Sa zicem ca postul asta o sa-mi foloseasca mie. Ca si celelalte, de altfel (pe care le recitesc din cand in cand ca sa-mi reamintesc bucuria si entuziasmul imbibat in ele). Sa zicem ca postul asta e o chestie "a la Bridget Jones", desi nu-mi plac inceputurile de an si nici "rezolutiile". Sa zicem ca adun aici o sumedenie de dorinte pentru anii care vin. Nu numai pentru 2009. Sa zicem ca e un exercitiu constructiv, terapeutic. Sa zicem si ca lista ramane deschisa. O sa fie, probabil, cel mai updatat post din istoria blogului. Si da, sa mai zicem ca o sa contina si chestii aparent prostesti, si chestii aparent serioase. Si sa mai zicem ca ordinea e aleatorie.Obs. - pozele n-au legatura directa cu postul, sunt doar pete de culoare, mici nebunii intr-o insiruire care unora o sa li se para plictisitoare (aloo, nu-i pentru voi ce scriu aici, e pentru mine :)
Asadar, vreau:
- ... sa scriu. Sa scriu povesti de viata. Povesti din viata. Mai mari, mai mici, mai vesele sau mai amare. Mai... asa cum sunt, asa cum le-nteleg. Vreau sa am spatiu sa scriu, suficient spatiu sa scriu. Sa nu mi se mai masoare textele in semne. Sa uit de "word count". Sa scriu atat cat trebuie, cat cere o poveste. (asta-i o utopie...) Stie cineva unde-as putea sa fac asta? Cum as putea sa fac asta?
- ... sa fiu mai calma. Sa nu ma mai enervez din fleacuri, din nimicuri. Sa respir inainte de-a-ncepe sa turui, cand ceva nu-mi convine. E mai intelept asa. Dar n-am ajuns la varsta intelepciunii. Ah, vreau sa nu ma mai enervez, dar vreau si sa nu enervez. Ca poate, absolut intamplator, se mai intampla si asta. Da, nu vreau sa enervez, mai cu seama pe cei dragi. Care tre' sa-mi suporte toanele.
- ... sa-mi pun mintea la contributie si sa scriu si eu vreodata (macar) un text atat de bun ca ala al lui Ron Judd, despre "Mozart in black tights". Adica despre Evgheni Plushenko, la Jocurile Olimpice de la Torino. L-am mai pus pe-aici pe blog, in primul post, cel din februarie 2007. Esentza de Plushenko. Atat. Aici.
- ... sa ajung si eu macar la o editie a Jocurilor Olimpice de iarna si la una de vara. Macar la cate una. Si daca nu se poate altfel, macar la una de iarna. Pana nu se retrag toti patinatorii care mi-s dragi. (Asta e o chestie pe care mi-o scrisese Giusca - stie el cine-i - pe caietul ala de amintiri, cand am terminat liceul. Sa ajung si eu la o olimpiada si sa comentez pentru TVR1 (!) competitia. Da, avea o logica ce scria el, ca numai TVR-ul transmitea si transmite jocurile. Numai ca mie nu imi place televiziunea si cu-atat mai putin sa comentez :) Asa ca m-as duce pe cont propriu. Desi, cu ecuson de jurnalist, as avea mai multe avantaje.
- ... sa vad cat mai mult din lumea asta. Si cat mai pe-ndelete. Am deja niste preferinte. Nu vi le mai spun, ca se desprind ele singure, pe ici, pe colo, dintr-un post, din niste poze :)
- ... sa-mi fac timp sa merg mai des la Jirlau, la mama si la tata. Sa stau in gradina, pe o buturuga, sa ma duc pe cararuie pan' la vie, sa culeg flori nemuritoare, sa iau o bicicleta si sa ma duc pan' la Visani, unde-au trait mamaia si tataia si unde mai e casa, si mama Onica si unchiu' Ionel, si tufa de iasomie, si cismeaua... si canalul din capatul ulitei, unde ma duceam eu sa dau la peste. Sa-mi var nasul in odaia de la ulita, unde-s depozitate toate revistele mele cu benzi desenate, toate caietele studentesti cu poze de-ale lui Michael Jackson, lipite pe fiecare pagina, toate articolele despre olimpiade, despre gimanstica si despre patinaj, decupate din Adevarul. Ca da, eram abonati :) Toate medaliile mele din hartie la concursurile de gimnastica incropite ad-hoc cu vecina Alina, toate caietele cu rezultate la concursurile de patinaj, unde gasesti si-acum cine il antrena pe Alexei Urmanov in 1994, cum o chema pe nevasta antrenorului, ce fel de paiete avea rochia Suryei Bonaly. Jurnalista de mica, stiu :)))
- ... si cat sunt acasa, la Jirlau, sa refac "santul". Shantzul, ca sa se inteleaga. Ca-n vacante, in fiecare seara, dupa ce se innopta bine, scoteam niste rogojini (da, de-alea de plaja) pe santul din fata casei (la tara, ce vrei :), ne strangeam cred ca si cate douazeci de insi si stateam la taclale. Pana tarziu rau. Aia era hora noastra :) Ma aude vreun vecin? Vreun jirlaian care frecventa santul?
