Sase ani de Adevarul/Adevarul Holding

Sunt aici de cand textele mele se chemau "Flori251" sau "Flori173". (Pentru neinitiati, 17 era ziua in care scriam - 17 aprilie, martie, ianuarie - , iar 3 era numarul textului pe care-l scriam in ziua cu pricina: era primul, al doilea, al treilea...). Sunt aici de cand faceam nenumarate ture de la etajul 3, unde era biroul nostru, la etajul 1, unde era corectura in Casa Presei, de cand nu cunosteam alti colegi decat colegii de birou, de cand biroul din Casa Presei, cu calculatoare din alte epoci si-un televizor Goldstar, vechi, erau un soi de prima casa - ca acolo stateam cel mai mult.

Sunt aici de cand Nedelea (Adriana Nedelea) ma teroriza zilnic (si mi-e dor de terorizatul ei) cu "Flori, in cat suntem azi? In cat suntem azi, Flori?"; ca nu puteai sa incepi sa scrii un text daca nu stiai data - trebuia sa-l salvezi cu numele indicat mai sus. Sunt aici de cand ma teroriza (prieteneste) Eugen Chelemen - colegul de facultate, dar seful sectiei Invatamant - sa-mi terorizez la randul meu cu telefoane sursele din Ministerul Educatiei; dar tot el imi apara serios spatele cand faceam greseli de incepator si ne plimba prin minister ca pe niste trofee, pe noi, "fetele lui", sa ne cunoasca toata lumea si sa ne raspunda la telefoane.

Sunt aici de cand radeam in hohote de sotiile Deliei, care suna tot soiul de psihopati si se dadea studenta in cautare de cazare (iar indivizii propuneau diverse "schimburi"), de cand ne ciondaneam cu acelasi Chelemen la sedinte eu, Gabi, Nedelea si Delia, de cand ma duceam la subiecte cu minunatii Lucian Crisan si cu Laura Dobre, de cand toata lumea facea de toate in Adevarul, indiferent de sectia din care facea parte, sunt aici de cand toata redactia (ca atunci nu era asa maricica) mergea cu mic, cu mare, in vizita la Palatul Elisabeta... sunt aici din perioada romantica a Adevarului.

De fapt, sunt aici din aprilie 2005: dac-ar fi sa ma iau dupa primele ziare din colectia mea, primul Adevarul in care am scris oficial in calitate de redactor e cel din 15 aprilie - ceea ce inseamna ca ma prezentasem la noul meu job cel putin cu-o zi mai devreme. Veneam de la revista Antichitati Romania si nu schimbam decat usa si etajul din Casa Presei: veneam de la usa din dreapta, etajul 6, si ajungeam la usa din stanga, etajul 3.

Veneam la Adevarul, unde mai petrecusem vreo doua saptamani si prin 2001, la finalul anului 1 de facultate, in perioada de practica; atunci cand, deja iritat de pisalogelile mele "vreau la sectia Sport, vreau la sectia Sport", Adrian Ursu m-a trimis unde-am vrut, la "Tinerete, frumusete si sport". Si-n paginile de Sport ale Adevarului mi-au aparut mie primele texte, atunci, in iunie 2001, iar mama si tata au dat de baut (sampanie) in cancelaria scolii din Jirlau.


(nota mea - nu va lasati totusi inselati de semnatura; Adrian Tone a facut toata treaba, eu doar il insotisem la Federatie; dar mama a numerotat textele; in editia asta erau doua, primele doua :)

Oficial insa (adica, ma rog, ca angajat) sunt aici de sase ani si ma bucur ca mai sunt langa mine o multime de oameni care bantuiau si pe-atunci Casa Presei (acum sediul din Fabrica de Glucoza): vezi Lili Nastase, Duta, Boicea, Nico, Magda, Marincea, Predan, Petrache, Ion, Lili Ivan, Anca, Luiza, Viorica, domnul Caplescu... pe cine am uitat? (Dan Popescu o fi tot de-atunci?; nu imi e prea clar, nu prea calcam pe la Paginatie in perioada aia...)

Si 15 aprilie 2005:


Ce m-a apucat acum cu retrospectiva asta, cu socotelile astea, cu aniversarea asta? (aproape 10 ani de la primul text in Adv. si, in general, de la primul meu text publicat, si 6 ani in cap de Adevarul/acum Adevarul Holding)? Habar n-am. Nu stiu ce m-a apucat. Dar parca sunt niste ani, astia sase, si parc-a venit de la sine povestea asta cu aniversarea. Asa ca m-am apucat sa fac o retrospectiva fotografica. Partea proasta e ca de prin redactie n-am prea multe poze; multe, daca le raportezi la anii astia de care tot ma leg. Am insa o tona de poza dintr-un team-building de pomina (in care se vede treaba ca toata lumea s-a distrat de minune) si mai am nenumarate poze cu oameni dragi, oameni pe care i-am intalnit pe parcursul acestor ani, oameni despre care am scris si despre care imi amintesc nenumarate amanunte. Cu care poze sa incepem oare? (ca mai bine-as face un serial din retrospectiva asta; nu m-am priceput niciodata sa scriu scurt).

Incepem cu redactia. Putine, dar bune. Continuam cu team-buildingul, unde o sa fie multe, multe fetze (am ras cu lacrimi aseara, uitandu-ma la fotografiile din excursia la Tulcea) si-o sa sfarsim cu oamenii, oamenii dragi pe care i-am cunoscut in acesti ani, cu ei si cu mine ascultandu-i. Si n-ar strica nici o "plimbare" printre texte publicate, in toate tipurile de haine, de infatisari (mai mari, mai mici, mai lungi) pe care le-a imbracat Adevarul pe parcursul timpului. C-a fost cand laaaat, cand inguuust, cand dintr-o bucata, cand cu fascicule, cand cu titulatura bleu, cand neagra... ca s-ajunga asa cum e azi. E o poveste lunga, ati inteles; mai cu seama ca din octombrie 2009, povestea mea cu Adevarul a devenit povestea mea cu Adevarul Holding, de vreme ce m-am mutat catre "suburbiile" redactiei, la Historia, revista din trust; ca acum e trust :). Zic sa incepem, asadar :).

Primele poze pe care le posed sunt cu mine, Chelemen, Nedelea, Gabi, Delia, Laura, Predan si Petrache in biroul de pomina de la etajul 3, din Casa Presei; nu mai stiu daca biroul avea numar; nu cred ca avea; cred ca scria "Invatamant" pe o placuta. Era pe dreapta, asta imi amintesc, si treceai de jumatatea culoarului ca sa ajungi la el; lasai in urma, pe stanga, biroul baietilor de la Sport in care imi facusem eu veacul in saptamanile de practica din 2001 (de unde m-am ales ulterior si cu un sot - dar asta e alta discutie :)).

Asadar, biroul sectiei Invatamant, unde nu ne tulbura linistea decat cate un telefon de jos, de la Chelemen, "sa venim cu nu stiu ce text", si unde Nedelea a si adormit o data cu capul pe birou. Era fain in biroul nostru de la etajul 3, tare fain, si-am stat aici destul de mult (cat oare?) pana ne-au mutat pe toti jos, la 1, unde s-a improvizat, in sala de marmura sau ce era, un open-space dupa modelul redactiilor occidentale :) Si unde ne-am mai cunoscut si noi. Dar pana acolo, insa, o mica cinste de ziua mea, in birou, in august 2005.

Inainte de asta, prin iulie, am fost la o chestie tare faina, lansarea nu stiu carui volum Harry Potter in Romania, noaptea, pe strada Arthur Verona, de unde m-am intors vopsita pe fata.

Aici e o poza de cand Adevarul a participat la nu stiu ce targ al presei, nu mai stiu in ce an cu precizie; dar standul - pe care, cu mandrie, fiecare dintre noi l-a pazit, dar a si intretinut vizitatorii - a fost unul foarte simpatic, alcatuit din moacele noastre. Cred ca Silvia (ah, da, uite, Silvia e tot din timpurile alea imemoriale) si-a luat acasa partea din panou cu moaca ei :)

Va ziceam eu ca eram toata ziua pe telefoane cu ministerul (si toata ziua pe la minister, nu?). Ei, am schimbat niste ministri, eu mi-i amintesc bine pe Miclea si Hirdau (vezi poza), dar mi-l amintesc mai bine pe secretarul de stat Miron Constantinescu, pe care stiam ca trebuie sa-l bat la cap; asta era misiunea mea.

Si cand sa fi fost oare facuta poza asta minunata cu Nedelea si Marincea la Ceamurlia, unde... unde a fost povestea gripa aviara? Va spuneam eu ca faceam de toate in perioada de inceput, nu? Ei, Nedelea s-a dus frumusel la Ceamurlia sa relateze despre gripa aviara, cu tot cu Marincea, s-au imbibat cu aerul satului, Nedelea a respirat o zi intreaga in gatul de la pulover, erau cat p-aci sa ramana in sat, ca se instituise carantina, au fugit prin porumb, pe nu stiu unde, in nu stiu ce punct, unde-i astepta soferul. Si au plecat. Nedelea, poate vrei sa completezi? :)) Marincea? Ca nu vreau sa dezinformez opinia publica :))

Mai tarziu, adica prin 2006, deja, alte poze, de la o duminica de Florii petrecuta in redactie. In open-space-ul de care va povesteam, in care era intotdeauna un semiintuneric de pestera (zona aia nu era pregatita sa fie redactie, era zona de petreceri; si, cand eram eu in practica, in 2001, acolo se juca ping-pong :), trupa de la Invamant era permanent sub supravegherea lui Chelemen. Care avea un birou in toata regula si care mai deschidea usa din cand in cand, sa vada ce mai facem. In fine, era ok, eu imi amintesc cu drag de perioada aia; desi aveam sedinte peste sedinte si scriam texte peste texte; eu cu universitarul, Nedelea cu preuniversitarul. Si desi erau zile intregi, seri, de fapt, in care eu si Nedelea ne promiteam una alteia ca plecam cat om vedea cu ochii si-l lasam balta pe Eugen :) N-am plecat :) Eugene, vrei sa completezi si tu ceva?

(a se vedea in poza de mai jos usa pe care iesea Eugen sa ne verifice :))

Si uite inca o poza cu mine si cu tonele mele de dosare, la masa mea din Casa Presei - asta mi-a facut-o Vali Popescu, imi amintesc; alte informatii despre ea nu mai am :) Ah, ba da, e din martie 2006.

Tot in Casa Presei eram, cred, atunci cand am fost in cea mai tare delegatie ever; la Monte-Carlo. La lansarea unui program al Consiliului Europei - dar despre asta va mai povestesc eu. Ca a fost memorabila; era prima mea iesire din tara, primul meu zbor cu avionul; si trebuia sa si schimb avionul la Munchen :) De coma.

Dupa aia, la un moment dat, nu mai stiu cand, dupa niste sedinte si niste schimbari la nivel de conducere (care au inceput prin octombrie-noiembrie 2006), ne-am mutat din Casa Presei (asta cred ca prin 2007). Ne-am dus chiriasi undeva prin Fabrica de Glucoza. Capatul pamantului, asa ni se parea. Acum nu mi se mai pare. Dar asta dupa ce au trecut ierni si veri peste mine, ierni cu nameti, cu facut carare in zapada, si veri teribile, naucitoare, cu traversat un minunat platou intiiiiiins si mustind a uleiuri de motor (fusese o fabrica aici); traversarea asta, pe platoul cu pricina, pana la sediul nostru, cu soarele in cap, mi se parea criminala; mergeam cu tramvaiul pana la Mobexpert, pe o ruta ocolitoare adica, numa' sa nu mai vad si sa nu mai miros platoul cimentuit si uleios.

Dupa aia, pe platoul cu pricina s-a injghebat un santier, imprejmuit cu garduri din tabla, evident; partea proasta era ca budele muncitorilor erau chiar langa gard; gardul pe langa care treceam noi in drum spre lucru. Not funny at all. In fine. A trecut. Acum e ok. Si in sediul cu pricina nu mai suntem chiriasi, ci ocupanti de drept.

Asa ca vin niste poze din sediul in care ne petrecem si acum zilele, poze super alandala (ca n-am stiut sa imortalizez momentele importante din viata redactiei).

Asta e din martie 2007, cand eram in sectia Reportaj; alaturi e colegul Sergiu, zis si Peste, de la Sport; peste drum de mine, in diagonala, e Dan Gheorghe. Asta e primul loc pe care l-am ocupat in redactia noua.

Si asta cam tot de-atunci.

Si asta cam tot de-atunci, ma rog, de pe parcursul anului 2007, cat a functionat sectia Reportaj.

Mai tarziu am ajuns la Social; nu fara sa comentez; se desfiintase Reportajul. Si dupa o perioada in care mi-am pastrat locusorul bun si biroul, cumva mai izolat de restul lumii, s-a decis ca sunt prea departe de sectia din care fac parte si m-au mutat, impotriva vointei mele :), in centrul redactiei, cu galagie mai multa si cu plasme in cap. Ei, m-am acomodat; si fetele de la Social mi-au fost foarte dragi. Uite aici poze de prin redactie, si cu Dana, Alina, Mirela de la Social, dar si cu Diana de la Corespondenti, dar si cu Ioana de la Cultura...

Dar si sectia Cultura mi-era foarte draga (chiar am militat la un moment dat pentru mutarea mea in ea :), dupa desfiintarea Reportajului); "culturistii" imi sunt si acum foarte dragi, asa ca ne-am tras si oficial in poza (poza de fotbalisti cu mainile stim nou unde) la studioul foto pe care-l poseda la un moment dat trustul; acum nu mai stiu ce e in camera cu pricina.

Incheiem apoteotic cu niste poze de la o petrecere, din decembrie 2008 (cred)...

Ba nu, iata-ma si la o alta petrecere cu turta dulce (mama, si ce foame imi era si colo nu era decat turta dulce), la Sala Palatului, ceva cu Stefan Banica jr.

Ha, n-am incheiat; acum incheiem postul asta interminabil cu poze de pe la micile-marile evenimente din vietile noastre, ale celor care am devenit buni, foarte buni prieteni la Adevarul.

Evident, povestea va continua. Voi credeti ca sase ani (and still counting...) sunt usor de rezumat? :))