O asezare medievala, cu strazi si case din piatra, cu usi mici, cu felinare agatate-n ziduri, cu treceri inguste, cu alei serpuind. Cu oale colorate, cu flori felurite, cu magazinase cu suveniruri, cu intranduri, cu statuile lui
Jean-Philippe Richard, in chip de zeite cu parul fluturand in vant. Da, Eze Village a fost descoperirea vacantei noastre pe Coasta de Azur. Drept pentru care-mi amintesc si azi, la trei luni aproape de la finalul vacantei, nebunia de albastru din varful satului cu vedere la Mediterana.
Eu am scris la un moment dat, pentru Adevarul Literar, o povestioara scurta despre Eze, asa c-o pun aici, acum, mai jos, si revin la final cu cateva detalii mai putin pitoresti, dar interesante pentru cei care vor s-ajunga acolo.
SIMFONIE DE ALBASTRU
De la inaltimea satului medieval Eze proptit in munte, te intrebi unde se termina marea si unde incepe cerul.
M-am pierdut, pentru cateva ore linistite si frumoase, intr-un sat cu nume de zeita, intre Nisa si Monaco.
Ştiam chiar înainte de a pleca de-acasă că o să-mi placă Eze. Mă însărcinaseră cei şapte cu care plănuisem escapada pe Coasta de Azur să le fac programul. Să nu mergem în vacanţă ca nişte bezmetici, fără un minimum de planificare. Şi le-am făcut program de şaptesprezece pagini. Ca să mă ţină minte. La pagina doisprezece, scria negru pe alb: Eze Village. Cu autobuzul 112 de la Gare Routière, din Nisa. Ştiam c-o să găsim în Eze ceasul cu turn al bisericii baroce, o grădină exotică şi două parfumerii: Galimard şi Fragonard.
Le-am găsit pe toate şi mai mult decât atât. Am descoperit o bijuterie de sat medieval, cu străzi înguste şi case înalte din piatră, cu uşi mici şi felinare în forme neobişnuite, cu flori colorate în vase de lut. Un sat cocoţat în vârful unui munte, învârtit pe alei până-n vârf, iar în vârf, grădina Raiului. Cu intrare ieftină, 3 euro de căciulă, şi fără întrebări gen „când şi cum ai păcătuit”.
Zeiţele lui Jean-Philippe Richard
Nici nu intri bine în „Le Jardin d’Eze” că te-ntâmpină o zeiţă cu o întrebare încuietoare. „Justine ou Isis?”. Tot ea îţi dă şi răspunsul pe-o plăcuţă de gresie albă: „Vous m’avez reconnue... Je suis la même. Et pourtant autre”.
La 429 de metri deasupra mării, grădina exotică din Eze e o expoziţie în aer liber: aici Margot, acolo Celine, puţin mai sus Anais, mai departe Mélissandre, toate răspândite printre plante cu denumiri necunoscute. Sunt „zeiţele pământului”, sculptate de Jean-Philippe Richard, care-ţi călăuzesc ochii şi paşii prin grădină. Fiecare cu povestea, cu poezia ei. Isabeau îşi descrie existenţa: e pe pământ, dar cu capul printre nori („Le sol me retient. Et alors? J’ai la tête au ciel”). Siluete zvelte şi înalte, unduindu-se în aer, figuri expresive, buze subţiri şi păr răvăşit în adierea vântului de Mediterană. Iar cea de la intrare, Isis (sau Justine, cine ştie oare?), poartă cu sine legenda întemeierii aşezării. Se zice că fenicienii o venerau pe Isis, zeiţa egipteană a vieţii şi-a fertilităţii, şi, în timp, Isis s-a transformat în Eze. Cealaltă poveste, fără substrat legendar, spune pur şi simplu că Eze s-a născut din latinescul „avizio”, adică „privelişte”, „panoramă”.
