- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-avanpremiera.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-26-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-27-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-28-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-29-martie.html
Au fost multe povesti simpatice azi (mai cu seama niste sedinte foto minunate, in prag de seara, in fata Palais des Congres, unde e ca la promenada; toti patinatorii se plimba incolo si incoace...) dar trebuie, e musai sa incepem cu Daisuke in programul scurt. Care ne-a dat emotii teribile, "incercand imposibilul" (cum zice acum comentatorul francez pe Eurosport; credeati ca nu ne uitam si la TV, seara, dupa ce venim de la patinoar?), adica o combinatie de cvadrupla cu tripla; si a suprarotat tripla si a pus mainile pe gheata. Ei, pana la final, drama nu a fost atat de mare; multi au ratat; iar Daisuke a ramas pe 3 dupa programul scurt si intra la cel liber incercand sa recupereze o distanta de mai putin de 4 puncte fata de Chan. Acuma, despre programul scurt al lui Daisuke stiti deja ca e minunat, ca v-am mai tocat cu el de cand l-am vazut prima data la concursurile de Grand Prix. Lasand la o parte tripla asta din combinatie, Daisuke trebuie cu adevarat laudat ca a incercat cvadrupla-tripla, in conditiile in care n-ar fi avut probabil nevoie de ea (evident, asta e o privire retrospectiva, ca atunci cand a intrat in concurs nu putea decat sa-si inchipuie ca toti cei opt de dupa el vor incerca si ei maximul...) Spun ca i-ar fi fost suficient, pentru ca Chan a mers pe varianta cvadrupla-axel-tripla, tripla.
In fine. Altceva e de spus aici: ca ma bucur cu toata inima (si la Torino am simtit la fel) ca sunt contemporana cu Daisuke Takahashi si ca, mai mult de atat, am avut acest mare noroc de a-l vedea patinand in fata mea. E un sentiment minunat - si n-aveti decat sa spuneti ca sunt patetica; imi asum declaratiile astea inflacarate de amor vizavi de modul de a patina al japonezului. Daisuke sparge toate conventiile, iese din toate tiparele; si-mi da mie o lectie; dar mai cu seama celorlalti care continua sa sustina ca numai patinatorii asiatici nu pot fi expresivi, nu pot transmite emotie. Ei bine, eu nu cred c-am vazut patinator mai expresiv decat Daisuke (si da, am trait cu euforie si perioada Petrenko, si perioada Urmanov, si perioada Kulik, si perioada Yagudin, si perioada Plushenko...; le-am trait pe toate si toti m-au entuziasmat); dar, cu ochi obiectiv, Daisuke e un "natural born dancer"; zici ca e nascut pe gheata. Si, daca nu ma credeti, priviti programul liber, pe melodia "Blues for Klook" (Eddy Louiss), coregrafiat de Pasquale Camerlengo. O sa credeti, ca si mine, ca Daisuke e un tot cu chitara, se confunda cu muzica... Faceti-va un bine si urmariti programul asta liber de sambata... (By the way, stiti cine e aici si comenteaza, in studioul improvizat de japonezi la marginea patinoarului? Shizuka Arakawa, campioana olimpica de la Torino, din 2006; de altfel, japonezii au venit intr-un contingent numeros aici; sunt jurnmalisti, sunt fotoreporteri, dar e, mai cu seama, public; sunt extrem de multi (corect: sunt extrem de multe, ele, fetele, din Japonia) si ii invidiez teribil pentru disponibilitatea (emotionala, financiara...; mai ales financiara) de a veni sa-si urmareasca favoritii in Europa...
