Michael ar fi implinit astazi 52 de ani. Acel Michael al carui nume il mazgaleam intr-un timp pe toate foile, pe toate caietele. Acel Michael pentru care-am bocit cu lacrimi mari, mari si sincere, in 1996: voiam sa ma duc la concert si mama nu era prea incantata de idee. (pana la urma, m-am dus, m-a lasat, in caz ca va-ntrebati :). Acel Michael care-a insemnat enorm pentru o buna parte a vietii mele. Enorm.
In fine, Michael ar fi implinit astazi 52 de ani si, pentru o clipa, am avut senzatia c-am uitat ca astazi a fost ziua lui. De fapt, mi-e clar ca n-am realizat ca azi e 29 si ca-i ziua lui. Dar cum, pentru foarte multi ani, asta a fost o data foarte importanta, ceva in mine s-a trezit si-a reactionat. Caci altfel cum se poate explica faptul ca ieri am luat la rand toate sertarele de acasa, de la Jirlau, sa gasesc niste scrisori mai vechi si dosarele cu Michael sau ca astazi am stat cu nasu-n dosare si mi-am amintit de mine in anii '90... Cand visam, mancam, respiram Michael si decupam orice articolas, orice stirica despre Michael si o lipeam cu grija pe niste foi care, adunate, aveau sa constituie Dosarele mele Michael. Printre cele mai pretioase componente ale dosarului, numarul special al revistei "Salut", dedicat in intregime lui Michael...
2 comentarii:
Trebuia sa iau cuvintul aici!
Billie Jean a fost si este pentru mine cea mai buna melodie pop ever! Imi amintesc fascinatia cu care ascultam si reascultam aceasta melodie cind eram doar un pusti, pe un casetofon mono Sanyo, rulind de pe o caseta verde pe care o tin minte si astazi, dupa peste 20 ani!
Imi amintesc un petic de ziar ce avea tiparite pe fond galben versurile melodilei I just can't stop lovin' you. Am vrut sa inteleg versurile asa ca m-am apucat sa invat primele cuvinte in engleza. Si ce frumoase cuvinte! Cred ca acel petic de ziar a contribuit enorm la decizia mea de a invata engleza.
Imi amintesc magia variantei concert 1992 a aceleiasi piese Billie Jean, dansul magic al lui MJ potentind infinit piesa. Imi amintesc senzatia de beatitudine pe care o emana pe scena!
Imi amintesc clipul de la Smooth Criminal, dupa mine, cel mai bun clip, desi majoritatea aleg Thriller.
Imi amintesc de Man in the Mirror, a doua melodie ale carei versuri le invatasem, de ziua cind TV5 a difuzat in inchiderea jurnalului pe care il urmaream sa invat franceza, in mod total neasteptat pentru mine, imagini din "le dernier clip de Misel Jeacson", si anume Remember the Time, partea de dinaintea secventei de dans in grup cind zbiara el singur...incredibil, am ramas perplex cu un fior de gheata pe sira spinarii de emotie! Superb!
As dori sa pot aduce macar un pic in vietile citorva din ceea ce Michael a adus in vietile atit de multor oameni! Frumusete, magie, bucurie!
Fara cuvinte!
Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro
Trimiteți un comentariu