Eu aş fi zis: La multi ani, tata. Tu ai fi zis: Să trăieşti, Floricel.
Aşa ar fi fost un 11 septembrie obişnuit, cu la mulţi ani şi Floricel; tata nu mi-a zis niciodată Florentina. Varianta asta desfăşurată, pretenţioasă, a numelui meu nu apărea decât atunci când vorbea despre mine în prezenţa unora mai puţin cunoscuţi. În rest, Floricel. Mi-e dor de Floricelul ăsta. Mi-e dor de tata; care iubea culoarea roz-bonbon şi care tăia oul fiert, încă aflat în coajă, în două bucăţi perfect egale; n-am mai văzut pe nimeni făcând asta. Ce faci, tata? Pe unde eşti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu