...şi prin Enescu înţeleg
septembrie, înţeleg Festivalul şi Concursul, înţeleg Ateneul şi bucuria din el,
de lângă el. Aseară s-a (mai) întâmplat o poveste frumoasă la Ateneu, iar eu mă
bucur teribil c-am fost parte din ea: Finala Secţiunii Vioară, cu trei
concurenţi de prima mână, la propriu: violonista Wonhee Bae din Coreea de Sud,
francezul de origine rusă Fédor Roudine şi violonistul Ştefan Tarara, născut la
Heidelberg din părinţi români.
Ştiam deja că va fi un regal: de
două ori Concertul în re major op. 35 pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski
(o frumuseţe de concert, nu puteţi să mă contraziceţi) şi, în interpretarea lui
Roudine, Concertul în re minor op. 47 pentru vioară şi orchestră de Sibelius.
Adaugaţi aici un mail scurt, dar mobilizator, ca un ghiont, fie el şi virtual,
de la un insider („Vai, te rooog eu, vino. Am fost la repetiţii. Francezul e
rupere, dar rupere. Serios, a fost f. mare concurenţa la vioară şi calitatea
fff sus. O să-ţi placă la nebunie”) şi-o să înţelegeţi de ce, la 18:30 trecute
fix, eram deja în Ateneu.
La mai puţin de 20 de ore
distanţă de la povestea de aseară vă spun doar atât – şi trebuie să mă credeţi:
a fost magistral. Căci după Wonhee Bae şi Fédor Roudine, când credeai că nu se
poate mai bine, mai bine şi mai mult, a intrat pe scenă şi-a cântat cu inima,
cu inima în vioara Nicolò Gagliano, violonistul de origine română, stabilit în Germania,
Ştefan Tarara. Interpretarea lui, plină, rotundă, emoţionantă, a învăluit sala
şi pe mine; iar emoţia asta s-a tradus, se pare, printr-un zâmbet rămas în
colţul gurii până la ultima notă; şi chiar şi după aceea. Căci, în timp ce
semna cartonelul pe care i-l vârâsem sub ochi (trebuia sa rămână şi un semn
fizic după concert, în afara emoţiilor mele bucuroase), Ştefan Tarara mi-a mulţumit că am zâmbit: „Am văzut că aţi zâmbit. Şi asta m-a ajutat. Am
fost foarte nervos în seara asta, dar am văzut că zâmbeaţi şi m-am relaxat...”.
Zâmbesc şi-acum. Mulţumesc, Ştefan Tarara.
Foto: pagina de facebook George Enescu Festival
Si, daca doriti sa revedeti/reascultati, minunatul concert al castigatorului e aici.
Alte poveşti de septembrie:
- Bucureştiul, în luna septembrie, după ce se lasă seara
- Despre Festival, cu bucurie (1): întrebarea Luizei
- Despre Festival, cu bucurie (2): o simfonie a musculaturii şi Bucureştiul, oraş al contrastelor
- Despre Festival, cu bucurie (3): Radu Lupu, la Ateneu, şi-un val de recunoştinţă şi entuziasm
- Despre Festival, cu bucurie (4): Malkovich şi "comedia infernală" din faţa uşii Ateneului
- Valencia, o surpriză! Şi ce mare şi frumoasă surpriză
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu