luni, decembrie 31, 2012

Povesti de iarna la Jirlau

Despre Craciunul trecut petrecut la Jirlau nu-mi mai amintesc nimic. Nimic-nimic; si m-am straduit in cateva randuri sa scotocesc in mintea mea. Nimic. As putea usor sa caut in "memoria externa", in blogul asta, adica; sigur am pus niste poze din 2011, de la Jirlau. Dar n-o fac. Daca nu-mi amintesc nimic inseamna ca asa trebuie sa fie; inseamna ca mintea mea a refuzat sa retina primul Craciun fara tata. Asta-i. Imi amintesc insa altceva: c-am spus c-a fost anapoda; iar Craciunul asta anapoda a fost eliminat din cronologia lui 2011.

Nu stiu cat o sa-mi amintesc peste ani nici din Craciunul lui 2012. Tot fara tata; ca toate Craciunurile de-acum inainte. In schimb, cu mama, cu Marius, cu mama Onica, cu Adrian, fratele meu - zis si Nenica, cu mamaia Galetoaia. Am stat mai multe zile acasa Craciunul asta; si m-am bucurat c-am putut sta. Imi place acasa. E cald: soba duduie, chiar si fara lemnisoarele pe care le punea tata, in exces, ca sa ne iasa limba de-un cot in timpul noptii. E cald si-n noi; si asta e bine. Imi place acasa.

Am ajuns inainte de Ajun - asa c-am retrait emotiile Neaţalaşului si bucuria unui Mos, care, la Jirlau, vine in dimineata de Ajun, nu in ziua de Craciun. Da, ca sa stiti - asa e la noi. Si era cat pe ce sa-l suprind pe Mos punand daruri sub pom; dupa cum era cat pe ce sa fiu si eu surprinsa facand acelasi lucru. Frate-miu, in dimineata de Ajun: "Eu cred c-am auzit toti Mosii azi-noapte" :). Ca da, bradutul nostru - mic, dar plin de ramurele - fusese foarte primitor: gazduia numeroase pliculete si pachetele. Pe care, vorba lui Horatiu Malaiele, "le-am baut" :). Traducere: le-am desfacut, ne-am bucurat, le-am mancat (daca erau de mancat). Despre mese n-as mai vorbi; mai bine as pune o poza cu mine, sa vedeti cate cordoane de sunci mi-au aparut in jurul taliei. Caci mamele - mama si mama Onica - au facut un tur de forta prin bucatarie, asa ca am mancat - ca toata lumea, banuiesc - de toate. De toate. Atat va spun.

In Ajun m-am dat cu sania, cu "bidiviii" mei: o sa-i vedeti voi in poze, multe poze, si-apoi, de Craciun, am fost la Visani sa-i vizitam pe tata, pe unchiu, pe mamaia si tataia. Era tare ger la Visani, iar curtea, doldora de zapada. Si soare, si umbre de copaci golasi pe casa; si eu, langa ferestra cu geamuri duble in care am gasit, in copilaria mea, o papusa cu par rosu (Ileana, oare?), ascunsa bine de mamaia si tataia: nepoata Florentina trebuia sa-si primeasca darul de la Mos chiar daca-si petrecea Craciunul in deplasare, la Visani. Ulita - lunga, alba, inghetata, marginita de case pline in copilaria mea, parasite acum: au murit toate mamaile si toti tataii prietenelor mele din copilarie.

Asta a fost Craciunul 2012; si-o sa gasiti fotografii ilustrand toate povestile mele; fiecare poveste, cu portia ei de poze, ca n-ar fi incaput toate aici; pana una-alta, un preview.


La multi ani, asadar! Si-un 2013 bun, vesel, dar linistit.

3 comentarii:

Viorel Milea spunea...

Cata tristete, poate sa aduca timpul, peste locuri odata vesele si pline de viata! A mai ramas o casa si zapada. Si doar amintirile. Tataia, care se apleca la usa cand intra in camera, mamaia, care se invartea in jurul sobei si a bucatariei, nenea Sandu, care transa porcul, tata care, era cu indicatiile. Plus puzderia de neamuri care ajutau, tata Mitica, nenea Stancu, nea Barus. Astazi cu toti in cimitir. Totul se intampla a doua zi de Craciun. Asa taia tataia porcul. Si sa nu uit, traista mea in care strangeam nuci si mere cand colindam, ca pe vremea aia nu se dadeau bani. Doar de la tataia si nenea Sandu primeam. Cincizeci si o suta de lei. Sa am de scoala si de carti , cum spuneau. Astazi, vorba ta, doar umbre si zapada.

Florentina spunea...

:(.
Da, doar asta; si amintirile noastre, care-s mai pretioase decat orice.

mariutza spunea...

ti-am pus postarea pe fb,in grupul Jirlau.poate nu sunt toti de rang inalt,dar stiu sa aprecieze o scriere faina despre locurile lor de bastina.