Tabieturi

Pauza intre actul 2 si actul 3 de vacanta (by the way, urmeaza Cannes si Antibes, cu soare si cu privelisti faine, asa ca stati pe-aproape). Motivul intreruperii? Mi-am amintit ca am ramas datoare cu o lista de tabieturi "proprii si personale". E o leapsa veche, petisa, stiu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Asadar, credeam ca n-am tabieturi. Si cu cat a trecut timpul de la momentul lepsei cu tabieturi, cu-atat mi-am dat seama ca am. Unu, doua, trei, patru... etc. Pun aici doar cateva, dintre cele neobisnuite. Dintre ele originale, nu asa, orice tabieturi :)

• La masa, acasa, stau intotdeauna cu un picior ridicat pe scuan. De regula stangul (dar si dreptul apare in peisaj). Acasa, la Bucuresti. Ca daca ma duc acasa, la Jirlau, la mama si la tata, stau frumos la masa. Ca doar m-au crescut frumos si bine, nu? Acuma, de unde vine treaba asta cu piciorul pe scaun (sau cu piciorul sub fund), n-as sti sa va spun. O fi vreo forma de relaxare, de autoaparare, habar nu am. Cert e ca e fain, ma simt bine cu obiceiul asta. Si-o sa-l mai pastrez oleaca. Desi mi se duce mancarea-n hopuri de cele mai multe ori.
  

• Din seria tabieturi pierdute: cititul la masa. Era o vreme cand nu mancam nimic fara o carte in fata. Masa mea dura mult si bine, dar era placut. Cred ca aveam impresia ca nu simt gustul mancarii, daca nu citesc trei randuri. Un nonsens, stiu.
  

• Altceva: rod gatul tricoului. Da, va speriati ce-i la mine-n dulap. Toate tricourile au in partea lor din fata, unde era o data cerculetul ala simpatic ce inconjoara gatul, urme de dinti. Sau, in fine, niste gaurele. Pe care, din cand in cand, m-apuc sa le mai cos. Asadar, rod gaturi de tricouri, rod creioane (cand eram mica, mancam frunze si stiam, cu ochii inchisi, sa fac diferenta dintre gustul de frunza de mar si cel de frunza de par sau de prun, etc.), rod diversele chestii care atarna pe la bluzite. Ieri, alaltaieri, pe la serviciu, ma trezisem ca rod cele doua snurulete care inchideau in fata, in dreptul gatului, o camasica simpatica si noua cumparata de la Nisa... Deci, da. Rozatoare scrie pe mine. Mai prost e ca am inceput si am ros deja si o buna parte a tricourilor lui Marius. Si am o poza din camera mea de camin din Regie, ilustrand doua minunate tabieturi ale mele, expuse deja: eu, pe un scaun, scriind nu stiu ce proiect. Concentrata. Cu tricoul in gura si cu piciorul pe scaun.
  

• Ce-ar mai fi? Ah, da. Sunt o maniaca a telecomenzii. De cateori pun mana pe ea, invariabil, o iau de la Zero. De la postul aflat pe butonul 0. Orice-ar fi, pe orice m-as uita, cand e sa o iau de undeva, sa vad ce mai e pe la teve, tot timpul o iau de la 0. Mai mult, schimb posturile cu viteza luminii. Doar ochiul meu reuseste sa vada, intr-o fractiune de secunda, ce e pe postul cutare si pe postul cutare.

• Am, n-am motive, verific gmailul de enspe mii de ori pe zi. Deci, scrieti-mi. Sa nu verific degeaba macar.
  

• Scriu pe blog numai noaptea. Ca de exemplu acum. Sunt moarta de somn, am lucrat in weekend si in celelalte cinci zile lucratoare care preceda weekendul si, in loc sa ma culc si sa-mi usuc parul cu foehnul, stau ca maimutza si scriu pe blog. Asa ca e cazul sa ma opresc. Fac un update, daca-mi mai amintesc ceva.

Update

Nu se putea fara update, bineinteles. Ca mai e ceva: imi citesc si recitesc textele pana aproape le invat pe deasupra. Sunt maniaca: sa sune impecabil, sa nu fie nici urma de greseala, de neintelegere. Faza tare e ca le mormai. Ca, de multe ori, cand sunt obosita si cititul in gand nu e suficient, m-apuc sa le citesc incet, in barba. Deci, mormai. Si ma mai aud si cei de langa mine :) Care s-au obisnuit cu incantatiile mele, cand mai ies la suprafata. Gata. Sper ca am incheiat. Daca mai e ceva, va mai zic... Ah, da, mai e ceva: sunt lesinata dupa moristi. Chestiile alea care se atarna pe la ferestre, prin balcoane, ca sa le bata vantul si sa se invarta. Si sa ma ameteasca pe mine cu aripioarele lor multicolore. (Ma scuzati ca am folosit "aripioara". Acest cuvant e compromis de KFC si de reclamele la tampoane). Cum ziceam, imi plac moristile si le pozez in disperare. Pe unde le prind, la pozez. O mai fi ceva?