A fost ziua Floricelului

 

Garden of soul

Recunosc: am botezat foto-povestea asta "Garden of soul" cu gandul la un mi-nu-nat program de patinaj (care n-are nicio legatura cu lalelele si nici macar cu sufletul, sa ne-ntelegem; ci cu sufletele...; dar asta-i alta poveste). Trecand peste amanuntul cu patinajul, zic atat: iubesc lalelele. Mai zic o data: le iubesc. Si se vede treaba ca le iubeste si stiu eu cine, de vreme ce-a cumparat - la fiecare vizita in Amsterdam - cate-o sacosa doldora de bulbi. Iar bulbii au fost plantati la Jirlau, in toata gradina - si tot familionul a asteptat sa vada cum rasar, in primavara, lalele negre, mov, albastre, crete si batute; cum aratau pe ambalaj. Deznodamantul e asta: lalelele noastre n-au iesit negre, mov, albastre, crete si batute; ci albe, rosii, galbene, ros-galbene, alb-rosii. Dar mari si grase, generoase si frumoase. S-au aclimatizat se pare la Jirlau si si-au pierdut culorile exotice si creturile. Dar nici ca regretam; ne plac si-asa - si inca mult - si le-asteptam sa apara in fiecare primavara; si ne planificam vizitele acasa si in functie de asta. Sa prindem lalelele. Si, pana la vizita din weekend, mama a inclus in fiecare zi, la telefon, povesti cu lalele: "Au fost ale noastre, cele mici, pitice, ros-galbene; s-au trecut", "s-au deschis cele rosii", "s-au deschis cele albe", "o sa le prindeti", "de Paste o sa fie cele noi, ultimele puse..."

Asa ca, da, ati inteles: sambata si duminica am pozat non-stop lalele; sa nu care cumva sa pierd vreo nuanta, vreo petala, vreun abur, vreo raza. Si m-am pozat si eu intre lalele. Lalelele noastre de la Jirlau.

N-ar strica sa aruncati un ochi - si-arunc si eu cu voi - la celelalte episoade din epopeea lalelelor.

• La inceput au fost putine (gradina in 2009).
• Si-apoi s-au inmultit (gradina in 2011).
• Si-acum sunt si mai multe (a se vedea mai sus).
• Si gata, va iau cu lopata. Lopata cu lalele, bineinteles.