Mămăiţa

Mămăiţa Tudora s-a dus pe lumea cealalta in liniste, fara sa deranjeze pe nimeni cu nimic; exact asa cum a fost toata viata ei (sau, cel putin, viata in ultimii noua ani de cand o cunosc eu). O mamaie mititica, subtire si vioaie, cu multe povesti si maini in aer cand povestea. Cu un batic innodat sub barbie, cu ochii vii, foarte vii, in vesnicele ei camasi albe cu margini colorate, cusute cu mainile ei mici.

Mamaia Tudora a fost, inainte de toate, mamaia lui Marius. Dar eu, intr-o continua cautare de mămăiţe, dupa ce ale mele s-au dus, am inhatat-o cu toata puterea in 2002 si nu i-am mai dat drumul. Mi-a placut cum vorbea, cum era, cum se purta - era mămăiţa mămăiţelor. Mult mi-a placut, tare mult. Asa de mult incat in 2007 m-am dus pe capul ei, cu tot cu un coleg, sa-mi povesteasca cum era lumea, cum era satul in tineretile ei, cum era cu descantecele, cu vracii, cu leacurile. Am ras atunci mult, vesel, autentic, si-a ras si mamaia povestindu-mi. M-a dus apoi la vraciul satului, la mos Ion Cucoşcătă, s-a asezat pe marginea trotuarului, cu mainile impreunate, si ne-a asteptat, rabdatoare, pe mine si pe mos Ion Cucoşcătă sa terminam de intrebat, de povestit.

Tare draga mi-a fost mamaia, cu vorba ei repezita si camasile ei frumoase, cu fata ei plina de cute si de pliuri si cu mainile ei, cand cuminti, cand vorbind si ele, completand povestea. Si s-a dus pe lumea cealalta vineri noapte, s-a sfarsit in liniste, fara sa deranjeze, asa cum a fost toata viata ei in ultimii ani. A ramas in spate o sora, tusa Marioara, adusa de spate, care-i seamana intocmai (aceeasi fata, aceleasi maini, aceeasi intonatie, acelasi fel de-a vorbi), cu tot cu bocetele ei, care mi-au rupt mie inima: "Leleee, ce viata ai avut, numai cu peretii... Ai avut ce pune pe masa, dar n-ai avut pe langa masa..." Mamaia Tudora era vaduva de saisprezece ani. In urma am ramas noi, copiii, nepotii, cu tristetile noastre, cu lacrimile noastre sarate si cu nodurile in gat. Si-a mai ramas, peste toate, si regretul meu de-a nu fi stat de vorba mai pe indelete despre viata ei (am tot planuit si-am ramas cu planurile - vesnica poveste) si cu parerea acuta de rau de-a nu fi trecut mai des pe la Iepuresti. Si-a ramas in spate si-un sfarsit de saptamana ce pare ca nu s-a intamplat, cu priveghi, cu bocete, cu babute vorbind in bulgareste, cu sicriu, cu inmormantare si pomana, cu mine dormind pe mine, ca intr-un vis pe care mi se parea ca il traiesc; numai nu era vis.
Mamaie, sper ca iti e bine unde esti acum, ca nu te mai uiti la pereti si ai mai multi oameni la masa. Dumnezeu sa te ierte.