Malaga: plaja si muzeul de muzica

Ziua 5

Astea au fost coordonatele zilei de 10 august, duminica. Bine, retineti faptul ca duminica orasul e cam mort. Mort, in sensul ca e inchis cam tot. Magazine, muzee, chestii, trestii... nope. In alta zi. Duminica, lumea iese la promenada si se duce la plaja. Se umple Calle Larios cu tot soiul de cantareti si cu tot soiul de statui umane, din-alea ca la Barcelona. Domnii si doamnele malagueneze ies la plimbare si la o inghetata, fluturand evantaie... Acestea fiind zise, am incercat sa ne adaptam. Am bagat niste sandvisuri la Pan's (cred ca numai eu am bagat :)), ne-am minunat (pentru a cata oara?!) de incetineala tipica locuitorului de Malaga (pe bune, lumea se misca in reluare, mai cu seama duminica), dupa care ne-am dus la un muzeu. Singurul deschis duminica.

Museo Interactivo de la Musica, din Plaza de la Marina (poza de sus).

Am mai fost noi, cu Fuhreru' si cu Ali, la un muzeu similar in Viena si cred c-am stat acolo vreo trei ore, asa de mult ne-a placut. Ca era asa, oarecum futurist, cu multe instrumente ciudate:), un fel de muzeu al muzicii viitorului. Ciudat, asta e cuvantul. Ca bagai capul in niste gauri si auzeai cum suna metroul din Tokyo, puneai urechea pe ici pe colo si ascultai rasete, vanturi... (vanturi din-alea de trage nepotzica mea, Dora :)) Parc-acolo era si o camera in care era recreata atmosfera din burta unei mame: ce aude un bebel, ce sunete ajung la el si sub ce forma, cand pluteste pe-acolo, prin burta... Si mai faceai si pe dirijorul, asta era piesa de rezistenta. Si tu dadeai din betisor, orchestra de pe ecran se enerva ca nu dai cum trebuie din betisor... tare de tot.

Ei, muzeul muzicii din Malaga nu e chiar asa de indraznet si e alcatuit din incaperi cu tematici diverse: originile muzicii, instrumente din toata lumea, galeria de senzatii, instrumente muzicale din cranii si din oase, muzica andaluza, instrumente cu corzi, instrumente pe baza de aer (vezi acordeonul), instrumente de percutie, muzica electronica, cum au aparut inregistrarile...

Cuvantul cheie al muzeului, regasit si in titlu (si de-aia mi-a si placut asa de mult) este interactivitatea: peste tot gasesti un instrument de incercat... o vioara, un pian, o harfa, un acordeon, o tobita din-aia de flamenco... E lesne de inteles ca am incercat toate instrumentele, ba io, ba Mariusache, ba pe doua voci, ca era un taraboi acolo, de nu ne mai auzeam nici gandurile :) Noroc ca era duminica si ca nu mai era nimeni in muzeu. Ba da, erau cei de la muzeu care au venit la un moment dat sa ne spuna ca nu avem voie sa facem poze, dupa ce facusem vreo suta deja :))

... muzica pe baza de cranii si de oase...

... tot asa...

... si scoici...

... v-am povestit ca am eu un instrument preferat, cand vine vorba de flamenco... Uite-l:

Ah, da, si Mariusache si-a pus aici in cap, dupa modelul Monica Columbeanu, in incaperea destinata muzicii andaluze, o palarie cu zorzoane... care parea palarie, dar care cred ca era un instrument :)) Da' nu pot sa pun poza, ca nu am voie :)) Nu poci pentru ca sa il deconspir... dar a fost nostim :)

Stati sa va pun si un filmuletz serios, luat de pe youtube, din interiorul muzeului. Cred ca e de promovare, ca arata foarte bine :) Luati de va uitati :))



Dupa amiaza, ne-am dus la plaja. Si inainte de plaja, am mancat la Chiringuito - El Cachalote de Malaga.

Retineti, se mananca super bine aici: e o bodegutza din aia pe plaja, ca la noi la mare, dar mancarea e ireprosabila. Si servitul, la fel. Ca am avut un chelner - zbarnaici, care ne-a adus imediat si salata asortata (cu legume si cu ton), si gambas-urile lu' marius, si pulpas-urile mele (pulpas - caracatita, labute de caracatita :)). Ma rog, retineti cateva cuvinte cheie: ensalada (salata), zumo (suc), zumo de naranja (suc de portocale), cerveza (bere)... Delicios!! Stati ca am uitat ca a venit unul sa ne cante "Brasoveanca"... Doamne, zici ca eram la nunta... Era roman, v-ati prins.
... Uite-aici se faceau pestii, in barcuta asta... barcuta-gratar :)

Pe plaja... Mariusache m-a pus sa promit ca o sa scriu despre nisipul naspa de pe plaja din Malaga. Bine, daca vede ca am scris nisip, o sa lesine. "Ala nu era nisip!". Pai, nu prea era... era un praf prafos :) si noroios. Adica, era un fel de nisip, dar nu ca al nostru, al nostru e bestial. Al lor, al malaguenezilor, era murdaricios si fierbinte! Tare fierbinte!

Apa era faina, limpede, cu observatia ca la un metru de mal, te duceai pana la gat...

... si tot pe mal, erau niste pietroaie... Sa-ti spargi capul, nu alta! In rest, fain :) Soarele mai simpatic si mai prietenos... stateai o zi pe plaja si nu te inroseai, pe la ora 7 seara era umbra deja in anumite zone ale plajei Malagueta... si la 7.30 venea mareea :) Trebuia sa iti muti cearsaful cativa metri mai sus, ca te lua apa.

Ce trebe retinut e ca plajele noastre au nisip mai fain, dar pe nisipul nostru isi intind burdihanele la soare niste exponante... ca mai bine te duci in Malaga si stai pe nisipul ala prafos si murdaricios. Am zis!

Uite si-o fetita dragutza blonda si creatza :))

Seara am mancat la Aladino Hamburguesa, in Plaza de Uncibay. A se retine, ca ne-am intors aici de nu stiu cate ori. Hamburgerul Aladino e foaaaarte bun. Si foooarte mare. Costa, cred, 3.30 euro dar facea toti banii.

Ne vedem/auzim zilele urmatoare, ca mai am de povestit din vacanta noastra andaluza :))

Malaga: iasomie si flamenco

Ziua 4

9 august. Ziua mea. Da, ziua mea in Malaga. Va spun imediat ce-am facut acum o luna si mai bine :) Carnetelul sa traiasca :) Si aparatul care-mi spune ce poze s-au facut in ziua cu pricina...

Mi-amintesc ca am observat ca pe strazi - mai cu seama pe strada principala, Larios - au aparut niste neni care vand niste flori mai ciudate. Ca niste bulgari de zapada, cu floricele mici-micute, de un alb cald, infipte in niste betisoare subtiri de culoare margarinei.

Ce sa fie, ce sa fie? Pai, in prima faza n-am stiut. Le-am tot vazut - si ele pe mine - in mainile celor care le vindeau, in mainile doamnelor care-apareau seara in rochii elegante si cu evantaie pe strada principala... Si-am zis ca trebuie sa fie ceva cu floricelele astea, atunci cand am descoperit si o statuie in oras, infatisand un nene cu flori din-astea...

... si-atunci cand am vazut si suveniruri micute in forma florilor alb-laptoase. Mda. Si cand am mai vazut, in apropiere (temporala) de Feria (sarbatoarea de care v-am zis)... cand am vazut, in capatul caii Larios, niste floricele din-astea de proportii uriase... ei, v-ati prins, trebuia sa aflu ce-i cu ele.

Si am aflat :)) Statuia din Malaga se numeste "El Biznaguero", simbol romantic al orasului. Adicatelea, asa se numeste cel care face (da, face!) si vinde florile astea. Potrivit unor surse de incredere (de pe net) asta e o profesiune veche, veche, "din timpuri imemoriale" :)) Iar florile se cheama "biznagas" si se vand in apropierea si in timpul sarbatorilor.

Dar florile, "biznagas", nu sunt flori in adevaratul sens al cuvantului. Adica nu te duci sa le culegi. Ci le faci. Rezulta in urma unei stradanii :)) Sunt o inventie, o compozitie, un amestec de flori proaspete si tulpina uscata. Fiti atenti! Asadar, "biznaga" nu e o floare naturala. E compusa din flori de iasomie si un mic schelet din lemn, pe care se insereaza florile de iasomie. Sa ma ajut si de niste pozisoare de pe net. Uite scheletul:

Sa continuam, ca acu' trebuie sa isi arate maiestria "El biznaguero". Omu' pune cate un boboc de iasomie in fiecare tepusor. Treaba asta cica se face dupa-amiaza spre seara. Floricele de iasomie se culeg cand sunt inchise, ca sa fie mai siplu de plasat pe fiecare ramurica a scheletului. Poza ajutatoare :

Ei, cand se deschid floricelele astea, sunt o splendoare:

Ei, si se spune ca atunci cand spui Malaga, spui "biznagas", ca aici abunda iasomia... Asa ca, seara, in Malaga, e normal sa intalnesti "el biznagueros", purtand cu mandrie astfel de floricele si lasand in urma lor parfum de iasomie... Si da, fiecare floricica e unica, v-ati prins :)) Aproape ca-mi pare rau ca nu mi-am luat si eu una, dar in Malaga nu le stiam povestea....

Am furat si-o poza veche de pe net :) Dar zic si sursa, ca e faina: site-ul Malaga en Blanco y Negro...

Sa mergem mai departe. Si sa ma/va reintroduc in atmosfera. Femeile orasului se pregatesc de Feria, isi cumpara rochii - peste tot vezi pungi in care se intrevad volane colorate - iar noi mergem sa vizitam Muzeul Picasso. Poze de-aici nu am, ca n-am avut voie sa facem. Dar... va spun ca muzeul s-a deschis prin 2003, in prezenta regelui Carlos si a reginei Sofia. Va mai spun ca am platit 6 euro pentru a intra (fiecare), ca muzeul e gazduit intr-un palat tare frumos, alb-alb, si cu mult lemn, ca sunt niste masuri de securitate mai ceva ca in aeroport (inainte de a fi pus la pastrare, rucsacul e scanat), ca muzeul in sine e mai sarac decat cel din Barcelona (care e, pana la urma, mult mai vechi), dar ca am apreciat la maximum un filmulet de vreo 50 de minute, "Picasso at 90" (facut cand Picasso era in viata si implinise 90 de ani). Foarte fain filmuletul, cu toate etapele, cu toate femeile, cu corrida, cu expozitii, cu ultimul atelier in care aproape ca se exilase si unde nu reuseau sa patrunda decat prietenii...

In interior, e si putina ceramica si mai e o chestie faina: o expozitie cu fotografii de-ale lui Picasso. Facute de un amic de-al lui fotoreporter, Roberto Otero, atotprezent in atelierul maestrului. Picasso are o multime de moace si stie sa pozeze: cu palarie, fara palarie, incruntat, zambind, gesticuland... ba parca era si una in chiloti. Si omu' era natural, n-avea nicio treaba ca e in chiloti :) Uite aici site-ul muzeului: Museo Picasso Malaga.

Partea proasta e ca in muzeu lipsesc cu desavarsire inscriptiile explicative in engleza. Asa ca daca nu prea stii spaniola, e cam greu sa te descurci. Io o mai rup oleaca, dar nici eu n-am priceput tot. Da. Asta e o diferenta fata de Barcelona, muzeul nu sta foarte bine la capitoul asta. Plus ca nu sunt vizite cu ghid care sa-ti mai explice una-alta. Ei, la Barcelona, la Muzeul Picasso, era o tipa cu o engleza cam plescaita :), dar stia sa spuna o poveste despre Picasso :)

Dupa muzeu, am vizitat si Casa Natal, casa in care s-a nascut artistul, in Plaza Merced, invadata si-acum de porumbeii pe care ii desena Picasso in copilarie. Casa e astazi sediul Fundatiei Pablo Picasso si gazduieste si ea o mini-expozitie (1 euro biletul).

Se poate chiar ca maestrul sa fi privit, in copilarie, porumbeii, chiar de la ferestrele astea... :)

Dupa aia... am mancat o paella la Cafe Central, pe o straduta ingusta perpendiculara pe Calle Larios. Se numea, stati ca stiu, Pasillo del Chinitas. Am retinut, ca am stat acolo vreo ora. Eram cam lesinati dupa atata Picasso. Uite si site-ul: www.cafecentralmalaga.com

Am mai depistat si Muzeul de Flamenco, pe care nu l-am vizitat, ca deocamdata nu e deschis - se deschide prin octombrie, aviz amatorilor. Si da, am facut rezervare la Kelipe.

Kelipe. Aici vine partea super misto a zilei. Am cautat, in disperare, sa merg la un club de flamenco veritabil. La un spectacol autentic. Nu, nu ma intelegeti gresit, sunt si raman fan Joaquin Cortes, dar daca tot eram in patria flamenco-ului, in Andaluzia, trebuia sa vad si altfel de flamenco. Ala care trebe. Ala care este :)) Si am gasit un plientzel prin centru, scria pe el Kelipe - Centro de Arte Flamenco. Scria ca sunt spectacole in ziua cutare si cutare si ca poti sa iti rezervi un loc pentru 10 euro. Si primesti in banii astia spectacol, o bautura si tapas.

Si ne-am dus sa rezervam. Si am intrat intr-o zona care lu' Mariusache nu prea i-a placut. Mai darapanata, asa :) Uite aici o pozica... de pe-acolo...

Si ajungem pe strada asta - Calle Pena, 11 - si intram, dupa ce sunam. Inauntru, o salita, mama, ce mica era. Mama, si ce cald era (asta se intampla pe la 7 seara, parca). Si iese un tip cu pleata, genu' de flamenco, si zice, "da, da, rezervarea costa atat"... Si ne noteaza el acolo, intr-un palm... timp in care io facusem ochii cat cepele pe acolo. Si gandeam numai ganduri negre: "Ma, aici sa fie spectacolul ala? Unde dracu', ca nu e spatiu?! Si unde au loc aia care danseaza? Si noi, astia care venim la spectacol, unde stam? Si, mama, cat de cald e... astia n-au aer?!" Si cred ca eram gata sa zic: "Ma, ia da-ne banii inapoi ca io nu mai vin in scorbura asta!" cand se prinde tipul cam ce cred eu si zice: "Spectacolul se tine in sala alaturata. Sa fiti aici pe la 9.30" :))

Tare, nu? Ca am mai avut noi o experienta de-asta intr-una din zilele precedente... eu stiam de un club de flamenco din Malaga, de pe net: Onda Pasadena, parca. Si ne-am dus pe strada aia intr-o seara, pe la 11, ca stiam ca la ora aia incepe, si sa dea naiba, arata atat de aiurea intrarea in clubul ala... si strada in sine... ca n-am mai intrat. Si cand a mai intrat una, pe langa noi, in clubu' lu' peshte, cu figura cam dubioasa, si cu glas gajait (ca ne-a zis: "Est abierto" - adicatelea e deschis sau ceva de genu') am zbughit-o de-acolo in doi timpi si trei miscari. Oameni speriosi, ce sa mai...

FLAMENCO a la mama lui

Da. Ne-am intors mai pe la 10 fara ceva la Kelipe si am intrat. Si-am mai iesit pe la vreo 12 noaptea, suparati ca s-a terminat. Atata a fost de fain!!! Retineti, va rog, Kelipe. Sala de spectacol era o salita mai mare decat aia de care v-am spus, dar tot o salita. Pe margini, scaune puse asa, pe langa perete, si in fata, o scena mica din lemn. Pe scena, scaune asemanatoare si in spate, un perete rosu. M-a stresat rau aerul conditionat, care imi batea direct in fata, dar, in rest, IMPECABIL. Tapasurile de halit erau de fapt niste feliute de salam, de branza, si niste masline.

Si vin artistii. O tipa in rochie alba, la vreo 40 de ani si mai bine. Un tip brunetel, imbracat in negru-negru si cu pantofii rosii-rosii. Mama, ce mi-au mai placut pantofii aia. Tipul cu pletuta care ne luase banii mai devreme - la chitara. Si inca unul la chitara. Si-a mai aparut, mai tarziu, un tinerel care batea in instrumentul meu preferat - care nu stiu cum se numeste :)) O ladita pe care stai si in care bati. Au si unii prin Rahova ceva asemanator si imi mananca nervii noaptea :) Daca ar canta flamenco, io as fi impacata, dar ei nu canta, schelalaie. Aia din Rahova, ati inteles :)

Si incepe tipa sa cante. Si tipu' cu pantofii rosii. Si mie mi se ridica paru' pe mana instant. Sa dea naiba, misto rau! Tipa avea o voce din aia gajaita, fix de flamenco... Patos, mama, maiculitza! Si mainile, ca niste fluturi! Si intr-o parte, si in alta, ba aruncandu-se, ba dezmierdandu-se, ba agitate, ba duioase, ba cuminti, ba razvratite... Pac, la un moment dat, nu mai are stare, se ridica in picioare si dans! Dar ce nebunie! Pe bune, zici ca ne hipnotizase, eram cu ochii lipiti de ea, de el, de ei. Pun poze - cu maini fluturand - si filmulete. Si va pun si site-ul clubului: www.kelipe.net.

Spectacolul a fost alcatuit din doua parti: prima mai mult cantec, a doua mai mult dans, "bulerias", adicatelea, prilej cu care tipei, imbracata de data asta in rochie de flamenco, i-au zburat si cerceii de la atata zbantzuiala :)) Si da, a dansat si individul cu pantofii, de-am vazut numai rosu in fata ochilor. Si mai si canta, in acelasi timp, despre "malditos euros" (blestematii de euroi!) Tiganeala curata! Dar faina rau de tot!

Am gasit pe net cum ii cheama pe artistii de la Kelipe: tipa - Susana "La Yedra", tipul cu chiatara - Juan "El Indio", tipul cu pantofii rosii - Sebastian. Astia erau cei importanti :))

Pentru cine a fost ascultator :)) si rabdator :)) si a citit postul pana aici, avem si un filmuletz edificator:



Si inca un fragmentzel...



Si finalul apoteotic, cand zboara si cerceii dansatoarei :))



La sfarsit, scaune goale :( Si noi, suparati ca s-a terminat... si spectacolul... si a patra zi pe taram andaluz...

La aniversara :)

Anul trecut, pe vremea asta, era mai cald. Si petreceam la nunta mea :))