Foto: Aurel Rapa
Sa va povestesc: am plecat de-acasa in cautare de spanioli. Da, da, spaniolii astia multi pe care-i vedeti in fotografia de mai sus (multumim domnului Rapa pentru un super-instantaneu). Ma gandeam: sunt multi, n-or avea toti bilet, o sa vada meciul in fan-zone-ul de la Constitutiei sau in cel de la Hilton (ma rog, acolo n-au mai fost ecrane, dar asta e alta discutie).
Ajungem in Constitutiei, eu si Marius. Presa cat cuprinde, fotoreporteri, cameramani... toata lumea in cautare de suporteri dungati, care sa traiasca bucuria/tristetea meciului. Ia-i pe suporteri de unde nu-s. Intrasera in pamant. Piata Constitutiei era plina ochi de romanasi. Dezamagire maxima: eu voiam sa vad meciul cu ei, sa ma bucur cu ei si, cand colo, ei toti aveau bilet si erau pe stadion. Iar eu, fir-ar sa fie, eram la Revelion. Eu si toata Rahova. In fine, nu ma intelegeti gresit: nu era chiar ca la Revelion, dar in genul ala: galagie, dans, bere, mici, o mare discoteca. Iar eu venisem la meci. La marele meci. La meciul lor, finala noastra. Chiar ca a noastra, ca nici picior de dungat alb-rosu nu era in Constitutiei.
Dap. Am stat, ce era sa fac. Marius avea sarcini clare: Piata Constitutiei scria pe el. Falcao reuseste golul ala in minutul 7 - jos palaria, jos toate palariile - si piata sare in sus. De oftica. Toata lumea tine cu Bilbao. La golul 2 - idem. Baietii lui Bielsa se lupta, dar fara folos. Baietii, ca sunt niste baieti; foarte tineri, foarte blonzi, foarte basci; zici ca nu-s deloc spanioli. Rezultatul il stiti, nu va bat la cap. Dar va spun altceva: n-am vazut in viata mea atata tristete ca la finalul partidei asteia. Cum mai plangeau baiatasii aia intinsi pe gazon - asta nu se poate uita; si cred ca asta e imaginea finalei care va ramane in mintea mea. Feţele bascilor, intr-un plans care nu se mai termina.
La plecare, piata arata ca dupa o lupta; sute de cutii de bere, strivite cu varful piciorului si adunate in pungi mari, de plastic sau de rafie, de profesionisti ai finalurilor de evenimente; ca erau multi, strangaretii astia; si aveau o dexteritate care nu se poate descrie; trebuie vazuta cu ochiul. N-am stat pana la finalul operatiunii "strangerea cutiilor de bere, in prealabil turtite", dar pun pariu c-a fost rapida.
Fuga-fuga in Centrul Vechi; ca vin suporterii dungati si eu nu-i vad; ture incolo si incoace, terase doldora (dar tot de romanasi), fete in tanga, cu picioare cremuite si sclipicioase, dansand in vitrine. Galagie. Steaguri de vanzare. Spaniolii nu-s; n-au venit de la stadion. Luam o gura de aer si iesim la bulevard. La bulivar, birjar; si jucam la Loto. Da, dom'le, jucam la Loto la 12 noaptea; alegem numere din bol sau din minte si radem isteric, asteptand spanioli. Eu, ca eram curioasa. Marius, ca era in exercitiul functiunii. Ne (re)intalnim cu Adrian, si el in cautare de "dungati", ba prin Centrul Vechi, ba pe la fan-zone-ul lui Atletico Madrid din Piaza George Enescu. Ma incurajeaza: "N-au ajuns inca; stai sa vezi ce o sa fie aici; mama-mama. Pai stii cum era la pranz? Beau bere unul langa altul, in picioare, pe mijlocul strazii; atatia erau; acuma n-au ajuns". Exact ca in poza de mai sus. Ma simt bine cu incurajarile astea, asa ca ma pun/ne punem pe asteptat. Vorba vine "ne punem", ca nu ne-am pus nicaieri; am mers intruna prin Centrul Vechi, sa nu ne-apuce somnul. A, da, de asezat m-am asezat totusi la un moment dat: la poalele Lupoaicei, molfaind un covrig cu susan.
Si incep sa vina, cate doi, cate trei, cate cinci, posaci sau euforici. Unii se infunda in restaurante (iar eu ma zgaiesc in geam, de parc-as fi la Gradina Zoologica, si ma gandesc: astia sunt tristi, sunt de la Bilbao), altii canta la cimpoi: astia sunt veseli, sunt madrilenii. "Spectacolul" e confiscat insa (ca, da, s-a incetatenit asta, "they stole the show"; de ce sa nu o folosesc si eu?) de un individ inalt, in iţari si camasa alba, care agita un steag. Tricolor (de ce naiba tricolor? Care e treaba cu tricolorul in toata povestea asta?). Individul agita steagul si striga tare "Romania". Si altii dupa el. Si eu nu ma pot abtine sa nu gandesc: ce-are a face una cu alta? De ce urla asta "Romania"? Si de ce agita steagul? Aloooo, aici nu e vorba despre Romania; e vorba despre ei, despre spanioli; unii au castigat, altii au pierdut; pe unii, lasa-i sa planga; pe unii, lasa-i sa se bucure; de ce naiba strigam noi "Romania"? Zau ca n-am inteles. Cum n-am inteles de ce pe individ il incercuise un lant de jandarmi. Stiti voi, jandarmii nostri cei de toate zilele, broastele testoase; ca nu ma gandesc decat la Testoasele Ninja cand ii vad; dar testoasele erau simpatice... Nu inteleg de ce l-au incercuit; si nu inteleg de ce toata lumea/presa (ca se adunase toata presa sportiva in Centrul Vechi) ii face poze individului cu steagul. Sa va reamintesc ca seara asta nu era despre noi? (si zau ca eu cand vad jandarmi imi vine sa o iau la fuga; ma uit la moacele lor si ma gandesc ca nu e exclus sa iau si eu un pulan pe cocoasa, asa, de distractie...)
In fine. Mai dam o roata, mai vedem niste spanioli, unii veseli, altii tristi (iar eu trebuie sa fac ditamai eforturile sa ma prind care-s unii, care-s altii, ca dungile astea alb-rosii ma incurca rau), mai vedem o domnisoara cu picioare lungi ("craci" suna rau, dar asta e ideea...), alta cu haine cu paiete rosii, fataindu-si fundul intr-o vitrina, mai vedem niste romani disperati care striga dupa unul in tricou verde, cu insemne de Bilbao, ceva cu "Madridul" si asta le-o intoarce in romana (si nu vreau sa va spun ce le zice, ca nu e de bine...), mai fac baietii cate o stire, cu jandarmii, cu dispozitivul, cu cei 4.000 de oameni din Centrul Vechi, mai primesc un mesaj care ma anunta ca m-am vazut la teve (si ma mir ca m-a recunoscut cineva cu ochelari si gluga in cap)... si la un moment dat decidem sa spargem gasca. O ultima escala: Intercontinental. Unde un grup de suporteri, vreo 100, asteapta autocarul cu madrileni. Care vine si el dupa vreo cinci minute. Iar eu, cu gatul iţit, zaresc cupa. Si cupa intra in hotel si gata, hai acasa. Ca s-a terminat Revelionul.
Aceeasi poveste, dintr-o alta perspectiva, o gasiti mai jos :)
Va salut.
Fuga-fuga in Centrul Vechi; ca vin suporterii dungati si eu nu-i vad; ture incolo si incoace, terase doldora (dar tot de romanasi), fete in tanga, cu picioare cremuite si sclipicioase, dansand in vitrine. Galagie. Steaguri de vanzare. Spaniolii nu-s; n-au venit de la stadion. Luam o gura de aer si iesim la bulevard. La bulivar, birjar; si jucam la Loto. Da, dom'le, jucam la Loto la 12 noaptea; alegem numere din bol sau din minte si radem isteric, asteptand spanioli. Eu, ca eram curioasa. Marius, ca era in exercitiul functiunii. Ne (re)intalnim cu Adrian, si el in cautare de "dungati", ba prin Centrul Vechi, ba pe la fan-zone-ul lui Atletico Madrid din Piaza George Enescu. Ma incurajeaza: "N-au ajuns inca; stai sa vezi ce o sa fie aici; mama-mama. Pai stii cum era la pranz? Beau bere unul langa altul, in picioare, pe mijlocul strazii; atatia erau; acuma n-au ajuns". Exact ca in poza de mai sus. Ma simt bine cu incurajarile astea, asa ca ma pun/ne punem pe asteptat. Vorba vine "ne punem", ca nu ne-am pus nicaieri; am mers intruna prin Centrul Vechi, sa nu ne-apuce somnul. A, da, de asezat m-am asezat totusi la un moment dat: la poalele Lupoaicei, molfaind un covrig cu susan.
Si incep sa vina, cate doi, cate trei, cate cinci, posaci sau euforici. Unii se infunda in restaurante (iar eu ma zgaiesc in geam, de parc-as fi la Gradina Zoologica, si ma gandesc: astia sunt tristi, sunt de la Bilbao), altii canta la cimpoi: astia sunt veseli, sunt madrilenii. "Spectacolul" e confiscat insa (ca, da, s-a incetatenit asta, "they stole the show"; de ce sa nu o folosesc si eu?) de un individ inalt, in iţari si camasa alba, care agita un steag. Tricolor (de ce naiba tricolor? Care e treaba cu tricolorul in toata povestea asta?). Individul agita steagul si striga tare "Romania". Si altii dupa el. Si eu nu ma pot abtine sa nu gandesc: ce-are a face una cu alta? De ce urla asta "Romania"? Si de ce agita steagul? Aloooo, aici nu e vorba despre Romania; e vorba despre ei, despre spanioli; unii au castigat, altii au pierdut; pe unii, lasa-i sa planga; pe unii, lasa-i sa se bucure; de ce naiba strigam noi "Romania"? Zau ca n-am inteles. Cum n-am inteles de ce pe individ il incercuise un lant de jandarmi. Stiti voi, jandarmii nostri cei de toate zilele, broastele testoase; ca nu ma gandesc decat la Testoasele Ninja cand ii vad; dar testoasele erau simpatice... Nu inteleg de ce l-au incercuit; si nu inteleg de ce toata lumea/presa (ca se adunase toata presa sportiva in Centrul Vechi) ii face poze individului cu steagul. Sa va reamintesc ca seara asta nu era despre noi? (si zau ca eu cand vad jandarmi imi vine sa o iau la fuga; ma uit la moacele lor si ma gandesc ca nu e exclus sa iau si eu un pulan pe cocoasa, asa, de distractie...)
In fine. Mai dam o roata, mai vedem niste spanioli, unii veseli, altii tristi (iar eu trebuie sa fac ditamai eforturile sa ma prind care-s unii, care-s altii, ca dungile astea alb-rosii ma incurca rau), mai vedem o domnisoara cu picioare lungi ("craci" suna rau, dar asta e ideea...), alta cu haine cu paiete rosii, fataindu-si fundul intr-o vitrina, mai vedem niste romani disperati care striga dupa unul in tricou verde, cu insemne de Bilbao, ceva cu "Madridul" si asta le-o intoarce in romana (si nu vreau sa va spun ce le zice, ca nu e de bine...), mai fac baietii cate o stire, cu jandarmii, cu dispozitivul, cu cei 4.000 de oameni din Centrul Vechi, mai primesc un mesaj care ma anunta ca m-am vazut la teve (si ma mir ca m-a recunoscut cineva cu ochelari si gluga in cap)... si la un moment dat decidem sa spargem gasca. O ultima escala: Intercontinental. Unde un grup de suporteri, vreo 100, asteapta autocarul cu madrileni. Care vine si el dupa vreo cinci minute. Iar eu, cu gatul iţit, zaresc cupa. Si cupa intra in hotel si gata, hai acasa. Ca s-a terminat Revelionul.
Aceeasi poveste, dintr-o alta perspectiva, o gasiti mai jos :)
Va salut.
5 comentarii:
ft frumos spuse ambele povesti. de fapt sunt o poveste cu doi povestitori ft ft talentati:)
ma bucur ca n'am venit la revelion. ma bucur ca a castigat madrid.
da, au fost tristi bascii si mie mi'a ramas muniain cu lacrimi de crocodil in cap. poate si din vina cameramanilor de la pro care s'au obisnuit sa filmeze telenovele ( cum zice Fuhrer) si au uitat ca asta era un meci de fotbal, in care nu exista decat un castigator. si falcao a fost cu adrenalina in vena. dar ce vroiam sa zic e ca muniain mai are timp. e tanar si daca pune tot atat de mult suflet in ce face de acum in colo, o sa ridice si el cupa aia la un moment dat. si mai vroiam sa spun ca da, am mai vazut atata tristete si am simtit'o chiar pe piele mea in america, campionatul mondial, romania -suedia. eu am plans atunci mai rau decat muniain. si d'aia iubesc eu fotbalul si d'aia iubesc eu generatia hagi si d'aia nu ma uit eu la fotbalul romanesc. si nu stiu cine e mutu si chivu decat din reviste pt femei.
la urmatorul revelion te astept la plasma lui fuhrer.
Bubulina, imi reconsider pozitia: nu pot sa fiu chiar atata de nerecunoscatoare si sa nu spun ca, de fapt, mi-a placut sa vad meciul la eranele alea mari din Constitutiei :)
Finala Champions League va fi insa vizionata musai la tine in sufragerie, nu? :)
Si, da, Muniain e mic; are timp; dar tot mi-a parut rau de el. Nu mai stiu de romania-suedia; mie mi-au ramas in minte doar anumite meciuri: cum e finala aia dintre franta si italia, ascultata, parca, la radio; naiba stie, memoria mea s-a dus in alte zari...
Intr-o vreme ma uitam cu placere la meciurile de fotbal cand juca nationala ,dar acum parca lipseste acel ceva care care te facea sa simti emotie chiar daca nu erai un mare microbist.Totusi m-am bucurat ca suntem in stare si noi romanii sa organizam ceva ,dar speram sa nu dam gres. Asteptam sa citesc ceea ce vei scrie in legatura cu acest eveniment, pentru ca nici nu ma gandeam ca-l vei rata si in acest fel puteam patrunde si eu in atmosfera de acolo.Nu se compara cu ceea ce simti pe viu la fata locului,dar tu povestesti intr-un anume fel de parca as fi si eu alaturi de voi pe acolo.Mai vin ca e tare fain cu voi...
da, din pacate finala o vad in spital:) de fapt sper sa am timp sa o vad:)))
Eu m-am culcat; eram terci; treaza de la 5; a fost o zi grea pentru mine.
Pe de alta parte, bine ca m-am culcat inainte de bucuria astora de la Chelsea; m-as fi enervat.
Trimiteți un comentariu