de dinainte de debutul grupei, Plushenko se tinea de sale, de picior. Nu era ok. Dar cine avea ochi sa vada asta? Le vad acum, seara, cu ochii celui care cauta semne si explicatii in istoriile zilei.
Sotia, Yana, venise sa-l sustina; am trecut pe langa ea cand venea catre arena.
Asta-i Ali, pregatita de atac; nu stia ea ca va fi o zi asa de grea (iata si o rima, da).
Si fotografii, multe fotografii, cate a putut sa faca mana mea lesinata de emotii; din minutele de pregatire; ca apoi n-am mai pus mana pe aparat; nu voiam sa pierd nicio milisecunda din program.
Si gata; mai vorbim cand ma adun.
3 comentarii:
Asta e ! Se mai si cade spunem noi in gimnastica :)(si nu ma refer mot a mot la cazatura fizica )
Important e sa stii sa te ridici !Asta face diferenta intre un campion si un competitor obisnuit !
Cred ca avea probleme medicale altfel ar fi fost un semn de caracter mic sa te retragi doar pentru ca nu poti fi primul ...
Buna! V-am vazut la televizor dupa evolutia patinatoarei din Romania. M-am bucurat pentru voi ca ati vazut totul pe viu. Ne-am intalnit anul trecut la Nisa la Mondiale. Eu in iarna asta am optat pentru Targul de Mobila de la Koeln in Germania desi am cochetat un pic si cu ideea de Zagreb. Mi-a placut mult la dans ca programele au fost variate si la fete ca au aparut multe tinere f. bune. La baieti spaniolul a meritat medalia de aur dupa parerea mea. S-a retras si belgianul Kevin si eu eram fan... ce sa mai , MA BUCUR PENTRU VOI... eu am suportat cu stoicism comentariile Alinei Alexoi
Fratilor, nu e nicio tragedie, nu e sf lumii, nu s-a crapat patinoarul, nu a cazul cerul. :) Plushenko are si el dreptul sa cada macar o data la...8 ani, altii cad la fiecare competitie din sezon. :)
O sa stea si el cuminte o perioada ca sa i se vindece spatele si pe urma se apuca din nou de treaba. Asa se intampla cand nu asculti doctorii si iti inchipui ca mai ai 20 de ani....:)))))))
Trimiteți un comentariu