Call me crazy...

... but I do like dancers. Ok, I've said it. Si in categoria asta, "dancers", intra o multime de oameni care-mi plac, de la balerini/balerine, pana la patinatori/patinatoare, ca si patinajul e tot un fel de dans. Daca ma chinui un pic pot sa-mi amintesc, de pilda, cine-a castigat Campionatul European la masculin in 1990 (Victor Petrenko, nici macar nu trebuie sa ma straduiesc), cand a castigat Alexei Urmanov titlul olimpic (1994, Lillehammer), cate titluri europene are Plushenko (cinci), pot sa-mi amintesc si cum stateam cu inima la gura sa nu cada Butyrskaia (Maria Butyrskaia, patinatoare rusoaica), atunci cand facea sariturile ei in cascada, si cum stateam cu nasu-n pumni sperand sa castige Pasha Grischuk si Evgheni Platov al enshpelea titlu. Ma rog, am insirat numai patinatori pe-aici, ca v-am barait destul la cap cu Cortes zilele astea, ca sa-l mai amintesc si pe el. Si da, imi placea in spectacole si Ovidiu Matei Iancu, balerinul tanar si foarte talentat despre care am scris acum vreo cativa ani si care n-avea loc la Opera Romana din te miri ce motive... In fine, ati priceput ideea.

O introducere lunga, stiu. Am pus o poza sus. Si-am pus-o cu un scop. Daca va pare cunoscuta figura dar nu stiti de unde sa-l luati, va spun eu: in poza e tipul ala care a jucat in seria a sasea din Sex and the City, boyfriendul lui Carrie Bradshaw. Ma rog, il chema in serial Aleksandr Petrovsky. Pictorul rus Aleksandr Petrovsky.

Si ma rog, cand toate amicele mele, si amicii, "tineau" cu Big, ca sa zic asa, cand toata lumea isi dorea ca Big sa se intoarca la Carrie (da, ma, m-am uitat la Sex and the City, si ce?), asa... ei, mie-mi placea de Petrovsky. Ca avea asa un fel de-a se misca, de a vorbi, de a pasi, mai altfel. Parea altfel. Era altfel. Zici ca traia intr-o lume a lui in care nimeni, nici macar Carrie, n-avea acces. Aproape de final de serial am aflat si eu cine era Aleksandr Petrovsky. Ca n-avusesem pana atunci curiozitatea sa caut.

Aleksandr Petrovsky era in viata de zi cu zi Mihail Baryshnikov. Nu sunt sigura ca am scris corect numele, e greu sa scrii cu caractere de-ale noastre un nume rusesc (astfel incat sa pastrezi toate diacriticele din pronuntie), dar Mihail Baryshnikov e considerat a fi unul dintre cei mai mari balerini ai secolului XX, alaturi de Nijinski si Nureiev. Numele mi-era cunoscut, Baryshnikov, dar n-am stiut niciodata cum arata. Si cu-atat mai putin mi-as fi inchipuit c-o sa-l vad in Sex and the City.

Absolut surprinzator, in momentul asta in care eu scriu despre el si mai caut doua vorbe pe net, ca sa construiesc o imagine completa, observ ca azi, 27 ianuarie, e ziua lui de nastere. Implineste 61 de ani, nascut fiind la Riga, in Letonia, in 1948. Baryshnikov a studiat la Leningrad, s-a alaturat Baletului Kirov, a facut spectacole fabuloase, vezi, de pilda, rolul Albrecht in Giselle. In 1974, in timpului unui turneu la Toronto, Baryshnikov a decis sa ramana in Canada si a cerut azil politic.

S-a mutat apoi in Statele Unite ale Americii si, din 1974 pana in 1979 a fost prim-solistul American Ballet Theatre. A dansat, de asemenea, pentru New York City Ballet, lucrand alaturi defaimosul coregraf George Balanchine, "Mr. B", asa cum era el cunoscut.

N-a lasat la o parte nici dansul contemporan, iar in 2004 a pus pe picioare si a deschis Baryshnikov Arts Centre din New York, despre care am citit mai multe articole in New York Times. Uite aici niste poze care insotesc diferitele articole din NYT:

Andrea Mohin/The New York Times

Asa, ca fapt divers, va mai spun si ca a fost casatorit cu Jessica Lange, cu care are o fata, si ca, de multi ani, e implicat intr-o relatie serioasa cu balerina Lisa Rinehart.

Ma opresc aici. La multi ani, Mihail Baryshnikov.

Si da, acest post este insotit de fotografii "pescuite" de pe net. Desi nu-mi sta-n obicei sa iau. Da-n cazul asta, trebuie sa fiu iertata. Ca n-am avut norocul sa-i fac poze chiar eu...

Noticias sobre Joaquin

Stiu c-am mai pus poza asta pe blog, da' lasati-ma sa ma bucur de ea :))

Anul trecut pe vremea asta eram in fibrilatii. Recunosc. Nu-i nevoie sa-mi spuneti voi ca eram in fibrilatii. Fusesem la un specactacol cu Joaquin Cortes in decembrie (2007) si tocmai aflasem c-o sa mai merg la unul, in luna martie. In fine, blogul asta devenise aproape exclusiv de flamenco: Joaquin Cortes in sus, Joaquin Cortes in jos, exercitiul patinatorului Stephane Lambiel pe muzica de flamenco, programul liber ales al francezilor Anissina si Peizerat tot pe flamenco... Era o invazie aici de filmulete, de poze, de acorduri de chitare. Unde mai pui ca asta vara am fost in patria flamenco-ului, in Andaluzia, si v-am batut la cap pe toti cu nebunia unei seri de flamenco in Malaga, cu patosul dansatorilor si mainile lor, ca fluturii, in aerul unei camarute stramte de pe Calle Pena.

Cea mai tare faza a anului 2008, legata de flamenco, a fost, insa, de departe, interviul cu Joaquin Cortes, luat cu Nico si cu Dan pentru Adevarul Literar si Artistic, in luna martie. Ei, asta chiar a fost o chestie faina. Mi-o amintesc si-acum dintr-un motiv foarte simplu. Ma asteptam sa stau de vorba c-un dansator plin de ifose si vedetisme, care-o sa ne expedieze niste raspunsuri prefabricate si-o s-o taie in 5 minute. Si-am descoperit un om de-o modestie fenomenala, de-o normalitate care m-a uimit pana peste poate. Si din uimirea mea de-atunci, din timpul interviului si de dupa intalnirea cu Joaquin Cortes, s-au nascut niste posturi luuuungi, luuuungi, pe care le mai recitesc din cand in cand, ca sa-mi amintesc senzatiile si sa ma bucur.

Pentru cei care n-au citit posturile alea dar vor s-o faca, AICI sunt mai mult poze si AICI e povestea, de-a fir-a par, a interviului.

De ce va bat eu la cap cu chestia asta?

Pentru c-am regasit, intr-un articol despre Joaquin publicat zilele astea de The Telegraph, aceeasi poveste din spatele povestii. Aceeasi mirare: Bryony Gordon, autoarea, se-astepta sa stea de vorba cu un sex simbol, cu un dansator respirand senzualitate prin toti porii, si s-a gasit si ea, ca si noi, in fata unui om cuminte si oarecum retras.

"Joaquin Cortes reignited the art of flamenco with lust, passion and pure sex. But as he prepares for his London show he's more little boy lost than the Latin love god". Asa incepe textul. Care-i construit tocmai pe diferenta dintre Joaquin, sexosul din spectacole, si Joaquin cel simplu si cuminte, din viata de zi cu zi. Ar mai fi si o alta explicatie in text, Joaquin e cuminte si retras si pentru ca-i trist. Si-a pierdut mama cu putin timp in urma. Boala mamei l-a tinut departe de scena. N-a mai dansat deloc de un an de zile si si-a anulat toate spectacolele ca sa stea langa ea, in casa aceea mare, cu rubedenii, din Madrid, de care povestea.

"Joaquin Cortes: a very private dancer", asa se cheama textul publicat in The Telegraph pe 23 ianuarie 2009. Il gasiti AICI.

Prima parte a povestii - ca sa va starnesc interesul - suna asa:

"There is a picture on the internet of Joaquin Cortés which people of a nervous disposition should perhaps avoid looking for. In it, he appears to be leaping into the blackness, as naked as the day he was born. His muscles look fit to burst out of his calves, his thighs and his chest; his eyes are closed and his head is thrown back in ecstasy. It is the kind of look that you should really only see if you know the other person very well indeed. Intimately, if you will.

All that protects Senor Cortés's modesty is the well-toned leg of a woman. He is caressing it as she clings to his back, and claws at his chest. To look at it is to blush instantly.

Travelling to the dancer's home town of Madrid to meet him, I expect to do just that".

Daca sunteti curiosi, poza despre care scrie autoarea e asta:

Textul e alcatuit frumos si merita sa aruncati un ochi. Sfarsitul e ingenios :) Cercul se inchide cu acel "And finally, I blush" al autoarei, dupa o zi petrecuta cu Joaquin Cortes. Va las pe voi sa descoperiti circumstantele.

Petisache, multzam de link.

Obs. - Pentru cine are drum la Londra, Joaquin Cortes va dansa pe 4 si 5 februarie, la Roundhouse.

Update. Mai pun o poza blurry, cu multa veselie si maini lungi :) Si sper, in continuare, ca ati ajuns la capatul textului. Ca e fain. Daca nu, sa-mi ziceti si fac un rezumat, dom'le.

Eu cred ca vazusem poza de mai sus, de-aia eram cu gura pana la urechi de-atata ras.
Gata.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace

Sunt trista azi. Desi speram sa iasa cu bine din incercarea asta, am aflat ca azi noapte poetul Grigore Vieru s-a pierdut. Mi-as fi dorit sa n-aiba parte de un asemenea sfarsit. Tristetea zilei mi-a amintit de-o alta tristete, cea din ziua in care am aflat c-au pierit, tot intr-un accident rutier, sotii Doina si Ion Aldea Teodorovici. Si ei, iubitori de Eminescu. Mi-i amintesc bine - si pe sotii Teodorovici, si pe Grigore Vieru - din anii de dupa 1989, cand TVR-ul transmitea matinalele moldovenesti. Si unde, printre desenele animate cu "Nu zait, pogodi!" si printre filmuletele despre gimnaste, auzeam vocea Doinei celei blonde si a lui Ion cu barba neagra. Si poeziile de-un patriotism ce nu parea niciodata exagerat ale lui Grigore Vieru. Poate eram eu mai atenta la ce se-ntampla, poate rezonam mai mult la cantecele si poeziile lor de cand constientizasem cumva ca suntem din acelasi neam. Ca tata-i basarabean, nascut la Valcineti, in judetul Lapusna.

Anii au trecut, matinalul nu s-a mai transmis, iar despre ei auzeai vesti din ce in ce mai putine. Pana cand a picat bomba cu accidentul celor doi. Si pana cand s-a sfarsit si celalalt rapsod al lui Eminescu si-al limbii romane. Pacat ca s-au sfarsit... Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi stramba si pripita
Eu stiu ca te-am ranit spunand
Ca mi-ai luat si grai si pita
Si-ai navalit pe-al meu pamant.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
Pe mine m-au mintit la scoala
Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel slutit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost mintit!
Cu pocainta nesfarsita
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba ratacita
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.

Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Afland ca frate-mi esti, odata
Scapai o lacrima-n priviri
Ce-a fost pe loc si arestata
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnasii scot si astazi sare
Si nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.


Eminescu sa ne judece...

Stiam pe deasupra cantul de mai jos...


La zidirea soarelui se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi muncind intocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra,
Eminescu, Eminescu,

Mi-L furara doamne adineauri,
Pe inaltul domn cu tot cu lauri,
Ma uscam de dor in piept cu plinsul,
Nu stiam ca dor mi-era de Dinsul,
Nu stiam ca doina mi-o furara,
Cu stravechea si frumoasa tara,
Eminescu, Eminescu,

Suntem in cuvint si-n toate,
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu sa ne judece.

Acum am si eu pe lume parte,
Pot imbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti
Si-mi esti parinte,
Acum nimeni nu ma poate minte.

Bine ai venit in casa noastra,
Neamule tu, floarea mea albastra,
Eminescu, Eminescu.

Intalnire c-un om mare

Foto: Lucian Muntean, Adevarul

N-aveam nicio indoiala, cand am pasit in amfiteatrul Stoilow al Facultatii de Matematica (Universitatea din Bucuresti), c-o sa am parte de cateva zeci de minute (speram cat mai multe) fenomenale in compania lui Solomon Marcus. Matematicianul Solomon Marcus. O lista a lucrarilor Domniei sale aici. Si-asa a si fost. O intalnire memorabila. Ba chiar mai mult decat atat. Academicianul se afla in facultatea de matematica - unde si-a petrecut atatia ani - sa le vorbeasta studentilor si profesorilor adunati in sala (care gemea la propriu, stateau oameni si pe trepte) despre "greseala matematica, sursa de creativitate". Iar eu ma aflam acolo pentru ca asa stabilisem, sa stam de vorba dupa conferinta sustinuta de Domnia Sa. Si conferinta, si ora petrecuta apoi cu profesorul Marcus, trebuiau realmente insemnate undeva. Asa ca am decis sa le-nsemnez pe blog. Ca nu voiam sa treaca ziua fara sa spun ca mi-a placut miezul ei.

Mi-am dorit sa-l intalnesc pe profesor din primul moment in care l-am cunoscut, oficial, la o conferinta a rectorilor desfasurata la Constanta. Acum cativa ani, prin 2006 parca. Jurnalistii de pe Educatie stiu ce-i cu conferintele astea ale rectorilor: se-aduna toata rectorimea de universitatile din tara, plus alte personalitati, si discuta pe diverse teme.

Ei, la Constanta, in pauza de pranz, m-am asezat, fara sa stiu, la o masa cu somitati in ale matematicii (sau somitatile s-au asezat la masa mea? Nu mai stiu). Cert e c-aveam la masa pe decanul Facultatii de Matematica de la Universitatea "Ovidius", pe matematicianul Constantin Corduneanu si pe matematicianul Solomon Marcus. Si desi credeam ca supa o sa mi se duca-n hopuri pe gat si ca n-o sa fiu in stare de scot doua vorbe din mine (matematica n-a fost punctul meu forte) pranzul a decurs foarte, foarte simpatic, iar la masa s-a discutat, ce credeti, despre "teoria clatitei". Ca da, exista si asa ceva :)) Discutii de matematicieni :) Asa ca-mi doream mult sa-l reintalnesc pe profesorul Marcus si sa stam de vorba mai pe larg. Nu neaparat despre clatite. Si nici despre matematica. Dascal de moda veche, scolit in alta lume, parca, Domnia Sa vorbeste cu usurinta despre orice si-i o prezenta extrem de vie si de simpatica. Si n-a parasit amfiteatrul nici la plecarea mea, "arestat" fiind de niste tineri studenti care voiau sa-i spuna nu stiu ce solutie la nu stiu ce problema :)))