M-am indragostit de Llosa citind "Povestasul". Ni-l recomandase AMT (AMT, pentru initiati, Ana Maria Teodorescu, cu care faceam cursul de TV in facultate - pentru restul) chiar la primele intalniri, pe la sfarsitul anului 2000. L-am citit si-a fost minunat sa-l citesc. Carticica - ca e o carticica, nu vreun tom - mi s-a parut extraordinara. Si mi s-a parut, cumva, exaltant sa simt ca poate exista o legatura cat de mica intre mine, un jurnalist in devenire (in anul I, un copil care voia sa fie ziarist) si povestasul acela simpatic, a carui menire era sa duca mai departe povestile comunitatii, miscandu-le de colo-colo, nevazut, doar auzit, misterios.Asa de mult mi-a placut cartea aia cand nici n-auzisem de Llosa, ca am citit-o si pe urmatoarea "Matusa Julia si condeierul", la putina vreme dupa. Inspirata din viata lui, tanarul care se casatoreste cu matusa, starnind oprobriul familiei, a fost o trecere frumoasa catre cartea care m-a solicitat cel mai mult si care a si ramas in topul cartilor mele preferate: "Orasul si cainii". Mi s-a parut fenomenal sa ma duc de la o poveste la alta (Llosa e maestru in povestile de felul asta: povestea in poveste, povestea langa poveste) si mi-am batut capul pana la sfarsit cu intrebarea: cine e cel care povesteste, care dintre ei? M-am intors, am recitit, am tratat-o aproape ca pe o carte de enigme, in care trebuia sa gasesc solutia. Tin minte c-am gasit-o pana la urma, dar am uitat. Asa ca sunt pregatita sa recitesc "Orasul si cainii". Foarte draga imi e cartea asta.
A urmat apoi intalnirea cu Llosa in 2005 si autograful meu pe prima pagina din "Paradisul de dupa colt". Si multele poze pe care mi le-a facut frate-miu prin spatele lui Llosa, langa Llosa, asteptand sa-mi iau autograful. (Chiar, unde sunt pozele cu pricina? Trebuie sa le caut). Llosa venea la intalnirea cu publicul roman in cadrul Conferintelor Microsoft, fratele meu lucra atunci la Microsoft, asa ca e evident, dat fiind entuziasmul meu, premergator sosirii lui, ca m-am fixat bine pe un scaun, cat se poate de in fata :), intr-o sala din complexul Romexpo (pe dreapta, cum intri pe alee :) si-am sorbit, la propriu, toata povestea, tot dialogul cu Liiceanu. Asta a fost, iar, o intalnire din seria intalnirilor providentiale - pentru care, mai tarziu, a fost facut blogul asta. Si-a trebuit sa vina intamplarea asta - Llosa primeste Nobel ul pentru Literatura - care sa recuperez povestea din 2005. M-am bucurat mult atunci. Foarte mult. Imi amintesc si-acum bucuria ascultarii lui Llosa. Si bucuria mea, cu autograful pe-o carte de-ale lui. Si bucuria de dupa, citind "Paradisuld e dupa colt" si "Pestele in apa".
Si bucuria de dupa cativa ani, citind "Casa verde". Si bucuria care ma asteapta, in mod sigur, cand o sa citesc "Ratacirile fetei nesabuite". O am pe-un raft din biblioteca de ceva timp, dar am decis sa nu-l neglijez nici pe Oz, asa ca am trecut prin "Poveste despre dragoste si intuneric" si "Sa nu pronunti: noapte", inainte sa ajung la fata nesabuita.
Si da, stiu, am niste datorii mari, foarte mari. Uriase pentru un mine, admirator de Llosa: "Conversatie la catedrala" si "Razboiul sfarsitului lumii". Nu ma intrebati de ce le-am ocolit pe cele mai mari (si la propriu, si la figurat). Cred c-am vrut sa ma pregatesc pentru ele. Sau pentru ca nu le-a venit inca timpul. Oricum, stiu sigur ca ele m-asteapta, au rabdare cu mine. Cum a avut rabdare si Llosa cu Nobelul. Oricum, ce altceva avea de facut? Se presupunea ca e pe lista scurta de multi ani, cum pe lista scurta se presupune ca sunt si Oz, si Roth, si Rushdie. Scriitorii sunt, imi imaginez, rabdatori, asa c-o sa le vina randul si celorlalti la un moment dat.
Pana una, alta, ma bucur pentru Llosa. Ma bucur mult. Si m-am amuzat citind ca Marquez, cu care Llosa are o relatie incurcata si care-a primit Nobelul in 1982, ar fi ciripit pe twitter, la auzul vestii: "Cuentas iguales" ("Now we're even"). Simpatic, nu?
Si o mica revista a presei:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu