CM de patinaj de la Torino: 23 martie, marti. Vera si Aliona.

Episoadele anterioare:

• Daisuke Takahashi. Breathtaking.
• CM de patinaj de la Torino: intro, 20 martie si 21 martie.
• CM de patinaj de la Torino: 22 martie, luni. Joubert de Palavela.

De cand am venit la Torino, Ali o tine una si buna: „Eighteen, feels like twenty four!!!!”. Carevasazica, pe baza a accuWeather si pe baza a uk.weather, asta urma sa fie singura noastra zi cu soare, ca in celelalte ar fi urmat si ar urma sa ploua cu galeata. Ei, n-a fost chiar asa, cat priveste zilele care au trecut - in una a fost innorat, iar in cealalta a plouat marunt - , dar ziua de 23 martie a fost cu adevarat o zi frumoasa.

Si pentru ca stiam chestia asta de cat ne tocase Ali (in sensul bun, „tocase”), am hotarat sa mergem la Superga, o biserica frumoasa si uriasa pe creasta unui deal, de unde sa avem o priveliste super simpatica si senina. Am facut asta cu mici-mari regrete: martea e singura zi in care nu merge tramvaiul turistic Sassi-Superga si a trebuit sa urcam la biserica de pe deal cu un soi de autobuzel comunal, care mirosea intr-un fel anume si care-mi amintea de autobuzul Jirlau-Buzau, Buzau-Jirlau, din timpul liceului. Adicatelea, autobuzul cu care ma duceam eu duminica seara spre Buzau, la liceu, si cu care ma intoarceam acasa, la Jirlau, in fiecare sambata dimineata. Same feeling, you got it.

Am ratat asta:

Cu care trebuia sa ajungem pe deal, in departare:

Ei, tramvaiul Sassi-Superga ar fi fost cu-adevarat o experienta fabuloasa, l-am vazut in baza dealului, ar fi urmat sa urcam pe o linie de tramvai si ea urcatoare :). Cred ca tramvaiul asta, unic in Italia, zic ghidurile, ar fi, de fapt, un soi de funicular, dar unul cu un traseu mult mai lung. Ei, am ratat funicularele si la Lisabona, pot sa le ratez si-aici, o sa-mi fac un obicei din asta. Si am mers cu rata comunala si am ajuns pe un drum care semana cu cel spre Castelo Pena, de la Sintra (Portugalia), un drum foarte ingust, adica, si am ajuns in fata unei biserici fabuloase: Superga. Unde ne-am petrecut urmatoarele doua ore si ceva, cu nasul prin istoria dinastiei de Savoia. Am intrat moca la obiectiv cu cardul Torino-Piemont, dar am avut parte numai de tururi ghidate in limba italiana. Pentru ca la Superga, intr-un soi de cripta de sub biserica, au fost adunate mormintele tuturor celor din dinastia Savoia: regi, regine, duci, sotii, copii.





Si tot aici la Superga sunt si apartamentele regale, micute, dar simpatice, ale celui in timpul caruia s-a construit biserica (Vittorio Amedeo II). Vizita trebuie neaparat facuta in prezenta unui ghid, iar ghidul/ghida vorbeste in italiana. Ma rog, am avut ca optiune si franceza, dar am mers pe varianta italiana. Si am inteles ceva-ceva, ceva mai mult, de fapt, dar acum nu ma mai intrebati nimic ca ii amestec ca la balamuc: Vittorio Emanuele I, Vittorio Emanuele II, Carlo Alberto, Vittorio Amedeo, unul care era super afemeiat, fata unuia, Maria Clotilde, care s-a casatorit cu un var de-al lui Bonaparte al treilea, sculpturile fabuloase ale fratilor Canini din cripta cu mormintele reginelor si sotiilor...

Trebuie sa aprofundez istoria familiei Savoia, dar acasa, ca aici nu e timp. Cert e ca in zona subterana cu morminte, fabulos decorata, era un frig de-ti inghetau oasele, daca te uitau aia pe acolo intrai in hipotermie in trei secunde. Ger, frate, ger. Si-am mai intrat si intr-o camera cu TOATE portretele papilor, de la inceputurile papalitatii pana in zilele noastre, inclusiv cu portretul papei actual, care va vizita, de altfel, Torino, in mai, cand are loc „Ostensione de la Sindone”, ceremonia in care giulgiul din Torino va fi expus si va putea fi vazut (ma rog, cu programari pe internet, e o intreaga nebunie aici).







