La Castel Gandolfo am petrecut câteva ore calde, minunate şi portocalii. Aproape că nu-ţi închipui că-n apropierea Romei – Roma-citadela, Roma-inima pamantului – se-ascunde un orăşel seren şi cuminte, cocoţat pe un deluşor şi cu privirea într-un lac, Lacul Albano. Că dacă închid ochii asta văd: o clădire crem, o clădire portocalie, şi între ele, o fâşie de cer albastru cu nori pufoşi (jumătatea de sus) şi-o fâşie verde de munte si de lac (jumătatea de jos). Acesta e Castel Gandolfo; vi l-am descris aproape matematic :).
Şi tot dacă închid ochii văd drumul cu trenul din Stazio Termini din Roma, 40 de minute simpatice, cu opriri în staţii cu nume melodioase (şi-n fiecare aş fi vrut să cobor), cu adolescenţi romani gălăgioşi, care mâncau de la McDonald’s şi hăhăiau, cu dealurile care-au apărut de nicăieri, cu tunelurile, cu viile întinse şi galbene, cu mine zâmbăreaţă şi curioasă, cu linia de tren cu un singur sens şi staţia aproape abandonată în care am coborât:
Castel Gandolfo. Reşedinţa de vară a papei (daca nu credeti, poftiti
AICI). La care ajungi efectiv urcând un deal pe şoseaua care şerpuieşte sau pe scurtătură; că staţia de tren e jos (aproape de lac) şi oraşul e sus (de jos se văd nişte cupole). Era linişte, şi bine, şi cald la Castel Gandolfo atunci când am ajuns in gara. Şi ne-am pozat cu lacul şi şopârlele verzi cu pete negre; şi-am început apoi să urcăm.
Şi-am ajuns într-un oraşel cuibărit în jurul reşedinţei papale, cu ziduri groase, din piatră, lângă care ne-am pozat :).
Şi-apoi, tiptil-tiptil, cu ochii spre lac, în orăşel; şi-n piaţa orăşelului, cu tot cu biserica ei impunătoare (şi foarte bine îngrijită), cu poarta spre palatul papal (iar porţile nu s-au deschis decât câteva minute, să lase să iasă o maşină), cu fântâna cu apă clipocind şi terasele cu turişti şi magazinele cu suvenire. Am dat roată prin împrejurimi, în sus, în jos, pe străzile în trepte, ne-am umplut ochii cu linişte şi cu portocaliu şi ne-am întors în piaţă; şi-am mâncat şi pizza cu ciuperci, că eram hămesiţi. Şi-am stat; şi-am stat; şi-am stat. Acolo, în centru, în miez. Că eu, când inchid ochii, îmi închipui orăşelul ca pe o floare, cu multe petale sub formă de străzi şi-un miez sub formă de piaţă.
Şi-apoi ne-am dus, pe scurtătură, din nou la gară; gara, în continuare pustie; gara, unde am aflat, de la nişte muncitori pe picior de plecare, că bilete de întors la Roma nu se cumpără decât de sus, din oraş, de la tabacherii; şi noi eram deja jos; şi trenul venea în vreo 6-7 minute. Aşa că Marius şi-a înghiţit limba alergând înapoi, la deal, către oraş, şi-apoi la vale, către gară. Şi trenul l-am prins, ca să ştiţi. Şi ne-am întors în Roma, liniştiţi, şi leneşi, şi veseli. Iar astăzi, o clădire portocalie din Piazzetta Chateneuf du Pape (din Castel Gandolfo, se-nţelege) se alintă pe desktopul computerului meu de-acasă. Poftim priveliste :)
Alte povesti din vacanta noastra italiana, editia de toamna:
Si mai vin povesti; stati aproape :)