Pana acolo insa, pe scurt, programul scurt al celorlalti baieti:
Iar in pauza dintre programul scurt al baietilor si liberul de la perechi am stat ca gazele la soare, in fata patinoarului, intre cele doua hoteluri in care sunt cazati sportivii. De fapt, mai intai i-am vazut aproape pe toti concurentii de la scurt iesind din patinoar; dar daisuke nu si-a facut aparitia; era, cred, la conferinta de presa... Mai tarziu, hotelul a fost pandit de fete din Japonia, cu palarie, dar Daisuke nu si-a facut nici atunci aparitia; cred ca daca iesea, era mancat de viu; asa ca fara bai de multime... :)))
Aici o sa vina la un moment dat niste fotografii minunate, cu zulufii lui Adam Rippon si zambetul lui frumos, cu Takahiko Kozuka inconjurat de fete, cu Victor Pfeifer inconjurat de fete, cu Samuel Contesti si Simone Vaturi, cu Morozov iesind la plimbare cu Elena Ilinykh, cu spatele (!) lui Philip Candeloro, cu grupul vesel al canadienilor si americanilor (Andrew Poje, Kaitlyn Weaver, madison Hubbell si Zachary Donohue... foarte frumos acest Andrew Poje; si, in general, toti, frumosi, degajati, simpatici; o sa vedeti si tangoul improvizat al lui Andrew cu Madison... e o gasca mare de prieteni asta...) Zic o sa vedeti pentru ca acum nu e timp de pus poze... Si da, acesta este un teaser :)))
Incepe programul liber al perechilor si, ca de obicei, la prima grupa cel putin eu casc si dorm pe mine. Nu e nimic mai plictisitor decat un program luuuung de la perechi, fara sare si piper. La un moment dat il detectez pe Lambiel in public (trebuie sa va spun ca purtam tricoul meu cu Lambiel ieri si o fotografie cu el in aceste conditii ar fi fost minunata; dar nu s-autut; nu s-a putut nici autograf ca era ocupat sa vorbeasca la telefon...); dar, cautandu-l cu privirea pe Lambiel, intr-o pauza, trece pe langa mine insusi VICTOR PETRENKO. Cu majuscule, fratilor, ca altfel nu se poate. Iar eu cer autograf, primesc si multumesc, el imi zice "You welcome", si apoi un francez ma interogheaza :): al cui autograf l-am cerut? :))) Domnule, campionul olimpic de la Albertville din 1992, Victor Petrenko, prima mea mare pasiune in patinaj; baiatul blond, cu camasa hawaiana :))
Ah, da, si ceremonia de deceraare a medaliilor mici la proba de dans nu trebuie nici ea uitata, pentru ca era cat pe-aici sa fiu storcosita cu totul, incercand sa iau autografe de la Tessa*Scott, Meryl*Charlie. Autografe am luat, dar nu mai puteam sa ies din inghesuiala; cat pe-aici sa aterizez pe masa de autografe, in fata lui Scott; ca nu mai puteam iesi din nebunia aia; iar Scott parea cu adevarat terifiat de ce se intampla in fata lui :)))) De groaza si mai multe nu sunt admiratorii astia...
Dar perechile, perechile, pe scurt:
Go Daisuke (mi-as dori sa stiu japoneza, ca sa urlu si eu ca japonezele din patinoar...)
In fine. Altceva e de spus aici: ca ma bucur cu toata inima (si la Torino am simtit la fel) ca sunt contemporana cu Daisuke Takahashi si ca, mai mult de atat, am avut acest mare noroc de a-l vedea patinand in fata mea. E un sentiment minunat - si n-aveti decat sa spuneti ca sunt patetica; imi asum declaratiile astea inflacarate de amor vizavi de modul de a patina al japonezului. Daisuke sparge toate conventiile, iese din toate tiparele; si-mi da mie o lectie; dar mai cu seama celorlalti care continua sa sustina ca numai patinatorii asiatici nu pot fi expresivi, nu pot transmite emotie. Ei bine, eu nu cred c-am vazut patinator mai expresiv decat Daisuke (si da, am trait cu euforie si perioada Petrenko, si perioada Urmanov, si perioada Kulik, si perioada Yagudin, si perioada Plushenko...; le-am trait pe toate si toti m-au entuziasmat); dar, cu ochi obiectiv, Daisuke e un "natural born dancer"; zici ca e nascut pe gheata. Si, daca nu ma credeti, priviti programul liber, pe melodia "Blues for Klook" (Eddy Louiss), coregrafiat de Pasquale Camerlengo. O sa credeti, ca si mine, ca Daisuke e un tot cu chitara, se confunda cu muzica... Faceti-va un bine si urmariti programul asta liber de sambata... (By the way, stiti cine e aici si comenteaza, in studioul improvizat de japonezi la marginea patinoarului? Shizuka Arakawa, campioana olimpica de la Torino, din 2006; de altfel, japonezii au venit intr-un contingent numeros aici; sunt jurnmalisti, sunt fotoreporteri, dar e, mai cu seama, public; sunt extrem de multi (corect: sunt extrem de multe, ele, fetele, din Japonia) si ii invidiez teribil pentru disponibilitatea (emotionala, financiara...; mai ales financiara) de a veni sa-si urmareasca favoritii in Europa...
Pana acolo insa, pe scurt, programul scurt al celorlalti baieti:
- melodia "La vie en rose" nu prieste nimanui la campionatul asta; nu i-a priit nici Alissei Czisny, nici lui Justus Stried din Danemarca; asa dupa cum se pare ca nu prieste nici "Seherezada": Mao a ratat triplul axel; si nici chinezii de la perechi, Pang si Tong, nu s-au descurcat mai bine pe ea...
- Kevin Reynolds din Canada, aceasta mica ciocanitoare Woody, cum l-am botezat noi la Torino, a facut un program minunat pe o melodie care se cheama "Chambermaid sings"; un program temperamental, energic, cu suflu, cu viata; unul dintre preferatele mele; dar Kevin a fost in mod evident dezavantajat de tragerea la sorti; ar fi fost cred mai bine punctat daca patina mai tarziu in concurs... sau nu, cine stie...
- Denis Ten e un talent; ascultati-ma bine; o sa auzim de el (iar eu imi voi aminti mult timp de-acum incolo de pustiulica dintr-un lift, alaturi de Frank Caroll care-l lauda, cumva: "I'm with a cat from Kazahstan...":)
- Christopher Caluza din Filipine e un baiat ambitios; si vad ca-i si iese; tangoul lui a fost foarte bun si mi-l amintesc si de la calificarile baietilor; astept sa-l vad la liber.
- De unde a aparut acest Misha Ge, antrenat, vad, tot de rusi? (banuiesc ca si el e tot rus) A fost o lebada foarte, foarte convingatoare...
- Viktor Pfeifer e el foarte simpatic; desi abia a prins calificarea la liber; mai pe seara va fi inconjurat de o multime de fete dornice sa se pozeze cu el... O sa-mi amintesc ciorapii lui albi, asta e clar :)
- La Brian Joubert a fost delir total; a sarit tot ce se putea sari; a fost cu siguranta ziua lui; iar sala (cu noi cu tot) a urlaaaaaaaat :)) E foarte fain sa fii intr-un public de genul asta, foarte, foarte activ; atunci cand intra francezii e o tropaiala maxima; si-un urlet de nu te mai intelegi om cu om...
- Adam Rippon e atat de frumusel si cu niste zulufei atat de simpatici (si cu-o camasa rosie atat de potrivita pentru el), ca-i iert toate erorile; ca de iesit, nu i-a iesit - asta e clar; dar a iesit mai tarziu in fata hotelului, cu Ashley Wagner, murind de ras si pozandu-se cu toate feteleeeee :))
- Patrck Chan nu a fost perfect; dar nu m-am putut bucura de imperfectiunile lui; v-am mai povestit de ce, nu va mai bat la cap. Imi pare rau doar ca Daisuke n-a putit profita de portita asta care i s-a deschis dupa erorile lui Chan; care n-a mai facut combinatia planuita, cvadrupla cu tripla; si a dat senzatia ca o sa cada pe spate de mai multe ori; asa ca a primit putin la tranzitii...
- Brezina, de ziua lui de nastere, a facut programul scurt al vietii lui; a fost impecabil, sa ne intelegem; si eu mi l-as dori pe podium fie si numai pentru ca a fost de atatea ori in preajma lui... (si nu neaparat la europene, cat la mondiale; ceea ce dovedeste ca e bun, dar are ghinion).
- Jeremy Abbott, balerinul, a iesit din cursa fara discutii; pe cat de bun a fost la artistic, pe atat de slab in cazul asta la tehnic... (sau nu le priesc antrenorii, nici lui, nici Alissei Czisny...)
- Arthur Gachinski n-a fost intr-o zi buna: in loc de combinatie de cvadrupla-tripla, a facut dubla-dubla; a facut totusi axelul si tripla; si a ajuns, nu inteleg totusi cum, pe locul 16... Mishin comenta cu niste domni rezultatul de la scurt; in rusa, evident; n-am inteles nimic...
- Florent n-a fost nici el in ziua lui buna, spre deosebire de Brian...
- Yuzuru a sarit cvadrupla cu dubla, cred, triplu axel, dar, cand sa sara si tripla, a renuntat; intra in mantinela; asta a fost problema pentru multi; ce naiba, e mai mic patinoarul asta? Oricum, Yuzuru are ditamai viitorul in fata lui...
- Takahiko a cazut la cvadrupla; fir-ar; cand ii vezi la antrenamente cat muncesc pentru 2 minute sau pentru 4 minute de program, iti vine sa-ti tragi una in cap cand vezi ca rateaza...
- Javier Fernandez a fost impecabil tehnic; dar nu mai are suflu; e sfarsit de sezon iar el, se vede, e terminat; nu-l mai tin muschii; iar Orser a facut categoric modificari in programul lui scurt, in linia de pasi; i-a creat pauze; ca altfel il scoteau pe targa...
- Iar Verner nu mai stiu ce a facut... stiu doar ca Nathalie il sustinea din public si-l aplauda.
Iar in pauza dintre programul scurt al baietilor si liberul de la perechi am stat ca gazele la soare, in fata patinoarului, intre cele doua hoteluri in care sunt cazati sportivii. De fapt, mai intai i-am vazut aproape pe toti concurentii de la scurt iesind din patinoar; dar daisuke nu si-a facut aparitia; era, cred, la conferinta de presa... Mai tarziu, hotelul a fost pandit de fete din Japonia, cu palarie, dar Daisuke nu si-a facut nici atunci aparitia; cred ca daca iesea, era mancat de viu; asa ca fara bai de multime... :)))
Aici o sa vina la un moment dat niste fotografii minunate, cu zulufii lui Adam Rippon si zambetul lui frumos, cu Takahiko Kozuka inconjurat de fete, cu Victor Pfeifer inconjurat de fete, cu Samuel Contesti si Simone Vaturi, cu Morozov iesind la plimbare cu Elena Ilinykh, cu spatele (!) lui Philip Candeloro, cu grupul vesel al canadienilor si americanilor (Andrew Poje, Kaitlyn Weaver, madison Hubbell si Zachary Donohue... foarte frumos acest Andrew Poje; si, in general, toti, frumosi, degajati, simpatici; o sa vedeti si tangoul improvizat al lui Andrew cu Madison... e o gasca mare de prieteni asta...) Zic o sa vedeti pentru ca acum nu e timp de pus poze... Si da, acesta este un teaser :)))
Incepe programul liber al perechilor si, ca de obicei, la prima grupa cel putin eu casc si dorm pe mine. Nu e nimic mai plictisitor decat un program luuuung de la perechi, fara sare si piper. La un moment dat il detectez pe Lambiel in public (trebuie sa va spun ca purtam tricoul meu cu Lambiel ieri si o fotografie cu el in aceste conditii ar fi fost minunata; dar nu s-autut; nu s-a putut nici autograf ca era ocupat sa vorbeasca la telefon...); dar, cautandu-l cu privirea pe Lambiel, intr-o pauza, trece pe langa mine insusi VICTOR PETRENKO. Cu majuscule, fratilor, ca altfel nu se poate. Iar eu cer autograf, primesc si multumesc, el imi zice "You welcome", si apoi un francez ma interogheaza :): al cui autograf l-am cerut? :))) Domnule, campionul olimpic de la Albertville din 1992, Victor Petrenko, prima mea mare pasiune in patinaj; baiatul blond, cu camasa hawaiana :))
Ah, da, si ceremonia de deceraare a medaliilor mici la proba de dans nu trebuie nici ea uitata, pentru ca era cat pe-aici sa fiu storcosita cu totul, incercand sa iau autografe de la Tessa*Scott, Meryl*Charlie. Autografe am luat, dar nu mai puteam sa ies din inghesuiala; cat pe-aici sa aterizez pe masa de autografe, in fata lui Scott; ca nu mai puteam iesi din nebunia aia; iar Scott parea cu adevarat terifiat de ce se intampla in fata lui :)))) De groaza si mai multe nu sunt admiratorii astia...
Dar perechile, perechile, pe scurt:
- Yuko si Alexander fac un program minunat; al patrulea ca valoare in seara finalei; iar Yuko vine in public apoi, alaturi de Tamara Moskvina. E mica Yuko, mica si rujata; ca o fetita care a dat iama in cosmeticele, rujurile si fardurile mamei... E mica si draguta; iar programele lor imi plac teribil, de fiecare data; eu vreau autograf, dar ma potoleste Ali, categoric: "cu patinatorii trebuie sa iti faci poze; autografe iei numai de la legende: Petrenko, Margaglio, Platov..." :))) Dar Daisuke e deja o legenda si no pictures, no autographs...
- Wenjing Sui si Cong Han sunt niste chinezi de viitor, de mare viitor; programul lor pe muzica de flamenco mi se pare in continuare genial; in forta, energic, doar ca nu a fost perfect. dar vom mai auzi de ei; sa ne inteletem.
- tatiana si Maxim au ridicat sala in picioare; programul lor a fost incredibil de intens si s-a sfarsit cu urale; daca Maxim nu o zbarcea la scurt vorbeam acum de campionii mondiali. E e eroare pe care va trebui sa si-o asume. Diferenta fata de germani a fost miiiica, de 11 sutimi; dar a fost o diferenta care a facut ca unii sa aiba aurul la gat si altii argintul. Chiar daca eu tin cu germanii, n-as fi avut nicio problema in a accepta titlul rusilor; pentru ca il meritau cu varf si cu indesat. Acesta a fost programul memorabil al serii.
- Pang si Tong au facut niste erori si s-au trezit in afara podiumului; de unde rezulta ca gresesc si cei de la care te astepti sa nu greseasca. Ea e insa foarte frumoasa....
- Vera si Yuri nu si-au tinut nervii in frau; sunt mici si frumosi, dar nu au mers perfect; ca daca mergeau, dupa erorile chinezilor, ar fi putut lua bronzul.
- Aliona si Robin sunt favoritii mei, asta stiti deja. Iar programul lor pe Pina e minunat; si minunat cogregrafiat; dar au facut si greseli, n-au fost perfecti; iar greselile erau sa-i coste titlul...
- Micutii si dragutii Narumi Takahashi si Mervin Tran au mers brici si au luat bronzul. V-am spus ca vom mai auzi de ei, nu? Ei, auzim deja. Sunt foarte, foarte draguti si bucuria ei, topaind cu gura pana la urechi, a fost autentica, simpatica.
Go Daisuke (mi-as dori sa stiu japoneza, ca sa urlu si eu ca japonezele din patinoar...)
4 comentarii:
Daca Brian Joubert ar fi prins podiumul as fi fost tare multumit. Mie mi-a placut f. mult atat la prog scurt, cat si la liber(pe asta din urma l-am vazut la tv, la hotel)
@Draga anonim, eu cu Brian am o poveste incurcata. Ani de zile nu l-am inghitit; era adesea un obstacol in calea lui Plushenko. Plus ca-mi amintea de Stojko. Eu il adoram pe Plushenko si-mi placeau in general rusii; si cate un japonez - Takeshi Honda - din cand in cand.
La Torino, in 2010, atunci cand l-am vazut pentru prima data pe Brian, la antrenamente, situatia s-a schimbat radical: am inteles ca toti muncesc sa fie cei mai buni, asa ca "ura" mea (desi nu despre ura e vorba aici) s-a topit. Prin liceu imi doream prosteste sa cada x si y, ca sa fie sigura victoria lui z. Acum m-am desteptat un pic: cel mai bun sa castige, dar daca acesta ar putea fi Plushenko/Daisuke, ar fi excelent...
Revenind, cred in continuare ca Brian Joubert e un excelent saritor, dar nu atat de bun la partea artistica. E bine ca a revenit la Matrix, e un program care i se potriveste manusa. (pe de alta parte, nici Chan nu e as in zona artistica si a devenit de nebatut...) Locul 4 mi se pare onorabil pentru Brian, data fiind calitatea programelor de dinaintea lui. Oricum, sala a fost in delir - asta pot sa spun.
Chestia cu "asiaticii nu-s buni artisti" e un cliseu,folosit inca de nestiutori sau rauvoitori.Cum sa nu simta oamenii astia muzica si emotia?Imi amintesc cu drag de Lu Chen,de Sizuka in rochita albastra,de Shen-Zhao,de firava Fumie,de printesa Mao(ca tot vorbeai de curtea imperiala japoneza intr-o poveste)ca sa nu mai zic de cei doi baieti cu programele lor minunate,Daisuke si Yuzuru.
Ce frumos povestesti!
Eu imi amintesc vag de patinajul de dinainte de 1990,cred ca in anii de dinainte nici nu prea s-a dat la tv dealtfel;ma uitam pe un tv alb-negru si domnul Topescu se straduia sa ne descrie rochitele "albastre cu strasuri"
Imi regasesc favoritii printre personajele tale si ma bucur atit de mult!
Si sa inchei precum am inceput,adica cu japonezii:acesti oameni sunt vrednici de tot respectul si admiratia mea,mi-au dovedit-o de-a lungul timpului,atit sportivii cit si oamenii simpli.Imi amintesc de festivitatea de deschidere o JO de la Nagano cind la sfirsit majoritatea celor din stadion au cintat Oda Bucuriei in limba germana,pur si simplu mi-au dat lacrimile.
Scuze,am cam luat-o razna...
@Mia, nu, n-ai luat-o razna deloc :) Imi plac comentariile tale :) Si, da, imi amintesc de Lu Chen, Shizuka, Takeshi Honda... De altfel, am si acum in minte niste minunate franturi ale programului lui Takeshi pe "Concierto de Aranjuez" (melodia pe care a patinat Chan tot sezonul) si camasa lui bleu-albastra, cu ciucurasi. Eram in anul I de facultate si cautam melodia aia pe Kazaa... :) Acum a devenit una foarte utilizata de patinatori; atunci era "melodia lui Takeshi".
Trimiteți un comentariu