Ochiul, înecat în albastru
Nici n-avea cum să se cheme altfel satul prins în piatră. Desprinde-ţi privirea de zeiţe şi uită-te bine în jur. Lasă-ţi ochiul să înghită cu nesaţ albastrul care-l înconjoară. Chiar şi ceasul din turn al bisericii e albastru, ca şi cerul, ca şi marea. Se spune chiar că de la înălţimea grădinii exotice din Eze ai parte de una dintre cele mai frumoase privelişti din lume. N-aş şti să-ţi spun dacă-i aşa. Nu le-am văzut pe celelalte. Dar aici, sus, la Eze, e linişte şi e frumos. Şi se vede toată coasta azurie. Şi-un steag fluturând deasupra acoperişurilor din ţiglă roşie. Şi silueta clopotniţei, în zare, către mare.
P.S. (asta nu face parte din textul publicat, dar voiam sa va spun ca rasetele din poza de mai jos au o cauza clara, nu radeam asa ca prostii. Rugasem un japonez cu aparat de fotografiat la gat - asta e deja un pleonasm, "japonez cu aparat foto" - sa ne faca si noua o poza de grup. Si ne-a facut omul vreo patru, "to be sure". Si ne amuzam de incercarile lui de a face o poza perfecta, sa ne vedem si noi, sa se vada si privelistea si sa nu se vada ca suntem un pic in contre-jour :)
Magazine cu minuni
La coborâre, ai vreme să te pierzi în labirintul de străduţe. Da, aceleaşi pe care s-a pierdut şi Nietzsche, în căutarea liniştii. Îmbătat de „minunatul sat maur Eza, ridicat în piatră”, a scris părţi consistente din „Aşa grăit-a Zarathustra”. Localnicii se mândresc cu treaba asta, aşa c-au trecut „Le Chemin de Nietzsche” pe hărţile pentru turişti.
Unii, cei cu buzunarele largi, vin la Eze să se cazeze la hoteluri de lux, ascunse în spatele unor uşi mici din lemn: „Le Château de la Chèvre d’Or”, la origini casa unui violonist, frecventată pe parcursul anilor de Walt Disney sau de Prinţul Rainier de Monaco sau „Château Eza”, fosta reşedinţă a prinţului William al Suediei.
Alt P.S. Gradina hotelului
„Le Château de la Chèvre d’Or”, unde un pahar de vin costa vreo 40 de euro. Citise Tzoutzou pe un soi de afis la poarta ferecata a castelului...
Noi am stat în Eze jumătate de zi şi ne-am lăsat cuceriţi de magazinaşele cu minuni, în încăperi cu acoperişuri joase. Căci întreg satul e un atelier al artizanilor: aici, pălării colorate pe zidurile din piatră, dincolo, podoabe din argint, undeva mai în faţă, rochii colorate din pânză de Provence.
La plecare, am cumpărat la repezeală un „savon à l’ancienne” de „fruits rouges” de la magazinul Parfumeriei Galimard şi-am lăsat pe altă dată vizita la fabrica de parfum. Că ne grăbeam să prindem autobuzul înapoi spre Nisa.
Revenind cu picioarele pe pamant, va spun ca ziua petrecuta in Eze a fost una dintre cele mai faine ale intregii vacante. In cazul meu, dupa Eze, al doilea pe lista e Mentonul, care va incheia, cred, serialul asta. Asadar, in cele mai faine locuri -
Eze si
Menton - am fost de-abia la sfarsit. Ciresele de pe tort :))
Mai spun asa: trebuie sa fiti atenti. Sunt doua Eze-uri :))
Eze Village, cocotat pe munte, si
Eze-sur-Mer, statiunea cu acces direct la plaja. Cele doua sunt legate intre ele printr-o carare pe munte, Le Chemin de Nietzsche (de pe plaja, urci pe munte), dar noi n-am luat-o pe urmele lui Nietzsche, ca n-aveam timp. Oricum, ca sa retineti: in
Eze Village se ajunge cu autobuzul, iar in
Eze-sur-Mer puteti merge si cu trenul (pe-aici trece trenul spre Monaco, Menton, etc.). Eze Village e pentru turistii amatori de batut stradutele, celalalt e pentru amatorii de plaja.
Uite aici un amator de batut stradutze :))
Mai trebe spus si ca eu mi-am promis sa revin in Eze Village, ca n-am ajuns in niciuna din cele doua fabrici pe parfumuri. Desi imi stabilisem asta de acasa. Dar a aparut un outlet in lista noastra de "things to do/things to go", asa ca am stat doar jumatate de zi in Eze, ca sa avem cealalta jumatate de zi pentru outlet. Nu ne judecati :)) O potentiala intoarcere cu sacosele pline cu bluzite si cu tricouase moca ne facea cu ochiul destul de serios.
Outletul pentru cei interesati este in directia opusa: se ia din Nisa autobuz spre Cannes si se coboara la Villeneuve-Loubet.
Revenind la Eze Village, am descoperit in Gradina Exotica de care v-am povestit mai devreme un locsor tare-tare bun de stat si de privit. Un fel de sezlonguri din lemn, cu vedere absolut fenomenala. Tot la mare, se intelege. Numai ca noi eram destul de rupti, asa ca am stat mai mult cu ochii inchisi :))
Dupa toata infuzia asta de albastru ne-am hodinit ochii si picioarele obosite intr-un restaurantzel simpatic, mirosind tot a busuioc,
La Nid d'Aigle, exact cum cobori din Gradina Exotica. Am mancat
"panscotta", unii si-au luat
"soupe au pistou" si
"salade nicoise" si-am stat la soare ca niste gaze (cu "i" de la "inot"), langa zidul din piatra, invadat de flori galbene...
Asta e panscotta. Si va spun eu ca e de-men-ti-a-la :)
Si-am cam terminat si cu Eze. Pentru fanii acestui serial: nu va suparati va rog ca am omis sa il mentionez pe Fuhreru' de data asta. La Eze, Fuhreru' a fost multumit de tot ce a vazut, nu-mi amintesc de nicio replica memorabila care sa-i apartina, ca Fuhreru' cand e multumit e mai putin amuzant :)))
Ne vedem la Menton (si nu uitati sa va uitati pe posturile frantuzesti, ca zilele astea e Festivalul de la Cannes... plus Formula 1 la Monaco). Va salut si va mai astept pe aici.
Si dupa o petrecere simpatica azi-noapte, in vastele apartamente ale Fuhrerului (a fost o aniversare impatrita), azi am zis sa avem o zi relaxata: sa ne refacem dupa chef si sa haladuim pe seara prin oras. Ceea ce am si facut. Tzaca-paca, tzaca-paca, pe stradute, pe la Universitate, pe Kogalniceanu, pe Victoriei, pe una, pe alta. La final, ne-am hodinit o tzira la o terasica simpatica, noua, pare-se, pe strada Franceza. Si-am observat ca au aparut multe terasici simpatice in Centrul Vechi (lasandu-le la o parte pe cele de pe Smardan, care sunt deja cunoscute :).
Interior de casa darapanata.
Noi doi si-o vitrina :)
Varful maroniu al Magazinului Victoria...
CEC-ul...
... si tot CEC-ul oglindindu-se in blocul-turn de alaturi...
Variatiuni pe aceeasi tema:
Biserica de pe Victoriei, fata in fata cu magazinul Victoriei... (n-as sti sa zic cum se cheama)
Iarasi turnuletul Magazinului Victoria
Si Biserica Stavropoleos, frumoasa-frumoasa in lumina apusului. Era si slujba la Stavropoleos, si multa lume in curte, si muscate rosii, si broderii in piatra, si frunze verzi, si cer albastru...
Ei, frumos, nu?
