- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-avanpremiera.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-26-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-27-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-28-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-29-martie.html
- http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.fr/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-3o-martie-all.html
Recunosc: sunt un terci emotional; campionatul asta mondial a stors si untul din mine; ultima mea farama de energie. Azi am fost aproape de boceala de mai multe ori (si da, asta e o informatie personala; dar imi asum prezenta ei pe blog :). Exercitiul lui Yuzuru Hanyu a fost incredibil de intens (cred ca in ochii multora erau lacrimi care incercau sa iasa; efortul acestui sportiv foarte tanar, care sufera de astm dar care patineaza la un asemenea nivel, merita mai multe palarii imaginare, ridicate in aer...). Emotiile mele au atins insa paroxismul la programul liber al lui Daisuke Takahashi, care a fost im-pe-ca-bil; cred ca pentru prima data in sezonul asta nu i se poate reprosa nimic exercitiului lui (dar va trebui sa revad, ca sa ma asigur; in patinoar a fost si s-a simtit perfect). Apoi, florile noastre frumoase, multicolore, captive in celofan, aruncate cu putere, dar - recunosc si asta - cu mainile tremurand pana la cot dupa programul lui Dai-chan. Mi-a fost rau fizic, de emotie, la grupa finala de la baieti; dar as trai si maine, si poimaine, si raspoimaine (si in general) emotiile astea teribile de azi. V-am mai spus: mi se pare incredibil sa traiesc in aceeasi viata/poveste cu Takahashi; si le invidiez sincer pe conationalele lui; in Japonia sunt, banuiesc, o multime de gale demonstrative; plus ca fetele astea au o stabilitate financiara care le permite sa faca turul lumii, pe urmele patinatorilor favoriti. Eu nu sunt, evident, in situatia asta; dar sunt la randul meu foarte fericita ca am putut sa vad cu ochii mei (si sa traiesc cu toti porii) programele lui Daisuke la doua campionate mondiale (aur la Torino, in 2010, argint, aici); chiar daca "we've seen the last of Daisuke", eu sunt - desi trista - foarte, foarte multumita...
Ziua noastra a inceput, deci, frumos, in multe culori, in renumita piata de flori a Nisei, Cours Saleya, in cautarea buchetului perfect pentru Daisuke Takahashi. Piata asta e incredibila (daca facem un top al cuvintelor celor mai des folosite in posturile despre Campionatul mondial, "incredibil" va fi incredibil de sus in acest clasament), iar noi am plecat de-acolo mandre nevoie-mare, cu un buchet multicolor, exact asa cum mi-l imaginam. Doar ca era asa de bine infasurat in celofan, ca toate culorile din el se vedeau prea putin; dar nu voiam ca Brezina, care patina dupa Daisuke, sa-si rupa gatul, dand cu patina in vreo petala... Desi ne-a trecut prin cap gandul, recunosc, de-a umple celofanul cu petale si de-a le arunca pe gheata; ar fi fost o imagine frumoasa, poetica de-a dreptul, nu-i asa? :))
Iar buchetului i-a fost adaugat ulterior si un bileteeeeel :) cu continut cunoscut doar de mine si de Ali.... Da, zici ca avem 15 ani - recunosc si asta; dar nu era un mesaj de amor, sa ne intelegem, cu inimioare si "Love" :)
Pana acolo, insa, fuga-fuga catre patinoar, ca de obicei, ca sa stam la o coada luuuunga si sa-l ratam pe Misha Ge, primul patinator in ordinea de start. In coada a fost insa simpatic, cu grupul de japoneze fericite ca-i vazusera pe Mao, Daisuke si Yuzuru la antrenamentele de dimineata, de pe patinoarul principal; le-am invidiat un pic (mai mult :). Noi am intrat la timp ca sa-i vedem pe monegascul Kim Lucine, pe austriacul Victor Pfeifer, pe germanul Peter Liebers, pe spaniolul Raya si pe foarte, foarte ambitiosul filipinez Christopher Caluza, care a facut un program foarte bun.
