Aproape ca a asfintit, iar mandrele si infoiatele astea galbene s-au intors cu spatele la soare. Si, cu soarele in spate, s-au transformat ele insele in niste surori galbene de soare.
Aproape ca a asfintit, iar eu fac de baie de soare (si de praf) intr-un petec de pamant impanzit cu flori galbene si mari, intre Jirlau si Visani, un drum de 4 kilometri pe care l-as face si noaptea, cu ochii inchisi. Pentru mine, asta e DRUMUL. Cel mai familiar, cel mai batut, cel mai cel. Jirlau-Visani, 4 kilometri pe langa balta. Ma vad pe mine, copil, intr-o calatorie permanenta intre polii astia. Ma vad pe bicicleta, in spate, pe portbagajul Pegasului; frate-miu conduce; eu ma las dusa. Ma vad in Dacie, in Dacia noastra 1310, facand drumul - drumul asta - de sute de ori; tata conduce; eu ma las dusa. Ma vad si intr-o caruta, cred; tataia trebuie sa ma fi dus odata la Jirlau cu caruta, fie ea si imprumutata. Ma vad pe jos intre Jirlau si Visani; sau dormind la umbra, la un capat de rand de porumb, care trebuia prasit; eu, paznicul apei si al placintei; eu, care am mancat placinta si am varsat din greseala apa din bidonul albastru, lasand familionul insetat la finalul campaniei de prasit; si apoi, toti trei, pe drum - acest drum - in cautarea unei fantani. Ma vad la pescuit, pe vreun canal din-asta dintre Jirlau si Visani. Sau mergand la via nobila, cu tataia; tot intre Jirlau si Visani. Si ma mai vad pe mine, anul trecut, pe un alt fel de drum; acelasi drum; dar altfel; ultimul. Tot intr-o masina; si cu un sir lung de masini in spate; la drumul asta nu vreau sa ma gandesc. Acum ma gandesc doar la baia de soare, in floarea-soarelui.
Aproape ca a asfintit, iar eu fac de baie de soare (si de praf) intr-un petec de pamant impanzit cu flori galbene si mari, intre Jirlau si Visani, un drum de 4 kilometri pe care l-as face si noaptea, cu ochii inchisi. Pentru mine, asta e DRUMUL. Cel mai familiar, cel mai batut, cel mai cel. Jirlau-Visani, 4 kilometri pe langa balta. Ma vad pe mine, copil, intr-o calatorie permanenta intre polii astia. Ma vad pe bicicleta, in spate, pe portbagajul Pegasului; frate-miu conduce; eu ma las dusa. Ma vad in Dacie, in Dacia noastra 1310, facand drumul - drumul asta - de sute de ori; tata conduce; eu ma las dusa. Ma vad si intr-o caruta, cred; tataia trebuie sa ma fi dus odata la Jirlau cu caruta, fie ea si imprumutata. Ma vad pe jos intre Jirlau si Visani; sau dormind la umbra, la un capat de rand de porumb, care trebuia prasit; eu, paznicul apei si al placintei; eu, care am mancat placinta si am varsat din greseala apa din bidonul albastru, lasand familionul insetat la finalul campaniei de prasit; si apoi, toti trei, pe drum - acest drum - in cautarea unei fantani. Ma vad la pescuit, pe vreun canal din-asta dintre Jirlau si Visani. Sau mergand la via nobila, cu tataia; tot intre Jirlau si Visani. Si ma mai vad pe mine, anul trecut, pe un alt fel de drum; acelasi drum; dar altfel; ultimul. Tot intr-o masina; si cu un sir lung de masini in spate; la drumul asta nu vreau sa ma gandesc. Acum ma gandesc doar la baia de soare, in floarea-soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu