28 martie 2012, Nisa. Sau cum se imbraca in muzica Daisuke Takahashi

Am decis: sunt maniaca. Si cu textele, si cu fotografiile de la CM de Patinaj Artistic de la Nisa. (Am zis eu la un moment dat ca ma potolesc cu pozele la campionatul asta, dar n-am facut-o; de tot; ca ma mancau degetele; si voiam sa retina si memoria fotografica fetze, zambete, grimase; deci am pozat; mai putin, dar am pozat; si pentru ca imi era teama ca povestile zilelor se vor incarca peste masura daca le voi impestrita cu fotografii, multe fotografii, am decis - iar am decis: fotografiile anumitor momente ale zilei/zilelor vor constitui subiect de posturi de sine statatoare. Ati ametit de tot, nu-i asa? Da, da, stiu ca da. N-are nimic; va dezmeticiti voi. O sa va dezmeticiti chiar repede, atunci cand am sa va spun ca urmeaza niste fotografii de la repetitiile cu muzica ale baietilor, care au avut loc pe 28 martie, pe la pranz, in patinoarul de antrenament din imediata apropiere a Palais des Expositions).

Povestea zilei de 28 martie o gasiti aici (pentru amintire si reamintire):

• http://despre-toate-si-despre-nimic.blogspot.com/2012/03/cm-de-patinaj-de-la-nisa-28-martie.html

O sa-i vedeti la repetitiile cu muzica pe Brian Joubert, pe Thomas Verner, pe Patrick Chan, pe Daisuke Takahashi, pe Yuzuru Hanyu (cu tot cu sticluta lui cu apa, invelita in atisoare, cu tot cu pachetul lui cu servetele, sub forma de Winnie Pooh), pe Takahiko Kozuka, pe Javier Fernandez (alaturi de Brian Orser), pe Denis Ten (alaturi de Frank Caroll), pe Adam Rippon, pe Kevin Reynolds... Sunt sigura ca o sa-i recunoasteti, asa ca n-o sa va stric placerea de a-i vedea cu tot soiul de explicatii neinspirate.

Luati insa ca motto generos (sau ca pretext, ca poveste care introduce povestea) acest minunat comentariu pe care l-a scris la una dintre povestile anterioare prietena mea Ali, cu care m-am bucurat de patinaj la Nisa. Patinoarul asta de peste drum (patinoarul de antrenament "Jean Bouin") a fost una dintre marile descoperiri/revelatii/bucurii ale acestui campionat. (Ali, iarta-ma ca am facut public acest comentariu; care era oricum public... :)))

Cititi, deci, si-apoi priviti:

"Nu prea mai pot sa zic nimic despre Daisuke:) - ai folosit tu toate superlativele... omuletul asta cu ochi mici mari si trup de dracusor este incredibil de adevarat...
...stateam si ma gandeam (cu Plushenko proaspat in cap) - pt. mine, rusul este geniul care a inventat limbajul bratelor in patinaj, cu o expresivitate de neegalat, mai ales a partii superioare a trupului, intr-o vreme in care, in patinajul masculin, pasii isi aveau locul intr'o linie ft bine pusa la punct, intr'un moment bine stabilit al programului. De altfel, programele lui mishin inca imi aduc aminte de acele vremuri (vezi Gatchinski - care insa clar nu e Plushenko).
... insa Daisuke este cu totul alta pagina in istoria patinajului masculin - la el corpul este un tot care pluteste pe gheata si transmite muzica prin fiecare por, exact cum spun comentatorii britanici... vazand programele lui si la antrenamente (de multe ori fara muzica) si la tv, imi dau seama ca e ca si cum, pe langa costumul de concurs, omul asta se imbraca in muzica... nu poate fi comparat cu nimeni din patinaj...
... pt mine campionatul asta a fost o revelatie - si totul pleaca de la patinoarul de antrenamente de la etajul 5 (unde am degerat de frig - si'ti datorez asta tie :), care imi aduce aminte de vizita noastra la Grasse - placa aia cu grasime si floricele multe si marunte asezate acolo manual pt a da nastere unui parfum)... la etajul 5, am intrat pt cateva ore intr'o fabrica nu de parfum, ci de patinaj,
unde am avut privilegiul sa vad pt prima data cum se slefuiesc diamantele - cu multa sudoare (Chan); cu multa seriozitate (da, tot Chan); cu multa rabdare si calm (Mao); cu modestie (japoneza in esenta); cu entuziasm (Yuzuru) si cu o tona de talent (Daisuke ). Rezultatul este ce vedem noi in 3-4 minute pe gheata... este varful icebergului".

Poftiti, deci, in fabrica de patinaj - cu priveliste - de la etajul 5: