Inca o data: Daisuke Takahashi este breathtaking

Prima data v-am spus asta la Torino; atunci cand programul scurt al lui Daisuke, pe melodia "Eye" a lui Coba, si cel lung, pe muzica din "La Strada" lui Nino Rota, au facut ca eu sa traiesc ceea ce credeam atunci a fi cele mai frumoase Campionate Mondiale de patinaj artistic din istorie. Erau primele si raman - dintr-o sumedenie de motive - cele mai frumoase; in primul rand (retrospectiv privind) pentru ca Daisuke a luat atunci aurul - prima medalie mondiala de aur, in proba masculina, din istoria Japoniei; iar mie imi place sa traiesc cu toti porii evenimente memorabile...

Anul asta, la Nisa, alte campionate mondiale, care se bat pentru titlul de "cele mai frumoase". Si asta, ca si la Torino, mai cu seama datorita acestui patinator japonez, care nu se contopeste cu muzica, ci este insasi muzica. "Programul asta iese din el", a exclamat unul dintre comentatorii britanici, dupa Short Program, la Nisa; si cat de tare mi-as fi dorit sa spun eu asta... Pentru ca asa e; Daisuke e un patinator incredibil - dar incredibil - de talentat; iar eu nu sunt (doar) o admiratoare maniaca, una care nu mai vede nimic in jur. La ultimul control oftalmologic vedeam destul de bine, sa stiti :). Dar daca par maniaca atunci cand scriu despre Takahashi este pentru ca individul asta o merita cu varf si cu indesat. Daisuke are, cred, faima unui star rock in Japonia - si asta inseamna deja ca suntem o multime care vedem in el aur curat. Si daca nu ma credeti pe mine, ascultati-i pe tipii de la Eurosport (care sunt pentru mine biblia in materie de patinaj), pe comentatorii spanioli, italieni si, daca va da mana si pricepeti, pe cei rusi si japonezi.

Anul asta, la Nisa, au fost doua programe fabuloase ale lui Takahashi; dar campionatele astea o sa ramana in memoria mea de fan mai cu seama pentru accesul liber (inclus in abonament) la antrenamentele cu muzica ale sportivilor (zau ca trebuie sa ma invidiati pentru asta; nu aveti alte optiuni...) Sa-l vezi pe Daisuke Takahashi (si pe altii, dar mai ales pe el sau pe Mao Asada) cum isi pregateste sariturile, liniile de pasi, programele in ansamblul lor - asta a fost cu adevarat o experienta de povestit nepotilor (daca nepotii vor aprecia patinajul...)

Acum sa vedem si operele de arta, zic. Si sa (ne) vedem pe mine si pe Ali, la sfarsitul programului scurt al lui Daisuke... Cu exactitate, la minutul 3.31, in coltul din dreapta sus al ecranului, confundandu-se aproape cu sigla portocalie a televiziunii spaniole, doua nebune aplauda in picioare; 3 secunde de glorie, in acelasi film cu Daisuke Takahashi; Ali are un tricou verde-albastrui si niste foi in maini, iar mie imi flutura in fata un steag al Japoniei :)))



Pentru cine vrea sa aprofundeze, iata si varianta British Eurosport a programului scurt (atentie cu sonorul; nu vrem sa va cada urechile)...



Si-apoi sa vedem o zanatica in pulover verzuliu (ati ghicit, despre mine era vorba), aplaudand, aplaudand, aplaudand, dupa ce aruncase, cu maini emotionate, un buchet cu cele mai frumoase flori din piata de flori a Nisei, la finalul unui program liber care va ramane in memoria celor mai multi drept programul de aur al acestor Mondiale... (zanatica in pulover verde intra cu exactitate in cadru la minutul 5.37, in coltul din dreapta jos, de data asta :).



Dar nu, contrar aparentelor, acest post nu e despre mine si Ali la Nisa :) Sau despre reactiile noastre la programele lui Daisuke... Acest post este despre patinatorul japonez care a reusit la acest Mondial cel mai bun program liber din intreg sezonul: "Blues for Klook" al lui Eddy Louis (iar Daisuke este chiar chitara) si jos palaria pentru Pasquale Camerlengo, coregraful care a alactuit minunatia asta... Aveti aici un filmulet din care n-o sa intelegeti mare lucru (daca stiti japoneza, ma inclin), dar o sa vedeti franturi din pregatirea pentru acest sezon, pentru acest mondial; si, evident, inca o data, programul scurt; japonezii par sa aiba - pe buna dreptate - un adevarat cult pentru patinatorii lor, asa ca echipe impresionante de ziaristi ii insotesc la competitiile majore. La Nisa erau multi fotoreporteri, dar si multi operatori, prezenti mai cu seama la sesiunile de antrenamente ale lui Daisuke, Yuzuru, Takahiko, Mao, Akiko, Kanako... Se intelege: ii invidiez.