Azulejos, miradouros si pasteis

La Lisabona a fost frumos. Foarte frumos. Pacat doar ca vacanta asta n-a avut timp sa se-aseze cum trebuie la mine-n minte. Nici n-am venit bine c-a trebuit sa sustin un proiect, sa merg la serviciu si sa ma pregatesc pentru un examen. Nu-i nimic, supravietuim.

Si nu, din povestea portugheza n-am ramas doar cu Ana Moura si cu magnetii simpatici de pe frigider (imam le zice in portugheza). Si n-am ramas nici doar cu harta metroului, punga de pliante si vederile colorate. Si nici doar cu micile-mari comori din Feira da Ladra, nici doar cu fusta mea lunga, neagra si frumoasa de la Campera.

Am ramas cu o veselie de azulejos daca-nchid ochii si-ncerc sa-mi amintesc (localnicii le pronunta lung si rugator... azuleejuus), cu gustul bun si dulce si galben de pasteis peste care-am plouat, printre degete, scortisoara, cu cerul albastru printre ruinele de la Carmo, cu impletiturile din piatra ale manastirii din Batalha si cu lumina colorata a vitraliilor, cu senzatia de rece si de bine a nisipului si-a Atlanticului, printre degetele mele obosite, la Nazare, cu gustul ala de peste uscat la soare si cu figura babutzei care ne cantarea prin naframa si ne mai punea in punga pesti, tot la Nazare, cu povestea lui Ines, printesa decapitata de la Alcobaca, cu linistea spatiului larg si sfant de la Fatima, cu bucuria cautarii unor mici minuni prin Feira da Ladra, cu gura mea pana la urechi, de frica, de-ncantare, acolo sus, deasupra a tot si toate, la Cristo Rei, cel mai tare "miradour" din Lisabona, cu uimirea de a ma afla intr-un horn lung-lung, cu-o bucatica de lumina-n varf, la Palacio Nacional din Sintra, cu vantul in par la Castelo dos Mouros si cu plimbarea mea printre nori, la propriu, la Palacio da Pena (unde-ti inghetau oasele de frig), cu catacombele de la Quinta de Regaleira, unde-as fi murit de frica daca n-as fi murit de ras si de emotie, cu strazile inguste si casele alb-galbene, alb-albastre, si cu firele atotprezente si curgatoarea de Bougainvillea de la Obidos, cel mai simpatic sat medieval al Portugaliei, cu mirosul de peste proaspat din Alfama, cu goana mea dupa tramvaie galbene si gustul dulce de ginjinha, cu frumusetea decrepita a gradinilor de la Palacios dos Marqueses de Fronteira, cea mai faina chestie din Lisabona, care ne-a amintit noua, fetelor, de casa si gradina din Great Expectations the movie, cu vocea enervanta a lui Mandy ("take the second exit..."), vocea feminina a GPS-ului care ne-a dus totusi la destinatie, cu candelabrele palatului din Queluz si stelele de mare roz si rosii de la Oceanarium... si cu mai ce? Ca sigur a mai ramas ceva nespus. Da' o sa va mai spun eu la un moment dat, acum inca se asaza :)

Si pentru c-am decis ca fiecare chestie cat de mica, dar simpatica, din vacanta mea portugheza va avea un post dedicat (ca sa imi tai din start cheful de a scrie posturi interminabile, cu o suta de povesti in ele), arunc acum inspre voi o avalansa de poze, una de pe-acolo, alta de pe dincolo, care sa functioneze asa, ca un fel de momeala, si sa va faca pofta de mai mult. Asadar, Lisabona, alandala, fara fotoexplicatii.


























































































Si gata. Si o luam, in zilele urmatoare pana spre Craciun, bucata cu bucata.