Cum se vede viata de la inaltimea clantei

Lumea le zice pitici, dar ei preferă denumirea „oameni mici”. Îţi dai seama repede de asta, dacă-l asculţi pe Coco, adică pe Ion Paliu, când povesteşte despre încercările sale din tinereţe de a-şi găsi o soaţă: "Greu nu mi-a fost mie să găsesc fete mici, că mama, dacă era negustoreasă la piaţă, le acosta repede pe cele mici şi le zicea: «Uite, mamă, am şi eu un băiat mic», iar eu mă vedeam cu ele". E limpede. Pentru ei, lumea se împarte în două: cei mici şi cei mari. Iar cei mari sunt întotdeauna nişte uriaşi, în comparaţie cu ei: "Fratele lu' tata avea 2 metri, era un fel de Gogea Mitu. Ştiţi că era şi o poveste cu Gogea Mitu, nu? Când veneau ţăranii la Gara de Est, Gogea le punea bagajele direct pe autobuz. Noi unde să le punem? Le punem pe roată..." Coco râde zgomotos şi râd o dată cu el şi ceilalţi doi membri ai familiei Paliu, şi ei tot oameni mici: Anca, soţia, şi Edi, puştiul de aproape 15 ani.

Pe Calea Dorobanţilor, la numărul 37, un zid înalt de culoare albă ascunde o căsuţă de pitici. O terasă cochetă, cu canapele din lemn şi ghivece cu flori, şi, de pe terasă, o uşă către odaia împărţită de familia Paliu şi de pisica Shakira. Nu ştii unde să-ţi arunci privirea mai întâi: niciun colţ al camerei nu e gol, dar prin toate respiră un sentiment plăcut de „acasă”. Dulapuri pe toată lungimea odăii, o măsuţă, un fotoliu, un pat pitic, dar foarte lat, o orgă, un televizor, nişte scaune. Pe pereţi, diverse tablouaşe şi portrete de-ale lui Edi, pe rafturi, suveniruri de prin Anglia şi colecţia de pantofi în miniatură a lui Coco. E aglomeraţie, dar ei n-o simt. Pentru cei trei oameni mici, odaia e chiar măricică. Reuşesc să convieţuiască aici, fără să se calce pe picioare. Şi chiar de s-ar călca, au nişte picioruşe... Anca poartă 31 la picior, iar Coco, 35. Doar Edi i-a depăşit pe părinţi: poartă 37, ca un individ de înălţime normală. Şi mâinile adolescentului sunt foarte lungi, drept pentru care Coco îi face reclamă: "Scrieţi acolo că e Edi e piticul cu cele mai lungi braţe din lume!".

Cum o fi să schimbi becul cu scara?

Ne-am obişnuit să-i vedem rar: pe la circ, pe la teatru, într-o reclamă la TV. Aproape că nici nu conştientizăm că trăiesc lângă noi şi printre noi. Că au şi ei copii, că fac piaţa sau că ies duminica, la film. Că nu sunt personaje sau actori decât vreo 2 ore, după care au şi ei o viaţă. Una în care trebuie să se adapteze la mediu, dar să şi adapteze mediul la "înălţimea" lor. Paturi mici, mese joase, dulapuri mai puţin impunătoare. Anca Paliu recunoaşte franc: are în bucătărie un aragaz de dimensiuni normale, dar "folosesc şi eu doar ochiurile din faţă când gătesc, ca să pot să iau spuma sau mai ştiu eu ce". Chestiuni normale le dau bătăi de cap: "Eu zic că ar fi bine să existe un club, o asociaţie a oamenilor mici. Pentru că suntem o categorie... nu suntem chiar rău ca alţii... dar avem şi noi nevoile noastre. Vrei să schimbi un bec, de pildă. Nu poţi!", sare şi Coco. "Păi, şi cum îl schimbi, până la urmă?", insist. "Greu! Mai vine fina, mai vine finu', mai vine neamu'. Şi dacă nu vine, cu scara! Dac-ar fi un club, ne-am mai ajuta şi noi între noi. Plus o petrecere, o chestie, o bucurie".

Punea rufele pe sârmă, cu scaunul

Coco şi Anca s-au căsătorit în '91. Te privesc zâmbitori, în costume de-un alb imaculat, din poza de la nuntă. Te uiţi şi tu la ei, cum stau cuminţi, pe pat, în faţa ta. Aproape că nu s-au schimbat, deşi Coco face 51 de ani în martie, Anca are 43, iar copilul familiei, Edi, e deja adolescent. "Naşa surorii mele m-a anunţat că ştie o fată mică şi să vin să o văd. Şi-am luat două buchete de flori, pentru ea şi pentru naşa, şi m-am dus", rememorează Coco detaliile primei întâlniri. Anca nu mai ştie ce flori a primit, dar ştie altceva: că erau mari, foarte mari. "Crizanteme, cred..." Nu prea-ţi vine să-i întrebi cum de sunt ei, aşa, mai mici decât ceilalţi, dar când pui întrebarea constaţi că niciunul n-o consideră supărătoare. Statura lui Coco e moştenire de familie: "Pe tăticu' cică l-ar fi călcat un cal când era mic, pe la 6-7 ani, nu l-au dus la doctor şi i s-ar fi oprit glanda tiroidă". Fraţi, surori, mai are? "O soră, Tanţa, care e mică, şi-un frate, Ilie, care e mare". În familia Ancăi, pe de altă parte, n-a fost nimeni mic până la ea. "Tot neamul e de 1.90. Şi eu m-am născut normal şi-am crescut normal până la 9 luni, după care nu mi-a mai funcţionat glanda hipofiză. A umblat mama cu mine la Parhon, am făcut 10 ani injecţii". Zice că are o viaţă frumoasă acum, dar în copilărie numai gânduri frumoase n-avea: "Îmi părea tare rău când eram copil. Vedeam fete, băieţi de seama mea, toţi înalţi, frumoşi. Pe mine aproape că nu mă băga nimeni în seamă. Umblam cu fete mai mici ca mine de vârstă, dar care erau pe înălţimea mea... Iar pe-acasă, făceam şi eu ce puteam, unde ajungeam, că în casă şi în curte toate erau pe măsura celorlalţi, nu pe măsura mea. Puneam rufele pe sârmă cu scaunul..."

"Aşa repede te-ai terminat?"

Nu-ţi trece prin cap că, la cei 1 metru şi 28 de centimetri ai săi, Coco are carnet de şofer şi maşină. Ei bine, are. "Dacia 1300, Berlină", rârâie micul şofer şi te priveşte în ochi, să vadă ce impresie ţi-a făcut treaba asta. "Cu adaptare, bineînţeles: am scaunul ridicat şi pedale duble, adică încă un rând de pedale prinse cu şuruburi". Şi soţia? Anca râde-ncetişor. De-afară, ei nu i se văd decât ochii: "Scaunul meu nu are modificări, dar văd în faţă. Văd unde mă duce". Coco nu se abţine să nu-ţi povestească cum e cu Poliţia: "Dacă mă opreşte agentul de circulaţie, de la 50 de metri nu-şi dă seama. Abia când deschid uşa, mă vede şi zice: «Aşa repede te-ai terminat?»". În timp, familia Paliu a dezvoltat imunitate la bancuri. Şi la priviri iscoditoare, şi la replici răutăcioase. "Englezii nu sunt aşa de curioşi ca ai noştri. Sunt, în schimb, foarte apropiaţi, foarte săritori. Tot timpul îi auzi: «Can I help you?» Nu genul care să se uite după tine pe stradă", completează Coco. Şi ştie ce spune, de vreme ce a fost de două ori în Anglia, de sărbători, ca să interpreteze rolul unui pitic în piesa "Albă ca Zăpada". Prima dată a fost în 2003 şi-a avut spectacole în Richmond, iar acum, în decembrie 2006, a luat-o şi pe soţie: "Spectacolele au avut loc în Ipswich, eu am fost piticul Lazy, iar Anca a fost Shabby".

Coco “încalţă” Circul de prin anii '80

În viaţa de zi cu zi, Coco e cizmar. A lucrat şi pe la Cooperativa Arta Încălţămintei, a avut şi prăvălie, a făcut şi face încălţări pentru artiştii de la Circul Bucureşti încă din anii '80. A avut mulţi muşterii pe parcursul timpului. Îi aminteşte doar pe Gil Dobrică sau pe Romica Puceanu. Acum, Coco şi soţia fac încălţăminte pentru persoane cu dizabilităţi, în atelierul firmei Rosal Ortopedic: "Eu fac modelele şi croiesc, soţia coase feţele", "Şi eu le zic dac-a ieşit totul bine!", sare şi Edi, ca să completeze formaţia. De altfel, de Edi se leagă toate speranţele familiei. Puştiul are voce şi-a început deja să cânte în spectacole, cu numele de scenă "Edi Talent".

Poza de familie. Coco nu uită "să-l atingă" pe Edi, cu o glumă în stilu-i caracteristic: "Hei, hei, nu te ridica pe vârfuri!"

Update. Reeditez observatia de final, ca e prilej de confuzie. Mai sus e varianta lunga a unui text care, dupa ce a fost supus ciopartirii, a fost publicat in Adevarul, in februarie 2007.
Foto: Laura Dobre