sâmbătă, decembrie 18, 2010

Iarna pe ulita

Pe ulita mamaii Maria, la Ralesti. Unde, ca-n fiecare an, s-a taiat porcul. Si unde, nu ca-n fiecare an, ci prima data, a venit si Dora sa asiste. Dora, nepotzica. Doar ca Dora-nepotzica a fost cam matzaita, se trezise prea devreme, asa ca toata ziua a facut fetze-fetze si a strigat "Veau a tati!", "Veau a mamaia!". Care tati, care mamaia erau afara, se ocupau cu porcul. Cu porcii. Ca au fost doi.
A fost, ca si anul trecut cand s-a taiat porcul, alb la Ralesti. Alb, linistit, sarbatoresc. O mare de alb, cu mici pete de culoare: rosul Dorei, rozaliu-portocaliul soriciului, verdele gardului si-al unor case, albastrul limpede al cerului de iarna.
Povestea a inceput devreme-devreme, intr-un Logan (rosu), in care ne-am cuibarit unii in altii sase persoane, si-n care Dora si-a facut si-un mic somn de frumusete langa renul moale, fotogenic (cu bot rosu). Si s-a sfarsit dupa-amiaza, spre ora 5, tot in Logan, cu noi cei sase molesiti (unii mai mult, dupa o tzuica din pere), obositi, ghiftuiti cu pomana porcului si cu muraturi, si cu Dora, inca o data, dormind inca un somn.
Intre cele doua "soamne" ale Dorei, a fost o zi alba si frumoasa, cu porci razuiti si sorici mult-asteptat, cu maini inghetate si galeti cu apa carate de la matusa Marioara, cu fum inecacios de la vatra, care-ti intra in ochi, cu legaturi de ardei iuti, rosii, uscati, cuprinsi de promoroaca sub forma de acisoare, cu o biserica alba-alba si o turla frumoasa, semeata, pe fundal de albastru, cu porcul de la Bitza si porcul de la popa, cu Dora si vorbele ei de duh, "pocu' doame?", "ce cauta capu' de poc in zapada?", "e mudar, zapada e patata...", "nu-mi pace cum mioase", "vem soici! vem soici!" , cu omul de zapada in miniatura facut de mine pentru Dora, cu pata (traditionala) de sange (tot rosu, se-ntelege) din fruntea Dorei (autor, Gigioaca, pe principiul "asa ne faceau si noua cand eram mici si se taia porcul"), cu soba fierbinte-fierbinte (cu tot cu forma de cozonac in care se copsesera niste bucati generoase de dovleac), cu Dora si covrigii ei, cu Dora si maturica ei, de curatenie... si, evident, cu un aparat de fotografiat care a insotit orice miscare a participantilor la ritualul anual de taiere a porcului la Ralesti. Acestea fiind spuse, iata imaginile care fac cat o mie de cuvinte...

Cei pasionati de ritualul taierii porcului la Ralesti trebuie sa stie ca eu am mai scris despre povestea asta si-n Adevarul, la un moment dat (prin 2006, cred). Atunci n-a fost zapada, dar atmosfera a fost super simpatica, asa, ca de fiecare data. Si a rezultat un textisor pe care l-am preluat pe blog AICI. Bonus: niste poze in care Gigioaca incearca sa-mi ia gatul cu cutitul, iar Florin cu toporul... Sau invers?
Iar despre porcul de anul trecut de la Ralesti, cu tot cu poze (asemanatoare, a fost si-atunci o zi alba si frumoasa), am scris AICI. O sa vedeti, la un moment dat, niste porci mici, mai multi, pozati iarna trecuta pe vremea asta. Ei, ca sa inchidem cercul, se pare ca unul dintre porcii taiati azi facea parte din grupul cu pricina...
Si cum azi s-a taiat porcul si la Jirlau, la mama si la tata, sper c-au avut si ei o zi cel putin la fel de frumoasa ca a mea :)

6 comentarii:

Anonim spunea...

Of, pacat ca in loganul ala nu am incaput si eu. Dar n-am pierdut nimic daca ai fost tu acolo. E frumoasa iarna la tara in pozele tale si mi-e pofta de covrigi! Dar tot mai mult imi place statul la gura sobei si cozonacul cald:)
Nu stiu daca gresesc dar eu n-am mai fost la un taiat de porc de peste 10 ani. Asa ca esti o norocoasa. Si ca sa fie totul si mai negru, anul asta spun adio si craciunului facut acasa, si cozonacului lu'mami, si colindelor Mariei, si impodobitul bradului meu:(
... Asa ca o sa ma uit la pozele tale cu gust si miros:)

Florentina spunea...

Daca am fi pe facebook, as da like la comentariul asta, asa de mult imi place :)
Mie imi place si iarna la Ralesti, cu porc, mamaie si toate cele, dar si iarna la mine acasa, la Jirlau, cu soba fierbinte-fierbinte, carnati bine indesati si prajito-fierti in sucul lor, intr-o tigaie cu gust, cu impodobitul bradului, cu mai multe pulovere pe mine, ca in sufragerie, unde instalam bradul, e cam frig, cu visinata, sarmale, cu mama si cu tata, cu marius si cu "nenica", cu vecinii si cu "neatzalashul", daca-l prind (anul asta cred ca-l sar; din nou).
Uf, imi pare rau ca nu esti acasa de Craciun. Ca banuiesc ca si la Nehoiu Craciunul e alb si frumos si gustos. Dar o sa fie si alte Craciunuri. Si o sa fie, mai cu seama, multe alte weekenduri petrecute acasa, cand tot Craciun va fi. Ca te duci tu.

Dan Gheorghe spunea...

sarbatori fericite, oriunde veti fi! ei, despre porc se pot spune multe - unii l-au taiat cu cutitul, altii de pe lista. asta-i viata! eu, care n-am neamuri la tara, am in schimb o lista lunga-lunga. din toti anii, de cand ma stiu. eh, noroc cu alimentara de la oras! sa auzim de bine!

Dan Gheorghe spunea...

ce n-as da si eu sa am neamuri la tara! eh...

Florentina spunea...

Dane, mai bine te muti tu la tara :) Ca neamuri nu mai ai cum sa obtii acum :))

CiprianHanga spunea...

Ce frumoase sunt pozele, unele ar merge ca wallpaper, daca calitatea ar fi mai buna!