duminică, aprilie 08, 2012

Kings on Ice 2012: adevaratul sfarsit al Mondialelor de la Nisa


(Participantii la show-ul "Kings on Ice 2012", ieri prin Bucuresti, incercand sa imite pe Plushenko, in posterul de prezentare; printre ei, Stephane Lambiel si Stefania Berton...)

Si a mai trecut o editie de Kings on Ice. A patra (nu ca le-am numara :); dar, evident, nu vreau sa ratez niciuna. A fost a patra editie de Kings on Ice si sfarsitul perfect al Mondialului de la Nisa (unde am sarit peste Gala din ratiuni de buzunare goale :)). A fost un spectacol de zile mari (si chiar de ziua mea, as putea spune:), desi un lucru e cert: patinoarul din Bucuresti e o grota; o pestera - cum zicea si Plushenko. O grota populata insa cu niste monstri foarte simpatici: monstrii sacri ai patinajului.

Caci a fost in seara asta un Plushenko in forma maxima, care-a sarit la Bucuresti, pentru prima data dupa operatie, triplu axel. Si care-a patinat la final de show o parte considerabila din programul liber de la Europene, pe "Tango de Roxanne" (zic "considerabila", pentru ca pe suprafata mica a patinoarului "Mihail Flamaropol" nu poti sa sari prea multe triple si combinatii, ca risti sa-i infigi cuiva patina in cap...). A fost in seara asta si un Joubert proaspat venit de la Nisa, de la Mondiale, unde a fost cu adevarat in forma; si unde a fost aclamat la scena deschisa (speram ca i-a placut si la Bucuresti; eu una m-am straduit sa-mi exersez urletele :). Si a fost - aproape mai presus de toate - un Stephane Lambiel impecabil; artistul, balerinul Lambiel, despre care cred ca si-ar face (si ne-ar face) un mare bine daca s-ar intoarce in competitiile de amatori. E omul care, ca si Daisuke Takahashi, se confunda cu muzica. Si zau ca-n lipsa lui patinajul de amatori e mai sarac. Momentul Stephane pe arii de opera a fost, asa cum zice si Ali, piesa de rezistenta a serii; alaturi de "Tango de Roxanne".

Dar a fost la Bucuresti si Fumie Suguri, care-mi placea in competitii acum cativa ani; si-mi place si ideea ca o patinoatoare din Japonia a venit la Bucuresti; deschide, sper eu, drumul.. A fost si Surya, evident; cu saltul pe spate. Surya care a stat zi de zi la Nisa, in patinoar, urmarind toate probele Mondialului. Si au fost dragii si frumosii Ekaterina Bobrova si Dmitri Soloviev; si ce bucurie a fost sa-i vad... Dar si perechea simpatica - Stefania Berton si Ondrej Hotarek - care reprezinta Italia si care creste, creste... Si Laura Lepisto, care lua bronzul la Mondiale acum doi ani - olta premiera: o patinatoare din Finlanda in Romania. Ati inteles deja: au fost nume foarte mari ale patinajului mondial in Romania; si nu-mi dau seama ce-am facut sa meritam asta; ca patinoarul e execrabil. Ah, stiu: suntem noi frumosi, minunati, primitori :) Zau ca nu nicio gluma aici: la fiecare Kings on Ice s-a aplaudat in picioare, s-a scandat, s-a urlat si s-a aruncat cu flori. Acum doi ani, Lambiel a fost teribil de emotionat de primire, iar Florent Amodio nu pricepea cum de-i stie lumea numele... Acum, cred, a fost randul lui Joubert sa fie impresionat de fanele-urlatoare din tribune si sa plece cu bratele pline cu flori; iar la final Ekaterina Bobrova ne filma ea pe noi, cu telefonul :) Deci, mai veniti? Mai veniti? Ca noi va asteptam - asta e clar. (si galele Kings on Ice de la Bucuresti au inceput sa aduca si public din strainatate; si ce bine-mi pare; am auzit cu urechile mele niste italieni si-am vazut cu ochii mei un grup de asiatice...)

La final, o speranta: aceea de a-l vedea pe Stephane din nou un concursuri. Si o bucurie: Pasquale Camerlengo merge in Rusia pentru cateva zile, sa lucreze cu Plushenko la coregrafia celor doua programe din sezonul viitor. Pentru cei care nu stiu, spunem acum: Camerlengo e un coregraf impecabil; daca va spun ca el i-a alcatuit lui Daisuke Takahashi programul liber, pe "Blues for Klook", ma credeti atunci cand va spun ca Pluhenko nu putea sa faca o alegere mai buna...? Noapte buna :)

(Youtube e doldora deja de filmulete; dar de la spectacolul de dupa-amiaza; asteptam sa apara cele de seara, facem o selectie si revenim)

16 comentarii:

Anonim spunea...

Intr-adevar..un super spectacol intr-un patinoar urat(ca sa fiu draguta),dar infrumusetat de un public minunat. Ma bucura sa vad ca patinajul artistic e apreciat atat de mult in Romania,chiar daca nu e un sport care sa ne caracterizeze. Despre patinatori,ce sa zic,superbi...mi s-au parut emotionati de primire si de public(poate doar mi s-a parut). De Plushy nu mai zic nimic,fascinant ca de obicei,he made my day. Am avut chiar si ocazia sa il prind in spatele patinoarului la plimbare, sa fac o poza,sa iau un autograf si sa ii dau un mic cadou,impreuna cu alti cativa fani.Are un caracter de nota 10,chiar daca l-am oprit din plimbare, a stat si dat autografe fiecaruia, zambind, a facut poze cu toti.
P.S: COOL blog :)

Anonim spunea...

OMG ce-am facut? De ce a aparut de atatea ori comentariul meu? SCuzeeee....poate repari tu gresala mea.:(

Anonim spunea...

Da, un spectacol de exceptie ,noi am fost la cel de la ora 15,patinatorii au fost superbi iar publicul fenomenal, ma temeam putin ca marii iubitori de patinaj si-au luat bilete de la 20 si la 15 atmosfera nu o sa fie asa frenetica , dar m-am inselat! S-a aplaudat in picioare , s-au cerut bis-uri , a fost superb!Toti patinatorii au avut programe foarte bune ,pe care le-au patinat fara greseala , dar Lambiel a fost intr-adevar piesa de rezistenta!

Florentina spunea...

:))) Repar eu, stai linistit/linistita :))) Multumesc mult pentru vizita pe blog (care se tranforma din ce in ce mai mult intr-un blog de patinaj, date fiind cel putin posturile din ultima luna :) Fii pe faza ca mai vin poze si povesti de la Nisa :)

Spectacolul de aseara a fost minunat, asa e; ma bucur pentru bucuria ta, aceea de a-l prinde in spate si de a face poze cu Tzarul :)

@Anonim nr. 2 - cred ca mi-ar fi placut sa fiu si la cel de la ora 15.00; ar fi fost portie dubla de Kings on Ice :)

Gabi spunea...

Supeeeerrrr!!Ma bucur tare mult pentru voi !De la anu'sper sa fiu si eu acolo..in grota..Imi ziceam zilele astea ca merita sa fac foamea o luna ca sa-mi iau bilet la un asemenea spectacol.. Stuuudentieeee,viiin !!:)

Anca spunea...

Ce simpatice sunt pozele ce prefateaza acest post, Florentina. Multumim!
La urmatorul Kings on Ice la Bucuresti, daca mai sunt 2 reprezentatii, sunt destul de sigura ca imi voi lua bilete la ambele, ieri pur si simplu nu ma puteam hotari sa plec de la Flamaropol. :)
Acum, daca ar ajunge si Alexei (Yagudin) pe 'meleagurile noastre'...Stiu,stiu, nu in Kings on Ice :))

Diana19 spunea...

In primul rand LA MULTI ANI! azi de sarbatoarea numelui tau.Am descoperit cu putin timp in urma acest blog, in timpul campionatelor mondiale de la Nisa cand cautam informatii despre Yuzuru Hanyu pe care l-am urmarit cu lacrimi in ochi , l-am admirat si i-am tinut pumnii pe de o parte ca o mama pentru fiul sau(fiul meu are tot 17 ani) pe de alta parte ca admiratoare a acestor sportivi si a acestui sport inca din copilarie.Am urmarit si eu patinajul in "alb negru" dar asa cum spuneai ,noroc cu dl Topescu ,cel care ne detalia culorile si nu numai.Ai un dar de a scrie atat de natural si de placut ,povestesti cu atata suflet ,incat datorita tie am participat si eu si la acest campionat si la cel din Torino traind atmosfera de acolo, sau am calatorit cu voi pe unde ati mai fost si inca nu am reusit sa parcurg tot...Cu siguranta ma voi intoarce cu mare placere la acest blog de cate ori voi putea.Sa fii sanatoasa sa poti calatorii unde iti doresti si sa ne impartasesti si noua experientele si trairile tale!Cat despre spectacolul de acum nu ma indoiesc ca a fost fenomenal,pacat ca nu suntem atat de aproape de Bucuresti.

Ana spunea...

Intrarea sportivilor e absolut mizerabila, mi-era mie rusine de ce vad oamenii aia, care au, adunate, sute de medalii. Dincolo de asta, spectacolul a fost superb, si mie mi-a placut de numai Rigoletto-ul lui Steph. Ma uitam la el si parea atat de into it, atat de cufundat in muzica si in atmosfera, de parca nici nu l-ar mai fi prezentat de zeci de ori pana acum. Nu dadea catusi de putin impresia unui exercitiu rutinizat. E mi-nu-nat. Dar nu cred ca ar fi o idee buna sa se intoarca (desi ma doare sufletul s-o spun), cred ca pentru el ar fi un pas inapoi. Competitiile nu i-ar permite sa se exprime asa liber cum o face acum. Sper doar sa tot vina in gale la noi. Si, data viitoare, cred ca imi iau bilet la ambele reprezentatii :)

Florentina spunea...

@Anca: m-as bucura sa fiu eu autoarea pozelor care prefateaza povestea (si sa-i fi urmarit, pas cu pas, pe patinatori prin Bucuresti); dar nu, din pacate nu; "le-am imprumutat" de pe un cont de twitter si multumesc si eu autorului necunoscut :).

Pe Yagudin mi-ar placea si mie sa il vad. Programul lui scurt, "Winter", mi se pare si acum unul dintre marile momente ale istoriei patinajului artistic...

Florentina spunea...

@Diana: zau ca ma umflu in pene citind comentariul tau (imi plac laudele, asta e clar :)). Eu ma straduiesc aici sa alcatuiesc un blog dupa chipul si asemanarea mea, asa ca ma bucur sa-l stiu citit, apreciat. Am mai spus pe undeva: o sa mai vina si fotografii, multe fotografii de la campionat, asa ca-mi doresc cu-atat mai mult sa revii...

Florentina spunea...

@Ana, de patinoar sa nu ma vorbim, ca nu e nimic de zic. E intr-o stare execrabila si atat; ar speria si pe cel mai curajos patinator. De fiecare data ma gandesc ca e gata sa cada pe noi. Cu Lambiel... ma, nu stiu ce sa zic. Mie una mi-ar placea sa il revad; pentru ca e cu sapte clase peste grupe intregi de patinatori; s-ar intoarce si maine fara probleme in ultima grupa de Mondial. Daca Joubert poate, daca Plushenko poate, de ce nu? Iar Daisuke e exemplul perfect ca se poate sa fii artistic, dar sa si intrunesti criteriile tehnice. E insa si exemplul ca poti sa fii perfect, dar sa iei argintul...

Catalina spunea...

Draga mea, ma bucura enorm articolul tau. Citindu-l, am retrait parte din emotia pe care am simtit-o sambata trecuta, incepand cu ora 8, cand am avaut imensul privilegiu sa asist la un asemenea spectacol. M-am simtit norocoasa si fericita pentru spectacol si pentru public, unul minunat, care stie sa iubeasca arta si pe artisti, sa aplaude minute in sir (cred ca a fost cel mai lung bis pe care l-am vazut la un spectacol. A fost feeric!

Florentina spunea...

@Catalina, bine ai venit :) Si ma bucur ca reusesc sa adun aici emotiile mele, dar ca, in acelasi timp, le adun si pe ale altora :) A fost, cum zici si tu, feeric; iar eu sunt foarte multumita ca spectacolele Kings on Ice au devenit aproape o traditie in Romania, desi - o stim bine deja - nu intrunim decat o singura conditie pentru asta: alcatuim un public de zile mari :)

Elena spunea...

Eu am fost la spectacolul de la ora trei si am vazut pe cineva in randul din spate care semana cu tine dar apoi m-am gandit ca ti-ai luat cu siguranta bilet din timp, la spectacolul de la ora 20; iti urmaresc blogul de acum doi ani de cand l-am descoperit dupa KOI. A fost un spectacol fantastic iar Lambiel a fost sublim! Sper sa mai avem ocazia sa-i vedem aici si cu alte spectacole( daca nu se demoleaza patinoarul intre timp) si ma bate gandul ,vorba ta sa-mi iau bilet la ambele spectacole!

Anca spunea...

Sa citesc acest post si toate comentariile voastre e o modalitate minunata de a mai prelungi un pic starea de euforie care mi s-a lipit de suflet sambata trecuta, pe la 15:10 si pe care nu vreau deloc sa o pierd.
Asa ca, multumesc Florentina, mult, mult de tot, pentru aceasta postare si pentru spatiul acesta, care a canalizat atata bucurie. Keep up the good work. :)

Laura spunea...

trebuie sa scriu si eu ;-) ce ma bucur ca exista persoane care iubesc acest minunat sport!!! ma bucur ca te-am cunoscut Florentina :) chiar daca pentru cateva secunde...eram buimaca de fericire dupa ziua perfecta de 7 aprilie o sambata minunata din toate punctele de vedere :) trebuie sa iti spun de fiecare data MULTUMESC ca existi si ca ai acest blog extraordinar! eu am mai spus-o (si chiar daca ma repet ) nu ma mai satur citind transmiti bucuria si pasiunea tuturor!
sa spun si eu cate ceva despre show-ul de sambata seara...as fi vrut sa tina la nesfarsit!!! Plushenko este un domn!!! a fost cat se poate de amabil si dragut...l-am asteptat ca si acum doi ani in spatele patinoarului...stii povestea ;-) ce sa mai este cel mai bun...parerea mea ;-) as vrea sa vina nu o data la doi ani...daca s-ar putea in fiecare an si in fiecare luna de iarna!!! si apropos de grota...pestera Framaropol...pe bune nu putem merge la Oprescu cu o petitie??? sa faca ceva? oricum pentru patinatori jos palaria ca vin si le multumim pentru asta si ai dreptate suntem un public de nota 10!!!