Andaluzia. Dupa doi ani.

Si s-a mai dus o vacanta. Si nici nu stiu cu ce sa-ncep povestea. Dar trebuie s-o-ncep. Pentru publicul meu numeros, avid de culoare, detalii si fotografii :) Altfel spus, pentru mine si prietenii mei. Cum bine zice Ali, blogul asta va fi un soi de memorie externa pentru atunci cand creierul nostru va fi uitat deja tot.

Asadar, dupa doi ani de zile, Andaluzia reloaded. Cu mai multi oameni, cu mai multe povesti, cu mai multe orase, orasele si satuce vizitate. A fost lunga vacanta asta si de-ar fi fost si mai lunga nu m-as fi suparat deloc. In ziua 5 nu mai stiam ce facusem in ziua 1, in ziua 9 nu mai stiam nimic de ziua 3. Noroc cu notitele scrise seara, pe fuga, intre masa copioasa si somn. Notite, in genul: "26 septembrie: Cordoba, Ubeda si Baeza". Sau "27 septembrie: Sevilla. Vazut catedrala, turnul Giralda, Real Alcazar, Barrio Santa Cruz, Plaza de Espana". Adica, tot in nadejdea memoriei stau. Si-a tonelor de poze. Caci, potrivit obiceiului, am vazut Andaluzia mai mult printr-un obiectiv decat cu ochii mei :). In fine. Sa-ncepem de undeva. Nadajduiesc ca pana in Craciun sau putin dupa sa termin povestea/povestile. Ma gandesc, insa, la un alt tip de prezentare, nu pe zile, ci pe obiective, pe lucruri care-au ramas, pe mirosuri, pe imagini-cheie. Cred c-asa o sa fac: mai multe poze si esente de povesti (dac-o sa pot, ca eu sunt vorba lunga/scris lung, vezi introducerea asta care nu se mai termina:).

Gata. Pe locuri, fiti gata, start! Povestea vacantei andaluze - 2010.

In Andaluzia pamantul e rosu si impanzit cu maslini. Campuri nesfarsite de maslini. Valuri de maslini, dac-o sa consideram ca totul e o mare de maslini, cum bine-a zis cineva din grupul nostru. Nu ma intrebati cine, ca nu mai stiu. Am fost zece insi in grupul de vacanta. Si desi banuiam ca o sa fie un fiasco - prea multi pentru o vacanta reusita, a fost bine, chiar foarte bine.

Pamantul rosu si maslinii mi-au atras mie atentia in prima faza, cum spuneam. Apoi scoicile. Scoicile mediteraneene, mari si portocalii si frumoase. Care-au umplut, la un moment dat, baile din vila noastra, de la Rincon de la Victoria.

Si-apoi orasele, toate albe, ingrijite, cu flori, cu strazi inguste si cu case inalte, asa cum imi plac mie orasele. Si satele. Fiti atenti, ca le insir pe toate aici, ca sa nu uit ce-am vazut, si-n perioada urmatoare detaliem: Cordoba, Ubeda, Baeza, Sevilla, Malaga, Granada, Rincon de la Victoria, Frigiliana, Nerja, Marbella, Mijas... Le-oi fi scris pe toate? Nu mai stiu. Din toate mi-a placut cate ceva si unele, mai multe, mi-au placut cu totul, chiar si la a doua vizita.

