Mai stiti cum ma dadeam de ceasul mortii pe aici (dar mai ales pe fb) ca n-am si eu o fotografie, umar la umar, cu Daisuke Takahashi, la Nisa? (asa ca m-am pozat ba cu posterele de sustinere a lui Daisuke, ba cu buchetul mare si frumos cu flori, special cumparat din Cours Saleya, in ziua finalei baietilor...). Ei bine, m-am dat de ceasul mortii aiurea: pentru ca Ali, draga mea Ali, a scos din palarie aceasta prea minunata fotografie. Exact. Cu mine si cu Daisuke. Cu creturile mele pe jumatate de ecran; si cu un Daisuke mic, pe gheata; atat de mic, ca-ti vine sa-l incercuiesti cu rosu, ca sa se vada si el. Dar voi, cei care i-ati recunoaste silueta dintr-o mie, stiti ca e el... Ali, te pup cu drag pentru surpriza asta numai buna de Alice in tara Minunilor si Humpty Dumpty :)))
Va inviti sa vedeti poza in marime originala; ca altfel nici nu se putea; trebuia sa va dau o lupa si n-aveam de unde. Povestea asta se intampla pe 27 martie, dimineata devreme, in patinoarul de concurs din Palais des Expositions; la antrenamentele cu muzica... (despre care v-am povestit AICI).
Si, desi in poza de mai jos nu e japonezul, sa stiti ca e totusi; in buchetul cu flori. Un buchet atat de infofolit, ca nu se vede cat e de frumos. Dar va spun eu ca era minunat buchetul pentru aurul lui Daisuke. Ca asta a fost: un buchet pentru aur (dac-ati vazut argint, cumva, la festivitatea de premiere va spun eu c-a fost iluzie optica). Un buchet cu flori rotunde, colorate, vesele, simpatice (bonus, un trandafir alb, de la negutatorul din Cours Saleya) - rasplata pentru un buchet mare de emotii; si ele, tot rotunde, colorate, vesele...
(si, da, acesta este un teaseri pentru posturile care vor mai veni; caci vor mai veni, in ciuda pauzei si-a aparentelor... Nu ma las pana nu finalizam povestea acestor Mondiale, chiar de-mi va lua pana la Craciun sa pun aici poze, filmulete si povesti...)
Un comentariu:
Trebuie la un moment dat sa si traduci toate astea in engleza! Cred ca fanii lui Daisuke din Romania se numara pe degetele unei maini. si 2 suntem doar nooi:)
Nu pot sa nu remarc ca noi n'am fost atat de curajoase ca tipa aia mereu in rochite, care nu a facut decat sa'si dreaga vocea ca sa strige" Patrick" si uite asa s'a ales cu o poza cu campionul. Nu trebuia decat sa strigam "Daisuke". Ce simplu pare:) Si aveai o poza in care iti trebuia un marker pt tine:))) sau macar un autograf in japoneza.dar in viata timpul nu sta pe loc. desi sunt momente in care vrei sa'l opresti. sau sa o iei mereu de la capat. asa cum au fost zilele noastre la patinoarul friguros si frumos de la etajul 5:)
Trimiteți un comentariu