Asa, am vazut si apartamentele regale, am tras un ochi si in biserica, creatia lui Filippo Juvarra (o sa mai scriu de el, jumatate din Torino, cred, e opera lui – fatada la Palazzo Madama, Palazzo Reale, si inca cate si mai cate), am facut multe-multe poze si am zbughit-o sa prindem autobuzul de 15.30 catre oras. In fine, si nu v-am spus nimic de drumul de la dus: ca sa ajungi la Sassi, de unde iei tramvaiul sau autobuzul catre biserica Superga (dedicata Fecioarei Maria, dupa o lupta), prinzi radacini in autobuzul 61 pe care il iei din centru, din fata garii centrale din Torino, Porta Nuova.

Revenind, dupa goana de a vedea cat mai mult din Superga intr-un timp cat mai scurt, a urmat o alta goana: goana ca sa ajungem la festivitatea de deschidere a CM de Patinaj de la Palavela. Si-am ajuns intr-un final, calatorind intr-un 34 super aglomerat pe o Via Ventimiglia super aglomerata, ultimele doua statii pe jos.


La Palavela, soc si groaza, vorba unor clasici: locurile noastre sunt excelente, daca te straduiesti vezi si parul din nas al patinatorilor (exagerez de dragul povestii), dar pe locul tau te simti ca o bucata de sunca intre doua felii de paine. Strivit. Sa va explic: de dragul privelistii, pentru ca sa simti ca esti cat mai aproape de gheata tu, spectatorule, a fost sacrificat orice minim de confort. Adica, Palavela are trei nivele: Gold Stand (prima zona de scaune si cea mai scumpa si cea mai aproape de gheata, unde avem noi abonamentele), Silver Stand (a doua zona de scaune, mai sus) si Bronze Stand (a treia zona, la cucurigu).

Ei bine, zona cea mai scumpa si cea mai buna ca priveliste, Gold Stand, este si cea mai inconfortabila cu putinta. Scaundele sunt formate, de fapt, dintr-o tablie pe care iti asezi fundul, nu exista spatare, si, dat fiind spatiul foarte stramt, stai cu picioarele in spatele celui din fata si ai si tu, la randul tau, in coaste picioarele, genunchii celui din spate. Sunca intre felii de paine, cum v-am zis. Nu e loc de rucsac, pe care il tii chinuit intre picioare, nu e loc de intins, nu e loc de stat de spate cand simti, dupa 5 sau 6 sau 7 ore, ca te doare spatele de mori. Nu e loc de pus haina, asa ca haina o pui sub fund, inghesuita, asumandu-ti riscul ca va fi o gazda primitoare si pentru fundul tau, dar si pentru botinele, curate sau nu, ale celui din spate. Nu e loc nici sa aplauzi prea cu foc, ai puteai sa-i dai un cot celui din stanga si celui din dreapta. Si daca ai un aparat mai maricel de fotografiat (caci da, e liber la fotografii, fara flash, drept pentru care se fac poze in draci), daca ai un aparat mai maricel, cu un obiectiv mai maricel, foarte bunicel sa faci poze la patinaj, ei bine, e clar ca deranjezi pe cei de langa tine cand le vari obiectivul pe sub nas sa faci poze patinatorilor si antrenorilor la zona de Kiss and Cry (care e si ea super aproape).

Si daca langa tine sta un nene care ar merita un scaun mai mare, ghinion. Placutele de metal de sub fund au toate aceeasi marime, iar tu te mulezi pe omul mai gras sau te impingi in cel mai slab din partea opusa. Cum face Ali, in pericol de scolioza laterala :), daca o exista asa ceva. A nimerit un nene gras in stanga ei. Interesant e insa altceva: zona de mijloc a Palavelei, Silver Stand, prezinta scaune cu spatare si cu loc mai mult. Si acolo sunt bilete mai ieftine :). Dar nu vezi la fel de bine. Dupa umila mea parere, zona de aur, Gold Stand, a Palavelei e pentru fani. Care-si asuma neajunsurile ca sa vada cat mai bine, ca sa fie cat mai aproape de gheata si de patinatori. Ei, cum s-ar zice, pe mine nu ma deranjeaza. O sa ajung sa iubesc locul 19 din sectorul 110 :), dar pe babetele americance, frantuzoaice, etc, s-ar putea sa le doara spatele o luna dupa treaba asta. Ca e plin de fani in varsta (da, foarte multi amatori de patinaj de varsta a treia, ba chiar si a patra:), si nu italieni, ci impatimiti de patinaj din toata lumea, iar fanii in varsta mai zic din cand in cand, cum zicea o doamna din America, pe ton profetic, asa: „Five more days of this and...”

Aici era pauza, era mai lejer, plecase lumea la buda :) Dar tot puteti sa va faceti o parere de cum e cand se umple :)

Palavela, intr-o pauza de refacere a ghetii... (si cu mine, in departare :)

Palavela, mai pe la inceputul programului, ca noi veneam cat mai devreme cu putinta...

Si zona de Kiss and Cry :)

Short Program - PAIRS - Torino 2010

Dar hai sa va spun ceva si de programul scurt al perechilor, prima proba in toata regula la care am asistat pe Palavela, primul program scurt vazut live din viata mea.

Eram super entuziasmata de povestea asta, de primul meu campionat de patinaj, asa ca am pozat tot ce am prins. Inclusiv perechi de mana a paispea :)






Asta nu mai e o pereche de mana a paipea, dimpotriva e o pereche super buna. Abonata, din pacate, la locurile din preajma podiumului: Hao Zhang si Dan Zhang din China (nu sunt rude:).



Am vazut totul cap-coada, de la perechile varza la cei foarte-foarte buni, si am facut o mica-mare descoperire care sper ca va conta in anii ce vin: patinatoarea slabuta, fragila si frumoasa din Rusia, Vera Bazarova, care face pereche Yuri Larionov. E a treia pereche ca valoare din Rusia, dupa titratii Kavaguti/Smirnov si Muhortova/Trankov, o pereche super-super tanara (unde esti, Alina Alexoi, sa-mi spui in direct cati ani are fata asta?!), dar care ma face sa fiu super increzatoare in viitorul perechilor ruse. Nu sunt foarte convinsa de el, de Yuri Larionov, dar ea e excelenta, patineaza cu o gratie absoluta, se invarte in aer ca un titirez (explicabil daca te gandesti ca are probabil vreo 40 de kile, daca le-o avea si pe alea).

Fetita in rochita rozalie e Vera...







Si aici si programul lor scurt, ca sa stim despre ce vorbim (chiar daca tanti comentatoarea de la Rai trancaie ca o nebuna: tocmai evoluase perechea italiana, asa ca ea se simtea datoare sa vorbeasca, sa explice, sa vorbeasca...)



Ali tine socotelile, scrie cu rosu punctajele, asa ca reproduc acum ce-i in foaia ei: dupa programul scurt, pe locul I au fost chinezii pe care eu nu ii agreez mai deloc, Quing Pang si Jian Tong, care sar excelent, dar care nu-mi aduc nimic, nu simt nimic cand patineaza ei. Cold as a rock. In fine, se pare ca au crescut foarte mult tehnic, altfel nu-mi explic punctajele enorme pe care le primesc.






Pe locul II la scurt a fost o pereche care mie imi e draga, desi e total atipica si inconstanta: micuta Yuko Kavaguti si frumuselul Alexander Smirnov, pentru Rusia. Antrenati de Tamara Moskvina, care mie imi place mult, mult de tot.


Tamara Moskvina incurajand-o pe micuta Yuko.




Programul lor scurt, aici:



Iar pe III, favoritii mei Aliona Savcenko si Robin Szolkowy, pentru Germania. Antrenati de Ingo Steuer, un fost patinator favorit de-al meu, cand patina cu Mandy Woetzel, si care e super simpatic si care se plimba ca un leu in cusca si urmareste super concentrat evolutia patinatorilor pe care-i antreneaza, atunci cand acestia sunt pe gheata.

Robin Szolkowy, concentrat, la mantinela.