Cordoba, de pilda, e minunata. E tot ce vreau eu de la un oras. E calda, primitoare si frumoasa. Si plina de turisti cu harti in mana, cu ochi curiosi. Si are strazi pe care-as vrea sa ma plimb de-acum pana la sfarsitul vietii, cand o fi acela. Strazi sarbatoresti, cu taverne si cafenele, cu tanti aceea blondina si slabuta care ne facea bocadillos con tortilla de patatas in fiecare dimineata, cu sotul care rasnea cafea si se intretinea cu musterii spanioli, cu fantanica aia cu apa clipocind pe care-o auzeam dimineata de la noi, de la fereastra (in Cordoba am stat intr-un hostal minunat - detalii, la cerere), cu pietricelele in numeroase aranjamente, pe care le-am cam bodoganit acum doi ani, pe care le-am iubit acum, la revedere; aveam sandale bune de plimbare; cu soare, cu cafea cu lapte, cu inghetata fetei din Braila, cu Mezquita, cu Palacio Viana, cu Alcazar de los Reyes Cristianos, cu vechiturile din Plaza de la Corredera (putine, comparativ cu Feira da Ladra din Lisabona), cu Juderia si cu minunata Casa Andalusi, in care am regasit lampa fermecata de acum doi ani; 260 de euro costa si-acum, n-o cumparase nimeni; o sa o cumpar eu la un moment dat; cu cuscusul cu pui, fel de mancare traditional andaluz, pare-se; cu Seneca, Averroes, Maimonides si Manolete, cu Medina Azahara si povestea celei mai frumoase dintre sotii, pentru care - zice legenda - a fost construit orasul. Cordoba e un oras cu povesti minunate, imi place teribil, ati inteles; o sa va tot bat la cap cu el si cu stradutele lui. Nu de alta, dar pare sa fie o iarna lunga. Ca ursul care-a mancat bine si si-a pregatit stratul de grasime in asteptarea iernii, am strans si eu un strat gros de povesti si de fotografii din care-o sa ma hranesc pana la urmatoarea vacanta. Pare un plan bun, nu?

Ubeda si Baeza. In ordinea vizitarii lor. Am nimerit in ele absolut intamplator. Voiam sa ne ducem, asa facusem planul de acasa; eu, atrasa de magnetul sub forma de maslina, acoperita cu smalt verde, de pe frigiderul lui Tzutzu, nasu' si cumnatu'. Ma rog, nu mai vrea sa-i zicem "tzutzu", da' inca n-am gasit un inlocuitor fericit si, oricum, asta e alta poveste. Baeza si Ubeda, deci. Voiam acolo datorita smaltului verde al maslinei-magnet; oraselele sunt vestite tocmai pentru ceramica lor de culoarea asta. Abandonasem insa planul de mers, dat fiind ca ne-am intins mai mult decat estimasem cu vizitele prin Cordoba. Si-apoi, intr-o duminica dupa-amiaza, cand se cam tragea cortina/oblonul prin Cordoba, fetele grupului au decis cu gandul la numeroasele vase din ceramica verde, care-aveau sa le astepte la destinatie: mergem! Si-am mers 100 si mai bine de kilometri si ne-am luat magneti si boluri si farfurioare verzi. Si-am vazut si oraselele - si-acolo eram cam totul inchis - dar magazinele cu suveniruri ne-au primit si-am vazut VERDE in fata ochilor!

Sevilla. Ei, Sevilla. Sevilla a fost minunata. Banuiam ca va fi un mutant de oras, cu numeroase chestii de vazut si-asa a fost. Si-a mai fost si ziua mondiala a turismului in ziua destinata vizitei si-am intrat moca si la o multime de chestii. Care, in mod normal, costau o groaza de bani. O zi am stat aici, dar ce zi! Si-am vizitat de ne-au sarit ochii si-am facut o multime de poze. In catedrala, in turnul Giralda, la palatul regal (absolut fabulos, construit in acelasi timp cu Alhambra din Granada; cine s-a inspirat de la cine? palatul e doldora de azulejos si cica e folosit inca de regele Spaniei), in Barrio de Santa Cruz, unde-am mancat paella si-am baut sangria (yummy, sangria!), pe stradute, in Plaza de Espana, frumoasa-frumoasa in lumina asfintitului. Si nu va mai spun tot acum, va mai povestesc si altadata. Acum, doar cateva indicii fotografice, menite sa starneasca uimiri si curiozitati.