La ultima grupa, delirul a fost total; cand au intrat Florent si Brian, dar mai cu seama cand au patinat Florent si Brian in Palais des Congres s-a dezlantuit iadul: tropaieli, fluraieturi, urlete; iar francezii au facuit programele vietii lor (da, cred ca exagerez aici, dar o fac ca sa intelegeti daruirea lor...) si sala i-a aplaudat in picioare. Locurile 4 si 5 pentru ei sunt mai mult decat meritate; si tot ce puteau in conditiile unei competitii atat de stranse.
Javier Fernandez - desi sustinut la randu-i - a aratat si in programul liber ca si-a peirdut suflul; ca nu mai e in forma; ca pentru el sezonul asta s-a incheiat inaintea mondialelor; ca varful lui de forma a fost in concursurile de Grand Prix; Orser trebuie sa gandeasca o tactica in ceea ce-l priveste ca altfel baiatul asta va ramane fara suflu si fara muschi tocmai atunci cand e nevoie si de suflu, si de muschi.
Despre Daisuke v-am povestit deja; asteptam de luni bune de zile sa vad cu ochii mei programul scurt, dar mai ales programul liber; amandoua mi se par incredibile si incredibil mi se pare faptul ca le-am vazut, ca le-am auzit, ca Daisuke a patinat in fata mea, a noastra. Pentru asta imi voi aminti mereu de campionatul asta mondial - patetic cum suna, e totusi cat se poate de real.
(pe scurt, despre Brezina: a zbarcit-o; omul asta nu se poate concentra atunci cand vine vorba de chestii serioase; la scurt i-a iesit, liberul l-a facut terci)
Pentru noi (si pentru public), Daisuke este campionul mondial in 2012. Asta, desi Chan a reusit un program doldora de chestii dificile; eu pot sa recunosc ca e foarte bun la tranzitii si la pasi, ca exercitiile lui sunt atat de pline de chestii dificile incat dau pe afara; dar, credeti-ma, nu da deloc bine sa iei un titlu mondial dupa ce ai dat cu fundul de pamant pregatind un triplu axel; acum, evident, vorbeste fanul Daisuke din mine... Voi stiti deja pana acum ca ii admir perseverenta lui Chan, ca admir faptul ca e muncitor; dar tot ce-si va aminti Chan de la acest campionat castigat (pe baza noului cod de punctaj, care iti da voie sa si cazi de cate ori vrei, numai sa aduni puncte din alte zece mii de directii) e ca a fost fluierat si la interviul castigatorului, si pe podium; dupa cum a fost fluierata si sefa arbitrilor din proba masculina.
Nu, nu-mi plac fluieraturile; oamenii muncesc, nu merita sa fie fluierati; si daca e sa fluieram ceva, mai bine sa fluieram un cod de punctaj care iti permite sa faci o suta de mii de elemente, ca sa aduni puncte; o suta de mii de elemente, cu riscul ca, incarcand programul peste masura, sa si gresesti; pentru ca Chan a si recunoscut: a fost un program lung, plin cu elemente, iar el si-a pierdut pentru o secunda concentrarea si a gresit. Si arata si rau, daca ma intrebati pe mine: "Cine a castigat in 2012? Pai, Patrick Chan. Pai, sa-i vedem programul... Uite ca a si cazut..." Nu e ok. Ce ne facem? As vrea sa stiu ce le-a spus Cinquanta atunci cand le-a inmanat medaliile celor doi; oare ceva de genul: "Puteati foarte bine sa schimbati locurile...?" Locul 3 pentru Yuzuru m-a multumit pe deplin.
Puaza de dinaintea programului liber al fetelor ne-am petrecut-o in fata patinoarului, acolo unde ies si patinatorii la plimbare :); noi, cu ochi curiosi, veseli, bucurosi... Fetele din Japonia (si nu numai), in grupuri mari, entuziaste, l-au inconjurat ba pe Kevin Reynolds, ba pe Fernandez, ba pe fratii Shibutani, iar noi l-am zarit si pe Florent dand autografe unor pustoaice din Franta, si pe Nikita Katsalapov la plimbare, salutandu-se cu Victor Petrenko... Prietena mea Andreea, colega mea de camera in facultate, pe care am terorizat-o cu patinajul in cei patru ani de stat impreuna si care a trebuit sa suporte un perete intreg al camerei doldora de poze cu Alexei Urmanov si Maria Butirskaia, m-a intrebat zilele astea: "Si Urmanovica?" Paaaai, se pare ca Urmanov n-a facut deplasarea; ca l-as fi identificat cumva; asa cum am facut-o cu ceilalti. Urmanov o antreneaza pe fata din Finlanda, mica, frumusica, blonda, cu mocusoara de rusoaica: Alisa Mikonsaari; dar nu l-am zarit pe Urmanov la mantinela; asa ca cred ca nu a venit. Data viitoare, poate :).
Dupa inca o coada luuunga de intrare in patinoar, intr-un entuziasm generat de faptul ca sportiva din Italia, Carolina, era printre marile favorite, am intrat in sala pentru ultima proba de la acest campionat. Iata, pe scurt, ce si cum a fost (desi, evident, toate acestea s-au vazut si la televizor:):
Intra Mao, iar eu sunt - v-am mai spus - terci. Pe fata asta eu o ador si - desi Carolina mi-a placut tot sezonul - imi doresc, de fapt, ca Mao sa poata duce la bun sfarsit programul si sa se intample ca la Torino, cand a fost aur pentru ea. Dar nu, Mao nu e pregatita pentru un liber perfect; si asta se vede inca de la inceput cand sare simplu axel (in loc de triplu...) Uf. Si eu ma desfac in bucatele mici, mici, pe masura ce Mao sare numai duble... Uf. Sper ca doamna care era la coada langa noi, inainte de programul liber al fetelor, cu minunatul buchet cu lalele si crengute de cires a reusit sa i-l dea lui Mao; desi erau trei patinatoare in concurs, eu cred ca buchetul ala frumos, fragil, era pentru Mao; nu putea sa fie decat pentru ea. Eu una sper s-o mai vad pe fata asta ca o boare; cel putin, in programele de anul asta (ca stiti ca pana in anii trecuti Mao era mai baietoasa in programe...)
Intra Kanako Murakami, patinatoarea cu mocusoara de papusa din Japonia si face un program bun, dar nu perfect; iar asta o sa o coste locul pe podium.
"Carolina e la regina" - flutura un banner de incurajare pentru Caro; care intra exact ca o regina; si care, intocmai ca o regina, reuseste un program minunat, numai bun de ridicat parul pe mana, numai bun de multiple noduri in gat... Sala e in delir, in delir total; iar aurul Carolinei e modul perfect de a incheia acest mondial. Tot ca de la o alteta regala la alta, la final de exercitiu, Caro se inclina in fata Carolinei de Monaco, aflata intr-o loja pe partea opusa noua... "Sunt de zece ani in competitiile pentru seniori. Si, pur si simplu, a venit si timpul meu" - a fost raspunsul Carolinei, la interviul castigatorului, intrebata de Gwendal Peizerat. Un raspuns teribil de emotionant; da, a venit si timpul ei; si ma bucur, ma bucur mult...
Akiko vine dupa; nu merge perfect; dar merge suficient de bine incat sa ia bronzul, dupa argintul Leonovei. Si ma bucur si pentru ea; a mers bine in Grand Prix-uri si are deja 27 de ani; si mi-a placut mult exercitiul coregrafiat de Pasquale Camerlengo; care e cu adevarat coregraful momentului. (i-a alcatuit si programul liber al lui Daisuke; al carui program scurt a fost coregrafiat de David Wilson).
Cu doua cazaturi pe burta ale Ksenia Makarova (care nu poate sa-si tina nervii in frau la mondiale; mai ales cand e ultima, ca la Torino) se incheie proba; si acest mondial.
Si gata; emotii maxime la imnul Italiei, pentru Carolina; sfarsitul perfect al acestei competitii; care se incheie cu totul pentru noi; noi, ca si multi altii, nu ne-am luat bilete la Gala; erau foarte, foarte mult. Asa ca, da, gata. Iar noi nu ne mai dam duse din patinoar; ne facem poze cu bannerele de incurajare pentru Daisuke si pentru Yuzuru, radem ca sa nu plangem si gata; Ça y est!
(ne reauzim zilele viitoare, pentru fotografii de pe gheata si din afara ei; ca sunt muuuuuulte; toate aceste posturi vor suferi, deci, imbunatatiri majore; fiti pe faza. Eu ma declar satisfacuta c-am putut sa tin pasul cu desfasurarea competitiei; in dauna somnului meu, e adevarat; dar multumita grupului de prieteni, care nu m-a pus sa spal vase sau sa fac mancare :)... Va foarte multumesc pentru asta :)
Ziua noastra a inceput, deci, frumos, in multe culori, in renumita piata de flori a Nisei, Cours Saleya, in cautarea buchetului perfect pentru Daisuke Takahashi. Piata asta e incredibila (daca facem un top al cuvintelor celor mai des folosite in posturile despre Campionatul mondial, "incredibil" va fi incredibil de sus in acest clasament), iar noi am plecat de-acolo mandre nevoie-mare, cu un buchet multicolor, exact asa cum mi-l imaginam. Doar ca era asa de bine infasurat in celofan, ca toate culorile din el se vedeau prea putin; dar nu voiam ca Brezina, care patina dupa Daisuke, sa-si rupa gatul, dand cu patina in vreo petala... Desi ne-a trecut prin cap gandul, recunosc, de-a umple celofanul cu petale si de-a le arunca pe gheata; ar fi fost o imagine frumoasa, poetica de-a dreptul, nu-i asa? :))
Iar buchetului i-a fost adaugat ulterior si un bileteeeeel :) cu continut cunoscut doar de mine si de Ali.... Da, zici ca avem 15 ani - recunosc si asta; dar nu era un mesaj de amor, sa ne intelegem, cu inimioare si "Love" :)
Pana acolo, insa, fuga-fuga catre patinoar, ca de obicei, ca sa stam la o coada luuuunga si sa-l ratam pe Misha Ge, primul patinator in ordinea de start. In coada a fost insa simpatic, cu grupul de japoneze fericite ca-i vazusera pe Mao, Daisuke si Yuzuru la antrenamentele de dimineata, de pe patinoarul principal; le-am invidiat un pic (mai mult :). Noi am intrat la timp ca sa-i vedem pe monegascul Kim Lucine, pe austriacul Victor Pfeifer, pe germanul Peter Liebers, pe spaniolul Raya si pe foarte, foarte ambitiosul filipinez Christopher Caluza, care a facut un program foarte bun.
- Desi nu a fost in forma astazi, Takahiko merita toata admiratia mea; are un program liber foarte frumos, pe o muzica foarte inspirata; si-mi pare rau ca-l bodoganeam anii trecuti, numai si numai pentru ca avea costume aiurea... (nu mi-a fost niciodata drag; dar anul asta s-au schimbat lucrurile; l-am vazut de atatea ori la antrenamente, ca mi-am schimbat total punctul de vedere vizavi de el).
- Kevin van der Perren e o masina de sarituri si atat; imi aminteste de Stojko, care concura in acelasi timp cu Urmanov si-i sufla in ceafa; sau chiar il intrecea. Nu imi plac decat costumele lui Perren, costumele cele scumpe :)
- Tomas Verner are un program simpatic, frumusel, iar Nathalie l-a aplaudat zambind; dar uite ca nu mai revine in forma de acum cativa ani, cand a castigat titlul european.
- Lui Sergei Voronov i-a iesit in sfarsit programul, iar eu m-am bucurat; mult.
- Gachinski a fost intr-o pasa foarte proasta la campionatul asta; super frustrant pentru cineva care a castigat medalia de bronz la mondialul de anul trecut...
- Lui Adam Rippon ii trebuie psiholog, cum ii trebuie si Alissei Czisny; si mai impart aceiasi antrenori: Dungeon si Yuka Sato (care le alcatuiesc insa programe foarte frumoase). Adam promite; numai sa nu ramana in stadiul asta...
- "Pisica din Kazahstan", Denis Ten, a facut un program foarte bun, dar Jeremy Abbott a fost impecabil doar la partea artistica.
La ultima grupa, delirul a fost total; cand au intrat Florent si Brian, dar mai cu seama cand au patinat Florent si Brian in Palais des Congres s-a dezlantuit iadul: tropaieli, fluraieturi, urlete; iar francezii au facuit programele vietii lor (da, cred ca exagerez aici, dar o fac ca sa intelegeti daruirea lor...) si sala i-a aplaudat in picioare. Locurile 4 si 5 pentru ei sunt mai mult decat meritate; si tot ce puteau in conditiile unei competitii atat de stranse.