Perechile se pregatesc sa intre pe gheata in pauza de 6 minute de warm-up.

Frumosii clovni Aliona si Robin :)


Aliona, supravegheata de Ingo Steuer, care-i mai sopteste una-alta...


Fragili.

Si gata, incepem.... Sssssshhhhhh....





Si programul, programul :)



Ei, ca veni vorba, cateodata resimt lipsa televizorului. Adica, atunci cand vad programele la TV sunt mult mai atenta la detalii, la modul in care se patineaza, la punctaje: camera alege pentru mine, imi propune o singura cale, „vezi ce iti arat eu si asta e”. Ei, cand vezi totul live, nu stii la ce sa te uiti mai intai, ochii tai functioneaza ca un fel de camera, capul ti se plimba de colo-colo, de la patinatori, la antrenorul de la mantinela, la fanii care se agita intr-o parte, la doamna care trece cu un fular al Frantei agatat de gat, la tipul din fata care face poze profy si sterge in pauze pe cele nereusite, la zona de scaune de peste drum, destinata oficialilor, patinatorilor, unde mai vine din cand in cand x sau y si trebe sa dai cu obiectivul sa vezi, nu cumva a venit Plushenko?, cine e ala in alb? (ca se auzea ca vine si el la Torino, chiar daca nu concureaza).

Unde mai pui facutul pozelor :), care iti mai taie si el din atentie. Ca parca te-ai uita si la exercitiu, cap-coada, dar uite, parca ai face si tu o poza la spirala asta a mortii, la ridicarea asta... si cum nu sunt un expert in poze la patinaj, mai mult eperimentez si tot asa :). Ati inteles, sumedenie de detalii care, in conditii de live, iti distrag atentia. TOTUSI, ramane de departe una dintre cele mai frumoase chestii care mi s-au intamplat in viata asta, o chestie pe care as repeta-o in fiecare an, la un european sau la un mondial, sa fiu ca babutele din spatele meu, care au 100 de ani, dupa riduri, dar care fac parte dintr-un grup de suporteri ai patinajului si se vede clar ca sunt niste obisnuite ale concursurilor de patinaj artistic.

In rest, l-am vazut pentru prima oara si pe Marius Siudek, care patina cu Dorotha Zagorska acum catva timp, mai multisor, si care antreneaza acum o pereche de britanici, Kemp si King...


... dupa cum l-am vazut si pe John Zimmerman, care nu stiu cu cine naiba mai patina, dar ii placea lui Ali, si care antreneaza o pereche de italieni: Stefania Berton si Ondrej Hotarek.

Am urmarit live si o echipa de culoare 100%, reprezentand Franta, Vanessa James si Yannick Bonheur, care a starnit extazul babutelor fane din spate, care strigau: „Alles, Yannick!” (pe el pusesera ochii babutele :)). In rest, la perechea asta, care e bunicica, dar nu te da pe spate, eu am fost mai curioasa sa vad daca i se mai vad sanii patinatoarei, ca la Vancouver mai aveau putin si ieseau din rochita. Schimbase insa rochita, cred ca vazuse si ea ce poze i s-au facut la JO :). Sa nu ziceti ca n-aveti parte si de cancan :).


Asadar, asta a fost la programul scurt, cu precizarea ca mi-a placut mult si a doua pereche rusa, Maria Muhortova si Maxim Trankov, care au iesit pe 4.









Observati ca Oleg Vasiliev, antrenorul, duce o geanta Luis Vuitton in mana, la plecarea de la Kiss and Cry... A lui? A Mariei? N-am de unde sa stiu :)


Cred c-ar merita sa pun si programul lor, dar daca aveti conexiune slaba la internet o sa dureze un catralion de ani sa se incarce postul asta, ca am cam exagerat cu pozele si filmuletele...



Acestea fiind spuse, inchei. Ah, da, of course, si canadianul Bryce Davison pe care obiectivul aparatului meu l-a urmarit cu obstinatie (ea e cam durdulie, ignorati-o :). Gata. Noapte buna. Ca eu ma culc numai la 2 si ma trezesc la 8.




Continuam intr-una din zilele urmatoare, cu cele intamplate pe 24 martie... Cand s-a produs un fapt memorabil :)