- ... sa plec si eu iarna, ca boierii, in tarile calde. Ca numa dau in vant dupa iarna. Da' sa plec dupa Craciun, ca de Craciun imi place-acasa :)
- ... sa fac cumva sa-mi tin prietenii aproape. Asta e putin mai dificil, ca nu sunt fan telefoane si mesaje, si telefoane si mesaje. Eu cred ca relatiile frumoase rezista de la sine multa vreme. Fara sa le intretii prea mult. Ca de-aia sunt frumoase si puternice. Sper sa nu gresesc aici :)
- ... sa scap de boli reale si de ipohondrii. Sa fiu sanatoasa. Cred ca asta ar trebui sa fie in capul listei. Nu asa, pentru ca trebuie, ci pentru ca e chiar important. Ultimii 3-4 ani mi-au dovedit ca-i important. Ca "sanatatea" nu-i doar asa, o urare impersonala de trecut intr-o vedere, cand n-ai inspiratie, cand n-ai chef sa te gandesti prea mult.
- ... ah, da, vreau sa stau dreapta. Asta e chiar de tinut minte. Nu, ca nu sunt o cocosata. Inca (!). Dar m-am obisnuit sa stau ca o gasca lesinata la masa, in tramvai, sa ma gandesc la ale mele. Ei, pe bune, putin respect pentru mine. De maine o sa stau mai dreapta decat o scandura.
- ... sa nu (mai) ratez ocazii pentru ca-s prea rationala. Prea planificata. Adica, ma rog, sa depasesc faza planificarilor si rasplanificarilor si char sa fac lucruri pe care le "planific" de nu stiu cand: sa ma duc la cursuri de dans, sa invat flamenco ( e o tanti care vine si la inceputul anului astuia sa predea, ma rog, sa-i initieze pe unii/unele in flameno, m-as duce si eu), sa ies mai mult cu amicii/amicele, sa am o lista de cel putin cinci (hai zece) ceainarii/cafenele in Bucuresti care-mi plac si unde-as sta uitata ore-ntregi. Sa las scuzele ("n-am chef", "ma doare capul", "am nu stiu ce de facut") si sa intiez intalniri si iesiri, asa cum faceam altadata. Ma rog, alea nu sunt scuze se-ntelege, sunt chiar chestii intemeiate si importante:)
- ... sa am un dulap mai mare si sa-mi vad toate hainele din el. Un dressing ar fi ideal. M-ar scuti sa fac milioane de combinatii in minte dimineata: "asta merge cu asta?", "nu mai bine asta?"
- ... sa citesc mai mult. De ce nu mai citesc? Inainte nu ma asezam la masa fara o carte. Si masa mea dura o groaza. Si nu stiam niciodata ce se discuta la masa. In generala am citit de mi-au iesit ochii. Atunci nu ma mai durea nici capul si nici nu ma apuca somnul cand luam o carte in mana. Dar atunci nu stateam pana la 8 seara la serviciu (hai 10, cand am de facut vreo campanie:). Ah da, si sa ma duc la BCU. Imi place la BCU foarte mult.
