CM de patinaj de la Torino: 26 martie, vineri.What happened to Yu-Na Kim?

Episoadele anterioare

• Daisuke Takahashi. Breathtaking.
• CM de patinaj de la Torino: intro, 20 martie si 21 martie
• CM de patinaj de la Torino: 22 martie, luni. Joubert de Palavela.
• CM de patinaj de la Torino: 23 martie, marti. Vera si Aliona.
• CM de patinaj de la Torino: 24 martie, miercuri. Alexei Urmanov' Day.
• CM de patinaj de la Torino: 25 martie, joi. Evgeni Platov si Alexandr Julin.
  

Ma tot chinui de cateva zile sa scriu despre Grouppies (n.a - termen adaptat, incat sa se potriveasca situatiei de admirator fanatic de patinaj, care urmeaza patinatorul favorit cam peste tot pe unde patineaza. Termenul nu contine conotatii peiorative). Maiculita, e plin de grouppies aici, de toate varstele si de toate nationalitatile. E, inainte de toate, randul de grouppies din spatele nostru, grouppies frantuzoace, batrane-batrane, care fac parte dintr-un club, ceva cu Suporteres des Patinage, si care poarta haine si accesorii in culorile Frantei. Mai cu seama bascute, dar au si cercei, dupa cum au si palmute de plastic albastre-albe-rosii, care ma asurzesc pe mine cand intra vreun patinator din Franta. Babutele sunt, de altfel, motivul pentru care noi ne vedem foarte des pe ecranele uriase din Palavela si, probabil, si pe ecranele de acasa, daca cineva ar sti unde sa ne caute cu lupa. Eu m-am vazut pe Rai, altii insa n-au reusit :) Si tot timpul dau din maini, ca sa ma recunosc :).

Doua dintre babutele frantuzoaice, cu parul alb, in spatele lui Ali :)

Si tot din grupul babutelor frantuzoaice, sunt cele cu bascute in culorile Frantei. Si cu cercei :)

Si am uitat sa va spun de babuta putintel cam nebun(ica) - eufemistic vorbind - cu caciula in culorile Frantei si rochie rosie, care se plimba de colo-colo si se saluta cu babutele de mai sus. Si babutele se salutau si ele cu ea, dupa care o bodoganeau, aproape rusinate c-au fost auzite vorbind cu un asemenea specimen :) Se pare ca n-aveau comun decat tara de origine...

In fine, cum va spuneam, grouppies in varsta sunt o multime. O multime. Publicul din Palavela e alcatuit, de altfel, din foarte multi oameni in varsta, genul care urmaresc pe viu competitiile de patinaj si merg dupa patinatorii lor favoriti. Mai e o madama mai jos de noi, o americanca tapanoasa, care declama, de cate ori are ocazia, ca patinatorul ei favorit e Lysacek si pe care am auzit-o, inclusiv la buda, ca Lysacek si Weir hate each other.

Uite aici doua old grouppies cu un banner mare si verde pe care scrie Daisuke :) Il imprumutasera de la o fata de aceeasi natie cu Daisuke.

Adica de aici:

Si din pozele astea va puteti face o idee despre varsta medie a publicului din Palavela.

Si mai sunt celelalte grouppies. Chinezoaice, japonezoaice, nu fac diferenta de nicio culoare. Grouppies asiatice, care au venit dotate-dotate. Au fiecare cate un saculet din care scot, cand e cazul, cate un steag pentru fiecare patinator care le place. Steag pe care il agita, si se agita si ele, doar-doar vor fi vazute. Am stat la un moment dat langa o fetisoara de genul asta care avea plasuta plina de minuni, a scos si steagul Cehiei la un moment dat cand a patinat Michal Brezina. L-a filmat pe om incontinuu cand statea la Kiss and Cry, dupa ce-l cadorisise cu un papitoi din plus.

Altele scot din plasuta cate o placuta, pe care scrie numele respectivului patinator, si, cand acesta e un drum spre Kiss and Cry, fata cu pricina ii face semne, agita placuta, icsulica se uita la ea si zambeste, iar ea ii face chiar atunci o poza. Desteapta faza, nu? Lasa ca va pun si poze, ca sa pricepeti.

Uite aici, pot sa pun pariu ca Daisuke m-a luat si pe mine drept o grouppie, desi nu aveam cartonas :)

Oricum, e plin de grouppies asiatice pe aici, multe, multe, iar una dintre ele arunca pe gheata tot felul de pungulite cu scrisorele roz, iar Ali nu mai poate de curiozitate: „ce e, dom’le, in pungute?”. A dat in conspiratii si scenarite si zice ca fata, a venit, in mod sigur, „cu un plan din China”. Zice Ali ca tipa a adunat scrisorele de la admiratori chinezi, din tara, si le arunca acum, aici, pe gheata. Oricum, individa ma intriga de mor, o sa ii fac o poza cand arunca, ca e deja printre figurile megacunoscute de pe-aici. (Uite-o aici, se poza cu un steag, din pacate n-am prins-o aruncand pungulitele ei faimoase):

La fel cum imi sunt cunoscuti toti cei din tribuna noastra, de la babutele cu par alb, la grasunul rus care sta langa Ali, la grasuna care sta mai jos si citeste o carte in pauzele de patinaj, cand mai bea si cate o bere, la cele trei fete italience de langa mine, cu tocuri, la baiatul cret de jos, care face poze, si la prietena lui blonda cu elastic in par. Mda. Asadar, tribuna noastra arata cam asa, cu tot cu Ali in ea (in diferite zile si-n diferite momente ale zilei). Va las pe voi sa identificati personajele: rusul gras, cele trei italience, asiaticele din spate, fata cu elastic alb in pleata, etc...

Legat de asiatice, nu pot sa ma abtin sa nu povestesc o faza. M-am dus intr-o pauza la buda si la buda, unde sunt de obicei cozi enorme, suna alarma. Si era un grup de vreo patru-cinci italieni super inalti si bine facuti din stafful de pe aici, probabil din echipa de intretinere a patinoarului, iar unul a fost super comic cand a spus ca, „da, o sa deschidem usa, sa vedem de ce suna alarma, si probabil o sa gasim o mica chinese care urla terifiata intr-un colt”:). M-am amuzat teribil. Ca asta-i adevarul, erau peste tot, adevarate fane de patinaj, care vin de la mama naibii in Europa sa vada patinatorii pe viu. Si vin pregatite. Cum se vede si mai jos:

Ei, aici e aici: un urias grup de sustinatori ai Yu-Nei Kim, din Coreea de Sud, se intelege. Am citit undeva, in Tutto Sport, cred, ca federatia sud-coreeana de patinaj a cumparat 200 de bilete la programul scurt si la finala fetelor, ca sa se asigure ca Yu-Na va avea suporteri din tara ei. Si a avut. Chiar daca pozele mele sunt cam blurate, ca suporterii erau cococati la cucurigu:

Si acum poze generale cu suporterii, ca era un spectacol fabulos in Palavela. Care nu se prea vede la televizor. Asadar, publicul de la CM de Patinaj Torino 2010, cu tot cu bannerele de incurajare...

Si in zona de Kiss and Cry, multe picioare de fane :)

Si noiiii :))))

Programul scurt al fetelor

Ei, dar faza care m-a intrigat cel mai mult azi a fost exercitiul Yu-Nei Kim, care s-a blocat la programul scurt. Nu-mi dau seama ce s-a intamplat, dar cred ca a avut o crampa musculara la piciorul stang, exact in timpul evolutiei. A facut tripla cu tripla, incepuse excelent, dupa care s-a oprit efectiv la o pirueta si apoi inca o data, si ea mirata de ce se intampla. Mirarea ei a continuat si in drum spre mantinela, la final, unde o astepta antrenorul Brian Orser, si a continuat si pe banca, atunci cand isi astepta notele. Habar n-am ce s-a intamplat. Oare Alina Alexoi o sti? Daca reuseste totusi sa ia o medalie, o sa intreb atunci cand se decerneaza Small Medals in curtea Palavela.

Povestea exercitiului Yu-Nei e aici. Mie imi place mult fata asta, asa ca va pisez pana la exasperare cu poze. Mai intai, la incalzire. Totul parea in regula...

Exercitiul a inceput super sigur. A fost brici pana la un punct, cand s-a rupt firul.

In cele sase minute de incalzire ale grupei 10, toti ochii au fost pe Yu-Na.

Si exercitiul Yu-Nei, unul foarte bun si convingator, pe muzica de James Bond, in afara acelei gafe inexplicabile:

In rest, cu fetele nu am mare lucru sa va spun, ca am ajuns cam tarzior, in mijlocul grupei penultime. Tocmai primea notele Kiira Korpi si inaintea ei fusese Mao Asada. Too bad, n-am vazut-o. Si inaintea ei fusese favorita gazdelor, Carolina Kostner. Ca noi, cand alergam ca disperatele de la statia de autobuz la patinaj, o doamna ne-a spus cu nonsalanta: „Carolina esta ja passada”, sau ceva de genul, adica „nu e cazul sa mai alergati ca toantele, Carolina a trecut...” dar noi nu pentru Carolina alergam, ci pentru Mao si pentru Yu-Na.

Ei, pe Mao am ratat-o, dar am vazut-o pe Yu-Na, intampinata cu isterie maxima, dar habar nu am ce s-a intamplat cu ea la programul scurt. L-a festelit total. Sa faci tripla cu tripla si apoi sa te opresti aiurea in tramvai? Ceva s-a intamplat, e clar. In rest, descoperirea mea de la Vancouver, Mirai Nagasu, reprezentand SUA si antrenata de Frank Caroll, a patinat super curat si frumos si e acum pe locul I dupa programul scurt. Imi amintesc si acum replica lui Caroll, la finalul exercitiului ei din finala de la Vancouver, cand isi astepta notele la Kiss and Cry: „You’ll be here for a long time”. Va fi, asta cred si eu. Pe 2 e acum Mao Asada si pe 3 Laura Lepisto. Carolina e acum a patra, dar diferentele intre ea si fetele care urmeaza sunt super mici.

Sa vedem si niste poze.

Elene Gedevanishvili.

Ultima grupa la mantinela, pregatita de incalzire:

Frank Caroll si Mirai Nagasu (doar o bucatica de cap).

Si Mirai Nagasu, in timpul exercitiului, foarte bun de altfel, desi eu nu sunt mare fan al americanilor la patinaj. Dar fata asta are o flexibilitate fenomenala.

Alena Leonova, din Rusia.

Akiko Suzuki, Japonia.

Rachel Flatt din SUA. Alintata de noi Rachel "Fat", dat fiind ca e cam prea plinuta pentru patinaj. Cu toate astea, are ceva mobilitate.

Si Julia Sebestyen din Ungaria.

Va spuneam ca am intarziat la fete. Dintr-un motiv super simplu: am vizitat un muzeu fenomenal, gazduit de cea mai interesanta si inalta cladire din Torino, Mole Antonelliana. Cladirea gazduieste Muzeul Cinematografiei si muzeul asta este cu adevarat o bijuterie. Trece prin tot, etapele premergatoare cinematografiei, ca sa ajunga la film, la fratii Lumiere. Dar ce e acolo, te crucesti: teatrul cu umbre, lanterne magice, cum isi ocupa lumea timpul inainte de aparitia filmului, afise peste afise, aparate peste aparate, premergatoarele diafilmelor, interactivitate maxima, cum e cu lumina, cum se formeaza imaginea pe retina, numeroase fotografii si imagini de la realizarea a sumedenie de filme, obiecte din recuzita diversilor: bustiera si pantofii lui Marilyn, palaria lui Charlie Chaplin, hainele lui Lawrence al Arabiei, costumul lui Rudolph Valentino interpretand un matador in „Arena insangerata”, mantia lui Superman, mastile din razboiul Stelelor, fularul si palaria lui Federico Fellini... si cate si mai cate.

Sute de poze si obiecte cum v-am zis, aranjate fabulos intr-un spatiu fabulos (cea mai inalta cladire din Torino, destinata a fi la inceputuri o sinagoga), si, la un etaj, raiul afiselor: si, frate, ce nu era aici, de la Gone with the Wind la Singing in the rain, la Il Gatopardo, la Il Padrino, la Todo sobre mi madre, afise mai mici si mai mari, afise uriase, afise superbe.

Si, la piese de rezistence, o sala foarte mare, foarte larga, impunatoare, cu ecrane, in care puteai vedea filme stand pe niste sezlonguri rosii, cu ochii catre varful turnului (pe interior e totul gol, vezi pana in varf, toate exponatele sunt asezate pe margini – se vernisase ieri si o expozitie Ecce Homo, cu imaginea lui Iisus in filme). Si in mijlocul acestui gol pana sus, niste cabluri si un lift suspendat, liftul care te ducea deasupra, sa vezi o panorama splendida. Asta banuiesc doar, ca era splendida, ca noi am sarit peste lift, am orbecait putin prin zona muzeului, ca sa gasim statia pentru Palavela, si am plecat la patinaj. Dar baietii au urcat cu liftul, a carui urcare pana sus dureaza fix 59 de secunde, a fost putin cam claustrofobic ca era aglomeratie si au stat ca sardelele (eu muream de zece ori pana sus :)), dar spun ca a meritat, ca de sus se vad si Alpii. Si cum ieri, la ora la care au urcat, era soare, dupa o dimineata ploioasa, chiar cred ca a meritat si o sa pun poze aici. O sa fur poze de la Mariusache, dat fiind ca eu am ratat panorama.

Aveam insa asteptari mai mari de la magazinelul cu suveniruri al muzeului, ma asteptam la caleidoscoape si alte minunatii cu efecte optice si cand colo, mai nimic. Vederi, unele interesante, si cativa magneti obositi. Bine, si postere, si afise, si carti, dar eu voiam lanterna magica, caleidoscopul, etc, ca aici era locul cel mai potrivit pentru ele. Pacat.

O sa pun atatea poze aici, ca o sa va para rau daca ati ratat muzeul asta cand ati vizitat Torino... Incepem cu inceputul si culminam cu panorama. Pregatiti-va. Dureaza.

Ploua cand am intrat. Si varful lui Mole era in ceata.

Pe gard, imagini din expozitia recent vernisata - Ecce Homo - imaginea lui Iisus in filme.

Si gata, am intrat. Si incep minunile. Umbre. Forme.

Noi, cu susul in jos.

Si niste precursoare ale diafilmelor.

Un proiector de diafilme din alte timpuri :)

Si un aparat cu niste gaurele in care-ti varai ochi si vedeai povesti.

Iar lumina facea minuni aici, schimba totul:)

Ca si-aici.

Si da-i cu poze, da-i cu aparate, de credeam ca nu ne-ajunge nici o zi sa vedem tot.

Si sigla de la Metro Goldwyn Mayer.

Si un afis de prezentare pentru Gone with the wind.

Si-n general, un milion de chestii. Imi pare rau ca n-am avut mai mult timp, sa le vad pe indelete.

Aici era sala-minune de care va povesteam, unde te puteai uita la filme, stand tolanit in niste sezlonguri.

Iar deasupra sezlongurilor se ridica liftul care te ducea sus, sus de tot, unde noi n-am mai ajuns: ) Ala micu' de departe e liftul.

Si sus vedeai chestii. Munti, cer, zapada... Vreau si eu sus, data viitoare cand mergem la Torino. Pozele de sus, made by mariusache. Ca sa stiti. Foarte bune poze :)

Si la plecare, era soare.

Si gata. Din nou la patinaj.

Baieti - small medals.

Dupa programul scurt al fetelor despre care v-am povestit deja si halirea sandvisului in pauza dintre primele patru perechi de la dans si finala propriu-zisa, cu cele mai bune perechi de dansatori, in curtea Palavelei a avut loc si ceremonia de decernare a „medaliilor mici”, medaliilor pe segment, si a premiilor de la sponsori. Sa va explic cum e cu asta. E instalata o mica tribuna in curte si seara, intr-o pauza de refacere a ghetii, sunt adusi in fata publicului care se aduna acolo (majoritar feminin, of course) castigatorii din seara precedenta. A doua zi dupa finala perechilor, au venit la raport chinezii, germanii si rusii invingatori si am putut sa-i vad pe Aliona si pe Robin, pe Alexander Smirnov la un metru departare. :) Apropiere, vreau sa zic. In fine, asta e momentul in care ii vezi super aproape, poti sa pui intrebari, care de care mai simpatice, si totul se transmite pe ecranele mari din Palavela. Asta dureaza in total vreo 10 minute :) si e un prilej sa-ti vezi mai bine patinatorii favoriti.

Ei, aseara (ca e dimineata acum, 27 martie, cand scriu eu), i-au adus la raport pe castigatorii din proba masculina. Era delir acolo. Fete peste fete si m-am nimerit si eu, bineinteles. I-au adus asa: pe Daisuke (e super simpatic si mititel de inaltime), pe Patrick Chan, foarte zambaret, pe Brian Joubert (la care fetele s-au isterizat serios si recunosc ca imi venea si mie sa ma isterizez, baiatul asta e foarte frumusel daca il vezi la un metru in fata ta), dar si pe Michal Brezina. Ca aceste „small medals” ale International Skating Union se dau si pe final, si pe segment, adica se inmaneaza si celor care au fost in primii trei la programul liber. Si Joubert a fost el al treilea in finala per total, dar la programul liber a fost al patrulea ca valoare, al treilea fiind Brezina. Asa. Sa vedem baietii.

Acum intrebarile, ca v-am ametit cu astea, cu medaliile mici. Ca si in seara cealalta, cand chinezii Pang si Tong au fost intrebati daca o sa se casatoareasca in curind si el a zis ca „nu stie inca”, acum au curs garla intrebarile super simpatice ale fanilor, niste intrebari prostute, daca stai sa te gandesti, dar acesta era locul pentru naivitati si curiozitati, nu era loc de „triple, duble si alte asemenea”. A fost o chestie super destinsa si am ras cu gura pana la urechi, una dintre chestiile absolut memorabile de la aceste CM, data fiind situatia absolut informala si draguta. Asadar. Joubert a fost intrebat, in primul si in primul rand, „cum si-a petrecut noaptea de dupa finala”. Delir maxim. Rasete. Joubert raspunde super zambitor si smecherel fetei curioase: „te-am asteptat pe tine”.

Pauza de ras si de chicoteli, dupa care continua: „Am fost in hotel, am baut sampanie...”, dupa care moderatoarea se baga si ea, „ei, nu vrem sa stim mai multe”, iar Joubert continua: „Nu am dormit, asta e clar, am fost la o petrecere, am dansat...”. Asta a facut Joubert dupa finala, pentru curiosi:). Curioase, pardon:). Dupa care, un tip l-a intrebat ce parere are despre saritura cvadruplu-flip pe care a incercat-o Daisuke in finala, cea mai grea saritura cvadrupla care se executa... O sa o faca si el? Si Joubert a raspuns: „Din pacate, nu am vazut saritura, pentru ca eram cu jurnalistii atunci, pentru un interviu. Dar daca Daisuke face cvadruplu flip, eu o sa incerc cvadruplu lutz. E un joc”. Iarasi rasete, Daisuke radea si el. Care Daisuke a fost intrebat ce i-a spus antrenoarea la finalul exercitiului de la olimpiada, ca a apucat-o plansul. Si saracul a stat si s-a gandit o multime, „ce mi-a zis”, „ce mi-a zis”, ca sa zica apoi ca probabil i-a zis ceva ca o sa mearga la mondiale si o sa vada ce face acolo (la olimpiada, Daisuke a fost pe trei, dupa ce a cazut la cvadrupla, dupa Lysacek si Plushenko). Chan a fost intrebat ce mancare ii place si el a zis paste si lasagna, „daca tot sunt in Italia”, si ce cadou i-ar placea sa primeasca, si el a zis cu gura pana la urechi, „o masina”, dar nu stiu daca fana care a intrebat o sa poata sa-i indeplineasca dorinta asta:). Iar Brezina, foarte blond si frumusel, a fost intrebat simplu: „ai o prietena?”. Si el raspuns, la fel de simplu si usor incurcat, „Da, am”, starnind un cor de dezaprobare si facandu-l pe Joubert sa puna palma la gura si sa faca si el „Uuuuu”, cu toata lumea. Am ras cu lacrimi, de departe una dintre cele mai simpatice faze ale acestui campionat mondial, sa-i vezi in situatii absolut informale pe acesti baieti campioni, super frumosi si talentati.

Uiti in situatii de-astea ca nu-ti place Chan, ca ti-ai dorit ani de zile sa o zbarceasca Joubert, ca sa castige Plushenko, uiti de toate si iti plac. Pentru ca sunt simpatici si sunt toti niste oameni care incearca sa fie foarte, foarte buni pe gheata, pentru ei si pentru fanii lor. Pentru asta, o sa ma gandesc de doua ori daca o sa-mi mai doresc sa-si rupa cineva gatul, la figurat, pe gheata, o sa fiu mai toleranta :). Sper. Dar daca revine Plushenko, nu mai garantez nimic. Ce-i drept, mi-as fi dorit sa-l vad aici. Chiar si numai pentru ceremonia asta de „small medals” (chiar daca l-am mai vazut in situatii informale, la conferinta de presa de la Bucuresti, din 2007). Dar am avut cel putin de doua ori pe parcursul finalei baietilor un sentiment acut al lipsei lui. Un patinator, nici nu mai stiu cine, a patinat pe Tosca, melodia pe care a castigat Plushenko aurul olimpic la Torino in 2006, si mi s-a facut dor, si mi s-a rupt sufletul ca nu e aici, ca nu patineaza originalul. Si-mi amintesc de Plushenko in fiecare pauza dintre probe, cand copiii antrenati de Silvia Fontana patineaza pe muzica lui Edvin Marton, pe gheata din Palavela. Plushenko, unde esti?, strig si eu ca si cum as striga intr-o pestera...

In rest, la ceremonia de decernare a „small medals”, baietii au zambit, au pozat, au ras, iar la final, au fost inconjurati, asediati de fete, iar Joubert a si pozat cu admiratoarele, dupa care un cordon de organizatori a incercat sa-i scoata teferi din zona periculoasa a fetelor si sa-i duca inapoi in cladire sau intr-un cort din curte.

Acum ca stiti povestea, va pun si pozele ajutatoare, ca sa puteti sa inchideti cercul si sa va dati seama cat de fain a fost la ceremonia de decernare a "small medals":

Am abuzat de poze, asa-i? Dar ziceti voi, cand ii mai vad eu pe oamenii astia la un metru? Si cand mai vedeti voi ca i-am vazut la un metru? Asa ca nu ma mai scuz :)

Si dupa ce v-am pacalit sa cititi povestea mea de la ceremonia medaliilor mici, pun si filmuletul :) Ca sa va convingeti ca nu mint :) si sa vedeti si voi cat sunt de simpatici baietii.



In rest, ce sa va mai spun? Ca toata lumea vrea sa te ajute. Ca ieri un controlor din autobuz ne-a vazut cu hartile in mana si s-a gandit ca nu stim sa ajungem la Palavela, asa ca ne-a dat pe mana unui voluntar la CM, care se intamplase sa fie si el in autobuz, si care ne-a condus pana la arena, mosulica vorbind in italiana, noi in romana noastra, neintelelegandu-ne de niciun fel. Ca, o zi mai devreme, cand eu faceam semne disperate catre Ali, ca am vazut un colt din arena Palavela si sa coboram la prima statie, la Valenza, un alt mosulica ne-a si aratat zambind, „patinaggio”, „patinaggio”. Ca la campionatele astea melodia cheie a fost „Requiem for a dream”, pe care au patinat si fete, si baieti, si perechi, si dansatori (e melodia pe care danseaza Domnina si Shabalin), ca am innebunit ascultand niste melodii in pauzele din Palavela, vreo doua melodii obsedante in italiana, pe care trebuie sa le caut si eu cumva, ca sa-mi aminteasca per sempre de aceste campionate...

In rest, aseara a fost si finala la dans. Dar despre ea o sa scriu mai tarziu, ca acum trebe sa ma imbrac, sa mergem la Borgo Medievale (e super frumos afara), si apoi din nou la patinaj, la finala fetelor.

Finala la dans

Am revenit (peste cateva ceasuri, se intelege): finala la dans si rezultate cumva previzibile. Perechile de dansatori si-au pastrat fix ordinea de dupa programul original: canadienii Tessa Virtue si Scott Moir, americanii Meryl Davis si Charlie White si italienii Federica Faiella si Massimo Scalli.

Una peste alta, desi ii credeam cumva invincibili, canadienii au facut un program mai slab decat colegii lor de antrenament, Davis si White. Ultimii au patinat super in forta, super in viteza, pe „Fantoma de la Opera”, si au ridicat sala in picioare. Delir a fost, atat de bun a fost programul. Tessa Virtue si Scott Moir, pe de alta parte, au prezentat alt tip de patinaj, diferit cu totul de cel al americanilor: gratios, suav, alb, gingas. Ea, Tessa, o balerina perfecta, imbracata intr-o rochie perfecta, alba, fluturand in aer, el, Scott, potrivindu-se perfect cu ea. S-au desincronizat putin la niste twizzle-uri pe final, ea s-a dezechilibrat un pic si asta a fost: au pierdut locul I la programul liber, dar nu au pierdut aurul. A parut usor nedrept, dat fiind programul excelent al americanilor, dar programele anterioare, compulsory si original, le-au adus, pe final, locul I celor doi canadieni. Pe treapta a treia a podiumului au urcat italienii Federica Faielli si Massimo Scali, desi programul lor liber nu a fost mai bun decat al francezilor Nathalie Pechalat si Fabian Bourzat, foarte frumosi, blonzi amandoi si cu ochii mari (el are niste ochi albastri si e atat de dragut, ca iti pica fata instant:) - observatie suplimentara, care nu are legatura cu calitatile lor de patinatori, excelente, fara indoiala). Asadar, francezii au venit pe locul 4 la final, desi cred ca i-as fi vrut pe ei in locul italienilor, iar pe 5, fratii Kerr, antrenati, cum v-am mai spus, de Evgeni Platov. Inca niste priviri, multe, care l-au inhatat pe Evgeni, ca sa ramana cat mai mult in mintea mea.

Primele cinci perechi, in ordine...

Sa punem si filmulete...

Tessa Virtue&Scott Moir



Meryl Davis&Charlie White



Federica Faiella si Massimo Scali



Nathalie Pechalat&Fabian Bourzat



Asa. In mare, cam asta a fost povestea finalei la dans. Eu m-am impartit intre uitat la dansatori, uitat la antrenori, uitat la sustinatorii simpatici din public, la mesajele afisate pe tot soiul de panzeturi colorate, plus facut poze la greu. Cum acesta este prima competitie de patinaj la care asist si cum este si primul campionat de patinaj pe care il fotografiez, evident ca am dat si multe rateuri. Dar perseveram :). Sper sa nu fie singurul campionat la care merg, ca deja ma apuca parerea de rau ca se termina :(.

Ah, mai am de zis ceva: mi-a mai placut o pereche de dansatori, una din Franta, amandoi cu pleata blonda si frumoasa: Pernelle Carron si Lloyd Jones...

... dupa cum sunt convinsa in continuare ca, la un moment dat, rusii Ekaterina Bobrova si Dmitri Soloviev vor reprezenta ceva in patinaj, ca sunt simpatici.

Anna Cappellini de la italieni s-a impiedicat de partenerul ei, Luca Lanotte, si a cazut, dupa care a izbucnit in bocete...

... iar fratii Zaretski m-au lasat ca de obicei rece, nu ii agreez deloc, si am mai facut si glume stupide in timpul exercitiului lor, care au adus-o pe Ali in pragul apoplexiei din motive de ras.

Si inchipuiti-va doua tute care rad in timpul unui exercitiu foarte serios pe muzica din „Lista lui Schindler”. Recunosc, ma ajunsese oboseala si nici nu stiam ca sunt doua tipe din Israel fix in fata noastra, care erau profund impresionate de ce vedeau in fata lor. Si se rugau sa se intample ceva in grupa celor buni, sa cada cineva, ca sa ajunga perechea israeliana in Gala laureatilor. In fine, nu imi plac fratii Zarestky dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca sunt frati. Nu imi placeau nici fratii Duchesnay foarte mult din acelasi motiv, dupa cum nu ma extaziaza nici fratii Kerr. Daca pe gheata se joaca niste roluri, nu mi-i pot inchipui pe ei in rol de indragostiti. Asta e. Nu-mi plac. Dar imi place ca ii antreneaza Galit Chait, asta da. O sa pun undeva, intr-un post separat, fotografii ale tuturor antrenorilor pe care ii stiu de atatia ani, de cate ori au stat alaturi de patinatorii lor, la zona de Kiss and Cry, sau au strans pumnii pe langa mantinela in timpul exercitiilor...

Inca ceva: mi se pare super aiurea pozitia in care se afla Marina Zueva si Igor Spilband, aceea in care antreneaza perechile de pe locul I si II la dans: si pe americani, si pe canadieni.

Cu cine tii? Pe cine incurajezi mai mult? Pe cine inveti cele mai multe secrete? Care sunt preferatii tai, in suflet, si cum faci sa nu se vada asta? Mi s-a parut super evidenta situatia asta usor ingrata, acum, la CM, cand in finala canadienii au intrat in concurs imediat dupa americani. Si Igor Spilband s-a dus la canapeaua de la Kiss and Cry sa astepte notele cu americanii, iar Marina Zueva a stat si ea acolo cateva momente, dupa care s-a dus la mantinela sa ii incurajeze pe canadieni. Ciudat, super ciudat. Ok, poate sa fie si multa mandrie aici, cei doi antreneaza cele mai bune doua perechi din lume, dar cum te imparti, cum faci sa nu fii subiectiv, cum reusesti sa ii inveti aceleasi lucruri, cum te bucuri doar pentru unii? Strange. Pana acum, canadienii au luat spuma si, de fiecare data, au multumit prietenilor si colegilor de antrenament Davis si White. Cum o fi sa fii ei, americanii, cum o fi sa fii in pielea lor, sa stii ca faci aceleasi lucruri, ca inveti aceleasi lucruri, dar esti pe 2? Cum faci sa nu ti se strecoare indoiala in suflet, „ma, antrenorii nostri sunt mai atasati de cealalta pereche”?

