Vacanta mea romana...

...nu ii contine pe Audrey Hepburn si pe Gregory Peck (atotprezenti pe magneteii din orasul-capitala de imperiu), dar contine treptele spaniole si inghetata, zumzetul orasului, soarele si leneveala. Si contine si franturi de Tivoli, oraselul medieval de pe deal, cu multe scari si strazi in panta, cu vedere spre Roma, si franturi de Napoli, si franturi de Ischia, prea frumoasa, minunata insula Ischia. Ii vom spune, asadar, vacanta italiana - e mai aproape de adevar; nu vrem sa se umfle in pene Roma si celalalte orasele sa se supere si sa nu ne mai primeasca...

Ma speria Roma inainte de plecare. Citisem niste pagini (putine) din niste ghiduri (putine si ele; eram total nepregatita, sa ne intelegem) si chiar si gramajoara aia mica de informatii pe care reusisem sa o strang ma speria: Roma parea "prea clasica" (cum o mai fi si asta?), cu cele 900 de biserici ale ei ma cam pusese pe ganduri; n-o fi prea mult pentru mine? eu, cu oraselele mele mici, cu stradutele mele inguste, n-o sa ma pierd printre statui, printre fresce, printre-atata Michelangelo si Raffaello? Plecam pentru prieteni buni si dragi, dar orasul-tinta se pierdea intr-un nor de incertitudini (o fi acum timpul potrivit pentru Roma? nu mai bine ma duc la pensie? :)

Dar a fost timpul potrivit pentru Roma, in caz ca va intrebati, timpul potrivit pentru feliile din Roma pe care le-am cautat eu (si-am lasat destul si pentru pensie si-n general pentru toata viata, va asigur; ca orasul asta pare inepuizabil). Si-a fost si timpul potrivit pentru Tivoli, oraselul ca o pietricica pretioasa de langa Roma, pe Via Tiburtina, si timpul pentru Ischia, luxoasa insula de langa Napoli, unde-am mancat sandvisuri in port, am batut strazi cu magazine de firma, ne-am cocotat pana sus, in varf, in castelul-fortareata Aragonese, si-am privit de-acolo insula cu varfurile in nori alburii. A fost timp pentru toate, dar mai cu seama timp pentru prieteni, pentru Mirela si Denis si pentru dragii mei dragi Vanessa si David.

Caci vacanta mea italiana (si-a lui Marius, se-ntelege) va fi intotdeauna vacanta in care David a mormait pe toate stradutele (si din Tivoli, si din Roma, si din Ischia) franturi din "Fratelli d'Italia" (da, da, imnul pe care eu il ador; iar el cantandu-l s-a transformat intr-o amintire care nu se duce, nu are cum sa se duca), vacanta in care Vani a mancat inghetata si cu urechile, si cu coatele, in care ne-am infruptat cu paste, multe si delicioase paste gatite de Mirela, in care ne-am strecurat pe scari (320 de scari, cu exactitate), intr-o firida ingusta, ingusta, de ma apucase claustrofobia, pana sus, cel mai sus, in varful cupolei Basilicii Sf. Petru, vacanta in care am aproape ca ne-am ratacit (si eu aproape ca m-am enervat) pe strazile medievale din Tivoli (incurcat, incurcat, incurcat), in care-am asteptat ciclistii in Turul Italiei sa treaca prin orasel (si "George nu mai vine", adica ciclistii n-au trecut prin Tivoli pana la urma, ci la vreo 10-15 kilometri pe langa), in care am mancat inghetate peste inghetate (fistic, nocciola, melone, fistic, nocciola, melone si fruti di bosco), in care-am cautat strazi inguste si case portocalii in Roma (si le-am gasit in Trastevere, prea frumosul Trastevere, si in ghemul medieval dintre Via Nazionale si Via Cavour), in care-am ascultat atata palavrageala in română in autobuzele (de navetisti) Tivoli-Roma, Roma-Tivoli, ca daca-nchideai ochii nu mai stiai unde esti, in care-am asteptat neincrezatoare cutremurul cel mare, prezis de Hancu al lor (care gonise toti romanii pe coclauri, lasandu-l orasul gol pentru turisti), in care-am vazut sumedenie de steaguri ale Italiei fluturand la ferestre, acele ferestre inalte - mici insule dungate in mări de cafeniu, rosu, caramiziu, portocaliu, cenusiu; caci fatadele Romei si-ale Tivoliului au un aer de vechi si sunt ba calde, ba estompate, de parca cineva, un elev strengar, si-ar fi trecut maneca pe deasupra unei foi colorate, insistand pe ici, pe colo, ridicand maneca in alte parti, vacanta in care am fost si "cimpalanio" (adica "scimparagno" - un monstru cu patru brate si patru ochi), ba "şimia" (adica "o maimuta"), in care-am intrat cu totul in spiritul locului, de vreme ce-mi iesea cate un "porca miseria" de fiecare data cand vedeam randurile de scari pe care trebuia sa le urc seara, catre apartamentul din Tivoli (acolo unde era bine si primitor; dar pana acolo ma treceau toate apele; da, da, lipsa de exercitiu), in care-am cautat acelasi apartament de pe Via Francesco Bulgarini si-am ajuns pe partea celalalta a muntelui, cautand, bineinteles, strada "Francesco Barberini" (memorie de elefant, nu-mi mai spuneti); si mai caram in spate si-un rucsac plin cu chestii; doua sticle de vin included; vacanta in care muschii de la picioare au simtit si ei ca sunt vii (de n-ar mai fi simtit :), in care-am facut bataturi in sandalele comode, de turist (cum oare?), in care-am batut si locurile arhicunoscute, dar nu le-am ocolit nici pe cele care se iveau, asa, in drum, ademenitoare, in care-am cautat franghii cu rufe colorate, intinse la soare, asa cum cautam altadata morişti; in care-am cautat si-am gasit si multe si simpatice Fiat 500, in care-am zarit lamai-mutant in Ischia si in care m-am bucurat ca un copil in marea de capete de langa Fontana di Trevi si ascultand, aproape incognito, doamnele in varsta din Tivoli cantand la tamburine, intr-o camera inalta, cu ecou; vacanta in care mi-a fost drag sa fiu; si-n care m-as mai duce cel putin o data pe luna (se aude acolo, in Tivoli, pe Francesco Barberini-Bulgarini?); ca nu-i putin sa te trezesti zilnic in fata unei privelisti de cinema, cu toate drumurile care duc la Roma intinzandu-se lenese in fata ochilor tai; ba, daca ai aparat smecher sau binoclu, putand sa zaresti de acolo, de departe, de la 30 de km de Roma, si cupola Basilicii Sf. Petru de la Vatican. Asa ca zic multumesc pentru tot si-arunc acum cu niste poze; ca n-ar strica dupa atata vorbarie :). Iar in zilele urmatoare vor veni doar poze, sortate pe feliute: Tivoli, Roma, Napoli-Ischia...