- ... sa-mi fac margele. Sa-mi cumpar margelutze si sa-mi fac singura bratarele, si coliere, si bratarele, si coliere... (postul asta e un amestec de chestii cu diferite grade de importanta :)
- ... sa colind Bucurestiul cu aparatul de gat. Sa fac poze, sa descopar stradute, sa gasesc in orasul asta in care traiesc lucruri frumoase, colturi dragi: o casa alba-alba, o salcie, cate-o usa din-aia veche c-un fel de acoperamant din fier forjat si sticla, cate-un batran in baston si cu mustata alba. Ei, ma rog, povesti. Dar ma enerveaza la culme ca-n orasele altora, in vacante, ma bucur si ma relaxez, privesc totul cu ochi mari si curiosi, iar in orasul meu sunt plictisita si apatica. Ma enerveaza ca nu ies din casa in weekenduri sa fac descoperiri. Ma enerveaza ca nu pot sa trec peste ideea aia preconceputa din mintea mea: "e un oras urat, cu pitipoance si cu cocalari care-asculta manele la telefon in 32, un oras in/de care nu pot sa ma bucur, un oras in care ai sanse s-o iei razna daca nu esti prevazator". Sunt convinsa ca-i o idee falsa. Numa' ca-mi trebe timp sa-l iau la pas. Si ma mai enerveaza ca-n alte orase, in vacante, cutreier toate muzeele, si-aici n-am vazut nici jumatate. Si ma mai enerveaza ca nu stim sa ne vindem, ca nu exista o harta cu obiective turistice in Bucuresti, ma enerveaza ca nu poti sa faci poze in Cimitirul Bellu, care-i o chestie super faina.
Ma opresc aici, ca-i tarziu. Dar o sa revin. Ca sunt sigura ca n-am epuizat ce-aveam de zis. Sper numai sa nu ma intind pe tot anul cu scrisul dorintelor... Sper c-o sa-mi ramana timp si sa le pun in aplicare.
Update, 11 ianuarie 2009
Update, 11 ianuarie 2009
- ... sa (re) invat franceza. Stiu ca-mi placea. Chiar foarte mult. Mi-amintesc bine primele manuale de franceza de dupa 1989: colorate si cu multe personaje. Total diferite de manualele noastre cenusii de clasa a II - a. Mi-amintesc si ca-mi placeau orele de franceza cu tata si mi-amintesc ca nu pricepeam eu de ce trebuia sa-i zic "domnule profesor" in timpul orelor, asa ca scapam adesea cate-un "tata, nu-i asa ca nu stiu ce?" Ma, io din punctul asta de vedere am avut noroc: am facut franceza cu tata si romana cu mama. Partea proasta e ca in liceu am dat peste "furnica", o profa de franceza care mi-a displacut profund. N-am avut chef sa invat franceza cu "furnica", n-am avut si pace. Asa ca acu' m-as apuca sa reiau niste chestii, mi-am si adus niste manuale de generala si le tin in lada canapelei. Poate, poate... eu asa zic. Vorba ceea, doamna Berman - o doamna tare draga mie - a invatat franceza si engleza dupa ce s-a pensionat. Asa ca eu zic ca se poate.
- ... sa duc bine la capat programul doctoral pe care l-am inceput in toamna lui 2008. Sa trec de anul asta, cu prelegeri si examene, si sa ajung la partea care-mi place mie, cea de cercetare, de stat in biblioteca si rasfoit gazete cu pagini ingalbenite. Si asta tin minte ca-mi placea prin facultatea, dar m-am luat cu una si cu alta, cu vesnicele mele lucruri planificate, si-am uitat cate putin sa fac ce imi placea.
- ... sa ma uit pana cand o sa fiu o baba cu Ali (si ea o sa fie tot o baba, se-ntelege) la concursurile de patinaj, in fiecare ianuarie (campionatul european) si in fiecare martie (campionatul mondial) si, din patru in patru ani, la olimpiada. Viata noastra se conducea in functie de televizor in lunile de iarna (mai intai in camin si-apoi in garsoniera pe care-am impartit-o in timpul liceului). De ce-am uitat sa facem asta?
- ... sa organizez/sa ajut la organizarea unei reuniuni de clasa. A "H"-ului de la Colegiul National "Bogdan Petriceicu Hasdeu" de la Buzau, promotia 1996-2000. Inainte de 2010, cand o sa ne intalnim oricum, la 10 ani de la absolvire. As mai avea un an la dispozitie, sa vad ce pot sa fac :)
- ... sa ma bucur, asa cum m-am bucurat si pan-acum, de intalniri cu oameni dragi. De-asta ma bucur, pana la urma, ca m-am facut ziarist. E drept, multe lucruri nu sunt asa cum le credeam eu prin liceu, dar la capitolul "oameni pe care i-am intalnit" n-am fost niciodata dezamagita. N-o sa-i enumar aici, ca nu vreau sa uit pe cineva. Atata doar ca-mi pare rau ca nu-i sun mai des, sa-i intreb de sanatate si sa le spun ce mult m-au bucurat intalnirile noastre.
