Beautiful faces in Nice: Kaitlyn Weaver, Andrew Poje and... me :)

Is this boy handsome or what? Yeap, he really is :)

Andrew Poje la Nisa, la sfarsitul lui martie. 

Bonus: lumina calda, de asfintit, si cladiri in culori pale pe fundal, ca sa arati ca un zeu :) Motiv pentru care aparatul de fotografiat (sau proprietara lui?) nu s-a putut abtine si a inregistrat fiecare miscare a lui Andrew, fiecare gest si fiecare umbra, vreme de... un minut :) Sau o fi fost mai mult?

(Fotoexplicatii: Kaitlyn e cu spatele, iar langa sunt Madison Hubbell si Zachary Donohue, colegii lor de antrenament de la Detroit; si participanti si ei in proba de dans; dar asta stiti deja, nu? Ca blogul asta e, pana la urma, pentru initiati :))

Dupa care, inghiontita de Ali, proprietara aparatului de fotografiat s-a dus la Kaitlyn, i-a zis ea ce i-a zis (ca le doreste sa fie pe podium in anii viitori) si, zambitoare, a topait intre ei pentru o poza. Kaitlyn a zambit larg, cu dintii aia albi si frumosi, si-a scos ochelarii de soare si i-a atras atentia lui Andrew sa faca la fel, Ali a butonat de mai multe ori sa fie sigura ca iese poza... si a iesit una poza mi-nu-na-ta, ca un zambet. Suvenir pentru vremurile in care frumosii astia doi o sa fie campioni mondiali; ca nu-s prea departe, credeti-ma pe cuvant. Si-or mai fi fost niste vorbusoare pe aici, legat de campionatul mondial de anul viitor din London (Canada), dupa care Florentina, foarte fericita, a evaluat pozele, a ras cu gura mare... pana cand a observat ca nu mai are ea insasi ochelarii. De vedere. Ca si-i daduse si ea jos, sa dea bine in poza cu Andrew cel cu profil de actor si cu Kaitlyn cu tricou cu paiete, ochios si sclipicios. 

Ochelarii - de vedere, ati inteles - alunecasera, saracutii, in acest entuziasm al pozatului, dintr-un buzunar exterior al rucsacului intr-o jardiniera cu niste arbusti; in care isi asezasera fundurile Florentina si Alina cu cateva minute mai devreme. Intr-un final, usurare: s-au recuperat; ochelarii. Ca de nu, campionatul asta mondial era compromis pentru una dintre spectatoare: in patinoar, Florentina e ca un liliac bezmetic aruncat spre soare.

Trece timpul, damele Nisei vor sa ia tot soarele; si noi la fel; cu fundul pe marginile acelorasi jardiniere. 

Iar Andrew incropeste un tango cu Madison Hubbell.

Madison schimba zambete cu Samuel Contesti.

Samuel Contesti si Simone Vaturi, intr-o scena de film italian.

Valentina Marchei, in dreapta, in fotografia de jos, rade cu gura pana la urechi.

Si un bonus: Kaitlyn si Andrew anul acesta la Nisa, in programul lor liber; care a starnit delir in patinoar, ca sa stiti. A fost un program emotionant, un program incredibil; genul de program care-ti ridica parul pe maini; si la finalul caruia antrenoarea, draga de ea (Angelika Krylova), isi stergea lacrimile.Si tot ca sa stiti: Kaitlyn si Andrew vor deveni la un moment dat unbeatable.



Previous episodes of "Beautiful faces in Nice"; v-am spus ca asta e un foto-serial, nu? :)

• Adam Rippon.  

Culori: berze, flori si fluturi imaginari

Pe drumul catre casa sunt berze cu pui, in cuiburi, si auriu pe campuri. Iar in gradina mea de la Jirlau e o explozie de umbre si culori, o minunata tocanita de flori, cu panze de paianjen prinse printre frunze, cârcei de vita de vie de rontait printre dinti si pufisori norocosi; dupa care alergam cand eram copii; si-ar fi fost si fluturi in pozele mele, daca fluturii n-ar fi fost rapizi. Rapizi erau si cu mai multi ani in urma, cand alergam noi dupa ei, eu si Alina, ii prindeam - mai cu seama pe cei galbeni, ii ameteam cu spirt si le intindeam aripile cu bete de chibrituri pe bucati mari, albe, de "scârţ". Era un mic "Antipa" la mine in sufragerie, cu fluturi peste tot, deasupra vitrinelor si-a mobilei, in general; fluturi multi, multi, din care n-au ramas decat niste aripi imaginare. Dar de va povestesc eu despre fluturi? Povestea asta e mai cu seama despre flori; pe care-o sa se-aseze in voie fluturii din mintea noastra.

Drumul galben

Aproape ca a asfintit, iar mandrele si infoiatele astea galbene s-au intors cu spatele la soare. Si, cu soarele in spate, s-au transformat ele insele in niste surori galbene de soare.

Aproape ca a asfintit, iar eu fac de baie de soare (si de praf) intr-un petec de pamant impanzit cu flori galbene si mari, intre Jirlau si Visani, un drum de 4 kilometri pe care l-as face si noaptea, cu ochii inchisi. Pentru mine, asta e DRUMUL. Cel mai familiar, cel mai batut, cel mai cel. Jirlau-Visani, 4 kilometri pe langa balta. Ma vad pe mine, copil, intr-o calatorie permanenta intre polii astia. Ma vad pe bicicleta, in spate, pe portbagajul Pegasului; frate-miu conduce; eu ma las dusa. Ma vad in Dacie, in Dacia noastra 1310, facand drumul - drumul asta - de sute de ori; tata conduce; eu ma las dusa. Ma vad si intr-o caruta, cred; tataia trebuie sa ma fi dus odata la Jirlau cu caruta, fie ea si imprumutata. Ma vad pe jos intre Jirlau si Visani; sau dormind la umbra, la un capat de rand de porumb, care trebuia prasit; eu, paznicul apei si al placintei; eu, care am mancat placinta si am varsat din greseala apa din bidonul albastru, lasand familionul insetat la finalul campaniei de prasit; si apoi, toti trei, pe drum - acest drum - in cautarea unei fantani. Ma vad la pescuit, pe vreun canal din-asta dintre Jirlau si Visani. Sau mergand la via nobila, cu tataia; tot intre Jirlau si Visani. Si ma mai vad pe mine, anul trecut, pe un alt fel de drum; acelasi drum; dar altfel; ultimul. Tot intr-o masina; si cu un sir lung de masini in spate; la drumul asta nu vreau sa ma gandesc. Acum ma gandesc doar la baia de soare, in floarea-soarelui.