Inca un lucrusor: din pacate, n-am putut vedea pe viu un program care imi place mult, cel al rusilor Jana Khokhlova si Sergei Novitski, pe muzica din „Pasarea de foc”, pentru ca au binevoit sa se retraga dupa original, cica, „din motive medicale”. Nu cred in explicatia asta, cred mai degraba ca nu le convenea locul pe care se aflau inainte de finala: 6. Ma rog, nici mie nu imi prea convenea.

Aici, povestea finalei, in poze :)

Cathy Reed si Chris Reed, pentru Japonia. Fotogenici, date fiind costumele alese.

Morozov urmarindu-i, extrem de concentrat.

Aici cred ca sunt cehii Lucie Myslieckova si Matej Novak. Figuri noi, nu m-au dat pe spate cu nimic.

Aici, o pereche alba si interesanta (ea, foarte frumoasa, el cu pleata): Xiaoyang Yu si Chen Wang din China.

Caitlin Mallory si Kristjan Rand din Estonia, antrenati parca tot de Zueva&Spilband.

Pernelle Carron si Lloyd Jones, pentru Franta.

Si trecem la niste grupe mai interesante, mai bune... Fetitele care aduna flori se uita cu ochi mari la patinatorii din grupa 3.

Acestia imi plac mult, cum v-am spus: Ekaterina Bobrova si Dmitri Soloviev din Rusia. Ea imi pare fragila, frumoasa, ca o boare...

Pun si exercitiul lor aici:

Va spunem ca acest exercitiu s-a terminat in bocete: Anna Cappellini s-a impiedicat de Luca Lanotte.

Alexandra Zaretsky si Roman Zaretsky.

Incalzire grupa 4 si ultima....

Si gata, incepem : Alexandr Julin, foarte atent la evolutia elevilor sai, francezii care imi sunt mie foarte dragi: Nathalie Pechalat si Fabian Bourzat, cu exercitiul lor pe muzica de circ.

Dementiali pe gheata, prin viteza si frumusetea exercitiului, americanii Meryl Davis si Charlie White au ridicat publicul din Palavela in picioare. Daca luau locul I nu se supara nimeni. Nici macar eu. Ei au castigat programul liber dar au fost trasi in jos de celelalte: original si obligatoriu.

Si vin campionii olimpici en-titre: Tessa Virtue si Scott Moir. Sunt buni, au mici ezitari, dar cu exercitiul lor alb si gratios (plus cele din zilele precedente) castiga aurul. Ea, cel putin, e extraordinara, e o patinatoare care baleteaza pe gheata. Desavarsita. Credeti-ma.

Cu italienii Federica Faiella si Massimo Scali pe gheata, Palavela ia foc. Si cei doi iau bronzul. Pe care, intr-un fel, sa zicem ca il merita. (Doar intr-un fel, ca eu tineam cu francezii, cum am zis). Mai cu seama daca ne gandim cat de greu i-a fost Federicai sa se motiveze si sa se reapuce de antrenamente dupa Vancouver: a marturisit ca a fost coplesita de o oboseala inexplicabila, nu se putea urni sa vina la patinoar si nu putin a lipsit sa spuna pas acestor campionate mondiale. A declarat apoi ca medalia de bronz e mai mult a lui Massimo, ca el a tras de ea si a continuat sa se antreneze pentru CM, convingand-o si pe ea sa nu rateze o competitie in tara de bastina. Pentru puterea Federicai, bravo.

Si ultimii, Sinead si John Kerr, antrenati de dragul meu drag Evgeni Platov. Asa ca pozele cu el domina acest final de post :)

Si gata, tzop-tzop, am ajuns deja la festivitatea de premiere. (Era si cazul, nu?)

Ah, si sef al juriului a fost, ghiciti cine?, Sergei Ponomarenko (sus, dreapta). Acum, grizonat si cu ochelari, Ponomarenko dansa, in anii '90, cu Marina Klimova si ei doi erau perechea mea preferata, in dauna fratilor Duchesnay.

Da. Asta e povestea zilei de ieri, 26 martie. Maine va spun povestea zilei de azi, 27 martie, cu vizita la Borgo Medievale, un must in Torino, si finala fetelor. Acum mi-e somn, foarte somn. Oricum, jurnalul asta se scrie in dauna orelor de somn:).