vineri, octombrie 24, 2008

Fericire in stare pura

Al Jarreau, aseara, la Sala Palatului. Aproape ca nu se poate descrie ce-a fost acolo. Hipnotizata, nenica, asa am fost, din primul moment, cand a irupt pe scena, cu toata trupa, alergand, cantand, gesticuland, pana in ultima clipa a celui de-al doilea bis. Mi-au ramas in minte vocea lui, calda si colorata, mimicile, fetele, expresiile, palmele mangaind aerul, degetele lungi pipaind forme, umbre, mi-au ramas in minte bucuria, veselia, fericirea... Multumesc din suflet, da' din suflet multumesc celor care-au avut bilete/invitatii in randul 4 al Salii Palatului si n-au venit, le datorez doua ceasuri magice, in care-am putut sa sorb tot ce se-ntampla pe scena. In care-am vazut tot si-am simtit tot, in care m-am trezit fredonand, repetand, murmurand, in care-am zambit cu-o gura mare, pana la urechi, de-mi incremenise toata fata intr-un zambet :)

Poze autentice (facute cu telefonul:))

Toata trebusoara a inceput pe la 7 si ceva, aproape de si jumate, si douazeci, si, din momentul ala, eu nu mi-am mai dezlipit ochii de pe scena. Ca tot ce se intampla acolo era bestial. Mi-am amintit toate melodiile pe care nici nu stiam ca le stiu - Mariusache e responsabil de "cultura" mea Al Jarreau, ca el e mare fan - am batut din palme si-am simtit ca tot ce fac, ca tot ce simt ajunge acolo unde, la cativa metri departare (sa fi fost 7-8 metri?), canta Al Jarreau. Omul-orchestra :) Care-a antrenat toata trupa in aventura asta de doua ore si care-a facut show de-adevaratelea.

Stia bine c-a venit la "Bucharest" si-a tot repetat numele orasului, pan-a devenit un vers... a povestit c-a fost "acum doua seri la Kiev, aseara in Armenia, la Yerevan, acum aici... for the first time in east, in east, in eeeaaaast" :))) S-a jucat cu noi, a aruncat ocheade, a pus ochii :) pe doi amorezi din primul rand, cu care-a tot comunicat din priviri, a spus, asa, cantat, cum stie el, ca "ne-am adunat aici sa celebram love songs, love feelings", a glumit la adresa muzicii MTV, "empty-V", a tras permanent publicul spre el, iar publicul i-a raspuns...

Ah, si a avut si pauza de "commercials", tot cantata si ea, in care si-a prezentat CD-urile... Io nu prea agreez reclama pe scena, dar, pe bune, aici n-a sunat si n-a fost nimic fals... A fost asa, ca o chestie intre prieteni :) Si-a facut doua bisuri fenomenale!! La primul, a iesit pe scena c-un tip din trupa, cantand, improvizand (au urmat apoi doua piese beton), iar la al doilea bis a-nceput sa fredoneze, in stilul propriu, inconfundabil, inca din culise (si-au urmat alte doua piese). Finalul in forta a fost demential si tot poporu' din fata (ca in spate nu ma induram sa intorc capul) s-a ridicat si-a aplaudat in picioare. Ah, si-am uitat sa va spun c-au mai fost niste solo-uri absolut dementiale si ca pe la mijloc, pe undeva, a fost o improvizatie super faina, cu Al si cu un tip din band care-a cantat la chitara ceva cu nuante spaniole :) Si ca veni vorba de band, iata-i pe cei cu care face minuni Al Jarreau: Debbie Davis (backing vocals), Joe Turano (musical director, sax, keyboards), John Calderon (guitar), Larry Williams (keyboards), Stan Sargeant (bass), Mark Simmons (drums).

Acuma, sa nu se supere pe mine cineva din trupa, dar pe mine, tipa, Debbie, m-a dat pe spate. Exceptionala, pe bune! Au fost minute intregi in care, efectiv, nu-mi puteam lua ochii de la ea. Cred ca asta inseamna sa ai ceva... nu stiu cum i-o zice, lipici, vino-ncoa, Dumnezeu stie cum... dar tipa aia mi s-a parut esenta bucuriei, pe bune. Intr-o rochie alba si lunga, inalta si cu tatuaj pe spate (stateam aproape, v-am zis, am vazut tot!), cu bratele intinse, fata asta, Debbie, respira fericire. Pe bune, nu vorbesc tampenii. Cred ca asta inseamna sa se vada pe tine ca-ti place ce faci, ca te bucuri cu fiecare fibra de ce faci. Duetele, schimburile de priviri, de zambete, cu Al Jarreau au fost, si din motivul asta, electrizante. Ca erau doi oameni fericiti la culme. Sau cel putin asa am simtit eu. Dar m-am uitat in stanga, in dreapta, si peste tot am vazut aceleasi fete, aceleasi emotii.

Si mi-a mai placut ceva. Rasul lui Al Jarreau. Cred ca daca inchid ochii mi-l amintesc si-acum. Si mi-a mai placut si-o melodie cu refrenul in franceza, pe care-a cantat-o cu Debbie. Asa ca inchei cu un apel: daca stie cineva despre ce melodie e vorba, sa dea un semn. Ca io nu am liniste pana n-o gasesc :))

Si mai spun c-a fost prima oara cand am parasit Sala Palatului realmente entuziasmata ca sunetul a fost excelent, ca nu s-a auzit niciun scartait, nicio nota falsa, nicio boxa paraind... In dimineata asta, aveam sa aflu de la Cezar ca in spate s-a auzit execrabil. Exact asa cum se-aude de obicei in Sala Palatului, prin boxele de cacao pe care le poseda. Si ca eu si cei din fata am auzit bine pentru ca, probabil, am auzit sunetul prin boxele lor, puse pe scena. Un motiv in plus sa ma bucur c-am stat unde-am stat. Asa ca eu zic sa instituim regula urmatoare: la spectacolele de suflet, care se tin in Sala Palatului, sa incercam sa stam cat mai in fata, ca s-auzim cum trebuie :) Ca sistemul de sonorizare nu cred sa-l schimbe prea curand.

5 comentarii:

verbiaj. spunea...

norocoaso. capitolul asta se pune in sertarul cu mari intalniri. a fost mai intai Regele, apoi regele macho-piruetelor si acum jarregele.

Florentina spunea...

Da, da, corect. Ca am si tag-ul asta, intalniri de suflet :) Asa ca ma conformez :)

Florentina spunea...

Si ce tare insiruire: Regele, regele macho-piruetelor si jarregele :)) Tare de tot :)

Cioara spunea...

Bestest... awesomest... wonderfulest... perfectest... excellentest... Nu, nu, degeaba... nu exista cuvinte. Nici macar inventate nu il pot descrie exact pe Al Jarreau. Cit despre ce transmite el, prin muzica lui, titlul postului tau este perfect.

Florentina spunea...

Multumeeeeesc :))