Javier Fernandez - desi sustinut la randu-i - a aratat si in programul liber ca si-a peirdut suflul; ca nu mai e in forma; ca pentru el sezonul asta s-a incheiat inaintea mondialelor; ca varful lui de forma a fost in concursurile de Grand Prix; Orser trebuie sa gandeasca o tactica in ceea ce-l priveste ca altfel baiatul asta va ramane fara suflu si fara muschi tocmai atunci cand e nevoie si de suflu, si de muschi.
Despre Daisuke v-am povestit deja; asteptam de luni bune de zile sa vad cu ochii mei programul scurt, dar mai ales programul liber; amandoua mi se par incredibile si incredibil mi se pare faptul ca le-am vazut, ca le-am auzit, ca Daisuke a patinat in fata mea, a noastra. Pentru asta imi voi aminti mereu de campionatul asta mondial - patetic cum suna, e totusi cat se poate de real.
(pe scurt, despre Brezina: a zbarcit-o; omul asta nu se poate concentra atunci cand vine vorba de chestii serioase; la scurt i-a iesit, liberul l-a facut terci)
Pentru noi (si pentru public), Daisuke este campionul mondial in 2012. Asta, desi Chan a reusit un program doldora de chestii dificile; eu pot sa recunosc ca e foarte bun la tranzitii si la pasi, ca exercitiile lui sunt atat de pline de chestii dificile incat dau pe afara; dar, credeti-ma, nu da deloc bine sa iei un titlu mondial dupa ce ai dat cu fundul de pamant pregatind un triplu axel; acum, evident, vorbeste fanul Daisuke din mine... Voi stiti deja pana acum ca ii admir perseverenta lui Chan, ca admir faptul ca e muncitor; dar tot ce-si va aminti Chan de la acest campionat castigat (pe baza noului cod de punctaj, care iti da voie sa si cazi de cate ori vrei, numai sa aduni puncte din alte zece mii de directii) e ca a fost fluierat si la interviul castigatorului, si pe podium; dupa cum a fost fluierata si sefa arbitrilor din proba masculina.
Nu, nu-mi plac fluieraturile; oamenii muncesc, nu merita sa fie fluierati; si daca e sa fluieram ceva, mai bine sa fluieram un cod de punctaj care iti permite sa faci o suta de mii de elemente, ca sa aduni puncte; o suta de mii de elemente, cu riscul ca, incarcand programul peste masura, sa si gresesti; pentru ca Chan a si recunoscut: a fost un program lung, plin cu elemente, iar el si-a pierdut pentru o secunda concentrarea si a gresit. Si arata si rau, daca ma intrebati pe mine: "Cine a castigat in 2012? Pai, Patrick Chan. Pai, sa-i vedem programul... Uite ca a si cazut..." Nu e ok. Ce ne facem? As vrea sa stiu ce le-a spus Cinquanta atunci cand le-a inmanat medaliile celor doi; oare ceva de genul: "Puteati foarte bine sa schimbati locurile...?" Locul 3 pentru Yuzuru m-a multumit pe deplin.
Puaza de dinaintea programului liber al fetelor ne-am petrecut-o in fata patinoarului, acolo unde ies si patinatorii la plimbare :); noi, cu ochi curiosi, veseli, bucurosi... Fetele din Japonia (si nu numai), in grupuri mari, entuziaste, l-au inconjurat ba pe Kevin Reynolds, ba pe Fernandez, ba pe fratii Shibutani, iar noi l-am zarit si pe Florent dand autografe unor pustoaice din Franta, si pe Nikita Katsalapov la plimbare, salutandu-se cu Victor Petrenko... Prietena mea Andreea, colega mea de camera in facultate, pe care am terorizat-o cu patinajul in cei patru ani de stat impreuna si care a trebuit sa suporte un perete intreg al camerei doldora de poze cu Alexei Urmanov si Maria Butirskaia, m-a intrebat zilele astea: "Si Urmanovica?" Paaaai, se pare ca Urmanov n-a facut deplasarea; ca l-as fi identificat cumva; asa cum am facut-o cu ceilalti. Urmanov o antreneaza pe fata din Finlanda, mica, frumusica, blonda, cu mocusoara de rusoaica: Alisa Mikonsaari; dar nu l-am zarit pe Urmanov la mantinela; asa ca cred ca nu a venit. Data viitoare, poate :).
Dupa inca o coada luuunga de intrare in patinoar, intr-un entuziasm generat de faptul ca sportiva din Italia, Carolina, era printre marile favorite, am intrat in sala pentru ultima proba de la acest campionat. Iata, pe scurt, ce si cum a fost (desi, evident, toate acestea s-au vazut si la televizor:):
- Alisa Mikonsaari e simpatica; imi place; astept s-o mai vad cand o sa mai creasca (si valoric).
- Polina Korobeynikova va fi (este deja) printre preferatele mele in anii care vin.
- Natalia Popova are si o alura care-mi place; si-mi place ca e antrenata de Petrenko,
- Sonia Lafuente nu mi se pare ca reuseste sa fie expresiva, desi a facut un program foarte bun.
- Juulia Turkila e delicata si blonda (ca e finlandeza si se subintelege)....
- Elena Glebova patineaza de regula in forta; acum i-a iesit si nu prea.
- Alissa Czisny a sfarsit in lacrimi (si locul 22 din 24 de concurente). Mie fata asta imi place foarte mult (sunt pe aceeasi lungime de unda cu Ile aici), dar trebuie sa lucreze la capitolul capatzana, la capitolul psihic; pentru ca sta foarte prost cu nervii; foarte prost.
- Pe repede-repede inainte: Elene Gedevanishvili nu s-a putut concentra nici de data asta, desi avea un program foarte, foarte bun; si desi la antrenamente ii iesea tot.
- Ashley Wagner a facut programul vietii ei; iar tinuta ei de lebada imi place (lui Ali nu); desi e o lebada atipica, nu seamana cu Oksana Baiul.
Intra Mao, iar eu sunt - v-am mai spus - terci. Pe fata asta eu o ador si - desi Carolina mi-a placut tot sezonul - imi doresc, de fapt, ca Mao sa poata duce la bun sfarsit programul si sa se intample ca la Torino, cand a fost aur pentru ea. Dar nu, Mao nu e pregatita pentru un liber perfect; si asta se vede inca de la inceput cand sare simplu axel (in loc de triplu...) Uf. Si eu ma desfac in bucatele mici, mici, pe masura ce Mao sare numai duble... Uf. Sper ca doamna care era la coada langa noi, inainte de programul liber al fetelor, cu minunatul buchet cu lalele si crengute de cires a reusit sa i-l dea lui Mao; desi erau trei patinatoare in concurs, eu cred ca buchetul ala frumos, fragil, era pentru Mao; nu putea sa fie decat pentru ea. Eu una sper s-o mai vad pe fata asta ca o boare; cel putin, in programele de anul asta (ca stiti ca pana in anii trecuti Mao era mai baietoasa in programe...)
Intra Kanako Murakami, patinatoarea cu mocusoara de papusa din Japonia si face un program bun, dar nu perfect; iar asta o sa o coste locul pe podium.
"Carolina e la regina" - flutura un banner de incurajare pentru Caro; care intra exact ca o regina; si care, intocmai ca o regina, reuseste un program minunat, numai bun de ridicat parul pe mana, numai bun de multiple noduri in gat... Sala e in delir, in delir total; iar aurul Carolinei e modul perfect de a incheia acest mondial. Tot ca de la o alteta regala la alta, la final de exercitiu, Caro se inclina in fata Carolinei de Monaco, aflata intr-o loja pe partea opusa noua... "Sunt de zece ani in competitiile pentru seniori. Si, pur si simplu, a venit si timpul meu" - a fost raspunsul Carolinei, la interviul castigatorului, intrebata de Gwendal Peizerat. Un raspuns teribil de emotionant; da, a venit si timpul ei; si ma bucur, ma bucur mult...
Akiko vine dupa; nu merge perfect; dar merge suficient de bine incat sa ia bronzul, dupa argintul Leonovei. Si ma bucur si pentru ea; a mers bine in Grand Prix-uri si are deja 27 de ani; si mi-a placut mult exercitiul coregrafiat de Pasquale Camerlengo; care e cu adevarat coregraful momentului. (i-a alcatuit si programul liber al lui Daisuke; al carui program scurt a fost coregrafiat de David Wilson).
Cu doua cazaturi pe burta ale Ksenia Makarova (care nu poate sa-si tina nervii in frau la mondiale; mai ales cand e ultima, ca la Torino) se incheie proba; si acest mondial.
Si gata; emotii maxime la imnul Italiei, pentru Carolina; sfarsitul perfect al acestei competitii; care se incheie cu totul pentru noi; noi, ca si multi altii, nu ne-am luat bilete la Gala; erau foarte, foarte mult. Asa ca, da, gata. Iar noi nu ne mai dam duse din patinoar; ne facem poze cu bannerele de incurajare pentru Daisuke si pentru Yuzuru, radem ca sa nu plangem si gata; Ça y est!
(ne reauzim zilele viitoare, pentru fotografii de pe gheata si din afara ei; ca sunt muuuuuulte; toate aceste posturi vor suferi, deci, imbunatatiri majore; fiti pe faza. Eu ma declar satisfacuta c-am putut sa tin pasul cu desfasurarea competitiei; in dauna somnului meu, e adevarat; dar multumita grupului de prieteni, care nu m-a pus sa spal vase sau sa fac mancare :)... Va foarte multumesc pentru asta :)
10 comentarii:
am cautat informatii despre capacitatea patinoarului si nu am gasit.poti sa ma ajuti?si s-a spus in timpul galei ca a fost organizat aproape perfect.eu totusi nu inteleg de ce au fost multe tribune goale.ce crezi ca a lipsit?multumesc
Capacitatea nu o stiu (dar pot sa caut); dar pot sa spun de ce cred eu ca au fost tribune goale: biletele/abonamentele au costat foarte mult. Uite, de pilda, la CM de la Torino din 2010 un abonament pe toata competitia (care includea antrenamente si gala laureatilor) costa in jur de 350 de euro (si stateai in primele randuri). Aici, in aceleasi prime randuri, abonamentul era dublu. Iar Gala s-a vandut separat; n-a fost inclusa in abonament; si era 110 euro minimum; motiv pentru care de fapt noi am sarit peste ea...
Campionatul a fost in genere bine organizat (noi am apreciat mai cu seama ca publicul si patinatorii au impartit aceeasi intrare; ca hotelurile in care au fost cazati sportivii erau exact langa patinoar si dadeai nas in nas permanent cu cineva; ca patinooaruld e antrenament era peste drum si acolo era doldora de sportivi si de antrenori...), dar biletele, cum ziceam, au costat teribil de mult. De aici, in mod evident, locurile goale. Asta a fost o mare bila neagra pentru campionatul asta; plus alte mici chestiuni legate de ceremoniile de decernare a medaliilor mici; cu exceptia castigatorilor de la dans, nu stiu cand si daca au fost celelalte ceremonii... Ambuscada de la autografe a fost si ea o mare tampenie... In fine, ai inteles...
Ah, mititelul de Yuzuru, nu stiam ca are astm. Si eu am prins tare, tare drag de el si probabil va deveni principalul meu favorit :)
Multumesc si aici pentru toate povestile frumoase si detaliate, parca am intrat si eu in atmosfera de acolo. Sper sa mai ajungi cat de curand la un nou campionat :) Pana atunci, ne vedem sambata, da? :D
Hello:)
Imi place de mor sa citesc blogul tau si sa vad ca mai exista cineva la fel de entuziasmat ca si mine cand vine vorba de patinaj si la fel de emotionat cand vine vorba sa stea la 2m distanta de patinatorul favorit...imi creste inima de bucurie ca imparti toate aceste momente de neuitat cu noi...eu inca n-am ajuns la niciun campionat de patinaj artistic, o sa fac tot posibilul sa ajung la Sochi in 2014 si sa-l vad pe my precious Evgeni in competitie...pana atunci, imi maresc colectia de zambete cu fiecare Kings on Ice din Bucuresti :D...iti doresc sa ai parte de cat mai multe "momente patinaj" in viitor si bineinteles posturi cat mai dese si la fel de detaliate ca si pana acum!
Cat despre Yuzuru, este un mic Evgeni - varianta japoneza...daca o sa fie prezent la mondialele de anul viitor si la Sochi, o sa avem parte de o competitie cu ceva palpitatii :D
Am urmarit toate transmisiunile de pe TVR ("noroc" ca am fost bolnava zilele astea) si ti-am citit toate postarile - trebuie sa recunosc ca a fost un campionat incredibil si cu multe multe emotii! Iar despre talentul tau de a scrie - ce pot sa spun mai mult decat ca imi place maxim.Dovada e faptul ca te urmaresc de ceva timp....
Am totusi o curiozitate, si cred ca esti persoana potrivita care sa imi dea raspunsul.Ai idee cam cate kilograme are o patinatoare??Adica sa fie tinuta intr-o singura mana...si pe gheata...e WAU!!!!Stiu ca depinde de inaltime, etc...dar sunt tare, tare curioasa, cam care e media de greutate.:)
@Ana: da, si pentru mine, Yuzuru a fost revelatia; si m-am bucurat de bucuria lui. O sa vina in curand si niste fotografii de la antrenamente cu Yuzuru si ceilalti patinatori japonezi. O sa-l iubesti si mai mult dupa pozele alea...
@Yu: si mie imi place de mor sa-mi stiu povestile citite (si apreciate); am facut un efort teribil sa tin pasul cu desfasurarea evenimentelor, in conditiile in care eram aproape toata ziua la patinoar. Iti doresc (si imi doresc) sa ajungi/ajungem la Sochi. Desi s-ar putea sa fie inabordabil dpdv financiar...
@AncA: ma bucur ca ma urmaresti :)) Mai treci pe-aici: din blog al bucuriilor mele, blogul asta se tranforma din ce in ce mai mult intr-unul de bucurii legate de patinaj.
Patinatoarele sunt firave, cel putin unele din ele. Vera Bazarova cred ca are putin peste 40 de kilograme. Cei mai multi dintre ei/ele arata normal. Faptul ca e tinuta intr-o singura mana pe gheata tine mai mult de exercitiu, de musculatura... Oamenii astia petrec la sala la fel de mult timp ca la antrenamente. (cel putin cei din proba de perechi)
Da,programele individuale ale patinatorilor m-au tinut cu sufletul la gura si cu inima in git.Baietilor le ieseau la un moment dat atit de bine programele,era etita emotie care ni se transmitea chiar si prin intermediul televizoarelor(nici nu-mi inchipui ce traiati voi acolo) incit am zis ca parca nici nu mai conteaza clasamentele,toti erau medaliatii inimilor noastre.
Fetele mi-au placut mereu,ele sunt printesele si frumoasele si dragele mele dragi.Am plins si am ris si m-am bucurat pentru majoritatea,podiumul a fost de necontestat iar bucuria pentru succesul mult-asteptat al Carolinei a fost imensa.
Ce diferenta intre interviurile luate celor doi campioni!Ce reactie a salii diferita de la Patrick la Carolina!Cred ca l-a durut foarte tare sa fie fluierat,dar asta ar trebui sa dea de gindit cui trebuie,sa nu se ajunga in situatia jenanta de acum.
Publicul de la Nisa mi s-a parut la inaltime si asta e putin spus.Ati fost generosi cu aplauzele indiferent de tara din care erau concurentii,iar pasiunea si emotia se simteau de departe.
Da,am vazut in unele momente si locuri goale dar nu multe(zic eu) iar in momentele de maxima intensitate,cind patinau ultimele grupe,sala parea un vulcan urias,o nebunie ce mai,dar una atit de frumoasa!
Cu siguranta ai vazut gala la tv si nu cred ca te-ai intristat ca ti-au ramas banii in buzunar(sau i-ai dat pe inghetata-buna alegere) a fost frumos dar nu spectaculos,liric,emotionant dar am fi vrut si altceva.
Multumesc frumos pentru povesti si poze si mai ales pentru sinceritate,nu multa lume isi dezveleste sufletul cum o faci tu.
Nu esti nicidecum patetica,esti un suflet ales.Felicitari!Poate ne vom intilni cindva,o competitie de patinaj in direct as vrea si eu sa traiesc macar o data.
eu propun sa facem un grup pt urmatoarea olimpiada:)
Trimiteți un comentariu