"This is a moment that I wished that I didn't live to see come, but as much as I can say that and mean it, I do know that God is good. And I do know that as much as we may feel, and do, that we need Michael with us, God must have needed him more."Ei, in punctul asta - cand Stevie Wonder a spus lucrurile astea pe scena din Staples Centre, Los Angeles, la memorialul Michael Jackson - la mine s-a rupt firul. Si m-a apucat plansul. Si-a cantat apoi "Never Dreamed You'd Leave in Summer", ca sa ma apuce si mai rau emotia (si pe milioane de alte persoane ca mine).
Ce vreau sa spun e ca memorialul Michael Jackson - festivitatea destinata celebrarii vietii "celui mai mare entertainer al lumii" - a fost cu-adevarat emotionanta. Nu stiu la ce ma asteptam, dar nu ma asteptam la asta. A fost, de la inceput pana la sfarsit, impecabila. Sau, in fine, asa am simtit-o eu. Fara o nota falsa. Fara exagerari si tampenii. Fara plansete si bocete penibile. A fost simpla, dar grandioasa in acelasi timp (si nu, nu am scris o tampenie. asa am simtit eu festivitatea asta). Si multumesc ziaristilor de la CNN ca nu au scos o vorba, o vorba, in timpul ceremoniei.
Am primit tot si am ascultat tot cu inima stransa si mi s-a parut, poate, cea mai potrivita festivitate pentru ce a fost si ce a insemnat Michael. Da, as fi preferat, poate, ca sutele de mii de fani veniti in LA sa se poata apropia ceva mai mult de Staples Centre, as fi preferat sa nu fie milioane de cordoane de politisti care sa inchida strazi, dar... in fine, ce s-a intamplat in interiorul Staples Centre mi s-a parut potrivit, cum trebuie, asezat, la locul lui. Rezultat, poate, a numeroase ore de repetitii. Totul a parut insa spontan. Si frumos. Si nici cosciugul invesmantat in flori rosii nu mi s-a parut la nelalocul lui acolo, langa scena, langa familie, langa cei trei copii, langa fetita aia draguta a lui Michael, Paris, care a spus, printre lacrimi, la sfarsit, ca a avut "cel mai bun tata pe care ni-l putem imagina". Pe mine nu trebuia sa ma convinga. Stiam asta.
Unul dupa altul, au urcat pe scena oameni emotionati cu speech-uri emotionante. As vrea sa am transcriptul tuturor discursurilor, sa le pun pe toate aici, atat mi s-au parut de bune, de variate, de adevarate, de vaste, de prietenoase, de sincere.
"The more I think and talk about Michael Jackson, I feel the King of Pop is not big enough for him. I think he is simply the greatest entertainer that ever lived", a spus Berry Gordy, fondatorul Motown.
"He was driven by his hunger to learn, to constantly top himself, to be the best. He was the consummate student. He studied the greats and became greater. He raised the bar and then broke the bar". Si astea nu sunt decat fragmentele din discursul lui pe care l-am gasit fara cusur.
M-a emotionat si speech-ul lui Magic Johnson, care a vorbit cu-atat drag despre Michael (si a facut si reclama la KFC:), si interpretarea lui Lionel Ritchie a melodiei "Jesus is Love", si pustiulica ala englez, care fusese ales sa cante in spectacolele de la Londra ale lui Michael, si "Will you be there", cantata de Jennifer Hudson.
Si, peste toate, m-a atins teribil discursul reverendului Al Sharpton:
Smokey Robinson a vorbit despre cum a ajuns Michael, la 10 ani, sa cante unul dintre cantecele lui... A fost uimit de maturitatea pustiului care canta cu atata usurinta "Who's loving you", un cantec pe care nu l-ar fi inteles decat cineva cu experienta de viata, nu un pusti.
Si au fost multe momente emotionante in timpul ceremoniei. A fost, de fapt, un tumult de emotii care a culminat cu cele cateva cuvinte, inecate in lacrimi, ale fetitei de 11 ani a lui Michael:
"Ever since I was born, daddy has been the best father you could ever imagine. And I just wanted to say I love him so much."
Nu pot sa nu pun, la final, acel cantec care a deschis ceremonia si care m-a dat total peste cap. Si pe care il tot reascult de azi noapte: "Soon and very soon", cantat de un cor gospel, in timp ce fratii lui Michael aduceau in scena sicriul invesmantat in flori rosii. E - nici nu stiu cum sa spun ca e cantecul asta... Memorabil? Impresionant? Emotionant? Nu mi se pare ca am gasit cuvantul cel mai potrivit. E - daca-mi permiteti - heartbreaking. Aduna tot cuvantul asta.
Soon and very soon
We are going to see the King
Soon and very soon
We are going to see the King
Soon and very soon
We are going to see the King
Hallelujah, Hallelujah
We are going to see the King
No more dying there
We are going to see the King
No more dying there
We are going to see the King
No more dying there
We are going to see the King
Hallelujah, Hallelujah
Ce vreau sa spun e ca memorialul Michael Jackson - festivitatea destinata celebrarii vietii "celui mai mare entertainer al lumii" - a fost cu-adevarat emotionanta. Nu stiu la ce ma asteptam, dar nu ma asteptam la asta. A fost, de la inceput pana la sfarsit, impecabila. Sau, in fine, asa am simtit-o eu. Fara o nota falsa. Fara exagerari si tampenii. Fara plansete si bocete penibile. A fost simpla, dar grandioasa in acelasi timp (si nu, nu am scris o tampenie. asa am simtit eu festivitatea asta). Si multumesc ziaristilor de la CNN ca nu au scos o vorba, o vorba, in timpul ceremoniei.
Am primit tot si am ascultat tot cu inima stransa si mi s-a parut, poate, cea mai potrivita festivitate pentru ce a fost si ce a insemnat Michael. Da, as fi preferat, poate, ca sutele de mii de fani veniti in LA sa se poata apropia ceva mai mult de Staples Centre, as fi preferat sa nu fie milioane de cordoane de politisti care sa inchida strazi, dar... in fine, ce s-a intamplat in interiorul Staples Centre mi s-a parut potrivit, cum trebuie, asezat, la locul lui. Rezultat, poate, a numeroase ore de repetitii. Totul a parut insa spontan. Si frumos. Si nici cosciugul invesmantat in flori rosii nu mi s-a parut la nelalocul lui acolo, langa scena, langa familie, langa cei trei copii, langa fetita aia draguta a lui Michael, Paris, care a spus, printre lacrimi, la sfarsit, ca a avut "cel mai bun tata pe care ni-l putem imagina". Pe mine nu trebuia sa ma convinga. Stiam asta.
Unul dupa altul, au urcat pe scena oameni emotionati cu speech-uri emotionante. As vrea sa am transcriptul tuturor discursurilor, sa le pun pe toate aici, atat mi s-au parut de bune, de variate, de adevarate, de vaste, de prietenoase, de sincere. "The more I think and talk about Michael Jackson, I feel the King of Pop is not big enough for him. I think he is simply the greatest entertainer that ever lived", a spus Berry Gordy, fondatorul Motown.
"He was driven by his hunger to learn, to constantly top himself, to be the best. He was the consummate student. He studied the greats and became greater. He raised the bar and then broke the bar". Si astea nu sunt decat fragmentele din discursul lui pe care l-am gasit fara cusur.
M-a emotionat si speech-ul lui Magic Johnson, care a vorbit cu-atat drag despre Michael (si a facut si reclama la KFC:), si interpretarea lui Lionel Ritchie a melodiei "Jesus is Love", si pustiulica ala englez, care fusese ales sa cante in spectacolele de la Londra ale lui Michael, si "Will you be there", cantata de Jennifer Hudson.
Si, peste toate, m-a atins teribil discursul reverendului Al Sharpton:
"When Michael started, it was a different world, but because Michael kept going, because he didn't accept limitations, because he refused to let people decide his boundaries, he opened up the whole world in the music world. He put on one glove, pulled his pants up and broke down the color curtain."
Si, catre copiii lui Michael:
"There wasn't nothing strange about your daddy. It was strange what your daddy had to deal with, but he dealt with it."
Un speech emotionant a tinut si Brooke Shields, despre zambetele si rasetele lui Michael, despre ghidusiile lor (vezi momentul in care incercau sa vada, inainte de nunta, rochia lui Elizabeth Taylor, fara sa constientizeze ca Elizabeth dormea in camera cu rochia), despre cantecul preferat al lui Michael, "Smile" a lui Chaplin. Dupa care, imediat, Jermaine Jackson a cantat "Smile", facand legatura intre momente.Smokey Robinson a vorbit despre cum a ajuns Michael, la 10 ani, sa cante unul dintre cantecele lui... A fost uimit de maturitatea pustiului care canta cu atata usurinta "Who's loving you", un cantec pe care nu l-ar fi inteles decat cineva cu experienta de viata, nu un pusti.
Si au fost si We are the world, si Heal the World, in interpretarea celor cu care Michael repetase pentru concertele de la Londra, cum a povestit Kenny Ortega. "Ar fi fost intoarcerea triumfatoare, ceva ce nu ati vazut niciodata..." Da, regretul asta a ramas si el, printre atatea altele...
Si au fost multe momente emotionante in timpul ceremoniei. A fost, de fapt, un tumult de emotii care a culminat cu cele cateva cuvinte, inecate in lacrimi, ale fetitei de 11 ani a lui Michael:
"Ever since I was born, daddy has been the best father you could ever imagine. And I just wanted to say I love him so much."
Nu pot sa nu pun, la final, acel cantec care a deschis ceremonia si care m-a dat total peste cap. Si pe care il tot reascult de azi noapte: "Soon and very soon", cantat de un cor gospel, in timp ce fratii lui Michael aduceau in scena sicriul invesmantat in flori rosii. E - nici nu stiu cum sa spun ca e cantecul asta... Memorabil? Impresionant? Emotionant? Nu mi se pare ca am gasit cuvantul cel mai potrivit. E - daca-mi permiteti - heartbreaking. Aduna tot cuvantul asta.
Soon and very soon
We are going to see the King
Soon and very soon
We are going to see the King
Soon and very soon
We are going to see the King
Hallelujah, Hallelujah
We are going to see the King
No more dying there
We are going to see the King
No more dying there
We are going to see the King
No more dying there
We are going to see the King
Hallelujah, Hallelujah
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu