De duh

Unuia care-i cazut pe ganduri:
"Ce-ai, ba, ti-a intrat screen-saveru'?"

Ziua vanzatorilor stresati

A doua carte din colecţia “Adevărul”, distribuită gratuit cu ziarul, a stârnit isterie printre bucureşteni. Cititorii enervaţi: “Le dă pe sub mână!”, instigări la revoltă împotriva vânzătoarei: “Hai să intrăm peste ea, să răsturnăm chioşcul!”, ameninţări: “Aduc televiziunea peste voi, că dosiţi cărţile!”. Vânzători stresaţi, aşteptând să se termine ziua: “Două nopţi n-am dormit, vă spun drept, am visat numai Adevărul! Dacă se termină ziua asta, mă îmbăt!”, “I-am zis patronului să vină şi el de dimineaţă aici, că mi-e frică să nu intre peste mine! Stau încuiată în chioşc!”, “M-aţi înnebunit cu Adevărul, nu mai am! NU MAI AM!”.

Foto: Adevarul

"Sunteti pe lista?"

Cuvântul de ordine pentru ziua de ieri a fost “lista”. “Sunteţi pe listă?”, cu întrebarea asta era întâmpinat fiecare client, care întreba de “Adevărul” şi de carte, la un chioşc aflat la intersecţia Căii Rahova cu strada Malcoci. Pentru că, vorba ceea, “nu eşti pe listă, nu exişti”. Doar cei care au venit foarte devreme la chioşc, înainte de ora 6.00, au putut să achiziţioneze cărţi în afara listei buclucaşe. O domnişoară poliţistă a reuşit să cumpere cartea, în ciuda neapartenenţei la listă, şi a întins şi o mică atenţie de 1 leu vânzătoarei, pe lângă leul pentru ziar. Pe vânzătoare a bufnit-o râsul: “Doamne, s-a întors lumea, dac-a ajuns Poliţia să îmi dea mie şpagă...”

Maria Crasi, de 72 de ani, a fost şi ea norocoasă, a primit cartea fără să fie pe listă: “Nu ştiam de listă. O să-mi anunţ cunoscuţii că se face listă. Dar să ştiţi că sunt cărţi foarte bune şi voiam să le am, că am o bibliotecă foarte frumoasă”. Patronul chioşcului, domnul Popescu, îmi explică: “Am făcut listă pentru clienţii fideli, că nu se putea altfel. Sunt oameni loiali şi am găsit soluţia asta, că nu puteam să-i satisfacem pe toţi. Ar fi trebuit să primim mai multe cărţi...” De primit, s-au primit 80 de cărţi – mai bine decât săptămâna trecută când chioşcul a primit 50 de cărţi – iar pe listă erau 65 de persoane. Care s-au înscris chiar şi de săptămâna trecută, ca să fie siguri c-o să prindă. Vânzătoarea îl completează: “Cum s-ar zice, mie îmi dau de mâncare oamenii ăştia, că sunt unii care vin în fiecare zi şi cumpără ziarul! Cum să nu le dau tocmai lor?!”

Ziua de joi, coşmarul vânzătorilor

Minutele trec, se luminează de ziuă, iar la chioşc apar din ce în ce mai mulţi muşterii. “Aveţi Adevărul cu cartea?”, “Sunteţi pe listă?”, “Nu”, “Atunci nu pot să vă dau”. Cei mai mulţi se îndepărtează nemulţumiţi, gesticulând şi comentând: “Dacă nici la 6 nu găsim... N-am ştiut de listă”. O doamnă ameninţă cu “televiziunea”. Alţii se înscriu pe listă pentru săptămâna viitoare. “N-am reuşit nici săptămâna trecută să iau cartea, nici acum, am rămas pe dinafară, dar m-am înscris pentru joia viitoare”, spune Ioan Agache, de 76 de ani. Marian Costea e mai norocos, e pe listă: “M-am înscris după ce n-am putut lua cartea săptămâna trecută. Iniţiativa e valoroasă, sunt cărţi foarte bune, poate reuşim să-i convingem şi pe tineri să pună mâna să citească. Problema e că săptămâna trecută au văzut cum s-au înghesuit unii să cumpere cărţi şi după aceea le vindeau pe-aici, prin Rahova”. Alţii confirmă: “Da, da, s-au vândut şi prin tramvai”, “Cineva vindea la piaţă cu 300.000 de lei”.

Vânzătoarea e îngrijorată: “Sper să-mi ajungă cărţile pentru clienţii mei, că am mai dat şi pe lângă...” Vine o doamnă: “Sunt Dobre...”, “Da, da, ştiu, sunteţi pe listă”. Altă doamnă spune şi ea cuvântul magic: “Zamfir, sunt pe listă... Să mă treceţi şi pentru săptămâna viitoare, că o iau şi cu 10 lei, că e bună”. Vânzătoarea profită de scurtele momente de linişte şi scoate caietul, să vadă cine mai trebuie să mai vină să-şi ia cartea: “Patru cărţi pentru librărie, că sunt clienţii mei vechi, patru pentru policlinică, o carte pentru şefa de la magazin de-aici din spate, unde mă duc eu la toaletă, una pentru domnul Silvăşan, care ia tot ce apare la Adevărul, şi carte, şi CD...” Aranjează nişte ziare şi oftează, mai mult ca pentru ea: “Uff, să treacă şi ziua de azi, că e un coşmar! Am zis că dacă termin şi cu joia asta, mă duc şi mă îmbăt! Dar să ştiţi că mi-e frică să nu intre lumea peste mine, stau încuiată aici, l-am adus şi pe patron, de dimineaţă, să stea şi el. Că de două nopţi nu mai pot să dorm, numai Adevărul visez!”.

Pentru clienţii fideli

Peste drum, la un alt chioşc, de la intersecţia Căii Rahova cu strada Petre Ispirescu, cărţile s-au terminat în câteva minute: “Le-am dat pe toate când am deschis, la 5.30. Douăzeci de cărţi am avut, pe lista mea au fost optsprezece persoane, iar două le-am vândut aşa. S-a înghesuit lumea acuma, că a fost pomană, săptămâna viitoare, când va fi cu bani, nu cred c-o să mai fie atâta nebunie. Vreau să zic că săptămâna trecută a venit una că vrea cinci cărţi şi nu i-am dat decât una. Şi după aia, am văzut-o în piaţă, vindea cartea cu 50.000 lei vechi”. La alte chioşcuri, vânzătorii apelează la diverse replici, ca să scape de bătaia de cap. Unora le spun că: “N-am primit şi nu primesc”, altora că: “Am avut cinci, dar le-am dat!” Adevărul, ca întotdeauna, e undeva la mijloc... O doamnă, Felicia Buga, a cumpărat cartea că i-a oprit-o vânzătorul: “Iau zilnic Adevărul şi mi se pare firesc să am prioritate. Degeaba se supără lumea. De ce să nu-mi ţină vânzătoarul, dacă eu cumpăr în fiecare zi ziarul?”.

Scandal la Piaţa Rahova

La 7 fără un sfert, în faţa chioşcului Rodipet de la Piaţa Rahova, e îmbulzeală. S-a format o coadă de aproximativ 15-20 de persoane care aşteaptă, iritată, să se deschidă chioşcul: “De ce nu deschide? Acuma face toată mânăriile!”, “Am căutat la toate chioşcurile pe-aici şi n-am găsit, toată lumea zice că dă numai la clienţii fideli”. La 6.58, chioşcul se deschide şi, în trei secunde, începe nebunia: “Spune că nu are deloc! N-are deloc!”, “Are, dar nu dă!”. “Am întârziat şi la serviciu şi tot nu prind şi eu cartea!”. Ecaterina Roată se plânge: “Am fost la două chioşcuri şi peste tot mi-au zis că nu-mi dau, că nu sunt clienta magazinului şi nu sunt pe listă. Foarte urât. Am ajuns ca pe vremea lui Ceauşescu!”. Elena Dură e indignată: “De la 5.30 am ieşit din casă şi nu am găsit. Şi săptămâna trecută am păţit la fel. La chioşcul de la Mitropolie, se făcuse listă joia trecută, erau 250 de oameni pe ea şi în dreptul fiecăruia era altă sumă! Ar fi bine dacă s-ar putea cumpăra de la redacţie”. Altcineva exclamă: “Eu am fost la un chioşc unde s-a dat în faţa mea o carte, iar mie mi-a zis că nu mai are! Uite, o să stăm aici, să vedem ce se întâmplă dacă nu plecăm”. O voce cere dreptate: “Control şi răsturnat chioşcul! Poliţia de ce nu ia nicio măsură?”.

O tanti se apropie cu o sacoşă de gura chioşcului, ia ceva şi dă să se îndepărteze. Coada o ia pe sus, că, vezi-Doamne, vânzătoarea i-ar fi dat cartea pe sub mână: “Dar potoliţi-vă, oameni buni, am luat un DVD. Zici că s-ar da diamante!”. În faţa nebuniei colective, la 7 şi 10 minute, vânzătoarea decide să tragă obloanele, până se liniştesc lucrurile şi se împrăştie poporul. Când redeschide, e cu nervii la pământ. Dacă mai întreabă cineva de Adevărul, începe să ţipe: “Nu mai am! M-aţi înnebunit cu Adevărul de dimineaţă. NU MAI AM!”

De pe-acasa...

... am mai fost si eu pe-acasa, ca nu mai fusesem de multisor... Si-am dat iama prin gradina si prin casele unor oameni dragi cu aparatul la ochi. Toamna la Jirlau e frumoasa si calda. Asa e-n pozele mele, cel putin. C-am prins si niste ore mai reci si-un soare mai dintzos... Dar in poze e calda, asa cum va spuneam :) Fereastra mea, printre frunzele nehotarate, ba verzi, ba maronii.

Aceeasi varianta, intr-o zi mai rece...

O urma de trandafir si-n fundal vitza de vie. Arata bine rosul pe verde-galbui...

Si mai am frunze de vita de vie, mai am, mai am... si raze de soare, printre ele...

Si niste crengute golase, asteptand iarna...

V-am zis c-am fost in vizite. Ca mersul acasa implica mai multe iesiri... Doua cel putin. La "galustile" prietenei mele Mirela. Adica la Vanessa si la David. Si inca o vizita despre care-o sa cititi mai jos...

Intai "galustile".

David sub o masa din-aia pliabila... Acum era stransa si arata ca un ascunzis:)

Amandoi, tot pe-acolo :)

Si David in biblioteca, pe post de exponat. Printre papusi si alte nebunii...

Vizita numarul doi, la mamaia Ioana Galetoaia. Stiu, stiu, v-am mai zis de mamaia, dar nu va suparati pe mine :) Nu se poate vizita acasa, fara trei vorbe schimbate cu mamaia, in casa ei mica de lut. Frumoasa foc in lumina calda a dupa-amiezii...

Casuta, casuta...

... printre scandurile gardului...

... si-o fereastra...

... si mamaia :)

... in casa ei cu floricele proaspete, cruci si iconite...

Si strada principala din Jirlau, cu doua babute aduse de spate...

Si gata. Urmatoarea vizita, de Craciun.

Cordoba

Ziua 7

Cordoba mi s-a lipit de suflet. O poarta inalta, din piatra, m-a trecut in alta lume, în vechiul cartier al orasului imbibat de povesti, unde-s stranse, ca-ntr-un buchet, zeci de comori. Mezquita, catedrala transformata in moschee, si-apoi din nou in catedrala, aflata in mijlocul unui labirint de stradute, aproape ca nu se poate descrie. E o bijuterie, va implor sa n-o ratati. Nu ratati nici sinagoga, nici Casa Sefarad, nici Casa Andalusi... Ultima, Casa Andalusi, pe Calle Judios nr. 12, e o minune: intri intr-o casa tipic andaluza, din secolul al XII - lea. Muzica, aerul, aromele, apa clipocind pe pietre, panzele, lampile, hainele, toate te duc atunci, in timpul Califatului Cordobei. Dar mai presus de toate, mi-au placut in Cordoba aleile inguste si intortochiate, special facute - zice-se - pentru vizitatorii ce nu se grabesc. Iar eu nu m-am grabit. Si-am savurat, la maxim, totul. Si, pentru cateva ore, m-am simtit ca Alice in Tara Minunilor... V-am spus ca mi-a placut cel mai mult Cordoba, din cele trei orase ale vacantei mele andaluze?

Asta a fost un fel de rezumat :) Acuma o sa intram in detalii si, mai cu seama, in detalii fotografice :)

Am ajuns in Cordoba cu trenul, cu renfe. Cred ca am facut o ora si jumatate din Malaga si biletul a fost in jur de 19 euro de persoana. Eu zic c-a facut banii calatoria, trenurile lor arata impecabil, zici ca esti in avion. Si te simti ca-n avion: ti se infunda urechile, de la viteza, si esti rugat sa folosesti telefonul doar in spatiile dintre vagoane.

Trebe musai sa va pun o poza, sa vedeti boturile trenurilor :) Noi am fost c-un tren cu bot mai rotunjit :) Cel din dreapta de tot :)

Asa... In gara din Cordoba, prima oprire a fost punctul de informare turistica. E musai sa treceti pe-acolo si sa va umpleti de pliante. Ma rog, daca nu vreti maculatura, luati macar harta cu obiectivele. E foarte ok, va e super de ajutor, si e moca. Cuprinde tot ce va intereseaza: program, costuri, etc. Partea proasta e ca desi am luat foaia cu directive, nu ne-am prea uitat pe ea, si ne-am trezit ca la ora 14 inchideau o multime de chestii prin oras. Retineti chestia asta! Cordoba trebuie vizitata in mai multe zile (sa ramaneti vreo trei zile pe-aici cred ca ar fi ideal) tocmai din motivul asta: dupa ora 14.00 ramaneau foarte putine obiective deschise pentru vizitare. Cele mai multe se inchideau de tot, pentru tot restul zilei. Asa ca noi cand am iesit din Mezquita (unde-am stat vreo 2-3 ore), am constatat ca nu mai puteam vizita sau Alcazar de Los Reyes Cristianos sau baile califale. Sau alte muzee faine. Ca-si terminaseara programul pentru ziua cu pricina. Ei, asta e, tzeapa. Ca sa mai venim :)

Revenim la ale noastre. La Mezquita. 8 euro biletul. V-am pus linkul la pagina de wikipedia, sa cititi pe indelete ce-i cu ea. Eu atat va spun: e un MUST. E o moschee construita pe locul unei biserici crestine si, atunci cand Cordoba a fost recucerita de catolici, a fost transformata intr-o catedrala. Era, intr-o perioada, a doua cea mai mare moschee din lumea musulmana. E extraordinara, va spun. Cu zecile (sutele?) de piloni din interior, ca trunchiurile unor palmieri, cu arcadele si coloanele ei, cu vitraliile ascunse pe unde nu te-astepti, cu oazele de umbra, cu lumina calda si colorata, cu ferestrele inalte in semiintuneric, cu fasaitul pasilor pe gresia rece, cu micile intranduri, cu inaltimile, forfota placuta a grupurilor de turisti... Foarte mult mi-a placut.

Poze, poze :)
Eu, in lumina vitraliilor :)) Rupta dintr-un film de groaza, stiu :) Nu va mai zic ca dupa ce-am stat la poza nu mai vedeam nimic...

Exteriorul e si el demential: o curte dreptunghiulara, uriasa, cu multi pomi si cu alei din pietricele asezate pe verticala, sa-mi distruga mie picioarele :) Ca si in Malaga, ca si in Granada, tot cu incaltaminte nepotrivita am luat la pas si Cordoba. Dar cine mai avea, ca mine, sandalute rosii? :))

Revenim la curtea frumoasa cu fantani, cu intinderi limpezi de apa, in care se oglindeau fragmente, bucatzele de Mezquita. Cu un turn fenomenal, printre frunzele de-un verde crud :)

In preajma Mezquitei, alte minuni. Stradute frumoase, gazduind, generoase, magazine cu suveniruri. Farfurii colorate in toate culorile pamantului, moristi de toate felurile si marimile, invartindu-se de mama focului! Mama, ce-mi mai plac moristile. Unde vad una, pac fotografie! Am descoperit si unele sub forma de taurasi, dementziale!

Piatete simpatice rasarind la capatul strazilor lungi, ca niste surprize, ca niste daruri oferite calatorului.

Patio-uri, in gresie si faianta, invesmante in plante, adevarate oaze de racoare.

Cate-un palmier strans bine intre cladirile inalte, cate-un ochi de apa rece, rece, cate-o fereastra cu broderii, cate-o tufa cu flori, intanzandu-se pe cate un zid de piatra, cate-o masina tinandu-si parca rasuflarea, sa se strecoare pe stradute, trotuare inguste, inguste, ateliere ale mestesugarilor, cercelusi din ceramica, bratarele din piele de Cordoba, o frumusete :))

Casa Andalusi. 2, 5 euro biletul. Minunea de care va spuneam: atmosfera de secol XII. Cada cu apa rece, plina cu flori galbene si albe.

Si eu langa ea :)

Interiorul Casei Andalusi e dementzial, cum va ziceam, o desfatare pentru ochi :)

Sinagoga cu usa ei frumoasa...

Statuile de intelepti.

Aleile umbroase.

Intrandurile albe si simpatice.

Rochiile de flamenco, altfel decat cele din Malaga. Cu umerii bufanti, starturi-straturi.

Un club de flamenco, cunoscut in Cordoba. Meson La Buleria.

O strada galbena, catre o piata ce semana cu o arena (dreptunghiulara) de corrida.

Formele frumoase, dand spre cer.

Casele colorate.

Ascunzisurile :)

Strazile si casele umbrite si umbroase.

Firmele simpatice.

Ceramica alb-verde.

Magazinasul cu tricouri cu strumfi.

Morisca o data, morisca de doua ori...

Porumbeii albi si portocalele verzi.

Abtibildurile de pe geamuri.

Fantana arteziana, binefacatoare pentru picioare, din drumul spre gara.

Mi-a placut in Cordoba. Vreau sa mai ajung pe-acolo si sa stau mai mult de-o zi. Ca n-am vazut Medina Azahara, undeva, in preajma Cordobei. Si n-am vazut niste toate locusoarele alea care inchideau la 2... Nu m-am saturat de Cordoba, asta e clar. Si nici ruta Manolete n-am facut-o. Manolete asta e un super matador, of course. Din Cordoba. Si exista o ruta turistica facuta special in onoarea lui: unde locuia Manolete, unde iesea Manolete in oras, pe unde-a trecut Manolete... si tot asa. Despre Manolete, AICI.

Mi-am pozat si umbra in Cordoba, ca sa intelegeti ca mai vreau pe-aici:))

Gata. Mai am vreo doua zile si am incheiat periplul andaluz. Daca nici asta n-a fost un post kilometric, sa-mi ziceti mie cutzu :))