Rincon de la Victoria. Aici am stat noi. In vila minunata (ma, oricat ma straduiesc, nu-mi iese decat minunata - ma iertati daca par exagerata, dar asta este, minunat/minunata), vila Miramar, cu vedere la mare. Si inca-i prea putin ce spun. E de departe cea mai frumoasa cazare pe care-am avut-o in vacantele noastre: casa alba, plina cu chestii colorate, terasa cu vedere la mare, piscina cu apa albastra, gradina mare si verde, si mult-mult-mult albastru. Atata albastru ca trebuie sa mai mergem o data cel putin in vila asta de pe malul marii. Literalmente, pe malul marii

Granada. Stiti povestea aia cu "quien no ha visto Granada, no ha visto nada", nu? Tot eu v-am spus-o acum doi ani. Si raman ferma pe pozitii. Si doritoare sa stau in Granada mai mult de o zi. Era prea complicat acum sa bucatim concediul - trei zile acolo, doua zile acolo - dar la urmatoarea vizita in Andaluzia, mie imi e clar: minimum trei zile in Granada. Daca nu patru. Am revazut cu drag Alhambra si strada in care-am baut un ceai magic acum doi ani, am intrat in catedrala cea alba si inalta, mi-am luat o gentuta minunata din piele (de oaie, care trebuie sa treaca printr-un proces serios de aerisire), am urcat cu microbuzul in cartierul Albayzin, cu case albe si reprezentatii de flamenco autentice in plina strada, in plina piata. In Plaza San Nicolas am tras cu ochiul la Alhambra de pe dealul vecin pentru ca apoi, mai pe seara, sa tragem cu ochiul din Alhrambra catre cartirul Albayzin. Mi-am umplut plamanii cu aerul inmiresmat de ceaiuri (da, da, targul de ceaiuri de langa catedrala, de care v-am mai povestit), cat sa-mi ajunga pana la urmatoarea vizita si, la sfarsit, am ametit cu totul in masina, iesind de la nivelul nu mai stiu catelea de sub pamant, din parcare. Caci parcarile in Andaluzia sunt ca niste musuroaie in pamant, ca un bloc cu fundul in sus, cu etaj dupa etaj pana in centrul pamantului. Si ca sa iesi de-acolo trebuie... nu stiu ce trebuie, ca eu am ametit teribil multe seri de-a randul pana m-am prins ca pot sa astept masina sus, sa iasa din parcare. V-am spus ca e indicat sa inchiriezi masina, ca sa vezi cat mai mult din Andaluzia, nu? Ei daca nu v-am spus, spun acum. Masina, frate. Da, Tzutzu/nasu'/cumnatu', ai avut dreptate :)

Malaga. Ciudad del paraiso. Verde, cum il stiam. Primitor, cum il stiam. Cu marea lui frumoasa si albastra, pe care o stiam. Cu inghetata de la Casa Mira, pe care o stiam. Da, si-acum si cu greva generala, "huelga", din 29 septembrie, pe care n-o stiam. Dar care seamana cu grevele noastre, cu galagie, nebunie, scandari si alte asemenea, cu disperati care se posteaza in fata magazinelor deschise si urla pana cand se trage oblonul magazinului, vezi-Doamne, toti trebuie sa fim in greva, vrem-nu vrem. Deci, Malaga. Cu seara frumoasa de flamenco din Patio 19, cu Juan "El Indio" si Susana "La Yedra", pe care imi dorisem atat de mult sa-i revad. Si sper c-o sa-i mai vad. Va povestesc eu pe larg aici, cu poze si cu video. Grupul a fost entuziasmat de povestea asta, cu flamenco autentic intr-o curtea interioara mititica de pe strada Mariblanca, asa ca trebe sa detaliez la un moment dat. Si cu piata de peste, si cu "almendras", si cu trandafirii japonezi, si cu Muzeul de flamenco al Penei "Juan Breva", si cu pranzul copios de la Chiringuito Tropicana, cu caracatita prajita, sardine fripte si frigarui cu sepie, si cu, si cu, si cu. Malaga. Ciudad del paraiso. Se bate cu Cordoba, ca sa obtina titul de capitala culturala europeana in 2016.

Frigiliana. Cum fiecare concediu al nostru trebuie sa aiba o revelatie (vezi Menton/Eze Village - descoperirile concediului pe Coasta de Azur), Frigiliana a fost revelatia concediului andaluz. Cel mai frumos sat din Andaluzia, zic premiile pe care le-a luat, unul dintre cele mai frumoase din Spania, daca nu cel mai frumos. Cel mai bine pastrat cartier maur. Case albe, fara pata. Flori multe si colorate in vase de ceramica si mai colorate. Strazi inguste si in trepte, in sus sau in jus. Privelisti de desktop. Vin dulce-dulce-dulce-dulce si bun-bun-bun-bun de Frigiliana (cu care, hac!, m-am cam imbatat). Soparlita atotprezenta, un fel de simbol al Frigilianei, de vanzare pe post de suvenir la toate chiosculetele. Multi straini, foarte multi straini. Placute ceramice care spun povestea asezarii. Si, per total, o zi perfecta...

... o zi perfecta, cum spuneam, care s-a incheiat la Nerja. Statiune de coasta. Cu faimosul sau "Balcon al Europei", zona de promenada, asa numita de nu-s care rege spaniol, Alfonso al nu stiu catelea, o sa ma interesez. La Nerja n-am stat mult. Am facut poze pe "balconul" cu pricina, am vazut niste mirese (ne-au urmarit miresele concediul asta) dupa care eu am sugerat sa vedem un apeduct, apeductul vulturului, din secolul XIX. Care era in renovare si din care nu se vedea mai nimic. Si din cauza caruia grupul de vacanta face acum glume gen, "la Nerja am vazut minunatul apeduct" :) Si-am avut si-o tentativa sa vedem niste pesteri, si ele faimoase, dar la 18.30 gata, inchiderea. Nu le-am vazut, dar 1 euro pentru parcare tot am platit.

Marbella. Statiunea asta e faimoasa. Un fel de St-Tropez al Spaniei. Pe mine nu m-a dat pe spate. Ah, ba da, mi-au placut marea, plaja. Era cald, frumos si bine si-as fi stat un pic in soare. Dar orasul, in sine, e pe alocuri neingrijit. Frigiliana e mult peste, asa cred eu, dar Frigiliana n-are iesire la mare. Marbella are pietisoare frumoase si restaurante scumpe, dar cred ca ma entuziasmasera alte locuri mult mai mult, de vreme ce n-am cedat farmecelor ei. Ma mai uit la poze si revin :)

Mijas. Cu tot cu magarusul lui, efigia asezarii. Mijas mi-a placut mult si surpriza-suprizelor a fost mica arena de corrida, rustica si simpatica si, foarte important, una dintre putinele arene ovale de corrida. Cred ca jumatate din timpul petrecut la Mijas l-am stat pe la arena de corrida, aiurea prin micul muzeu, aiurea printre bancutele de piatra. E super simpatica si fotogenica arena asta, o sa o vedeti in poze. E ca un banut pe care-l gasesti intamplator pe strada, desi nu te-ai fi asteptat. Pe care-l iei si vrei sa-l pui in buzunar. Ca sa-l ai tot timpul si sa te mai uiti la el din cand in cand.

Asadar, Mijas Pueblo a fost o surpriza, cu tot cu case albe si flori, si suveniruri, cum ne-am obisnuit deja. As reveni cu drag aici. Mai cu seama ca exista o cutiuta magica din lemn pictat, cu sertarele colorate din ceramica, frumoasa-frmoasa, care-a ramas intr-un magazinel si care ma asteapta. O s-o gasesc, cutiuta, la urmatoarea vizita, asa cum am regasit cu drag, dupa doi ani, lampa fermecata din Casa Andalusi din Cordoba.

Si daca nu ma opresc acum, nu ma mai opresc niciodata.

Considerand ca asta a fost introducerea (!), o sa revin cu poze, (mai) multe poze, din vacanta asta andaluza - editia 2010.