luni, august 06, 2007

“Ne-a aparat cum isi apara o closca puii...”


Miroase a tamaie si-a credinta. A busuioc verde si-a crizanteme proaspete. Bat clopote, rasuna cadelnite, falfaie agale aripi de porumbei. Veniti de cu seara sa-l petreaca pe ultimul drum pe Preafericitul Parinte Teoctist, multi dintre pelerini s-au lasat, catre dimineata, doborati de oboseala. La umbra unui molid, o babuta doarme de-a dreptul, cu mainile stranse pe baierele sacosei de panza.

Intr-un colt, lipita de peretele rece, sade pitita o femeie imbracata in negru din cap pana-n picioare. Se trage indarat la vederea delegatiilor oficiale. N-ar vrea s-o bage cineva in seama: „Stai in fata mea, domnisoara, ca ma vad astia si ma dau afara. Toata noaptea am stat în biserica, langa cosciug, dar am iesit dimineata in curte si-au inceput sa ma ia la goana, ca noi, credinciosii, n-avem voie sa mai stam aici. Dar nu se poate asa, mirenii afara, in tarcurile celea, si preotimea aici, in curte...” Tanti Aurica a reusit sa-nsele vigilenta sepepistilor si a jandarmilor si nu se da dusa din locul ei: „A fost un om tare bun, a suportat toate rautatile, ne-a aparat cum isi apara o closca puii de toate cele rele...”

Vantul isi trece adierea printre petalele de trandafiri, risipite in apropierea Catedralei, iar seminaristi cu mustati abia mijite tin în mana crini albi, caci Patriahului ii placeau tare mult florile. Cand sa inceapa slujba de inmormantare, in jurul pranzului, lumea se precipita. Tinuti la distanta de Catedrala, credinciosii aproape ca se revolta. „Ne tineti aici, sa ne imbulzim, sa ne omoram!”, se-aude o voce din multime. „Tine-ti, doamna, geanta, nu mi-o pune mie in cap”, semn ca se termina rabdarea. „Bre, da’ ia ridica-te de jos, ca ocupi loc pentru doua persoane”, e taxata o batrana care s-a asezat in fund, dupa atata asteptare. „Hai, mama, lasa-ma sa sed si eu acolo”, se roaga o femeie cu copil in brate de jandarmul impunator din fata ei.


Atunci cand un inalt prelat vine catre garduri si le cere jandarmilor sa-i lase pe oameni sa intre in curte, fericirea e maxima. Si buluceala, de asemenea. Se calca tot în picioare, se cauta umbra, se cauta racoarea. Zeci de oameni obositi si transpirati patrund in curte, inchinandu-se. Cu bagaje, semn ca vin de departe, cu umbrele, sa se apere de soare, cu coifuri din ziare pe cap. „De la 4 dimineata sunt aici, am venit cu prima masina”, zice Nicoleta din Stoenesti de Giurgiu, iar un tata cu fiicele lui se-asaza direct pe ciment. „Tata, tata, dup-aia mergem la mall sa mancam?”, „Taci si-asculta la ce zice mosul ala, asculta acolo!”. Se sta cu ochii lipiti de ecranele din curte, se filmeaza, se fac poze cu telefonul mobil. Doua maicute se lamenteaza: „Aoleu, cum se simte fumul asta de tigara amestecat cu tamaie...”