Dupa multe zile lungi, sunt obosita, dar recunoscatoare. S-a intamplat o minune azi si mi-as dori si altele. Si-o lectie: cand iti suiera glontul pe la ureche trebuie sa inveti sa te bucuri de fiecare victorie. Chiar daca razboiul pare aproape imposibil de castigat. (da, m-am inteleptit si-am dat in metafore; si-am invatat si-un cuvant nou de la o mamaie din Zimnicea, "soacra ta e plinicioara" :) Si-am vorbit mult cu mama, mult mai mult decat am facut-o in ultimii... cati?... nu stiu cati, dar multi ani.
Asta e, stiti bine, un blog cu bucurii, asa ca n-aveam cum sa trec peste bucuria zilei de azi. Azi ma bucur, deci (desi sunt inca multe lucruri care ma sperie). Si sper sa ma mai bucur. Si ma rog sa fie asa. Noapte buna tuturor si mai cu seama stiu eu cui.
2 comentarii:
... de 2 ani o sun pe mamaia mea de cateva ori pe saptamana ( uneori am garzi si apoi ... dorm:). Nu inteleg de ce nu am facut acelasi lucru in toti astia 10 ani de cand am plecat de acasa.
Timpul trece ... mai ales peste ei - radacinile. Zilele astea chiar m-am gandit la viata copacului ... ce se intimpla cand ele nu mai sunt?!... azi cred ca stiu raspunsul : radacinile nu mor!
NA! ca si eu am dat in metafore:)
Ali, lasa-ma, ca iar ma apuca bocetele. Ca stiu ce spui, inteleg. Mi-am promis in gand (desi as putea s-o fac si-n public) ca voi fi mult mai prezenta in familia mea, ca ma voi duce mai des acasa si, mai ales, ca voi vorbi mai mult cu mama si cu tata (si nu numai in timpul meselor copioase cand mama vorbeste, tata asculta si eu rod copane :) Serios. Sunt atat de multe lucruri pe care nu le stiu, pe care nu le-am intrebat, pe care le-am luat ca atare, fara sa stiu foarte clar ce vor ei, la ce se gandesc, de ce se tem. E aiurea sa te trezesti ca n-ai facut toate lucrurile astea pana acum sau ai facut-o superficial. De aceea, concluzionez: trebuie sa existe o solutie prin care copiii sa stea in acelasi oras/sat cu parintii. Sau sa comunice mai mult decat o fac. Ca eu, efectiv, am vorbit cu mama zilele astea mai mult decat am facut-o in ultimii multi ani. Si am aflat mai multe despre tata, mult mai multe de cate stiam, stand si asteptand sa iasa din operatii/sa fie dezintubat/sa se refaca/sa-si revina. Vina asta, de-a nu fi stiut povestile familiei, de-a nu fi intrebat, de-a fi luat totul de bun, aproape ca m-a doborat. Imi doresc sa mai am timp s-o fac.
Trimiteți un comentariu